Decizia nr. 241/2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 2 și art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală și ale art. 4 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare
prezumat în vigoare
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 2 și art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală și ale
art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2005
pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, excepție ridicată de Gheorghe Copos în Dosarul nr. 2.674/300/2010 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 391D/2011.
La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției, asistat de apărătorul ales Gheorghiță Mateuț, cu împuternicire avocațială la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că partea Agenția Națională de Administrare Fiscală a transmis concluzii scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
Cauza este în stare de judecată.
Președintele acordă cuvântul apărătorului ales al autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, expunând, pe larg, motivele invocate în fața instanței de judecată cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor de lege criticate, care, în opinia sa, încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât permit preluarea în procesul penal a unor mijloace de probă obținute în proceduri administrative neaflate sub controlul garanțiilor unui proces echitabil. Face trimitere și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a decis că utilizarea mijloacelor de probă obținute prin constrângere în cadrul procedurilor administrative de control aduce atingere caracterului echitabil al procedurii penale ulterioare, prin încălcarea dreptului de a nu contribui la propria incriminare. Apreciază, în concluzie, că înscrisurile cu valoare "probatorie" menționate de textele de lege criticate pot doar să furnizeze informații organelor de urmărire penală, iar folosirea lor ca mijloace de probă aduce atingere dreptului la un proces echitabil și pune în pericol independența și imparțialitatea justiției.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Invocă, referitor la prevederile art. 90 alin. 2 și art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală, jurisprudența în materie a Curții Constituționale. Arată că aceeași soluție se impune și în ceea ce privește dispozițiile
art. 4 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003 , introduse prin
art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2005 , întrucât procesele-verbale de constatare întocmite de Garda Financiară, la solicitarea procurorului, prin care acest organ al statului evaluează prejudiciul cauzat aferent operațiunilor verificate, nu au valoare mai dinainte stabilită și pot fi combătute prin orice mijloc de probă.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 22 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 2.674/300/2010, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 2 și art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală și ale
art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2005
pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană.
Excepția a fost ridicată de Gheorghe Copos cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile de lege criticate aduc atingere dreptului la un proces echitabil, unicității, imparțialității și egalității justiției, precum și independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii, deoarece permit preluarea în procesul penal a unor mijloace de probă obținute în proceduri ce excedează procedurii penale, scăpând de sub controlul garanțiilor care trebuie să însoțească principiile directoare ale procesului penal, și anume egalitatea de arme, contradictorialitatea, obligația de motivare a actelor judiciare, comunicarea probelor, posibilitatea exercitării căilor de atac, publicitatea, independența și imparțialitatea autorităților justiției, respectarea prezumției de nevinovăție și garantarea exercitării drepturilor apărării. Invocă în acest sens evoluția jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicabilității art. 6 din Convenție în procedurile administrative de control și în privința folosirii mijloacelor de probă în procedurile penale ulterioare, respectiv cauzele Funke împotriva Franței (1993), Fayed împotriva Regatului Unit (1994), Saunders împotriva Regatului Unit (1996). Arată că, în esență, Curtea de la Strasbourg a decis că utilizarea mijloacelor de probă obținute prin constrângere în cadrul procedurilor administrative de control aduce atingere caracterului echitabil al procedurii penale ulterioare, prin încălcarea dreptului de a nu contribui la propria incriminare. În acest fel, Curtea delimitează obținerea mijloacelor de probă în procedurile administrative de folosirea lor ulterioară în procedurile penale. Concluzionează că, în ipoteza înscrisurilor cu valoare "probatorie" menționate de art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală, singura consecință admisibilă, în raport de principiul echității procesului penal, este aceea a furnizării de informații organelor de urmărire penală, acestea neputând fi convertite în mijloace de probă fără a aduce atingere dreptului la un proces echitabil și fără a pune în pericol independența și imparțialitatea justiției.
