Acord · Guvernul

Acordul din 20 ianuarie 1999

(Proiectul privind Fondul de Dezvoltare Socială) între România și Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare

prezumat în vigoare

Data actului
20 ianuarie 1999
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 45 din 30 ianuarie 1999
Citează
1 act
Structură
7 articole, 6 anexe · 46.180 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Împrumut nr. 4434 RO

Având în vedere ca:

(A) Banca a primit din partea Împrumutatului, în data de 6 noiembrie 1998, o scrisoare care descrie un program în faze (Program) pentru reducerea saraciei prin măsuri de ridicare a nivelului de trai al comunităților rurale și al grupurilor dezavantajate și care declara angajamentul Împrumutatului de a implementa Programul;

(B) Împrumutatul a cerut Băncii sa sprijine realizarea Programului prin acordarea unor împrumuturi Împrumutatului, în limita valorii de 20.000.000 dolari S.U.A. echivalent, pe o perioadă de 4 (patru) ani;

(C) pentru a sprijini finanțarea Programului, Împrumutatul intenționează să obțină de la Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei (F.D.S.C.E.) un împrumut (împrumut F.D.S.C.E.) în valoare de aproximativ 10.000.000 dolari S.U.A. echivalent, în cadrul unui acord (Acord de împrumut F.D.S.C.E.) care se va încheia între Împrumutat și F.D.S.C.E.; și

(D) Împrumutatul, fiind convins în ceea ce privește fezabilitatea și prioritatea proiectului descris în anexa nr. 2 la acest acord, a solicitat Băncii sprijin pentru finanțarea Proiectului, care constituie prima faza a Programului; și

având în vedere ca Banca a fost de acord, între altele, pe baza celor expuse mai sus, sa acorde Împrumutatului împrumutul în termenii și condițiile stabilite în acest acord,

prin prezentul acord părțile semnatare convin asupra următoarelor:

*) Traducere.

Acord din data de 20 ianuarie 1999 între România (Împrumutat) și Banca Internationala pentru Reconstrucție și Dezvoltare (Banca)

Articolul 1

Condiții generale. Definiții

Secțiunea 1.01. - "Condițiile generale aplicabile acordurilor de împrumut și garanție pentru împrumuturi într-o singura valuta" ale Băncii, din data de 30 mai 1995, după cum au fost modificate la data de 2 decembrie 1997, împreună cu modificările stabilite mai jos (Condiții generale), constituie parte integrantă a acestui acord.

Lit. c) a secțiunii 9.07 din Condițiile generale este modificată pentru a se citi după cum urmează:

"c) Nu mai târziu de 6 luni înaintea datei limita de tragere sau la o altă dată ulterioară care poate fi convenită pentru acest scop între Împrumutat și Banca, Împrumutatul va pregati și furniza Băncii un raport, în acel scop și cu acele detalii pe care Banca le va cere în mod rezonabil, despre realizarea și funcționarea inițială a Proiectului, costul sau și beneficiile care au rezultat și care vor rezultă din el, îndeplinirea de către Împrumutat și Banca a respectivelor lor obligații asumate în cadrul acordului de împrumut și realizarea scopurilor împrumutului."

Secțiunea 1.02. - În cazul în care contextul nu cere altfel, diferiți termeni definiți în Preambulul acestui acord și în Condițiile generale au înțelesul stabilit în acestea, iar următorii termeni suplimentari au următoarele înțelesuri:

a) Acordul de Grant înseamnă acordul care va fi încheiat între F.R.D.S. și un Primitor (după cum acest termen este definit în continuare în prezentul acord), în conformitate cu prevederile Părții B a anexei nr. 5 la acest acord;

b) Manualul operational înseamnă manualul operational care va fi adoptat de către F.R.D.S. pentru a guverna selectarea Primitorilor și a subproiectelor și pentru a determina termenii aplicabili asistenței acordate de către F.R.D.S. în cadrul Proiectului;

c) Primitor înseamnă orice organizație sau agenție eligibilă sa primească și sa administreze asistența în conformitate cu legea privind înființarea F.R.D.S. la care se face referire la lit. d) a acestei secțiuni;

d) F.R.D.S. înseamnă Fondul Roman de Dezvoltare Socială, înființat prin Legea nr. 129/1998, ca agenție autonomă de interes public, creata de către Împrumutat pentru a contribui la reducerea saraciei în comunitatile rurale și în cadrul grupurilor dezavantajate;

e) Contul special înseamnă contul la care se face referire în secțiunea 2.02 b) a acestui acord;

f) Subproiect înseamnă activitățile care vor fi realizate de către Primitor pentru utilizarea asistenței disponibilizate acestui Primitor, în cadrul Acordului de Grant;

g) Acord subsidiar înseamnă acordul care va fi încheiat între Împrumutat și F.R.D.S., conform prevederilor Părții A (1) a anexei nr. 5 la acest acord.

Articolul 2

Împrumutul

Secțiunea 2.01. - Banca accepta sa imprumute Împrumutatului, în termenii și condițiile stabilite sau la care se face referire în Acordul de împrumut, o sumă egala cu 10.000.000 (zece milioane) dolari S.U.A.

Secțiunea 2.02. - a) Suma împrumutului poate fi trasa din contul împrumutului, în conformitate cu prevederile anexei nr. 1 la acest acord, pentru cheltuielile efectuate (sau, dacă Banca va conveni altfel, care vor fi efectuate) în ceea ce privește: (i) costul rezonabil al bunurilor și serviciilor necesare pentru Partea A a Proiectului și care vor fi finanțate din sumele împrumutului; și (îi) tragerile efectuate în contul subproiectelor în cadrul Părții B a Proiectului.

b) Împrumutatul, pentru scopurile Proiectului, poate deschide și menține un cont special de depozit în dolari la o banca comercială, în termenii și în condițiile satisfăcătoare pentru Banca, incluzând protecția corespunzătoare împotriva daunelor, sechestrului și confiscării. Depozitele în și plățile din contul special vor fi efectuate conform prevederilor anexei nr. 6 la acest acord.

