Lege · Parlamentul

Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii

prezumat în vigoare republicat 5 acte modificatoare

Aceasta este o ediție anterioară a actului. Vedeți ediția curentă (republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 1 septembrie 2012).

Data actului
1 iulie 2004
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 827 din 13 septembrie 2005 (republicare)
Modificări
5 acte modificatoare, prima la 17 ianuarie 2012, ultima la 17 octombrie 2023
Citat de
10.990 de acte
Citează
17 acte
Ediții
inițial 2 iulie 2004 · republicat 13 septembrie 2005 · republicat 1 septembrie 2012
Structură
70 de articole · 71.449 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Republicat prin 13

  • Decretul nr. 1279/2008 3 decembrie 2008 (prevederi anume) pentru eliberarea din funcție a unui procuror
  • Decretul nr. 224/2011 28 februarie 2011 (prevederi anume) privind eliberarea din funcție a unui judecător
  • Decretul nr. 584/2012 11 septembrie 2012 (prevederi anume) privind eliberarea din funcție a unui judecător
  • Decizia nr. 774/2015 10 noiembrie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Leg…
  • Decretul nr. 77/2018 30 ianuarie 2018 (prevederi anume) privind eliberarea din funcție a unui judecător
  • Decretul nr. 566/2018 18 iulie 2018 (prevederi anume) privind eliberarea din funcție a unui judecător
  • Decretul nr. 814/2018 2 octombrie 2018 (prevederi anume) privind eliberarea din funcție a unui judecător
  • Decretul nr. 908/2018 16 noiembrie 2018 (prevederi anume) privind eliberarea din funcție a unui procuror
  • Decizia nr. 15/2022 14 martie 2022 referitoare la interpretarea dispozițiilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului n…
  • Decretul nr. 657/2022 3 mai 2022 (prevederi anume) pentru numirea unui judecător
  • Decretul nr. 1354/2022 22 noiembrie 2022 (prevederi anume) privind eliberarea din funcție a unui judecător
  • Decizia nr. 16/2025 30 iunie 2025 referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. …
  • toate cele 13 acte…

Modificat prin 4

  • Legea nr. 24/2012 17 ianuarie 2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și pro…
  • Legea nr. 234/2018 4 octombrie 2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistr…
  • OUG nr. 7/2019 19 februarie 2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Național…
  • Legea nr. 276/2023 17 octombrie 2023 pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2019 privind unele măsuri temp…

Completat prin 1

  • OUG nr. 77/2018 5 septembrie 2018 (prevederi anume) pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistratu…

Anexe publicate separat 2

  • Decizia nr. 672/2014 13 noiembrie 2014 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b)…
  • Decizia nr. 186/2015 31 martie 2015 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b)…

Decizii de neconstituționalitate 73

  • Decizia nr. 514/2007 29 mai 2007 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (1) din Leg…
  • Decizia nr. 634/2007 26 iunie 2007 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5), (7) și…
  • Decizia nr. 698/2007 11 septembrie 2007 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (1) din Leg…
  • Decizia nr. 788/2007 20 septembrie 2007 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (1) din Leg…
  • Decizia nr. 261/2009 24 februarie 2009 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 alin. (1) din Leg…
  • Decizia nr. 705/2009 5 mai 2009 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Leg…
  • Decizia nr. 165/2010 25 februarie 2010 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (2) din Leg…
  • Decizia nr. 485/2010 20 aprilie 2010 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Leg…
  • Decizia nr. 1122/2010 23 septembrie 2010 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (7) din Lege…
  • Decizia nr. 1430/2010 2 noiembrie 2010 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) și (7) d…
  • Decizia nr. 1449/2010 4 noiembrie 2010 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) din Lege…
  • Decizia nr. 1460/2010 9 noiembrie 2010 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) și (7) d…
  • toate cele 73 acte…

Interpretat prin 1

  • Decizia nr. 60/2018 24 septembrie 2018 (prevederi anume) referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privin…

Pus în aplicare prin 3

  • Decizia nr. 687/2020 30 septembrie 2020 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) …
  • Decizia nr. 219/2021 30 martie 2021 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (4) din Leg…
  • Decizia nr. 86/2024 21 februarie 2024 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (1) , ale a…

Stă la baza 20

  • Regulamentul din 24 august 2005 24 august 2005 (prevederi anume) privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii
  • Hotărârea nr. 46/2007 1 februarie 2007 (prevederi anume) pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprob…
  • Decizia nr. 230/2013 9 mai 2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a G…
  • Decizia nr. 3/2014 15 ianuarie 2014 cu privire la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 2 și pct. 5 și…
  • Regulamentul din 30 iulie 2014 30 iulie 2014 (prevederi anume) de ordine interioară al parchetelor
  • Decizia nr. 629/2014 4 noiembrie 2014 (prevederi anume) asupra obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru abrogarea art. 276 …
  • Decizia nr. 215/2015 2 aprilie 2015 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b)…
  • Decizia nr. 63/2017 8 februarie 2017 referitoare la cererile de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională d…
  • Decizia nr. 61/2018 13 februarie 2018 (prevederi anume) referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea…
  • Decizia nr. 252/2018 19 aprilie 2018 (prevederi anume) referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 7 [cu referir…
  • Decizia nr. 251/2018 19 aprilie 2018 (prevederi anume) referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea…
  • Decizia nr. 611/2020 17 septembrie 2020 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) …
  • toate cele 20 acte…

Ce face acest act

abroga-mentiune 1

  • Legea nr. 92/1992 4 august 1992 (prevederi anume) pentru organizarea judecătorească

Are ca temei 1

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare.

Legea nr. 317/2004

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 2 iulie 2004, iar ulterior a fost modificată și completată prin

Legea nr. 247/2005 .

*) Republicată în temeiul

art. VI al titlului XV din Legea nr. 247/2005

Capitolul I Dispoziții generale

Articolul 1

(1)

Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției.

(2)

Consiliul Superior al Magistraturii este independent și se supune în activitatea sa numai legii. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii răspund în fața judecătorilor și procurorilor pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului.

Articolul 2

Consiliul Superior al Magistraturii are personalitate juridică și sediul în municipiul București.

Capitolul II Organizarea Consiliului Superior al Magistraturii

Secțiunea 1 Structura Consiliului Superior al Magistraturii

Articolul 3

Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care:

a) 9 judecători și 5 procurori, aleși în adunările generale ale judecătorilor și procurorilor, care compun cele două secții ale Consiliului, una pentru judecători și una pentru procurori;

b) 2 reprezentanți ai societății civile, specialiști în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputație profesională și morală, aleși de Senat;

c) președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, reprezentant al puterii judecătorești, ministrul justiției și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care sunt membri de drept ai Consiliului.

Articolul 4

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii este alcătuită din:

a) 2 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție;

b) 3 judecători de la curțile de apel;

c) 2 judecători de la tribunale;

d) 2 judecători de la judecătorii.

