Decizia nr. 263/2012
asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2^2) și art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2^2) și
art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Maricel Ilcu în Dosarul nr. 1.404/99/2011 al Tribunalului Iași - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.277D/2011.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1.862 din 21 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1.404/99/2011, Tribunalul Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. I pct. 5 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010
pentru modificarea și completarea
privind reforma în domeniul sănătății. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamantul Maricel Ilcu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de obligare a Casei Județene de Pensii Iași la restituirea sumelor reținute din pensie începând cu luna ianuarie 2011.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia consideră că dispozițiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi constituționale:
- art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, deoarece Guvernul a modificat
Legea nr. 95/2006 , lege organică, în condițiile în care în România respectarea legilor este obligatorie;
- art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, deoarece a fost pensionat în baza
Legii nr. 19/2000 , conform Deciziei Casei Județene de Pensii Iași nr. 223.858 din 9 septembrie 2008. Or, întrucât orice lege se aplică numai pentru viitor,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010
este greșit aplicată persoanelor ieșite la pensie înainte de intrarea ei în vigoare;
- art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii, deoarece aplicarea măsurii prevăzute de lege este discriminatorie. Astfel, în ceea ce privește pensionarii cu pensie mai mare de 740 lei, reiese că dispozițiile criticate stabilesc "o dublă impunere pentru cei ce și-au plătit asigurările de sănătate odată cu plata C.A.S.-ului". Arată că pensia "nu este un cadou făcut de Guvernul României sub formă de venit pentru pensionari", ci pensia se datorează deciziei casei de pensii, întemeiată pe
Legea nr. 19/2000 , în funcție de contributivitatea la asigurările sociale;
- art. 16 alin. (2) potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, deoarece Guvernul a dovedit că poate fi mai presus de lege, modificând
- lege organică - printr-o ordonanță de urgență;
- art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, deoarece
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010
încalcă drepturile omului;
- art. 22 privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, deoarece dispozițiile criticate încalcă dreptul la viață;
- art. 44 alin. (1), deoarece pensia este o creanță asupra statului, garantată de Constituție;
- art. 44 alin. (2) privind proprietatea privată, deoarece odată cu primirea deciziei de pensionare a fost dobândit dreptul de proprietate asupra pensiei;
- art. 47 alin. (2) potrivit căruia cetățenii au dreptul la pensie;
- art. 108 alin. (3) privind legea de abilitare pentru emiterea ordonanțelor, întrucât
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010
a depășit limitele prevăzute de
-
art. 154 alin. (1) privind conflictul temporal de legi, deoarece Legea nr. 19/2000
și
rămân în vigoare, deoarece nu contravin Constituției.
Tribunalul Iași - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere considerentele care au condus la adoptarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2010
, respectiv:
1. necesitatea asigurării serviciilor medicale de calitate față de pacienți;
2. luarea în considerare a numărului mare de persoane exceptate care beneficiază de servicii medicale în lipsa plății contribuției de asigurări sociale de sănătate, dezechilibrând astfel bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;
3. necesitatea asigurării echilibrului bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, precum și urgența definitivării acestui buget care se aprobă ca anexă la Legea bugetului de stat pe anul 2011.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.
Astfel, critica de neconstituționalitate raportată la art. 16 din Constituție nu poate fi reținută, deoarece dispozițiile criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.
Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la art. 47 din Constituție, apreciază că dispozițiile criticate reprezintă o valorificare a normelor constituționale potrivit cărora drepturile cetățenilor la pensie și la alte forme de asigurări și asistență sociale sunt prevăzute de lege. Așadar, revine în exclusivitate legiuitorului atribuția de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acestor drepturi.
În final, arată că art. 15, art. 20 și art. 22 nu au incidență în cauză.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile
art. I pct. 5 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010
pentru modificarea și completarea
privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010.
Aceste dispoziții introduc alin. (2^2) la art. 257 și modifică alin. (2) al
art. 259 din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006.
Astfel, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie textele din
Legea nr. 95/2006 , care au următorul conținut:
- Art. 257 alin. (2^2): "Pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei datorează contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor art. 259 alin. (2).";
- Art. 259 alin. (2): "Contribuția datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri și se virează odată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezultă o pensie netă mai mică de 740 de lei."
Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, art. 16 alin. (2) potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 22 privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, art. 44 alin. (1) și (2) privind proprietatea privată, art. 47 alin. (2) potrivit căruia cetățenii au dreptul la pensie, art. 108 alin. (3) privind legea de abilitare pentru emiterea ordonanțelor și art. 154 alin. (1) privind conflictul temporal de legi.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:
I. Cu privire la dispozițiile
art. 257 alin. (2^2) din Legea nr. 95/2006 , Curtea s-a pronunțat prin
Decizia nr. 335 din 10 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, reținând că, datorită solidarității celor care contribuie, sistemul public de asigurări sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Art. 56 din Constituție prevede obligația cetățenilor de a contribui prin impozite și prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăși îndeplinirea obligației constituționale a statului de a asigura ocrotirea sănătății și protecția socială a cetățenilor.
Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 257 alin. (2^2) din Legea nr. 95/2006 , raportată la art. 47 din Constituție, Curtea constată că reținerea contribuțiilor de asigurări de sănătate din pensiile care depășesc 740 lei nu are semnificația vătămării dreptului la pensie.
II. Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006
ridicată în prezenta cauză are o motivare similară cu excepțiile de neconstituționalitate soluționate prin Deciziile nr. 223 și nr. 224*) din 13 martie 2012, nepublicate la data pronunțării prezentei decizii, prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile
art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006
sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei.
----------
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".
Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 , astfel cum a fost motivată, a devenit inadmisibilă, întrucât sesizarea Curții Constituționale a avut loc anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziilor nr. 223 și nr. 224 din 13martie 2012 și întrucât deciziile Curții Constituționale îi sunt opozabile acesteia de la momentul pronunțării lor.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 257 alin. (2^2) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Maricel Ilcu în Dosarul nr. 1.404/99/2011 al Tribunalului Iași - Secția civilă.
2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 martie 2012.
*) Deciziile nr. 223 și nr. 224 din 13 martie 2012 au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012.
Având în vedere că celelalte interpretări ale textului de lege criticat sunt neconstituționale, Curtea constată că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.