Secțiunea 2.03. - Data limita de tragere va fi 31 decembrie 2001 sau o altă dată ulterioară pe care o va stabili Banca. Banca va notifica prompt Împrumutatului despre această dată ulterioară.

Secțiunea 2.04. - Împrumutatul va plati Băncii un comision a cărui valoare este egala cu un procent (1%) din suma împrumutului.

Secțiunea 2.05. - Împrumutatul va plati Băncii un comision de angajament, la o rata egala cu trei pătrimi dintr-un procent (3/4 din 1%) pe an, aplicat asupra valorii împrumutului netras de la o perioadă la alta.

Secțiunea 2.06. - a) Împrumutatul va plati dobânda aferentă sumei împrumutului, trasa din împrumut și nerambursata periodic, la o rata egala, pentru fiecare perioada de dobânda, cu rata de baza LIBOR plus marja totală LIBOR.

b) În scopurile acestei secțiuni:

(i)

perioada de dobândă înseamnă perioada inițială, de la și incluzând data semnării acestui acord până la, dar excluzând, prima dată de plată a dobânzii, care are loc după aceea și, după perioada inițială, fiecare perioadă de la și incluzând data de plată a dobânzii până la, dar excluzând, următoarea dată de plată a dobânzii;

(ii)

data de plată a dobânzii înseamnă orice dată specificată în secțiunea 2.07 a acestui acord;

(iii)

rata de bază LIBOR înseamnă, pentru fiecare perioadă de dobândă, rata, interbancară oferită pe piața Londrei la depozitele la 6 luni în dolari pentru nivelul din prima zi a acelei perioade de dobândă (sau, în cazul perioadei de dobândă inițiale, pentru nivelul din data de plată a dobânzii, care are loc sau urmează imediat primei zile a acelei perioade de dobândă), așa cum a fost determinată în mod rezonabil de Bancă și exprimată ca un procent pe an;

(iv)

marja totală LIBOR înseamnă, pentru fiecare perioadă de dobândă: (A) trei pătrimi dintr-un procent (3/4 din 1%); (B) minus (sau plus) marja medie ponderată, pentru acea perioadă de dobândă, sub (sau peste) ratele oferite pe piața interbancară londoneză sau alte rate de referință pentru depozitele la 6 luni, pentru împrumuturile nerambursate ale Băncii sau pentru părți ale acestora, alocate de Bancă pentru finanțarea împrumuturilor într-o singură monedă sau pentru părți ale acestora acordate de ea, care includ împrumutul, așa cum a fost determinată în mod rezonabil de către Bancă și exprimată ca un procent pe an.

c) Banca va notifica Împrumutatului rata de baza LIBOR și marja totală LIBOR pentru fiecare perioada de dobânda, imediat după determinarea acestora.

d) Ori de câte ori, în funcție de schimbările în ceea ce privește practicile pieței, care afectează determinarea ratelor de dobânda la care se face referire în aceasta secțiune, Banca constata ca este în interesul imprumutatilor săi, luati în totalitate, și al Băncii să aplice o baza pentru determinarea ratelor de dobânda aplicabile împrumutului, alta decât cea prevăzută în aceasta secțiune. Banca poate modifica baza pentru determinarea ratelor de dobânda aplicabile împrumutului, prin notificarea Împrumutatului privind noua baza, cu cel puțin 6 (șase) luni înainte. Baza va deveni efectivă la expirarea perioadei notificate, dacă Împrumutatul nu notifica Băncii, în timpul perioadei menționate, obiecțiile lui, caz în care modificările respective nu se vor aplica împrumutului.

Secțiunea 2.07. - Dobânda și alte costuri vor fi plătite la 15 iunie și 15 decembrie în fiecare an.

Secțiunea 2.08. - Împrumutatul va restitui suma împrumutului, în conformitate cu graficul de amortizare prezentat în anexa nr. 3 la acest acord.

Articolul 3

Executarea Proiectului

Secțiunea 3.01. - a) Împrumutatul declara ca se angajează sa îndeplinească obiectivele Proiectului, asa cum sunt ele stabilite în anexa nr. 2 la acest acord, și, în acest scop, va realiza Proiectul prin F.R.D.S., cu diligenta și eficienta necesare și în conformitate cu practicile corespunzătoare inginerești, financiare, administrative și de reducere a saraciei și privind practicile intaririi capitalului social, și va asigura cu promptitudine, după caz, fondurile, facilitățile, serviciile și alte resurse necesare Proiectului.

b) Fără a se limita la prevederile lit. a) a acestei secțiuni și cu excepția cazului în care Împrumutatul și Banca nu vor conveni altfel, Împrumutatul va determina F.R.D.S. sa realizeze Proiectul în conformitate cu Programul de implementare stabilit în anexa nr. 5 în acest acord.

c) Împrumutatul va disponibiliza F.R.D.S. sumele împrumutului, pe baza unui acord subsidiar (acord subsidiar) care va fi încheiat între Împrumutat și F.R.D.S., în termenii și în condițiile care vor fi fost aprobate de către Banca, incluzând acelea stabilite în Partea A (1) a anexei nr. 5 la acest acord.

d) Împrumutatul își va exercita drepturile în cadrul acordului subsidiar, în asa fel încât sa protejeze interesele Împrumutatului și ale Băncii și sa realizeze scopurile împrumutului și, cu excepția cazului în care Banca și Împrumutatul nu vor conveni altfel, Împrumutatul nu va atribui, amenda, abroga sau renunța la acordul subsidiar sau la oricare dintre prevederile acestuia.