Articolul 5

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este alcătuită din:

a) 1 procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de la Parchetul Național Anticorupție;

b) 1 procuror de la parchetele de pe lângă curțile de apel;

c) 2 procurori de la parchetele de pe lângă tribunale;

d) 1 procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii.

Secțiunea 2 Alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii

Articolul 6

(1)

Judecătorii și procurorii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, prevăzuți la art. 3 lit. a), sunt aleși în adunările generale ale judecătorilor sau, după caz, ale procurorilor.

(2)

Data la care au loc adunările generale ale judecătorilor și ale procurorilor se stabilește de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu cel puțin 90 de zile înainte de expirarea mandatului membrilor acestuia și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

Articolul 7

(1)

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din rândul judecătorilor și procurorilor numiți de Președintele României.

(2)

Judecătorii și procurorii își pot susține candidaturile depuse pentru alegerea ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii în fața colectivelor de judecători și procurori. Candidaturile judecătorilor și procurorilor pot fi susținute de colectivele de judecători și procurori, precum și de asociațiile profesionale ale acestora.

(3)

Perioada în care pot fi depuse candidaturile se stabilește de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

(4)

Candidaturile se depun la Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la Colegiul de conducere al Parchetului Național Anticorupție sau la colegiile de conducere ale curților de apel ori ale parchetelor de pe lângă acestea, însoțite de:

a) curriculum vitae;

b) un proiect privind principalele obiective pe care le vor urmări judecătorii sau procurorii în cazul alegerii în Consiliul Superior al Magistraturii, precum și, după caz, documentele de susținere a candidaturii;

c) o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 și nici nu au colaborat cu acestea;

d) o declarație autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații;

e) o declarație de interese actualizată.

(5)

Nu pot fi aleși membri ai Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii și procurorii care au făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea ori cei care au un interes personal ce influențează sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor prevăzute de lege.

(6)

Colegiile de conducere ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetului Național Anticorupție, ale curților de apel și ale parchetelor de pe lângă acestea verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1)-(5) de către judecătorii și procurorii care și-au depus candidaturile.

Articolul 8

(1)

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție aleg, în adunarea generală, prin vot secret, direct și personal, 2 membri pentru Consiliul Superior al Magistraturii, dintre judecătorii care și-au depus candidatura.

(2)

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și procurorii de la Parchetul Național Anticorupție aleg, în adunarea generală comună a procurorilor din aceste parchete, prin vot secret, direct și personal, un membru pentru Consiliul Superior al Magistraturii dintre procurorii care și-au depus candidatura. În cadrul adunării generale votează și procurorii din structurile teritoriale ale acestor parchete.

(3)

Sunt aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii 2 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de la Parchetul Național Anticorupție, care au obținut majoritate de voturi în adunările generale.

(4)

În cazul în care nici unul dintre candidați nu obține majoritate de voturi, se organizează turul doi al alegerilor la care participă judecătorii și procurorii clasați pe primele două locuri. Este ales membru al Consiliului Superior al Magistraturii candidatul care a obținut numărul cel mai mare de voturi în turul doi al alegerilor.

Articolul 9

(1)

Colegiul de conducere al fiecărei curți de apel și al fiecărui parchet de pe lângă acestea centralizează candidaturile depuse de judecătorii și procurorii din circumscripțiile lor.

(2)

Candidaturile se centralizează pe categorii de instanțe și parchete și se transmit instanțelor și parchetelor din circumscripția curții de apel, însoțite de documentele prevăzute la art. 7 alin. (4).

(3)

Colegiul de conducere al fiecărei curți de apel organizează propria adunare generală, adunarea generală a judecătorilor de la tribunalele și tribunalele specializate din circumscripția curții de apel și adunarea generală a judecătorilor de la judecătoriile din circumscripția curții de apel.

(4)

Colegiul de conducere al fiecărui parchet de pe lângă curțile de apel organizează propria adunare generală, adunarea generală a procurorilor de la parchetele de pe lângă tribunale și tribunalele specializate din circumscripția curții de apel și adunarea generală a procurorilor de la parchetele de pe lângă judecătoriile din circumscripția curții de apel.

Articolul 10

(1)

Judecătorii de la fiecare curte de apel, judecătorii de la toate tribunalele și tribunalele specializate din circumscripția fiecărei curți de apel și judecătorii de la toate judecătoriile din circumscripția fiecărei curți de apel desemnează, în cele 3 adunări generale, prin vot secret, direct și personal, câte un candidat pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecătorii care și-au depus candidatura.

(2)

Procurorii de la fiecare parchet de pe lângă curțile de apel, procurorii de la toate parchetele de pe lângă tribunale și tribunalele specializate din circumscripția fiecărei curți de apel și procurorii de la parchetele de pe lângă judecătoriile din circumscripția fiecărei curți de apel desemnează, în cele 3 adunări generale, prin vot secret, direct și personal, câte un candidat pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii dintre procurorii care și-au depus candidatura.

(3)

Sunt desemnați pentru a candida la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii judecătorii și procurorii care au obținut majoritate de voturi în adunările generale prevăzute la alin. (1) și (2). Dispozițiile art. 8 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

(4)

Judecătorii militari și procurorii militari își depun candidatura la Curtea Militară de Apel București sau, după caz, la Parchetul Militar de pe lângă Curtea de Apel București. Dispozițiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător. Tribunalul Militar Teritorial București și tribunalele militare, precum și parchetele de pe lângă acestea desemnează câte un candidat care va fi inclus pe listele prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. c) și e), respectiv d) și f).

(5)

Consiliul Superior al Magistraturii întocmește listele cu judecătorii și procurorii desemnați pentru a candida la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, pe categorii de instanțe și parchete.

(6)

Listele prevăzute la alin. (5) și documentele prevăzute la art. 7 alin. (4) se publică pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

(7)

Dispozițiile art. 8 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 11

(1)

Listele judecătorilor și ale procurorilor care au fost desemnați pentru a candida la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii se transmit instanțelor sau, după caz, parchetelor, de către Consiliul Superior al Magistraturii, cu cel puțin 20 de zile înainte de data stabilită pentru adunările generale, după cum urmează:

a) lista cuprinzând cei 16 candidați de la curțile de apel se transmite tuturor curților de apel;

b) lista cuprinzând cei 16 candidați de la parchetele de pe lângă curțile de apel se transmite tuturor parchetelor de pe lângă curțile de apel;

c) lista cuprinzând cei 16 candidați de la tribunale și tribunalele specializate se transmite tuturor tribunalelor și tribunalelor specializate;

d) lista cuprinzând cei 16 candidați de la parchetele de pe lângă tribunale și tribunale specializate se transmite tuturor parchetelor de pe lângă tribunale și tribunale specializate;

e) lista cuprinzând cei 16 candidați de la judecătorii se transmite tuturor judecătoriilor;

f) lista cuprinzând cei 16 candidați de la parchetele de pe lângă judecătorii se transmite tuturor parchetelor de pe lângă judecătorii.