Judecătoria Sectorului 2 București - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Legea fundamentală invocate de autorul excepției. Face trimitere în acest sens la
deciziile Curții Constituționale nr. 589/2011
și nr. 779/2011.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 90 alin. 2 și art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală și ale
art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2005
pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.179 din 28 decembrie 2005. Având în vedere că, prin
art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2005
au fost introduse dispozițiile
art. 4 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003
privind organizarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 13 octombrie 2003, Curtea se va pronunța asupra prevederilor art. 90 alin. 2 și art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală și ale
art. 4 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003
privind organizarea Gărzii Financiare, aceste din urmă dispoziții de lege fiind modificate, cu păstrarea soluției legislative criticate, prin
art. III pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2009
privind îmbunătățirea procedurilor fiscale și diminuarea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 25 mai 2009. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală: "De asemenea, sunt mijloace de probă procesele-verbale și actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.";
- Art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală: "Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă.";
-
Articolul 4
alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003 : "Garda Financiară poate, la solicitarea procurorului, să efectueze constatări cu privire la faptele care constituie încălcări ale dispozițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează, întocmind procese-verbale, prin care poate evalua prejudiciul cauzat aferent operațiunilor verificate, acte procedurale care pot constitui mijloace de probă, potrivit legii."
În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil și ale art. 124 alin. (2) și (3) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, respectiv independența judecătorilor și supunerea lor numai legii, precum și ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 referitoare la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 90 alin. 2 și art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 524 din 27 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 2 și art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală, reținând că împotriva înscrisurilor menționate de textele din Codul de procedură penală enunțate se poate formula contestație ce se soluționează atât pe cale administrativă de către organul competent, cât și de către o instanță de judecată independentă și imparțială, instituită de lege, iar persoana ce se consideră lezată în drepturile sale beneficiază de două grade de jurisdicție. De asemenea, în procesul deliberării, judecătorul verifică și evaluează materialul probator și își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea și aprecierea probelor, și nu prin raportarea exclusivă la procesele-verbale și actele de constatare întocmite de alte organe, cu competență specială. Așadar, judecata se desfășoară de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând și coroborând probele, astfel că informațiile culese imediat după săvârșirea faptei reclamate, în măsura obținerii lor legale, nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură.
Totodată, prin
Decizia nr. 331 din 28 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 28 iulie 2005, prin care a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea a statuat că nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare, prin textul de lege criticat, a dreptului învinuitului de a nu se autoincrimina, ca dimensiune a dreptului la un proces echitabil. Aceasta întrucât, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de a nu se autoincrimina presupune ca, într-un proces penal, acuzarea să formuleze și să dovedească învinuirea fără a recurge la probe obținute prin metode coercitive sau opresive, contrar voinței acuzatului [Hotărârea din 17 decembrie 1996, pronunțată în Cauza Saunders împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord]. Or, actele la care fac referire dispozițiile de lege criticate nu constituie asemenea probe, incompatibile cu dreptul la un proces echitabil. Procesele-verbale și actele de constatare prevăzute de art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt întocmite de organe ale statului, în exercitarea competenței acestora stabilite de lege și în conformitate cu normele speciale aplicabile în materie, iar folosirea lor în cadrul procesului penal se realizează cu respectarea tuturor garanțiilor prevăzute de lege.
Prin aceeași
Decizie nr. 331 din 28 iunie 2005 , Curtea a mai reținut că dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere unicității și imparțialității justiției și nici independenței judecătorilor, întrucât instanța judecătorească este cea care apreciază asupra concludenței și utilității probelor, inclusiv ale proceselor-verbale încheiate de alte organe ale statului, iar, cu ocazia deliberării, tot instanța de judecată este cea care face aprecierea definitivă a probelor care, în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, nu au valoare mai dinainte stabilită.
În același sens sunt și
Decizia nr. 589 din 5 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 11 iulie 2011,
Decizia nr. 779 din 16 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 4 august 2011, și
Decizia nr. 861 din 23 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 14 septembrie 2011.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru motivele arătate mai sus, nici dispozițiile
art. 4 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003
privind organizarea Gărzii Financiare, față de care nu au fost formulate critici distincte, nu aduc vreo atingere dispozițiilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției. Într-adevăr, constatările efectuate de Garda Financiară, la solicitarea procurorului, cu privire la faptele care constituie încălcări ale dispozițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează, constatări prin care acest organ al statului evaluează prejudiciul cauzat aferent operațiunilor verificate, reprezintă acte procedurale întocmite în exercitarea competenței stabilite de lege și în conformitate cu normele speciale aplicabile în materie, iar folosirea lor ca mijloace de probă în cadrul procesului penal se realizează cu respectarea tuturor garanțiilor prevăzute de lege, instanța de judecată fundamentând soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea și aprecierea tuturor probelor, și nu prin raportarea exclusivă la respectivele procese-verbale ale Gărzii Financiare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 2 și art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală și ale
art. 4 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003
privind organizarea Gărzii Financiare, excepție ridicată de Gheorghe Copos în Dosarul nr. 2.674/300/2010 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 martie 2012.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.