Decizia nr. 70/2012

Articolul 3

alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 : "Prin derogare de la dispozițiile alineatului precedent, în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripție este de 2 ani, în afara acelor raporturi ce izvorăsc din asigurările de persoane în care obligațiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare; cu privire la primele de asigurare datorate în temeiul asigurărilor prin efectul legii, sunt aplicabile dispozițiile art. 23.";

- Art. 720^1 din Codul de procedură civilă: "În procesele și cererile dintre profesioniști evaluabile în bani și derivate din raporturi contractuale, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte.

Termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru dreptul litigios supus medierii sau concilierii se suspendă pe durata acestei proceduri, dar nu mai mult de 3 luni de la începerea ei.

În scopul soluționării litigiului prin conciliere directă, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare ce asigură trimiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire. Data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. 2.

Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretențiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului și a punctului de vedere al fiecărei părți.

Înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute la alin. 2, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la cererea de chemare în judecată."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la liberul acces la justiție și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

1. Potrivit

art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 , termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani, aplicabil raporturilor civile obligaționale, se aplică ori de câte ori nu își găsește aplicație un termen special de prescripție. În alin. 2 al art. 3, prin derogare de la alin. 1, legiuitorul a prevăzut un termen special de prescripție de 2 ani în raporturile ce izvorăsc din asigurare, în afara acelor raporturi ce izvorăsc din asigurările de persoane.

Prin

Decizia nr. 1.326 din 19 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010, Curtea a arătat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene.

De asemenea, Curtea Constituțională a statuat prin

Decizia nr. 251 din 9 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 10 aprilie 2006, că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiție, drept de care persoana interesată a beneficiat în interiorul termenului instituit, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21. De aceea, reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură.

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 10 mai 2001, paragraful 93, pronunțată în Cauza Z și alții împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, a decis că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut" și că "acesta poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau ordonanțele care impun depunerea unei cauțiuni".

În consecință, Curtea constată că cele arătate mai sus se aplică mutatis mutandis și în privința dispozițiilor

art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă.

2. Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 720^1 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că aceasta nu poate fi primită. Astfel, potrivit jurisprudenței sale constante în materie, Curtea a statuat că prin instituirea procedurii prealabile de conciliere legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerității soluționării litigiilor dintre părți și să degreveze activitatea instanțelor de judecată. Astfel, rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părților posibilitatea de a se înțelege asupra eventualelor pretenții ale reclamantului, fără implicarea autorității judecătorești competente. Față de aceste rațiuni majore, condiționarea sesizării instanței de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiție sau a dreptului la un recurs efectiv. (A se vedea în acest sens

Decizia nr. 807 din 3 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 25 iulie 2008,

Decizia nr. 1.153 din 6 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 29 decembrie 2008,

Decizia nr. 800 din 19 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 18 iunie 2009, sau

Decizia nr. 1.536 din 17 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 12 februarie 2010.)

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

3. Distinct de cele mai înainte arătate, Curtea observă că, în urma modificărilor aduse prin

Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, art. 720^1 a fost completat, în sensul introducerii medierii, alături de conciliere directă cu cealaltă parte, ca modalitate de soluționare a litigiilor înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. O atare reglementare a medierii și concilierii, obligatorii în faza premergătoare judecății, nu este contrară art. 21 din Constituție, ambele proceduri încurajând părțile să rezolve diferendul existent prin mijloace amiabile.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă și ale art. 720^1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Romvasim Com" - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 5.104/215/2009 al Judecătoriei Craiova - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 februarie 2012.