(2)

Listele prevăzute la alin. (1) și documentele prevăzute la art. 7 alin. (4) se afișează la sediile instanțelor și parchetelor.

Articolul 12

(1)

Listele prevăzute la art. 11 alin. (1) și documentele prevăzute la art. 7 alin. (4) se transmit de către Consiliul Superior al Magistraturii instanțelor și parchetelor, însoțite de buletine de vot.

(2)

Consiliul Superior al Magistraturii transmite fiecărei instanțe și fiecărui parchet un număr de buletine de vot ștampilate egal cu numărul judecătorilor și procurorilor din cadrul parchetului, cu un plus de 10%.

(3)

Forma și conținutul buletinelor de vot se stabilesc de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

(4)

Tipărirea buletinelor de vot se asigură de Consiliul Superior al Magistraturii.

Articolul 13

(1)

În vederea alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul fiecărei instanțe și al fiecărui parchet se convoacă adunarea generală a judecătorilor sau, după caz, a procurorilor.

(2)

Judecătorii de la curțile de apel și procurorii de la parchetele de pe lângă acestea aleg ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, în adunările lor generale, prin vot secret, direct și personal, 3 judecători de la curțile de apel și un procuror de la parchetele de pe lângă acestea.

(3)

Judecătorii de la tribunale și tribunalele specializate și procurorii de la parchetele de pe lângă acestea aleg ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, în adunările lor generale, prin vot secret, direct și personal, 2 judecători de la tribunale și tribunalele specializate și 2 procurori de la parchetele de pe lângă acestea.

(4)

Judecătorii de la judecătorii și procurorii de la parchetele de pe lângă acestea aleg ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, în adunările lor generale, prin vot secret, direct și personal, 2 judecători de la judecătorii și un procuror de la parchetele de pe lângă acestea.

Articolul 14

(1)

În procedura de desemnare a candidaților și de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, adunările generale sunt legal constituite în prezența a cel puțin două treimi din numărul judecătorilor sau, după caz, al procurorilor în funcție, inclusiv cei delegați sau detașați de la alte instanțe sau parchete.

(2)

Adunările generale sunt prezidate de magistratul cu cea mai mare vechime în magistratură, care nu și-a depus candidatura pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

(3)

În procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, fiecare judecător și procuror votează un număr de candidați egal cu numărul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, care reprezintă categoria de instanțe sau parchete la nivelul cărora judecătorul sau, după caz, procurorul își desfășoară activitatea.

(4)

În cazul în care au fost votate mai puține persoane decât cele prevăzute la alin. (3), votul este nul.

(5)

La alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii nu pot participa judecătorii și procurorii detașați la alte autorități decât la instanțe sau parchete.

Articolul 15

(1)

Judecătorul sau procurorul care a prezidat adunarea generală, împreună cu 2 judecători sau procurori desemnați înaintea votului de adunările generale:

a) asigură numărarea voturilor;

b) întocmește procesul-verbal cu privire la desfășurarea alegerilor și rezultatele votului și îl transmite Consiliului Superior al Magistraturii;

c) comunică numele judecătorilor sau al procurorilor desemnați pentru a candida la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii potrivit art. 10 alin. (5) ori, după caz, alcătuiește și transmite Consiliului Superior al Magistraturii lista cuprinzând candidații înscriși în ordinea descrescătoare a voturilor obținute în adunările generale prevăzute la art. 8 alin. (3) și la art. 13 alin. (2)-(4).

(2)

Pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), judecătorul sau procurorul care a prezidat adunarea generală este ajutat de 2 judecători sau, după caz, de 2 procurori, desemnați de adunările generale, dintre judecătorii sau procurorii care nu și-au depus candidaturile.

Articolul 16

(1)

Consiliul Superior al Magistraturii centralizează rezultatele votului din circumscripțiile tuturor curților de apel și ale parchetelor de pe lângă acestea.

(2)

Sunt aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii:

a) 3 judecători de la curțile de apel, care au obținut numărul cel mai mare de voturi la nivel național;

b) 2 judecători de la tribunale și tribunalele specializate, care au obținut numărul cel mai mare de voturi la nivel național;

c) 2 judecători de la judecătorii, care au obținut numărul cel mai mare de voturi la nivel național;

d) 1 procuror de la parchetele de pe lângă curțile de apel, care a obținut numărul cel mai mare de voturi la nivel național;

e) 2 procurori de la parchetele de pe lângă tribunale și tribunalele specializate care au obținut numărul cel mai mare de voturi la nivel național;

f) 1 procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, care a obținut numărul cel mai mare de voturi la nivel național.

(3)

Dispozițiile art. 8 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 17

(1)

Consiliul Superior al Magistraturii verifică legalitatea procedurilor de alegere, din oficiu sau la sesizarea oricărui judecător sau procuror.

(2)

În vederea formulării sesizării, judecătorii și procurorii au dreptul să verifice procesele-verbale cu privire la desfășurarea alegerilor și rezultatul acestora, precum și buletinele de vot.

(3)

Contestațiile referitoare la legalitatea procedurilor de alegere pot fi depuse la Consiliul Superior al Magistraturii, în termen de 15 zile de la data alegerilor.

(4)

Contestațiile se soluționează de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 5 zile de la data sesizării. Soluția motivată a contestației se comunică persoanelor care au făcut sesizarea.

(5)

În cazul în care se constată încălcări ale legii în procedurile de alegere, Consiliul Superior al Magistraturii dispune măsurile necesare pentru înlăturarea acestora, inclusiv repetarea alegerilor, numai la instanțele sau parchetele la care încălcarea legii a avut drept consecință influențarea rezultatului alegerilor.

Articolul 18

(1)

Consiliul Superior al Magistraturii alcătuiește lista finală cuprinzând magistrații aleși potrivit prevederilor art. 8 alin. (3) și art. 16 alin. (2) și o transmite Biroului permanent al Senatului.

(2)

Înainte de transmiterea listei către Biroul permanent al Senatului, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității verifică și comunică, în termen de 15 zile de la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, dacă judecătorii și procurorii aleși au făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea.

(3)

Biroul permanent al Senatului înaintează lista prevăzută la alin. (1) Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, pentru a examina dacă au fost respectate dispozițiile legale cu privire la alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

(4)

Senatul, în prezența majorității membrilor săi, pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, validează lista cuprinzând magistrații aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Refuzul validării nu poate interveni decât în cazul încălcării legii în procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii și numai dacă această încălcare a legii are drept consecință influențarea rezultatului alegerilor. Dispozițiile art. 17 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 19

(1)

În vederea alegerii celor 2 reprezentanți ai societății civile în Consiliul Superior al Magistraturii, organizațiile profesionale ale juriștilor, consiliile profesionale ale facultăților de drept acreditate, asociațiile și fundațiile care au ca obiectiv apărarea drepturilor omului pot propune Biroului permanent al Senatului câte un candidat.