Secțiunea 3.02. - Cu excepția cazului în care Banca și Împrumutatul nu vor conveni altfel, achiziționarea bunurilor, lucrărilor și serviciilor de consultanța, necesare Proiectului și care vor fi finanțate din sumele împrumutului, va fi guvernata de prevederile anexei nr. 4 la acest acord.

Secțiunea 3.03. - Pentru scopurile secțiunii 9.08 din Condițiile generale și fără a se limita la acestea, Împrumutatul, actionand prin F.R.D.S.:

a) va pregati, pe baza liniilor directoare acceptabile Băncii, și va furniza Băncii, nu mai târziu de 6 (șase) luni înaintea datei limita de tragere sau la o altă dată ulterioară, asa cum poate fi convenită în acest scop de către Împrumutat și Banca, un plan conceput pentru a asigura continuarea realizării obiectivelor Proiectului și Programului; și

b) va acorda Băncii posibilitatea rezonabila de a se consulta cu Împrumutatul în legătură cu planul respectiv.

Articolul 4

Înțelegeri financiare

Secțiunea 4.01. - a) Împrumutatul, actionand prin F.R.D.S., va crea și menține un sistem de management financiar, incluzând înregistrări și conturi, și va pregati situațiile financiare adecvate, într-un format acceptabil Băncii, pentru a reflecta operațiunile, resursele și cheltuielile pentru și în legătură cu realizarea Proiectului.

b) Împrumutatul, actionand prin F.R.D.S.:

(i)

va ține înregistrările, conturile și situațiile financiare, la care s-a făcut referire la lit. a) a acestei secțiuni, și înregistrările ai conturile pentru contul special, pentru fiecare an fiscal auditat, în conformitate cu standardele de audit acceptate de Bancă, aplicate în mod consecvent de către auditori independenți acceptabili Băncii;

(ii)

va furniza Băncii, imediat ce este posibil, dar în orice caz nu mai târziu de 6 (șase) luni după sfârșitul fiecărui an fiscal: (A) copii certificate de pe situațiile financiare la care s-a făcut referire la lit. a) a acestei secțiuni, pentru acel an auditat; și (B) un punct de vedere privind acele situații financiare, înregistrări și conturi și un raport al acelui audit, efectuat de auditorii respectivi în acel scop și în acele detalii pe care Banca le va fi cerut în mod rezonabil;

(iii)

va furniza Băncii alte astfel de informații privind acele înregistrări și conturi și auditul acestora și privind respectivii auditori, așa cum le va fi cerut periodic Banca în mod rezonabil; și

(iv)

(A) va realiza sistemul circuitului fondurilor pentru Proiectul evaluat de către o firmă de audit corespunzătoare, acceptabilă Băncii, nu mai târziu de 3 (trei) luni după prima tragere din împrumut; (B) va furniza Băncii un raport privind o astfel de evaluare efectuată de firma de audit menționată, la o lună de la finalizarea acestuia; și (C) va analiza împreună cu Banca raportul menționat, la o lună de la prezentarea acestuia Băncii, și după aceea va lua toate măsurile necesare pentru a asigura eficiența circuitului fondurilor Proiectului, luând în considerare observațiile în materie ale Băncii.

c) Pentru toate cheltuielile cu privire la care tragerile din contul Împrumutului au fost efectuate pe baza declarațiilor de cheltuieli, Împrumutatul:

(i)

va ține sau va face să fie ținute, în conformitate cu lit. a) a acestei, secțiuni, înregistrări și conturi separate, care să reflecte astfel de cheltuieli;

(ii)

va păstra, cel puțin un an după ce Banca a primit raportul de audit pentru anul fiscal în care a fost făcută ultima tragere din contul împrumutului, toate înregistrările (contracte, comenzi, facturi, note de plată, chitanțe și alte documente) care evidențiază astfel de cheltuieli;

(iii)

va permite reprezentanților Băncii să examineze astfel de înregistrări, și

(iv)

va asigura că acele înregistrări și conturi sunt incluse în auditul anual la care s-a făcut referire la lit. b) a acestei secțiuni și că raportul acestui audit conține opinia separată a respectivilor auditori că declarațiile de cheltuieli prezentate în cursul fiecărui an fiscal, împreună cu procedurile și controalele interne implicate în pregătirea lor pot fi folosite ca bază pentru a justifica tragerile respective.

Articolul 5

Clauze asiguratorii pentru Banca

Secțiunea 5.01. - Conform secțiunii 6.02 lit. l) a Condițiilor generale, sunt specificate în plus următoarele evenimente:

a) Manualul operational va fi fost amendat, suspendat, abrogat sau abandonat fără consimțământul anterior al Băncii; și

b) va fi apărut o situație care va face improbabila realizarea Programului sau a unei părți semnificative din acesta.

Secțiunea 5.02. - Conform secțiunii 7.01 lit. h) a Condițiilor generale, suplimentar următorul eveniment este specificat, și anume ca oricare dintre evenimentele specificate la lit. a) a secțiunii 5.01 a acestui acord va avea loc.

Articolul 6

Data intrării în efectivitate. Terminarea

Secțiunea 6.01. - Următoarele evenimente sunt specificate drept condiții suplimentare pentru intrarea în efectivitate a acordului de împrumut, în înțelesul secțiunii 12.01 lit. c) din Condițiile generale:

a) acordul subsidiar a fost semnat în numele Împrumutatului și al F.R.D.S; și

b) Împrumutatul a furnizat Băncii o lista scurta a auditorilor și termenii de referința satisfacatori Băncii pentru îndeplinirea serviciilor de audit în conformitate cu secțiunea 4.01 lit. b) a acestui acord.

Secțiunea 6.02. - Perioada de 120 (o suta douăzeci) de zile de la data semnării prezentului acord este specificată prin prezentul, pentru scopurile secțiunii 12.04 din Condițiile generale.

