Decizia nr. 150/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Carol Schvarz în Dosarul nr. 1.675/108/2010 al Curții de Apel Timișoara - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 362D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate reprezintă rezultatul opțiunii legiuitorului cu privire la acordarea despăgubirilor. În acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 402 din 24 martie 2011 . Totodată, mai arată că prin modul în care sunt formulate criticile se urmăresc modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009 , ceea ce contravine

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1.675/108/2010, Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Excepția a fost ridicată de Carol Schvarz într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului declarat împotriva sentinței civile prin care s-a admis în parte acțiunea întemeiată pe textele de lege criticate, precum și pe dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

și prin care statul român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, a fost obligat la plata unor despăgubiri.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că textele de lege criticate aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 21 și 52, precum și celor ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care nu se aplică și cetățenilor români de etnie germană care au fost deportați în Uniunea Sovietică, începând cu luna ianuarie 1945, din ordinul autorităților române.

Curtea de Apel Timișoara - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, faptul că, potrivit textelor de lege criticate, autorul excepției nu se află în categoriile de beneficiari ai

Legii nr. 221/2009

nu are semnificația încălcării prevederilor art. 21 și 52 din Legea fundamentală.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 3 și

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009

sunt constituționale, apreciind că legiuitorul este abilitat să stabilească condițiile și limitele exercitării dreptului ca prejudiciul moral suferit de persoana vătămată printr-un act administrativ să fie reparat. Motivarea autorului excepției are în vedere necesitatea modificării textelor de lege criticate prin includerea cetățenilor români de etnie germană care au fost deportați în Uniunea Sovietică în categoriile de beneficiari ai

Legii nr. 221/2009 . Or, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , modificarea textelor de lege supuse controlului excedează competenței Curții Constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl formează prevederile art. 3 și

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, având următorul cuprins:

- Art. 3: "Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:

a)

Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950 ,

Decretul nr. 60 din 10 martie 1950 ,

Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952 ,

Decretul nr. 258 din 22 august 1952 ,

Decretul nr. 77 din 11 martie 1954

și

Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958 ;

b)

Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950 ,

Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950 ,

Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951 ,

Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951 ,

Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952 ,

Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954 ,

Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957 ,

Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958

și

Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960 ;

c)

Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950

al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;

d)

Ordinul nr. 5/Cabinet/1948 ,

Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948 ,

Ordinul nr. 490/Cabinet/1952

și

Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952

ale Ministerului Afacerilor Interne;

e) deciziile nr. 200/1951, nr 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;

f)

Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952

al Ministerului Securității Statului.";

- Art. 4: "(2) Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că textul de lege criticat aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și dispozițiilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prin

deciziile nr. 376 din 22 martie 2011

și nr. 402 din 24 martie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 27 iulie 2011 și, respectiv, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 12 august 2011, a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate având o motivare similară celor din prezenta cauză. Cu acele prilejuri sa reținut, în esență, că prevederile criticate fac parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora. Legiuitorul este liber să opteze atât în privința măsurilor reparatorii, cât și a întinderii și a modalității de acordare a acestora, în funcție de situația concretă a persoanelor îndreptățite de a beneficia de aceste despăgubiri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetățeni aflate în situații identice. Criteriul temporal avut în vedere prin această lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative asimilate acesteia este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar, deoarece momentul 6 martie 1945 marchează instaurarea dictaturii comuniste, iar 22 decembrie 1989 vizează sfârșitul acesteia în România. Prin urmare, perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este circumscrisă în totalitate perioadei dictaturii comuniste, astfel încât opțiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai în privința persoanelor aflate în ipoteza art. 1 din lege este una justificată în mod obiectiv și rațional.

Curtea a constatat că legiuitorul este îndreptățit ca pentru situații deosebite să aplice un tratament juridic diferit. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel încât, dimpotrivă, pentru situații diferite, justificate obiectiv și rațional, trebuie să corespundă un tratament juridic diferit, spre exemplu

Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000.

Totodată, prin

Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea a statuat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art. 61 din Legea fundamentală, potrivit căruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării" - este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Parlamentul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții, soluțiile pronunțate cu acele prilejuri și argumentele care au stat la baza lor își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Distinct de cele reținute în deciziile menționate mai sus, Curtea reține că tatăl autorului excepției a beneficiat de prevederile

Decretului-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009. Stabilirea altor măsuri reparatorii pentru aceste persoane, care practic ar trebui să le completeze pe cele acordate prin

Decretul-lege nr. 118/1990 , ține de libera apreciere a legiuitorului. În aceste condiții nu poate fi reținută critica privind încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 și

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Carol Schvarz în Dosarul nr. 1.675/108/2010 al Curții de Apel Timișoara - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 februarie 2012.