(2)

Pot fi aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii reprezentanți ai societății civile care îndeplinesc următoarele condiții:

a) sunt specialiști în domeniul dreptului, cu o vechime de cel puțin 7 ani în activitatea juridică;

b) se bucură de înaltă reputație profesională și morală;

c) nu au făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990, nu au colaborat cu acestea și nu au un interes personal care influențează sau ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor prevăzute de lege;

d) nu au calitatea de membru al unui partid politic și nu au îndeplinit în ultimii 5 ani funcții de demnitate publică.

(3)

Propunerile de candidaturi se depun la Biroul permanent al Senatului, între a 90-a zi și a 60-a zi înainte de expirarea mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, însoțite de hotărârea judecătorească sau, după caz, actul normativ de înființare, de actul constitutiv și statutul persoanelor juridice prevăzute la alin. (1), precum și de cazierul fiscal al acestora.

(4)

Perioada în care se depun propunerile de candidaturi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii, cu 30 de zile înainte de începerea curgerii termenului prevăzut la alin. (3).

(5)

Candidații propuși vor prezenta Senatului documentele prevăzute la art. 7 alin. (4), precum și cazierul judiciar.

(6)

Lista candidaților și documentele prevăzute la art. 7 alin. (4) se afișează pe paginile de Internet ale Senatului și Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 5 zile de la expirarea perioadei de depunere a acestora.

Articolul 20

(1)

Senatul alege, dintre candidații prevăzuți la art. 19, cei 2 reprezentanți ai societății civile, potrivit procedurii prevăzute în regulamentul acestei Camere.

(2)

Dispozițiile art. 18 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 21

Hotărârile Senatului privind validarea și alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Capitolul III Funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii

Articolul 22

(1)

În termen de 15 zile de la publicarea hotărârilor prevăzute la art. 21, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție convoacă membrii Consiliului Superior al Magistraturii în ședința de constituire.

(2)

În ședința de constituire, prezidată de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, sunt aleși președintele și vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii.

(3)

În termen de 15 zile de la ședința de constituire a Consiliului Superior al Magistraturii se stabilesc atribuțiile și responsabilitățile fiecărui membru permanent, pe domenii de activitate.

Articolul 23

(1)

Consiliul Superior al Magistraturii funcționează ca organ cu activitate permanentă. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau în plen sau în secții, potrivit atribuțiilor care revin acestora.

(2)

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii desfășoară activitate permanentă.

(3)

Președintele și vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii nu exercită activitatea de judecător sau procuror. Judecătorii și procurorii aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii își suspendă activitatea de judecător, respectiv de procuror, referitoare la prezența judecătorilor în complete de judecată, respectiv efectuarea actelor de urmărire penală de către procurori. La încetarea mandatului, cei care au optat pentru suspendarea activității își reiau activitatea de judecător sau procuror.

(4)

Membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii aflați în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi pot opta pentru suspendarea activității de judecător sau procuror pentru perioada rămasă până la terminarea mandatului. Opțiunea se exprimă în scris, la președintele Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi*).

(5)

Funcțiile de conducere deținute de judecătorii sau procurorii aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii se suspendă de drept la data publicării hotărârii Senatului în Monitorul Oficial al României, Partea I. Membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii ce dețin o funcție de conducere la instanțe ori parchete, la data intrării în vigoare a prezentei legi*), pot opta pentru suspendarea din funcția de conducere respectivă în condițiile alin. (3).

-----------

Notă

*) A se vedea

Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.

(6)

Perioada în care judecătorul sau procurorul este membru al Consiliului Superior al Magistraturii constituie vechime în aceste funcții.

Articolul 24

(1)

Consiliul Superior al Magistraturii este condus de președinte, ajutat de un vicepreședinte, aleși dintre judecătorii și procurorii prevăzuți la art. 3 lit. a), care fac parte din secții diferite, pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit.

(2)

Președintele și vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii sunt aleși de plen, în prezența a cel puțin 15 membri ai Consiliului, cu votul majorității membrilor acestuia.

(3)

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuții principale:

a) reprezintă Consiliul Superior al Magistraturii în relațiile interne și internaționale;

b) coordonează activitatea Consiliului Superior al Magistraturii și repartizează lucrările pentru plen și secții;

c) prezidează lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepția cazului în care la lucrări participă Președintele României;

d) propune plenului măsurile necesare pentru începerea procedurilor de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii și de ocupare a locurilor devenite vacante;

e) semnează actele emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii;

f) sesizează Curtea Constituțională, în vederea soluționării conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice;

g) desemnează membrii Consiliului Superior al Magistraturii care pot fi consultați pentru elaborarea unor proiecte de acte normative;

h) prezintă, în ședința publică a plenului, raportul anual asupra activității Consiliului Superior al Magistraturii, care se transmite instanțelor și parchetelor și se dă publicității.

(4)

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii îndeplinește orice alte atribuții stabilite de lege, de Regulamentul de organizare și funcționare administrativă a Consiliului Superior al Magistraturii și de plen.

(5)

În lipsa președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, atribuțiile prevăzute la alin. (3) și (4) se exercită de vicepreședinte.

(6)

În caz de vacanță a funcției de președinte sau de vicepreședinte, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de cel mult o lună de la constatarea vacanței, va proceda la alegerea noului președinte, respectiv vicepreședinte.

Articolul 25

Președintele României prezidează, fără drept de vot, lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii la care participă.

Articolul 26

(1)

Lucrările secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt legal constituite în prezența majorității membrilor acestora și sunt prezidate de președintele sau, după caz, de vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii. În lipsa acestora, membrii secției aleg un președinte de ședință, cu votul majorității celor prezenți.

(2)

Judecătorul sau procurorul care prezidează lucrările secției semnează hotărârile și celelalte acte emise de aceasta.

Articolul 27

(1)

Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește în plen și în secții, la convocarea președintelui, a vicepreședintelui sau a majorității membrilor plenului ori, după caz, ai secțiilor.

(2)

Lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii se desfășoară în prezența a cel puțin 15 membri, iar lucrările secțiilor se desfășoară în prezența majorității membrilor acestora.

(3)

Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și hotărârile secțiilor se iau cu votul majorității membrilor prezenți.

Articolul 28

(1)

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție participă la lucrările secției pentru judecători, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la lucrările secției pentru procurori, iar ministrul justiției, la lucrările ambelor secții.

(2)

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, ministrul justiției și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au drept de vot în situațiile în care secțiile îndeplinesc rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare.