Articolul 7

Reprezentantul Împrumutatului. Adrese

Secțiunea 7.01. - Ministrul finanțelor al Împrumutatului este desemnat ca reprezentant al Împrumutatului pentru scopurile secțiunii 11.03 din Condițiile generale.

Secțiunea 7.02. - Următoarele adrese sunt specificate pentru scopurile secțiunii 11.01 din Condițiile generale:

Pentru Împrumutat:

Ministerul Finanțelor

Str. Apolodor nr. 17

București

România

Telex: 11239

Pentru Bancă:

International Bank for Reconstruction and Development

1818 H Street, N.W.

Washington D.C. 20433

United States of America

Adresa telegrafică:

Telex:

INTBAFRAD 248423

(MCI) sau,

Washington D.C.

64145 (MCI)

Drept urmare, părțile la prezentul acord, actionand prin reprezentanții lor legal autorizați, au dispus ca acest acord să fie semnat în numele lor în Districtul Columbia, Statele Unite ale Americii, în ziua și anul menționate la început.

România,

prin: Decebal Traian Remeș,

reprezentant autorizat

Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare,

prin: Andrew Vorkink,

director de țară pentru România și Bulgaria

Anexa 1 Tragerea sumelor împrumutului

1. Tabelul de mai jos precizează categoriile de poziții care vor fi finanțate din sumele împrumutului, alocarea sumelor împrumutului pe fiecare categorie și procentul cheltuielilor pentru pozițiile care vor fi astfel finanțate, din fiecare categorie:

Categoria

Suma alocată din împrumut (exprimată în echivalent dolari S.U.A.)

Procentul din cheltuieli, care va fi finanțat

(1)

Subproiecte

8.000.000

82% din sumele disponibilizate în cadrul Acordurilor de Grant

(2)

Bunuri în cadrul Părții A a Proiectului

200.000

100% din cheltuieli externe, 100% din cheltuieli locale (costuri franco-uzină) și 82% din cheltuieli locale pentru alte articole procurate pe plan local

(3)

Servicii de consultanță, inclusiv audit și pregătire

800.000

100%

(4)

Costuri operaționale în cadrul Părții B 2 a Proiectului

100.000

82%

(5)

Nealocate

900.000

TOTAL:

10.000.000

Pentru scopurile acestei anexe, termenii:

a) cheltuieli externe înseamnă cheltuieli în moneda oricărei tari, alta decât cea a Împrumutatului, pentru bunuri sau servicii furnizate de pe teritoriul oricărei tari, alta decât cea a Împrumutatului;

b) cheltuieli locale înseamnă cheltuieli în moneda Împrumutatului sau pentru bunuri, lucrări sau servicii furnizate de pe teritoriul Împrumutatului; și

c) costuri operationale înseamnă cheltuieli suportate de către F.R.D.S. în contul Părții B 2 a Proiectului, incluzând comunicații, transport local, diurna și cazare și alte astfel de cheltuieli care pot fi convenite cu Banca, dar excluzând salariile.

2. Fără a contraveni prevederilor paragrafului 1 de mai sus, nici o tragere nu va fi facuta pentru: a) plati efectuate pentru cheltuieli în cadrul categoriilor (1), (2), (3) și (4), stabilite în tabelul de la paragraful 1 al acestei anexe, până când comisionul la care se face referire în secțiunea 2.04 a acestui acord nu a fost plătit Băncii de către Împrumutat; b) plati efectuate pentru cheltuieli înaintea datei semnării acestui acord; și c) plati în contul oricărui Acord de Grant în cadrul Părții B a Proiectului, dacă acel Acord de Grant nu a fost aprobat în conformitate cu prevederile Manualului operational și cu prevederile relevante ale anexei nr. 5 la acest acord.

3. Banca poate cere ca tragerile din contul de împrumut să fie efectuate pe baza declarațiilor de cheltuieli pentru cheltuieli pentru: a) contracte pentru realizarea subproiectelor care costa mai puțin de 300.000 dolari S.U.A. echivalent fiecare; b) serviciile firmelor de consultanța în cadrul contractelor care costa mai puțin de 100.000 dolari S.U.A. echivalent fiecare; c) serviciile consultantilor individuali în cadrul contractelor care costa mai puțin de 50.000 dolari S.U.A.; d) bunuri, pregătirea și auditul în cadrul Părții A a proiectelor, toate în conformitate cu acei termeni și acele condiții care vor fi specificate de Banca prin notificare Împrumutatului.

Anexa 2 DESCRIEREA PROIECTULUI

Proiectul constituie prima faza a Programului al cărui obiectiv este reducerea saraciei prin măsuri și investiții pentru îmbunătățirea condițiilor de viața în comunitatile rurale sarace și în cadrul grupurilor dezavantajate și pentru creșterea capacității de organizare și întrajutorare la nivel local.

Proiectul consta în următoarele părți, care pot fi subiectul unor modificări, astfel cum vor fi convenite periodic între Împrumutat și Banca, pentru realizarea acestui obiectiv.

Partea A: Sprijinirea instituțională a F.R.D.S.

1. Implementarea măsurilor de intarire a capacității F.R.D.S., incluzând pregătirea, asistența tehnica și finanțarea costurilor administrative și operationale ale F.R.D.S.

2. Asigurarea sprijinului tehnic și financiar pentru F.R.D.S., în scopul managementului implementarii Proiectului.

Partea B: Subproiecte

1. Selectarea și realizarea, conform criteriilor și principiilor stabilite în Manualul operational, a subproiectelor pregătite de Primitori.

2. Asistența tehnica și pregătirea locală a Primitorilor, pentru a promova, facilita, evalua și superviza subproiectele.

Se asteapta ca Proiectul să fie finalizat până la 30 septembrie 2001.

