Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 228/2012

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1) teza întâi, art. 5 alin. (2) și art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, precum și a dispozițiilor articolului unic al Legii nr. 107/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002

prezumat în vigoare

Data actului
15 martie 2012
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 281 din 27 aprilie 2012
Citat de
1 act
Citează
8 acte
Structură
4 articole · 15.145 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1) teza întâi, art. 5 alin. (2) și

art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, precum și a dispozițiilor articolului unic al

Legii nr. 107/2006

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 , excepție ridicată de Ovidiu Eusebio Buruiană, Camelia Roșu, Marius Necula, Teodora Camelia Vișan, Mihaela Țânțaș, Costică Cojocaru, Mariana Cipriana Lazăr, Iuliana Radu, Dan Bozaru, Cristina Stroe, Grigore Țiplea, Nicolae Catrina, Diana Silvia Mihăilescu, Mihai Robert Negâci, Alexandru Cristian Bozdoc, Lăcrămioara Visterneanu, Diana Dochinoiu și Dumitru Remus Lomoș în Dosarul nr. 22.351/3/2007 al Tribunalului Cluj - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 223D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile.

Magistratul-asistent învederează că procedura de citare a părții Gregorian Bivolaru s-a realizat la 4 adrese din țară, fiind legal îndeplinită pentru acestea, și la o altă adresă din Suedia, pentru care nu s-a întors dovada de comunicare.

Cu privire la acest aspect, reprezentantul Ministerului Public apreciază că procedura de citare este legală, partea în cauză fiind citată în mod legal la un număr de 4 adrese.

Curtea, având în vedere aspectele relevate, în temeiul dispozițiilor

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , apreciază că procedura de citare a părții Gregorian Bivolaru este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul Ovidiu Eusebio Buruiană a depus concluzii scrise, sens în care solicită admiterea excepției, iar partea Constantin Găitan a transmis, potrivit notei telefonice întocmite de grefier și depuse la dosar, că nu se poate prezenta în fața Curții din cauza condițiilor meteorologice.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 78 din 20 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1.879/33/2010, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1) teza întâi, art. 5 alin. (2) și

art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, precum și a dispozițiilor articolului unic al

Legii nr. 107/2006

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 . Excepția a fost ridicată de Ovidiu Eusebio Buruiană, Camelia Roșu, Marius Necula, Teodora Camelia Vișan, Mihaela Țânțaș, Costică Cojocaru, Mariana Cipriana Lazăr, Iuliana Radu, Dan Bozaru, Cristina Stroe, Grigore Țiplea, Nicolae Catrina, Diana Silvia Mihăilescu, Mihai Robert Negâci, Alexandru Cristian Bozdoc, Lăcrămioara Visterneanu, Diana Dochinoiu și Dumitru Remus Lomoș în Dosarul nr. 22.351/3/2007 al Tribunalului Cluj - Secția penală în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece la data adoptării

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002

nu a existat cazul excepțional care să legitimeze reglementarea criticată. Astfel,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

nu se referă la o stare excepțională de maximă urgență, iar adoptarea ei nu are în vedere fapte ori stări de fapt ce impun o iminentă rezolvare. În plus, ordonanța de urgență nu putea să cuprindă, în perioada anterioară revizuirii Constituției, reglementări normale obișnuite, motiv pentru care interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii nu constituia un caz excepțional, ce nu putea fi reglementat în procedura de legiferare obișnuită.

Pe cale de consecință, și

Legea nr. 107/2006

conservă viciul de neconstituționalitate al ordonanței pe care a aprobat-o.

Totodată, câtă vreme, în opinia autorilor, ordonanța criticată este neconstituțională, fiind afectată de vicii extrinseci, atunci și dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1) teza întâi, art. 5 alin. (2) și art. 6 din același act normativ, ce țin de fondul reglementării, sunt neconstituționale.

Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a admis recursul formulat împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, arătând că are legătură cu soluționarea cauzei și că, pe fond, excepția este întemeiată, deoarece materia reglementată de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 , deși importantă, nu putea constitui eo ipso un caz excepțional.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1) teza întâi, art. 5 alin. (2) și

art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob sau a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2002, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 107/2006 , cu modificările și completările ulterioare, și dispozițiile articolului unic al

Legii nr. 107/2006

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 3 mai 2006, care au următorul conținut:

-

Articolul 4

alin. (1) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 : "Răspândirea sau vânzarea, prin orice mijloace, ori confecționarea de simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe, precum și deținerea, în vederea răspândirii sau vânzării, a unor astfel de simboluri se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi.";

-

Articolul 6

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 : "Negarea, contestarea, aprobarea sau justificarea, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului, genocidului sau a crimelor contra umanității ori a efectelor acestora se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă.";

- Articolul unic din

Legea nr. 107/2006 : "Se aprobă

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31 din 13 martie 2002

privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2002, cu următoarele modificări și completări: [...]".

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 61 alin. (1) referitor la Parlament ca unică autoritate legiuitoare a țării și art. 115 alin. (4) și (5) referitor la delegarea legislativă din Constituția revizuită, precum și ale art. 114 alin. (4) și art. 58 alin. (1) din Constituția contemporană faptelor în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 429/2003

de revizuire a Constituției României.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin

Decizia nr. 67 din 3 februarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 18 februarie 2005, a statuat că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

este constituțională. Astfel, Curtea a reținut că respectarea condițiilor delegării legislative trebuie analizată prin raportare la prevederile constituționale în vigoare la data la care Guvernul a emis ordonanța. În prezenta cauză Curtea urmează a stabili dacă

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

sa adoptat cu respectarea condițiilor prevăzute de dispozițiile constituționale ale art. 114 alin. (4), în redactarea sa anterioară revizuirii și republicării Constituției. În această privință, ordonanța este considerată de autorul excepției ca fiind neconstituțională, în sensul că adoptarea ei nu a fost justificată de existența vreunui caz excepțional.

Curtea a reținut că, în absența unei definiții constituționale a noțiunii de "caz excepțional", așa cum s-a statuat prin

Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, acesta trebuie privit în raport cu "necesitatea și urgența reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public". Astfel, în speța examinată, existența cazului excepțional a fost determinată de urgența reglementării mai stricte a domeniului vizat, datorită necesității promovării principiilor statului de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, dreptatea, pluralismul politic și egalitatea între oameni reprezintă valori supreme. Or, împiedicarea proliferării manifestărilor extremiste de tip fascist, rasist sau xenofob a constituit și constituie o preocupare constantă a comunității internaționale, atât la nivelul organismelor europene și internaționale, cât și la nivelul legislațiilor naționale. Prevenirea și combaterea incitării la ură națională, rasială sau religioasă corespund cerințelor Uniunii Europene în domeniu, constituind, în același timp, un semnal pozitiv dat de statul român pentru combaterea rasismului, antisemitismului și xenofobiei. Eficiența acestui semnal depinde în mare măsură de urgența cu care statul român adoptă măsurile legislative necesare pentru sancționarea acestor fapte.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, inclusiv în ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1) teza întâi, art. 5 alin. (2) și

art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 , care incriminează pe fond anumite fapte antisociale.

Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic al

Legii nr. 107/2006 , Curtea constată că autorul acesteia și-a fundamentat critica pe un raționament principial, potrivit căruia o ordonanță neconstituțională conferă și legii de aprobare același caracter. Or, câtă vreme, așa cum s-a arătat mai sus,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

este, din punct de vedere extrinsec, constituțională, atunci și legea de aprobare este adoptată în conformitate cu Constituția, nepunându-se problema acoperirii vreunui viciu de neconstituționalitate ce ar izvorî din nerespectarea dispozițiilor art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1) teza întâi, art. 5 alin. (2) și

art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002

privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, precum și a dispozițiilor articolului unic al

Legii nr. 107/2006

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 , excepție ridicată de Ovidiu Eusebio Buruiană, Camelia Roșu, Marius Necula, Teodora Camelia Vișan, Mihaela Țânțaș, Costică Cojocaru, Mariana Cipriana Lazăr, Iuliana Radu, Dan Bozaru, Cristina Stroe, Grigore Țiplea, Nicolae Catrina, Diana Silvia Mihăilescu, Mihai Robert Negâci, Alexandru Cristian Bozdoc, Lăcrămioara Visterneanu, Diana Dochinoiu și Dumitru Remus Lomoș în Dosarul nr. 22.351/3/2007 al Tribunalului Cluj - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 martie 2012.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.