(3)

Reprezentanții societății civile participă numai la lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Articolul 29

(1)

Lucrările plenului și ale secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt, de regulă, publice. Membrii plenului sau ai secțiilor hotărăsc, cu majoritate de voturi, situațiile în care ședințele nu sunt publice.

(2)

Asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor pot participa la lucrările plenului și ale secțiilor, exprimând, atunci când consideră necesar, un punct de vedere asupra problemelor ce se dezbat, la inițiativa lor sau la solicitarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

(3)

Ordinea de zi a lucrărilor plenului și ale secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii se aprobă de către acestea, la propunerea președintelui sau, după caz, a vicepreședintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

(4)

Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen și în secții, se iau prin vot direct și secret și se motivează.

(5)

Hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată.

(6)

Hotărârile prevăzute la alin. (5) se publică în Buletinul Oficial al Consiliului Superior al Magistraturii și pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 10 zile de la redactare.

(7)

Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(8)

Recursul suspendă executarea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii.

(9)

Hotărârea prin care se soluționează recursul prevăzut la alin. (7) este irevocabilă.

(10)

Ordinea de zi se publică cu 3 zile înainte pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se publică în Buletinul Oficial al Consiliului Superior al Magistraturii și pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

Capitolul IV Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii

Secțiunea 1 Dispoziții comune

Articolul 30

(1)

Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul și obligația de a se sesiza și din oficiu pentru a apăra judecătorii și procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputația profesională a judecătorilor și procurorilor.

(2)

Judecătorul sau procurorul care consideră că independența, imparțialitatea sau reputația profesională îi este afectată în orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii care, după caz, poate dispune verificarea aspectelor semnalate, publicarea rezultatelor acesteia, poate sesiza organul competent să decidă asupra măsurilor care se impun sau poate dispune orice altă măsură corespunzătoare, potrivit legii.

(3)

Consiliul Superior al Magistraturii asigură respectarea legii și a criteriilor de competență și etică profesională în desfășurarea carierei profesionale a judecătorilor și procurorilor.

(4)

Atribuțiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și ale secțiilor acestuia, referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, se exercită cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 303/2004 *) privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și ale

Legii nr. 304/2004 **) privind organizarea judiciară, republicată.

------------

Notă

*)

Legea nr. 303/2004

a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005.

Notă

**)

Legea nr. 304/2004

este republicată la pag. 1-21.

Articolul 31

(1)

În exercitarea atribuțiilor sale Consiliul Superior al Magistraturii poate solicita Ministerului Justiției, instanțelor judecătorești și parchetelor, Institutului Național al Magistraturii, altor autorități și instituții publice, precum și persoanelor fizice sau juridice informațiile sau actele pe care le consideră necesare.

(2)

În scopul informării cu privire la activitatea instanțelor și parchetelor, membrii Consiliului Superior al Magistraturii efectuează deplasări la sediile instanțelor și ale parchetelor și organizează întâlniri cu judecătorii, procurorii și reprezentanții societății civile.

Articolul 32

(1)

În cazurile în care legea prevede avizul conform, aprobarea sau acordul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta este obligatoriu. Dacă legea prevede consultarea sau avizul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta nu este obligatoriu.

(2)

În cazul în care legea nu prevede un termen pentru emiterea avizelor de către Consiliul Superior al Magistraturii, acestea se emit în 30 de zile de la sesizare. Depășirea de către Consiliul Superior al Magistraturii a termenului de emitere a avizului nu afectează valabilitatea actului.

Articolul 33

Consiliul Superior al Magistraturii întocmește și păstrează dosarele profesionale ale judecătorilor și procurorilor.

Articolul 34

Consiliul Superior al Magistraturii coordonează activitatea Institutului Național al Magistraturii și a Școlii Naționale de Grefieri.

Secțiunea 2 Atribuțiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

Articolul 35

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuții referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor;

a) propune Președintelui României numirea în funcție și eliberarea din funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari;

b) numește judecătorii stagiari și procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obținute la examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii;

c) dispune promovarea judecătorilor și a procurorilor;

d) eliberează din funcție judecătorii stagiari și procurorii stagiari;

e) propune Președintelui României conferirea de distincții pentru judecători și procurori, în condițiile legii;

f) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege sau regulament.

Articolul 36

(1)

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuții referitoare la admiterea în magistratură, evaluarea, formarea și examenele judecătorilor și procurorilor:

a) la propunerea Consiliului științific al Institutului Național al Magistraturii, stabilește numărul anual de cursanți ai Institutului Național al Magistraturii, aprobă anual data și locul pentru organizarea concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii, stabilește tematica pentru concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii și aprobă programul de formare profesională a auditorilor de justiție, emite avize și adoptă regulamente, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege;

b) numește comisia de admitere și comisia de elaborare a subiectelor pentru admiterea în Institutul Național al Magistraturii, în condițiile prevăzute de Regulamentul de organizare a examenului de admitere în Institutul Național al Magistraturii;

c) organizează și validează, potrivit legii și regulamentului, examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor și aprobă programul de formare profesională continuă a judecătorilor și procurorilor, la propunerea Consiliului științific al Institutului Național al Magistraturii, precum și tematica activităților de formare profesională continuă, organizate de curțile de apel și parchetele de pe lângă acestea;

d) organizează și validează, potrivit legii și regulamentului, concursurile pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor;

e) dispune organizarea concursurilor de promovare a judecătorilor și procurorilor;

f) numește comisiile pentru evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, în condițiile legii;

g) numește și revocă directorul și directorii adjuncți ai Institutului Național al Magistraturii, la propunerea Consiliului științific al Institutului Național al Magistraturii, și desemnează judecătorii și procurorii care vor face parte din Consiliul științific al Institutului Național al Magistraturii;

h) la propunerea Consiliului științific al Institutului Național al Magistraturii, aprobă structura organizatorică, statele de funcții și statele de personal ale Institutului Național al Magistraturii;

i) numește directorul și directorii adjuncți ai Școlii Naționale de Grefieri și desemnează judecătorii și procurorii membri în consiliul de conducere al școlii;

j) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege sau regulament.

(2)

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii soluționează contestațiile formulate de judecători și procurori împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepția celor date în materie disciplinară.

Articolul 37

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuții referitoare la organizarea și funcționarea instanțelor și a parchetelor;

a) convoacă adunările generale ale judecătorilor și procurorilor, în condițiile legii;

b) aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru instanțe și parchete;

c) elaborează propriul proiect de buget, cu avizul consultativ al Ministerului Finanțelor Publice, și emite avizele conforme pentru proiectele de buget ale instanțelor și parchetelor;

d) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege sau regulament.

Articolul 38

(1)

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii adoptă Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, precum și alte regulamente și hotărâri prevăzute în

Legea nr. 303/2004 , republicată, și în

Legea nr. 304/2004 , republicată.

(2)

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii asigură publicarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor și a regulamentelor prevăzute la alin. (1) în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

(3)

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești.