Anexa 3 Graficul de amortizare

Data scadentă

Ratele de capital (dolari S.U.A.)*)

15 iunie 2004

210.000

15 decembrie 2004

215.000

15 iunie 2005

225.000

15 decembrie 2005

230.000

15 iunie 2006

235.000

15 decembrie 2006

245.000

15 iunie 2007

250.000

15 decembrie 2007

260.000

15 iunie 2008

265.000

15 decembrie 2008

275.000

15 iunie 2009

285.000

15 decembrie 2009

290.000

15 iunie 2010

300.000

15 decembrie 2010

310.000

15 iunie 2011

320.000

15 decembrie 2011

325.000

15 iunie 2012

335.000

15 decembrie 2012

345.000

15 iunie 2013

360.000

15 decembrie 2013

370.000

15 iunie 2014

380.000

15 decembrie 2014

390.000

15 iunie 2015

405.000

15 decembrie 2015

415.000

15 iunie 2016

425.000

15 decembrie 2016

440.000

15 iunie 2017

455.000

15 decembrie 2017

465.000

15 iunie 2018

480.000

15 decembrie 2018

495.000

*) Cifrele din coloana reprezintă sumele în dolari S.U.A., care vor fi rambursate, cu excepția acelora prevăzute în secțiunea 4.04 lit. d) din Condițiile generale.

Anexa 4 ACHIZIȚII ȘI SERVICII DE CONSULTANȚA

Secțiunea I Achiziții de bunuri și lucrări

Partea A: Generalitati

Bunurile vor fi procurate în conformitate cu prevederile secțiunii I a "Liniilor directoare pentru achiziții în cadrul împrumuturilor B.I.R.D. și creditelor IDA", publicate de Banca în ianuarie 1995 și revizuite în ianuarie și august 1996 și septembrie 1997 (linii directoare) și cu următoarele prevederi ale secțiunii I a acestei anexe.

Partea B: Procedurile de achiziție

Cumpărare internationala sau locală

1. Bunurile în cadrul Părții A a Proiectului, estimate sa coste mai puțin de 200.000 dolari S.U.A. echivalent pe contract, până la o sumă totală care să nu depășească 200.000 dolari S.U.A. echivalent, pot fi achiziționate în cadrul contractelor adjudecate pe baza procedurilor de cumpărare internationala, conform prevederilor paragrafelor 3.5 și 3.6 ale Liniilor directoare.

2. Bunurile în cadrul Părții A a Proiectului, estimate sa coste mai puțin de 75.000 dolari S.U.A. echivalent pe contract, până la o sumă totală care să nu depășească 100.000 dolari S.U.A. echivalent, pot fi achiziționate în cadrul contractelor adjudecate pe baza procedurilor de cumpărare locală, în conformitate cu prevederile paragrafelor 3.5. și 3.6 ale Liniilor directoare.

3. Lucrări și bunuri în cadrul subproiectelor

Lucrările mici necesare pentru realizarea subproiectelor în cadrul Părții B. 1 a Proiectului vor fi achiziționate de către Primitori pe baza comparării prețurilor obținute de la cel puțin trei contractori locali calificați în conformitate cu procedurile de achiziție stabilite în Manualul operational. Bunurile necesare pentru realizarea subproiectelor în cadrul Părții B. 1 a Proiectului vor fi achiziționate de Primitor în cadrul procedurilor de cumpărare naționala. În cazuri excepționale, bunurile până la o sumă totală care să nu depășească 5% din suma alocata categoriei (1) din tabelul de la paragraful 1 al anexei nr. 1 la acest acord pot, cu acordul anterior al Băncii, să fie procurate prin procedurile de contractare directa, în conformitate cu procedurile de achiziție stabilite în Manualul operational.

Partea C: Analiza Băncii privind decizia de achiziție

1. Analiza anterioară

În ceea ce privește: a) primul contract care va fi achiziționat în conformitate cu fiecare procedura la care s-a făcut referire în Partea B 1 și Partea B 2 ale acestei anexe; b) toate contractele care vor fi achiziționate în cadrul procedurilor de contractare directa; și c) în ceea ce privește contractele care se vor încheia în cadrul subproiectelor: (i) primele trei contracte pentru lucrări mici și toate contractele pentru lucrări estimate sa coste echivalentul a 100.000 dolari S.U.A. sau mai mult; și (îi) primele trei contracte pentru bunuri și toate contractele pentru bunuri estimate sa coste echivalentul a 75.000 dolari S.U.A. sau mai mult, se vor aplica următoarele proceduri:

(A) anterior selecției oricărui furnizor sau prestator al oricărui contract, în cadrul procedurilor de cumpărare sau al procedurilor pentru lucrări mici, Împrumutatul va furniza Băncii un raport privind compararea și evaluarea cotatiilor primite;

(B) anterior semnării oricărui contract achiziționat în cadrul procedurilor de cumpărare, Împrumutatul va furniza Băncii o copie de pe specificății și de pe proiectul de contract; și

(C) se vor aplica procedurile stabilite la paragrafele 2 f), 2 g) și 3 ale anexei 1 la Liniile directoare.

2. Postanaliza

În ceea ce privește fiecare contract din cadrul Părții A a Proiectului neguvernat de paragraful 1 al acestei părți, se vor aplica procedurile stabilite la paragraful 4 al anexei nr. 1 la Liniile directoare.

Secțiunea II Angajarea consultantilor

Partea A: Generalitati

Serviciile de consultanța vor fi procurate în conformitate cu prevederile Introducerii și ale secțiunii IV ale Liniilor directoare: Selectarea și angajarea consultantilor de către imprumutatii Băncii Mondiale, publicate de către Banca în ianuarie 1997 și revizuite în septembrie 1997 (Linii directoare pentru servicii de consultanța) și cu următoarele prevederi ale secțiunii II a acestei anexe.

