Decizia nr. 1430/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii și ale art. 322 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Călin Mocanu în Dosarul nr. 5.239/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19 octombrie 2010, în prezența autorului excepției de neconstituționalitate și a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 2 noiembrie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5.239/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii și ale art. 322 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Călin Mocanu în cadrul soluționării cererii de revizuire formulate împotriva Deciziei nr. 3.272 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de acesta împotriva sentinței civile nr. 3.373 din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și, în consecință, s-a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile criticate din

Legea nr. 317/2004

contravin dispozițiilor constituționale ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 61 privind rolul și structura Parlamentului, ale art. 129 privind folosirea căilor de atac și ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană, precum și dispozițiilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv și art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, arată că i s-au restrâns în mod injust și nerezonabil dreptul de acces la instanță și posibilitatea analizării efective, în fond, a cererii de către o instanță națională, deși a exercitat în termen legal calea de atac a recursului întemeiat pe dispozițiile

art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 . Invocă, de asemenea, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la acces efectiv la o instanță de judecată.

Cu privire la dispozițiile art. 322 din Codul de procedură civilă, autorul excepției de neconstituționalitate consideră că acestea contravin art. 21 și art. 129 din Constituție, precum și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care "ar putea fi invocate, interpretate și aplicate în sensul că examinarea pe fond a unei cereri de revizuire îndreptate împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs și întemeiată pe dispozițiile

art. 21 din Legea nr. 554/2004 , este condiționată de evocarea fondului".

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, având următorul conținut:

- Art. 29 alin. (5) și (7): "(5) Hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată.

[...]

(7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție."

Obiect al excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl mai reprezintă și prevederile art. 322 alin. 1 din Codul de procedură civilă însă art. 322 din Codul de procedură civilă nu are alineate. Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 322 din Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;

2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

3. dacă obiectul pricinii nu se află în ființă;

4. dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză. În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii;

5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;

6. dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă sau consiliul judiciar nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere;

7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. În cazul când una dintre instanțe este Curtea Supremă de Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță;

8. dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa;

9. dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate;

10. dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare".

Autorul excepției consideră că prevederile de lege menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 61 privind rolul și structura Parlamentului, ale art. 129 privind folosirea căilor de atac și ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv și art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Referitor la critica autorului excepției de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile

art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004 , raportate la art. 21 din Constituție, Curtea s-a pronunțat prin mai multe decizii, de exemplu, prin

Decizia nr. 634 din 26 iunie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007, și prin

Decizia nr. 485 din 20 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 10 iunie 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că textele de lege criticate prevăd că persoana interesată are posibilitatea de a formula recurs la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la hotărârea pronunțată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor și de a beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil.

Având în vedere că dispozițiile de lege criticate prevăd o cale de atac împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, nu se poate susține că acestea îngrădesc accesul liber la justiție, garantat de art. 21 din Legea fundamentală.

În ceea ce privește critica referitoare la interpretarea sintagmei "orice persoană interesată", Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, deoarece Curtea se pronunță numai asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate, iar nu asupra interpretării date de către instanța de judecată unei norme de lege în vederea determinării dispozițiilor legale aplicabile litigiului. Or, Curtea observă că, în realitate, autorul excepției critică soluția pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal, și anume faptul că aceasta a calificat cererea sa ca fiind o acțiune în contencios administrativ, căreia i se aplică regulile (inclusiv obligativitatea procedurii prealabile) prevăzute de

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , iar nu ca fiind un recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 317/2004 , recurs care - așa cum a stabilit instanța de judecată - se poate formula numai împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, iar nu împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii de validare a examenului de capacitate susținut de personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor.

Cu privire la dispozițiile

art. 322 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 258 din 6 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 20 mai 2008, Curtea a reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată în scopul îndreptării erorilor de fapt și numai din acest motiv, ce ține de specificul căii de atac, textul de lege criticat se referă la hotărâri pronunțate în recurs prin care se evocă fondul. Nu poate fi reținută, așadar, critica privind încălcarea accesului liber la justiție, întrucât, așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, acesta nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătorești definitive, precum și a raporturilor juridice la care se referă impune ca legea să stabilească riguros și limitativ cazurile și motivele pentru care se poate exercita calea de atac a revizuirii.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, soluțiile adoptate în precedent, precum și considerentele pe care acestea se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Referitor la susținerea autorului excepției de neconstituționalitate potrivit căreia art. 322 din Codul de procedură civilă contravine art. 21 din Constituție, în măsura în care "ar putea fi invocate, interpretate și aplicate în sensul că examinarea pe fond a unei cereri de revizuire îndreptate împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs și întemeiată pe dispozițiile

art. 21 din Legea nr. 554/2004 , este condiționată de evocarea fondului" - Curtea constată că nici aceasta nu poate fi primită, deoarece

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

conține norme de procedură prin care se instituie, în mod excepțional, un nou motiv de revizuire, în considerarea unei situații speciale, și anume "pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României". Așadar, în materia revizuirii hotărârilor, dreptul comun îl reprezintă dispozițiile Codului de procedură civilă, iar prevederile

art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

au caracter special și, potrivit regulii specialia generalibus derogant, derogă de la normele dreptului comun și, totodată, se completează cu acestea, în măsura în care nu este prevăzută în mod expres o altă reglementare. Totodată, Curtea reține că aplicarea acestor norme la litigiul dedus judecății intră în competența de soluționare a instanței de judecată.

Cu privire la invocarea art. 61 din Constituție, Curtea constată că acesta se referă la rolul și structura Parlamentului și nu are relevanță asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii și ale art. 322 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Călin Mocanu în Dosarul nr. 5.239/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 noiembrie 2010.