(4)

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de regulamente și ordine care se aprobă de ministrul justiției, în cazurile prevăzute de lege.

(5)

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate sesiza ministrul justiției cu privire la necesitatea inițierii sau modificării unor acte normative în domeniul justiției.

(6)

Consiliul Superior al Magistraturii elaborează anual un raport privind starea justiției și un raport privind activitatea proprie, pe care le prezintă Camerelor reunite ale Parlamentului României până la data de 15 februarie a anului următor și le publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

Articolul 39

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii numește secretarul general și personalul cu funcții de conducere din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii.

Secțiunea 3 Atribuțiile secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii

Articolul 40

Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuții referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor:

a) dispun delegarea judecătorilor și detașarea judecătorilor și procurorilor, în condițiile legii;

b) numesc în funcții de conducere judecătorii și procurorii, în condițiile legii și ale regulamentului;

c) examinează recomandările primite de la Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție privind numirea în funcție a judecătorilor în cadrul Curții;

d) analizează îndeplinirea condițiilor legale de către judecătorii stagiari și procurorii stagiari care au promovat examenul de capacitate, de către alți juriști care au fost admiși la concursul de intrare în magistratură, de către judecătorii și procurorii înscriși la concursul de promovare și de către judecătorii și procurorii propuși pentru numirea în funcții de conducere;

e) soluționează contestațiile împotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare anuală a activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, constituite în condițiile legii;

f) iau măsuri pentru soluționarea sesizărilor primite de la justițiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a judecătorilor și procurorilor;

g) propun Președintelui României numirea în funcție și revocarea din funcție a președintelui, vicepreședintelui și președinților de secții ai Înaltei Curți de Casație și Justiție;

h) avizează propunerea ministrului justiției de numire și revocare a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a procurorului general al Parchetului Național Anticorupție, a adjuncților acestora, a procurorilor șefi secție din aceste parchete, precum și a procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și a adjunctului acestuia;

i) aprobă transferul judecătorilor și procurorilor;

j) dispun suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor;

k) îndeplinesc orice alte atribuții stabilite prin lege sau regulament.

Articolul 41

Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuții referitoare la organizarea și funcționarea instanțelor și parchetelor:

a) aprobă înființarea și desființarea secțiilor curților de apel, ale instanțelor din circumscripțiile acestora, precum și înființarea sediilor secundare ale instanțelor judecătorești și circumscripțiilor acestora, în condițiile legii;

b) aprobă propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau a procurorului general al Parchetului Național Anticorupție de înființare și desființare a secțiilor în cadrul parchetelor;

c) avizează proiectul de hotărâre a Guvernului privind lista localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor;

d) stabilesc categoriile de procese sau de cereri care se soluționează în municipiul București numai de anumite instanțe, cu respectarea competenței materiale prevăzute de lege;

e) la propunerea președinților curților de apel, stabilesc numărul vicepreședinților curților de apel, ai tribunalelor și ai tribunalelor specializate, precum și judecătoriile la care funcționează un vicepreședinte;

f) la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau a procurorului general al Parchetului Național Anticorupție, după caz, aprobă numărul adjuncților procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel și ai prim-procurorilor parchetelor de pe lângă tribunale, precum și parchetele de pe lângă judecătorii, unde prim-procurorii sunt ajutați de adjuncți;

g) îndeplinesc orice alte atribuții stabilite prin lege sau regulament.

Articolul 42

(1)

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii încuviințează percheziția, reținerea sau arestarea preventivă a judecătorilor și a magistraților-asistenți.

(2)

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii încuviințează percheziția, reținerea sau arestarea preventivă a procurorilor.

(3)

Dispozițiile prevăzute la alin. (1) și (2) privind percheziția și reținerea nu se aplică în caz de infracțiune flagrantă.

Articolul 43

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii numește și promovează magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile legii.

Secțiunea 4 Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților

Articolul 44

(1)

Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, pentru faptele prevăzute în

Legea nr. 303/2004 , republicată.

(2)

Secția pentru judecători are rolul de instanță disciplinară și pentru magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Articolul 45

(1)

Acțiunea disciplinară se exercită de comisiile de disciplină ale Consiliului Superior al Magistraturii, formate din un membru al Secției pentru judecători și 2 inspectori ai Serviciului de inspecție judiciară pentru judecători și, respectiv, un membru al Secției pentru procurori și 2 inspectori ai Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori.

(2)

Secția pentru judecători și Secția pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii numesc, în fiecare an, membrii comisiilor prevăzute la alin. (1). În comisiile de disciplină nu pot fi numiți 2 ani consecutiv aceiași membri.

(3)

Membrii de drept, președintele și vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii nu pot fi numiți în comisiile de disciplină.

(4)

Comisiile de disciplină pot fi sesizate în legătură cu abaterile disciplinare ale judecătorilor și procurorilor de orice persoană interesată sau se pot sesiza din oficiu.

(5)

Orice sesizare privind activitatea necorespunzătoare a judecătorilor și procurorilor, greșit îndreptată la instanțe sau parchete, va fi înaintată comisiilor de disciplină în termen de 5 zile de la înregistrare.

Articolul 46

(1)

În vederea exercitării acțiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării prealabile, care se dispune de titularul acestei acțiuni.

(2)

Cercetarea prealabilă se efectuează de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru judecători, respectiv din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori.

(3)

În cadrul cercetării prealabile se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției. Ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declarații sau de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal și nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să solicite probe în apărare.

(4)

Rezultatul cercetării prealabile se înaintează comisiei de disciplină în termen de 60 de zile de la înregistrarea sesizării la Consiliul Superior al Magistraturii, iar în următoarele 20 de zile comisia de disciplină sesizează secția corespunzătoare în vederea soluționării acțiunii disciplinare.

(5)

În cazul în care, înainte de sesizarea secției, comisia de disciplină constată că sunt necesare verificări suplimentare, desemnează un inspector din cadrul serviciului corespunzător al Inspecției judiciare, în vederea completării cercetării prealabile. Rezultatul verificărilor suplimentare este înaintat în cel mult 30 de zile comisiei de disciplină. În acest caz, termenul de 20 de zile prevăzut la alin. (4) curge de la primirea rezultatului verificărilor suplimentare.

(6)

În cazul în care comisia de disciplină consideră că exercitarea acțiunii disciplinare nu se justifică, dispune clasarea.

(7)

După primirea rezultatului cercetării prealabile, titularul acțiunii disciplinare sesizează secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea judecării acțiunii disciplinare.

(8)

Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data săvârșirii abaterii.

Articolul 47

(1)

În procedura disciplinară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, citarea judecătorului sau procurorului împotriva căruia se exercită acțiunea disciplinară este obligatorie. Judecătorul sau procurorul poate fi reprezentat de un alt judecător ori procuror sau poate fi asistat ori reprezentat de un avocat.