Partea B: Selecția pe baza calității și a costului

Cu excepția cazului în care Partea C a acestei secțiuni nu prevede altfel, serviciile de consultanța vor fi procurate în cadrul unor contracte adjudecate în conformitate cu prevederile secțiunii II a Liniilor directoare pentru servicii de consultanța, ale paragrafului 3 al anexei nr. 1 la acestea, ale anexei nr. 2 la acestea și cu prevederile paragrafelor 3.13-3.18 ale acestora, aplicabile selecției consultantilor pe baza calității și a costului.

Partea C: Alte proceduri pentru selecția consultantilor

1. Selecția pe baza costului minim

Serviciile de audit, verificarea evaluării subproiectelor și serviciile în cadrul Părții B 2 a Proiectului pot fi achiziționate în cadrul contractelor adjudecate pe baza procedurilor de selecție a consultantilor pe baza costului minim, la care se face referire în paragraful 3.6 al Liniilor directoare pentru servicii de consultanța.

2. Consultanți individuali

Serviciile pentru activitățile care îndeplinesc cerințele stabilite la paragraful 5.1 al Liniilor directoare pentru servicii de consultanța vor fi procurate în cadrul contractelor adjudecate consultantilor individuali în conformitate cu prevederile paragrafelor 5.1-5.3 ale Liniilor directoare pentru servicii de consultanța.

3. Selecția în cadrul unui buget fix

Serviciile pentru realizarea subproiectelor în cadrul Părții B 1 a Proiectului pot fi achiziționate de către Primitor în cadrul contractelor adjudecate în conformitate cu prevederile paragrafelor 3.1 și 3.5 ale Liniilor directoare pentru servicii de consultanța.

Partea D: Analiza Băncii privind selecția consultantilor

1. Planificarea selecției

Anterior transmiterii către consultanți a oricărei cereri de oferta, planul propus pentru selecția consultantilor în cadrul Proiectului va fi furnizat Băncii pentru analiza și aprobare, în conformitate cu prevederile paragrafului 1 al anexei nr. 1 la Liniile directoare pentru servicii de consultanța. Selecția tuturor serviciilor consultantilor va fi realizată în conformitate cu acel plan de selecție care va fi fost aprobat de Banca și în conformitate cu prevederile paragrafului 1 menționat.

2. Analiza prealabilă

a) În ceea ce privește: (i) fiecare contract pentru angajarea firmelor de consultanța, estimat sa coste echivalentul a 100.000 dolari S.U.A. sau mai mult; (îi) contractele pentru servicii de audit, se vor aplica procedurile stabilite la paragrafele 1, 2 [altele decât al treilea subparagraf al paragrafului 2 a)] și 5 ale anexei nr. 1 la Liniile directoare pentru servicii de consultanța.

b) În ceea ce privește fiecare contract pentru angajarea consultantilor individuali, estimat sa coste echivalentul a 50.000 dolari S.U.A. sau mai mult, calificarea, experienta, termenii de referința și termenii de angajare ai consultantilor vor fi transmise Băncii pentru analiza prealabilă și aprobare. Contractul va fi adjudecat numai după ce aceasta aprobare va fi fost acordată.

c) În ceea ce privește primele trei contracte pentru servicii în cadrul subproiectelor, procedurile stabilite la lit. a) și b) de mai sus se vor aplica contractelor pentru angajarea firmelor de consultanța și, respectiv, contractelor pentru angajarea consultantilor individuali.

3. Postanaliza

În ceea ce privește fiecare contract neguvernat de paragraful 2 al acestei părți, se vor aplica procedurile stabilite la paragraful 4 al anexei nr. 1 la Liniile directoare pentru servicii de consultanța.

Anexa 5 PROGRAMUL DE IMPLEMENTARE

Partea A: Managementul Proiectului

1. Împrumutatul va atribui F.R.D.S. responsabilitatea generală pentru implementarea Proiectului, în cadrul unui acord subsidiar care va fi încheiat între Împrumutat și F.R.D.S., conform termenilor și condițiilor care vor fi convenite cu Banca și care vor include, între altele, prevederi cum ar fi: a) Împrumutatul va disponibiliza F.R.D.S. sumele împrumutului, sub forma de granturi; b) F.R.D.S. i se va cere sa implementeze Proiectul în conformitate cu legea privind înființarea F.R.D.S., cu Manualul operational și cu prevederile acestui Acord de împrumut; și c) F.R.D.S. i se va cere, ca parte a responsabilității sale în implementarea Proiectului: (i) sa pregătească și sa transmită Băncii, până la 31 martie în fiecare an, pentru analiza și aprobare, un program de lucru anual al proiectului; (îi) sa țină înregistrări financiare și conturi ale proiectului și sa realizeze auditul acestora; (iii) sa întocmească cererile de tragere a sumelor din împrumut; (iv) sa sprijine Primitorii în pregătirea documentelor de licitație și a celor contractuale, pentru activitățile care vor fi finanțate în cadrul Acordului de Grant; (v) sa supervizeze implementarea Proiectului, incluzând supervizarea progresului fiecărui subproiect; și (vi) sa pregătească și sa transmită Împrumutatului și Băncii, începând din luna iunie 1999, rapoarte semianuale cu privire la evoluția implementarii Proiectului pe baza indicatorilor stabiliți în Program.

2. Împrumutatul va asigura adoptarea de către consiliul director, în baza legii de înființare a F.R.D.S., a unui Manual operational satisfăcător Băncii, care să guverneze activitățile F.R.D.S. în cadrul Proiectului. Manualul operational va acoperi acele aspecte, cum ar fi: a) criteriile de eligibilitate pentru Primitori; b) principiile și procedurile care vor fi urmate pentru aprobarea subproiectelor; c) termenii și condițiile care vor fi incluse în Acordurile de Grant; d) indicatorii care vor fi utilizați de către F.R.D.S. în monitorizarea progresului Proiectului; și e) sistemul de management financiar, care va fi adoptat de către F.R.D.S. pentru controlul utilizării fondurilor disponibilizate lui pentru scopurile Proiectului.

