Decizia nr. 1122/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Pavel Palcu în Dosarul nr. 1.101/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.101/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Pavel Palcu în cadrul soluționării recursului declarat împotriva unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a validat un examen din anul 2008 pentru numirea în funcții de conducere a procurorilor.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege sunt neconstituționale, deoarece instituie o singură cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, suprimând un grad de jurisdicție în cadrul căruia să se pronunțe o hotărâre în primă instanță, care ulterior să poată fi supusă unui control de legalitate pe care l-ar putea face o instanță de recurs, fiind astfel îngrădit și dreptul de a proba cu toate mijloacele de probă permise de dispozițiile procedurale nelegalitatea hotărârii recurate. Dacă hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ar putea face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, în condițiile

Legii nr. 554/2004 , s-ar putea asigura respectarea tuturor căilor de atac care permit exercitarea controlului legalității actelor Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, asigurarea dreptului la un proces echitabil presupune în mod esențial ca, în raport cu criteriile legale pe care le instituie textul de lege care reprezintă temeiul de drept al acțiunii formulate, toate părțile procesului trebuie să aibă dreptul de a formula cereri, de a propune și administra probe și de a pune concluzii cu privire la toate problemele de fapt și de drept de care depinde corecta soluționare a litigiului, cu respectarea dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituție.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia în sensul că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 21 din Constituție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, având următorul conținut: "(7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate, Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 485/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 10 iunie 2010.

Cu acel prilej, Curtea a reținut că textele de lege criticate prevăd că partea interesată are posibilitatea de a formula recurs la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la hotărârea pronunțată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor și de a beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil. Interpretarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale duce la concluzia că acesta nu consacră nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenție, care se referă la dreptul la un "recurs efectiv", nu are semnificația asigurării dublului grad de jurisdicție, ci doar a posibilității de a se supune judecății unei instanțe naționale.

În plus, Curtea a reținut că, așa cum a statuat în numeroase cauze, accesul la justiție, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac sunt de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură.

Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Pavel Palcu în Dosarul nr. 1.101/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 septembrie 2010.