(2)

Judecătorul sau procurorul și, după caz, reprezentantul ori avocatul său au dreptul să ia cunoștință de toate actele dosarului și pot solicita administrarea de probe în apărare.

(3)

Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul în care constată că sesizarea este întemeiată, aplică una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de judecător sau procuror și cu circumstanțele personale ale acestuia.

Articolul 48

Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii soluționează acțiunea disciplinară printr-o hotărâre care cuprinde, în principal, următoarele:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și încadrarea juridică a acesteia;

b) temeiul de drept al aplicării sancțiunii;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de judecător sau procuror;

d) sancțiunea aplicată și motivele care au stat la baza aplicării acesteia;

e) calea de atac și termenul în care hotărârea poate fi atacată;

f) instanța competentă să judece calea de atac.

Articolul 49

(1)

Hotărârile secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară se redactează, obligatoriu, în termen de cel mult 20 de zile de la pronunțare și se comunică de îndată, în scris, judecătorului sau procurorului. Comunicarea hotărârilor este asigurată de Secretariatul general al Consiliului Superior al Magistraturii.

(2)

Împotriva hotărârilor prevăzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Competența soluționării recursului aparține Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din Completul de 9 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii și judecătorul sancționat disciplinar.

(3)

Recursul suspendă executarea hotărârii secției Consiliului Superior al Magistraturii de aplicare a sancțiunii disciplinare.

(4)

Hotărârea prin care se soluționează recursul prevăzut la alin. (2) este irevocabilă.

Articolul 50

În cazul în care s-a dispus excluderea din magistratură a unui judecător sau a unui procuror, hotărârea irevocabilă se transmite Președintelui României, în vederea emiterii decretului de eliberare din funcție.

Capitolul V Statutul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii

Articolul 51

(1)

Durata mandatului membrilor aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fără posibilitatea reînvestirii. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de demnitar.

(2)

Calitatea de reprezentant al societății civile ales membru al Consiliului Superior al Magistraturii este incompatibilă cu calitatea de parlamentar, ales local, funcționar public, judecător sau procuror în activitate, notar public, avocat, consilier juridic sau executor judecătoresc în exercițiu.

(3)

Dispozițiile

art. 6 și 7 din Legea nr. 303/2004 , republicată, se aplică și membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

(4)

Calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii încetează, după caz, la expirarea mandatului, prin demisie, revocare din funcție, nerezolvarea stării de incompatibilitate în termen de 15 zile de la data alegerii ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii, nerespectarea dispozițiilor

art. 7 din Legea nr. 303/2004 , republicată, imposibilitatea exercitării atribuțiilor pe o perioadă mai mare de 3 luni, precum și prin deces.

(5)

Calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii se suspendă de drept pentru motivele prevăzute de

art. 62 din Legea nr. 303/2004 , republicată.

Articolul 52

(1)

Revocarea din funcția de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii se propune de președintele sau vicepreședintele Consiliului ori de o treime din membri, în situația în care persoana în cauză nu mai îndeplinește condițiile legale pentru a fi membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii sau în cazul aplicării oricărei sancțiuni disciplinare.

(2)

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la sesizarea formulată potrivit alin. (1), poate dispune revocarea din funcția de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii.

(3)

Revocarea din funcția de președinte sau vicepreședinte se propune de o treime din numărul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(4)

Membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt revocați și la cererea majorității adunărilor generale de la nivelul instanțelor sau parchetelor pe care le reprezintă, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor încredințate prin alegerea ca membru al Consiliului. În cadrul adunărilor generale, decizia se ia cu votul a două treimi din numărul judecătorilor sau procurorilor.

(5)

În cazul adunării generale comune a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Parchetului Național Anticorupție, decizia de revocare a reprezentantului acestor parchete se ia cu votul majorității procurorilor. În cadrul adunării generale votează și procurorii din structurile teritoriale ale acestor parchete.

(6)

Decizia de revocare a reprezentantului Înaltei Curți de Casație și Justiție se ia cu votul majorității judecătorilor din adunarea generală.

(7)

Procedura de revocare poate fi declanșată de orice adunare generală de la nivelul instanțelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se cere, precum și de organizațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor.

(8)

Centralizarea rezultatelor votului se realizează de adunarea generală care a inițiat procedura sau de prima adunare generală sesizată de organizațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor.

(9)

În termen de 15 zile de la înregistrarea sesizării semnate și motivate de reprezentanții adunărilor generale prevăzute la alin. (4), Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dispune revocarea din funcție a membrului ales. Dispozițiile art. 55 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Articolul 53

(1)

Membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii răspund civil, disciplinar și penal, în condițiile legii.

(2)

Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a unui membru ales al acestuia, încălcarea obligațiilor profesionale ori săvârșirea de către acesta a unor abateri disciplinare.

(3)

Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii îndeplinesc rolul de instanțe de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a membrilor aleși ai Consiliului pentru faptele prevăzute de

art. 99 din Legea nr. 303/2004 , republicată.

Articolul 54

(1)

În vederea exercitării acțiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării prealabile, care se dispune de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

(2)

Cercetarea prealabilă se efectuează de inspectorii din cadrul Inspecției judiciare care funcționează pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii.

(3)

În cadrul cercetării prealabile se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției. Ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor acestuia sunt obligatorii. Refuzul celui cercetat de a face declarații sau de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal și nu împiedică încheierea cercetării. Membrul Consiliului Superior al Magistraturii care este cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să solicite probe în apărare.

(4)

Inspectorul desemnat înaintează, în cel mult 60 de zile, comisiei de disciplină constituite potrivit art. 45 rezultatul cercetării prealabile. Comisia de disciplină sesizează secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii în vederea soluționării acțiunii disciplinare.

(5)

În cazul în care, înainte de sesizarea secției, comisia de disciplină constată că sunt necesare verificări suplimentare, desemnează un inspector din cadrul serviciului corespunzător al Inspecției judiciare, în vederea completării cercetării prealabile.

(6)

În cazul în care comisia de disciplină consideră că exercitarea acțiunii disciplinare nu se justifică, dispune clasarea.

(7)

Membrul Consiliului Superior al Magistraturii față de care se exercită acțiunea disciplinară nu participă în calitate de membru ales la lucrările plenului în care se judecă acțiunea disciplinară.

(8)

Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data săvârșirii abaterii.

(9)

Dispozițiile art. 47-49 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 55

(1)

În cazul încetării calității de membru al Consiliului Superior al Magistraturii înainte de expirarea mandatului, pentru locul rămas vacant se organizează noi alegeri, potrivit procedurii prevăzute de lege.

(2)

Până la alegerea unui nou membru, interimatul va fi asigurat de judecătorul sau procurorul care a obținut numărul următor de voturi în cadrul alegerilor desfășurate potrivit art. 8 alin. (3) sau art. 13 ori, după caz, art. 19.