3. Împrumutatul va determina F.R.D.S. să asigure participarea Primitorilor în pregătirea subproiectelor, conform principiilor stabilite în Manualul operational.

4. Împrumutatul: a) va lua toate măsurile necesare pentru încheierea unui acord de împrumut cu F.D.S.C.E., până la data de 31 mai 1999; sau b) va formula la această dată aranjamente alternative, satisfăcătoare Băncii, pentru a asigura ca toate necesitățile de finanțare ale Proiectului vor fi acoperite adecvat și la timp.

Partea B: Finanțarea subproiectelor

1. F.R.D.S. va selecta subproiectele care vor fi finanțate din sumele împrumutului, pe baza unei ordini de prioritati întocmite în conformitate cu criteriile și procedurile stabilite în Manualul operational.

2. F.R.D.S. va asigura fonduri pentru subproiectele aprobate, pe baza acordului standard convenit cu Banca (Acord de Grant), care se va încheia între F.R.D.S. și fiecare primitor. Acordul de Grant va include, printre altele:

a) o descriere a subproiectului, împreună cu o estimare a costurilor acestuia;

b) suma care va fi asigurata Primitorului de către F.R.D.S., în vederea sprijinirii realizării subproiectului;

c) planul de implementare pentru subproiect;

d) partea cu care trebuie să participe Primitorul la costul total, conform principiilor și criteriilor stabilite în Manualul operational, cost legat de finanțarea subproiectului pentru a cărui implementare i s-a acordat asistența primitorului în cadrul Acordului de Grant;

e) obligația primitorului de a achizitiona lucrări mici, bunuri și servicii, care vor fi finanțate în cadrul Acordului de Grant, în conformitate cu procedurile stabilite în Manualul operational;

f) obligația Primitorului de a raporta F.R.D.S. progresul implementarii subproiectelor și de a permite reprezentanților F.R.D.S. și ai Băncii, dacă Banca va cere astfel, sa viziteze facilitățile, locurile de construcție sau alte activități care vor fi finanțate în cadrul Acordului de Grant; și

g) obligația Primitorului de a tine înregistrări și conturi pentru cheltuielile care s-au făcut în cadrul subproiectelor și au fost finanțate din sumele împrumutului, disponibilizate Primitorului în cadrul Acordului de Grant, și de a prezenta F.R.D.S., la intervale regulate, situații cu privire la aceste înregistrări și conturi.

3. F.R.D.S.: a) va obține aprobarea anterioară a Băncii pentru primele trei acorduri de grant propuse de el din fiecare categorie de subproiecte, subproiecte de infrastructura, subproiecte de activități generatoare de venituri și subproiecte de servicii sociale; și b) în baza analizei unor subproiecte finalizate, efectuată anual de persoane contractate din afară, va include în rapoartele privind progresul, la care s-a făcut referire în Partea A paragraful 1) lit. c) (vi) de mai sus, informații și analize adecvate, care să sprijine concluzia ca selectarea subproiectelor și a Primitorului și ca determinarea termenilor și condițiilor Acordului de Grant sunt făcute în conformitate cu principiile stabilite în Manualul operational.

Partea C: Sprijinul instituțional

F.R.D.S.: a) va pregati și va transmite Băncii, pentru analiza și aprobare, un plan de acțiune pentru creșterea capacității F.R.D.S. de a îndeplini funcțiile atribuite prin legea privind înființarea F.R.D.S., incluzând o estimare a nevoilor F.R.D.S. pentru asistența tehnica, pregătire și echipamente de funcționare și facilități; b) va adopta un astfel de plan prin decizia consiliului director, luând în considerare sugestiile Băncii; și c) după aceea va implementa acel plan, în conformitate cu un grafic satisfăcător Băncii.

Partea D: Monitorizare și evaluare

Împrumutatul:

1. va menține politici și proceduri adecvate, care să îi permită să monitorizeze și sa evalueze continuu, conform indicatorilor stabiliți în Program, realizarea Proiectului și a măsurilor incluse în Program;

2. va pregati, conform termenilor de referința satisfacatori Băncii, și va transmite Băncii, nu mai târziu de 15 septembrie 2000, un raport care să integreze rezultatele monitorizarii și evaluării activităților realizate conform paragrafului 1, al acestei părți, pe baza progresului înregistrat în realizarea Proiectului și a Programului pe parcursul perioadei precedente datei raportului menționat, și stabilirea măsurilor recomandate care să asigure realizarea eficienta a Proiectului și a Programului și îndeplinirea obiectivelor acestora în perioada următoare acestei date; și

3. va analiza cu Banca, nu mai târziu de 15 noiembrie 2000 sau o altă dată ulterioară pe care Banca o va cere, raportul la care s-a făcut referire în paragraful 2 al acestei părți și, după aceea, va lua măsurile necesare pentru a asigură realizarea eficienta a Proiectului și a Programului și îndeplinirea obiectivelor acestora, pe baza concluziilor și recomandărilor raportului menționat și a sugestiilor Băncii în aceasta privinta.

Anexa 6 Contul special

1. Pentru scopurile acestei anexe, termenii:

a) categorii eligibile înseamnă categoriile (1)-(4), prevăzute în tabelul din paragraful 1 al anexei nr. 1 la acest acord;

b) cheltuieli eligibile înseamnă cheltuielile referitoare la costurile rezonabile ale bunurilor și serviciile necesare Proiectului și care vor fi finanțate din sumele împrumutului, alocate periodic pentru categoriile eligibile în conformitate cu prevederile anexei nr. 1 la acest acord; și

c) alocație autorizata înseamnă o sumă egala cu 2.000.000 dolari S.U.A., care va fi trasa din contul împrumutului și depozitata într-un cont special, conform paragrafului 3 lit. a) al acestei anexe, cu condiția ca totuși, dacă Banca nu va conveni altfel, alocația autorizata să fie limitată la o valoare echivalenta cu 1.000.000 dolari S.U.A. până când suma totală a tragerilor din contul împrumutului plus suma totală a tuturor angajamentelor speciale neachitate, asumate de Banca, conform secțiunii 5.02 a Condițiilor generale, va fi egala sau va depăși echivalentul a 5.000.000 dolari S.U.A.

2. Plățile din contul special vor fi efectuate exclusiv pentru cheltuieli eligibile, în conformitate cu prevederile acestei anexe.

3. După ce Banca a primit dovada satisfăcătoare pentru ea ca a fost deschis în mod corespunzător contul special, tragerile pentru alocația autorizata și tragerile ulterioare pentru realimentarea contului special vor fi efectuate după cum urmează:

a) Pentru tragerile aferente alocației autorizate, Împrumutatul va furniza Băncii o cerere sau cereri pentru depozitarea în contul special a unei sume sau a unor sume care nu vor depăși suma totală a alocației autorizate. Pe baza unei sau unor astfel de cereri, Banca, în numele Împrumutatului, va trage din contul împrumutului și va depozita în contul special acea suma sau acele sume pe care Împrumutatul le va fi cerut.

b)

(i)

Pentru realimentarea contului special, Împrumutatul va furniza Băncii cereri pentru depozite în contul special la acele intervale pe care Banca le va specifica.

(ii)

Înainte de sau la momentul fiecărei astfel de cereri, Împrumutatul va furniza Băncii documente și alte evidențe cerute conform paragrafului 4 al acestei anexe, pentru plata sau plățile pentru care realimentarea este cerută. Pe baza fiecăreia dintre aceste cereri, Banca, în numele Împrumutatului, va trage din contul împrumutului și va depozita în contul special acea sumă pe care Împrumutatul o va fi cerut și va fi fost dovedită, prin documentele menționate și alte evidențe, că a fost plătită din contul special pentru cheltuieli eligibile. Toate aceste depozite vor fi trase de către Bancă din contul împrumutului pentru categoriile eligibile respective și în sumele echivalente respective, așa cum vor fi fost ele justificate prin documentele menționate sau alte evidențe.

4. Pentru fiecare plata facuta de Împrumutat din contul special, la anumite momente precizate în mod rezonabil de către Banca, Împrumutatul va furniza Băncii acele documente și alte evidente care dovedesc ca o astfel de plată a fost efectuată exclusiv pentru cheltuieli eligibile.

5. Fără a contraveni prevederilor paragrafului 3 al acestei anexe, Băncii nu i se va cere să facă noi depozite în contul special:

a) dacă, în orice moment, Banca va fi stabilit ca toate tragerile ulterioare ar trebui să fie făcute de Împrumutat direct din contul împrumutului în conformitate cu prevederile art. V din Condițiile generale și ale lit. a) a secțiunii 2.02 a acestui acord;

b) dacă Împrumutatul nu va furniza Băncii, în perioada specificată la secțiunea 4.01 lit. b) (îi) al acestui acord, oricare dintre rapoartele de audit cerute să fie trimise Băncii conform secțiunii menționate cu privire la auditarea înregistrărilor și conturilor pentru contul special;

c) dacă, în orice moment, Banca va fi notificat Împrumutatului despre intenția sa de a suspenda, în totalitate sau parțial, dreptul Împrumutatului de a face trageri din contul împrumutului, conform prevederilor secțiunii 6.02 a Condițiilor generale; sau

d) atunci când sumele totale netrase din împrumut, alocate pentru categoriile eligibile, minus suma totală a tuturor angajamentelor speciale neachitate, asumate de Banca conform secțiunii 5.02 a Condițiilor generale, va fi egala cu echivalentul a de doua ori suma alocației autorizate. După aceea, tragerea din contul împrumutului a sumelor rămase netrase din împrumut, alocate pentru categoriile eligibile, va urma acele proceduri pe care Banca le va specifică Împrumutatului prin notificare. Astfel de trageri ulterioare vor fi efectuate numai după și cu condiția ca Banca sa fi fost convinsa ca toate acele sume rămase în depozit în contul special la data unei astfel de notificări vor fi utilizate pentru efectuarea plăților pentru cheltuieli eligibile.

6. a) Dacă Banca va fi stabilit în orice moment ca orice plata din contul special: (i) a fost facuta pentru o cheltuiala sau pentru o valoare neeligibila, conform paragrafului 2 al acestei anexe; sau (îi) nu a fost justificată prin documente remise Băncii, Împrumutatul, imediat după notificarea Băncii: (A) va furniza acele documente suplimentare pe care Banca le poate cere; sau (B) va depozita în contul special (sau, dacă Banca va cere astfel, va restitui Băncii) o sumă egala cu valoarea acelei plati sau a unei părți a acesteia, neeligibila sau nejustificată. Dacă Banca nu va conveni altfel, nici un depozit ulterior nu va fi făcut de către Banca în contul special până când Împrumutatul nu a furnizat acele documente sau nu a făcut acea depunere sau restituire, după caz.

b) Dacă Banca va fi constatat, în orice moment, ca orice suma neutilizata din contul special nu va fi necesară pentru acoperirea plăților viitoare pentru cheltuieli eligibile, Împrumutatul, imediat după notificarea primită de la Banca, va restitui Băncii acea suma neutilizata.

c) Împrumutatul poate, după ce a notificat Banca, sa restituie Băncii toate sau o parte din fondurile depozitate în contul special.

d) Restituirile către Banca, efectuate conform paragrafului 6 lit. a)-c) al acestei anexe, vor fi creditate în contul împrumutului pentru trageri ulterioare sau pentru anulare, în conformitate cu prevederile relevante ale acestui acord, inclusiv ale Condițiilor generale.

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.