Articolul 56

(1)

Pe perioada mandatului, președintele și vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii primesc o indemnizație lunară egală cu cea a președintelui, respectiv a vicepreședintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(2)

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii care desfășoară activitate permanentă, cu excepția celor prevăzuți la alin. (1), primesc lunar, pentru activitatea desfășurată, o indemnizație lunară egală cu cea a unui președinte de secție al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(3)

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepția celor prevăzuți la alin. (1) și (2), primesc lunar, pentru activitatea desfășurată, indemnizația prevăzută în anexa nr. 2 la

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002

privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 347/2003 , cu modificările ulterioare.

Articolul 57

Din Consiliul Superior al Magistraturii nu pot face parte, în timpul aceluiași mandat, soți sau rude ori afini până la gradul IV inclusiv.

Capitolul VI Aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii

Articolul 58

Consiliul Superior al Magistraturii dispune de un aparat tehnic administrativ propriu.

Articolul 59

(1)

Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Consiliului Superior al Magistraturii se asigură de la bugetul de stat.

(2)

Bugetul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri sunt cuprinse distinct în bugetul Consiliului Superior al Magistraturii.

(3)

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii are calitatea de ordonator principal de credite, care poate fi delegată secretarului general.

(4)

Bugetul pentru curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii este gestionat de către Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite.

Articolul 60

(1)

Aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii este condus de un secretar general.

(2)

Secretarul general este numit și revocat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecătorii și procurorii care au cel puțin 8 ani vechime în magistratură.

(3)

Secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii poate fi ajutat de un secretar general adjunct, specialist în management, resurse umane sau în domeniul financiar.

(4)

Secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii primește o indemnizație lunară egală cu cea a secretarului general din Ministerul Justiției, prevăzută de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 347/2003 , cu modificările ulterioare, iar adjunctul acestuia, o indemnizație lunară egală cu cea a unui secretar general adjunct din Ministerul Justiției, prevăzută de același act normativ.

Articolul 61

(1)

Pe lângă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii funcționează Inspecția judiciară, condusă de un inspector șef.

(2)

În cadrul Inspecției judiciare funcționează un serviciu de inspecție judiciară pentru judecători și un serviciu de inspecție judiciară pentru procurori.

(3)

Inspectorii din cadrul Inspecției judiciare sunt numiți de plen, prin concurs sau examen, dintre persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 60 alin (2) și au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare. Funcția de inspector poate fi ocupată și de judecători sau procurori detașați.

(4)

Inspectorii pot solicita președinților instanțelor judecătorești și conducătorilor parchetelor din circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța sau parchetul unde se efectuează o verificare să desemneze judecători sau procurori, prin rotație, care să efectueze anumite acte dintre cele date în competența Inspecției judiciare.

(5)

Atribuțiile Inspecției judiciare, structura, numărul și salarizarea inspectorilor se stabilesc de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în limitele bugetului.

Articolul 62

(1)

Aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii este organizat în direcții, servicii și birouri.

(2)

Structura organizatorică a aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii se stabilește prin hotărâre a plenului, în limitele bugetului.

Articolul 63

(1)

Personalul din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii este numit prin concurs sau examen.

(2)

Personalul de conducere din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii este numit de plen, iar cel de execuție, de secretarul general.

(3)

Funcțiile de specialitate juridică din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii pot fi ocupate și de judecători și procurori detașați, în condițiile legii.

(4)

Funcționarii publici și personalul contractual din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii sunt salarizați potrivit dispozițiilor legale aplicabile acelorași categorii de personal din aparatul Parlamentului.

(5)

Statele de funcții și de personal se aprobă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în limitele bugetului.

Articolul 64

Atribuțiile secretarului general și ale personalului din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, precum și organizarea și funcționarea compartimentelor din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii se stabilesc prin Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Capitolul VII Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 65

Numărul de posturi necesar funcționării aparatului Consiliului Superior al Magistraturii se stabilește prin hotărâre a plenului, în limitele bugetului.

Articolul 66

Personalul din cadrul Ministerului Justiției și din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, preluat în aparatul tehnic administrativ al Consiliului Superior al Magistraturii, se consideră transferat.

Articolul 67

În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi, Guvernul va asigura un sediu corespunzător Consiliului Superior al Magistraturii.

Articolul 68

La data intrării în vigoare a prezentei legi, denumirea Centrul de Pregătire și Perfecționare a Grefierilor și a Celuilalt Personal Auxiliar de Specialitate, cuprinsă în actele normative în vigoare, se înlocuiește cu cea de Școala Națională de Grefieri.

Articolul 69

(1)

Paza sediului Consiliului Superior al Magistraturii, a bunurilor și valorilor aparținând acestuia, supravegherea accesului și menținerea ordinii interioare necesare desfășurării normale a activității în acest sediu se asigură, în mod gratuit, de către Jandarmeria Română.

(2)

Magistrații aleși membri ai Consiliului Superior al Magistraturii beneficiază de protecție, conform legii, în condițiile prevăzute prin protocolul încheiat între președintele Consiliului Superior al Magistraturii și ministrul administrației și internelor.

Articolul 70

(1)

Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția art. 67.

(2)

La data intrării în vigoare a prezentei legi, prevederile titlului V "Consiliul Superior al Magistraturii"

art. 86-90 din Legea pentru organizarea judecătorească nr. 92/1992 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare se abrogă.

NOTĂ:

Redăm mai jos

art. II-V din titlul XV "Modificarea și completarea Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii" din

Legea nr. 247/2005 , care nu sunt încorporate în textul republicat al

Legii nr. 317/2004

și care se aplică, în continuare, ca dispoziții proprii ale

Legii nr. 247/2005 .

"Art. II. - (1) În cazul încetării mandatului unuia dintre judecătorii aleși în actualul Consiliu Superior al Magistraturii ca reprezentant al curților de apel, se organizează alegeri pentru desemnarea celui de-al doilea reprezentant al judecătoriilor, potrivit prezentei legi.

(2) În cazul încetării mandatului reprezentantului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau reprezentantului Parchetului Național Anticorupție în actualul Consiliu Superior al Magistraturii, se organizează alegeri pentru desemnarea celui de-al doilea reprezentant al parchetelor de pe lângă tribunale, potrivit prezentei legi.

(3)

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Consiliul Superior al Magistraturii numește secretarul general adjunct, în condițiile prevăzute de art. 59*).

------------

Notă

*)

Art. 59 a devenit, în forma republicată a Legii nr. 317/2004 , art. 60.

Art. III. - În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Consiliul Superior al Magistraturii își va modifica Regulamentul de organizare și funcționare și va actualiza Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. IV. - Comisiile de disciplină vor fi numite în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Art. V. - La data intrării în vigoare a prezentei legi, orice dispoziție contrară se abrogă."

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.