Decizia nr. 334/2012

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (4^1) din Codul muncii, excepție ridicată de Anamaria Raluca Șerban în Dosarul nr. 10.114/63/2010 al Curții de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 961D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, făcând trimitere la

Decizia Curții Constituționale nr. 383 din 23 martie 2011 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 10.114/63/2010, Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (4^1) din Codul muncii, excepție ridicată de Anamaria Raluca Șerban într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva unei decizii de concediere.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1), întrucât acestea instituie o diferență nejustificată de tratament juridic între salariații concediați în baza unei decizii de concediere și cei al căror contract individual de muncă încetează în timpul sau la sfârșitul perioadei de probă. Astfel, procedura de concediere în cazul primei categorii este mult mai riguros reglementată, angajatorul fiind obligat să arate motivele de fapt și de drept ale concedierii, motive ce nu pot fi modificate sau completate ulterior datei emiterii deciziei și care urmează a fi riguros verificate de către instanță în situația contestării deciziei de către angajatul concediat. În cazul celei de-a două categorii, concedierea are loc pe baza unei notificări scrise, care nu trebuie să conțină motivele încetării contractului individual de muncă, motive ce nu pot fi, prin urmare, verificate de către instanța învestită cu soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de concediere, dând în acest fel angajatorilor posibilitatea operării unor concedieri abuzive, aspecte care contravin și prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (3). Totodată, se susține încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție, legiuitorul renunțând la protecția legală a intereselor angajaților concediați conform textelor criticate și încălcând principiul stabilității, care guvernează raporturile de muncă. Pentru aceleași motive, se susține și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) cu privire la statul român.

Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și arătă că textele criticate se aplică fără discriminare tuturor categoriilor de salariați și că acestea nu îngrădesc dreptul părților de a urma procedura contencioasă prin contestarea notificării emise de angajator, necontravenind, astfel, dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și art. 21. Se arată, totodată, că dispozițiile art. 31 alin. (4^1) din Codul muncii nu încalcă nici prevederile art. 41 din Constituție privind dreptul la muncă, întrucât posibilitatea angajatorului de a denunța unilateral contractul de muncă pe durata perioadei de probă constituie o realizare a acestui drept și nu o încălcare a lui.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului susține că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că posibilitatea acordată de către legiuitor angajatorului de a decide încetarea în mod unilateral a contractului individual de muncă, printr-o notificare, care nu este necesar a fi motivată, este consecința firească a prevederilor art. 31 alin. (1) din Codul muncii - potrivit cărora pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcțiile de conducere - că dreptul de a denunța contractul individual de muncă este conferit și angajatului și că textele criticate se aplică în egală măsură tuturor salariaților aflați în perioada de probă, fără discriminări, neputând fi invocată astfel încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție . Se susține, de asemenea, că textele criticate nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiției și de a se prevala de garanțiile procesuale conferite în acest sens și că acestea nu îngrădesc dreptul la muncă prevăzut la art. 41 din Constituție, ci constituie o realizare a acestuia.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 31 alin. (4^1) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. Prevederile alin. (4^1) al

art. 31 au fost introduse în Legea nr. 53/2003 , în forma invocată de autoarea excepției, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2005

privind modificarea și completarea

Legii nr. 53/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 5 iulie 2005, și au fost modificate prin

Legea nr. 371/2005

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 65/2005

privind modificarea și completarea

Legii nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.147 din 19 decembrie 2005, menținând, de principiu, soluția juridică anterioară acestei modificări. Ulterior,

art. 31 din Legea nr. 53/2003

a fost modificat prin

Legea nr. 40/2011

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, cu menținerea soluției juridice, alin. (4^1) al art. 31 devenind

art. (3) al aceluiași articol. Legea nr. 53/2003

- Codul muncii a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. În prezent, textele criticate, asupra cărora instanța de contencios constituțional urmează să se pronunțe, au următorul cuprins:

- Art. 31 alin. (3): "Pe durata sau la sfârșitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia".

Se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul român, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în fața legii, ale art. 21 alin. (1) și (3) cu privire la accesul liber la justiție și ale art. 41 alin. (1) referitoare la muncă și protecția socială a muncii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității soluției legislative criticate prin

Decizia nr. 657 din 30 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 18 iunie 2009, reținând că acestea oferă atât angajatorilor, cât și angajaților posibilitatea de a denunța în mod unilateral contractul individual de muncă în perioada de probă; încetarea contractului individual de muncă în aceste cazuri este o consecință firească a prevederilor alin. (1) al art. 31 din aceeași lege, potrivit cărora verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului de muncă, poate fi stabilită în perioada de probă. Dispozițiile art. 16 din Constituție nu sunt încălcate, deoarece reglementarea legală se aplică, fără discriminare, tuturor salariaților aflați în situația prevăzută de textul legal.

În ceea ce privește susținerea autorului excepției privind încălcarea dreptului la muncă, Curtea a reținut că este neîntemeiată. Dispozițiile art. 41 alin. (1) din Constituție prevăd libertatea persoanei de a-și alege locul de muncă. Or, posibilitatea angajatului de a denunța unilateral contractul de muncă pe durata perioadei de probă constituie o realizare a acestui drept, iar nu o încălcare a lui.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile anterior menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Distinct de cele arătate în decizia menționată, Curtea observă că regimul juridic aplicabil raporturilor de muncă pe parcursul perioadei de probă a fost expres reglementat de legiuitor ca fiind unul special față de cele pentru care nu se stabilește o atare perioadă. De aceea, pentru a verifica aptitudinile profesionale ale angajatului, legiuitorul a introdus și o condiție specială, aplicabilă raportului de muncă astfel încheiat, și anume notificarea prevăzută la art. 31 alin. (3) din Codul muncii, notificare ce nu trebuie motivată și care echivalează cu faptul că aptitudinile profesionale ale angajatului nu corespund cerințelor postului. Este o decizie discreționară luată de angajator, acesta deținând o poziție care presupune inclusiv luarea unei atare decizii. De altfel, clauza contractuală criticată încurajează perfecționarea profesională continuă a angajaților, fiind convenită și agreată de ambele părți la încheierea contractului.

Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 21, Curtea reține că textele criticate nu împiedică angajații ale căror contracte individuale de muncă încetează în timpul perioadei de probă, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Codul muncii, să se adreseze justiției pentru a contesta notificarea emisă de angajator și de a beneficia de toate mijlocele și garanțiile procesuale prevăzute în acest sens de legea procesual civilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Codul muncii, excepție ridicată de Anamaria Raluca Șerban în Dosarul nr. 10.114/63/2010 al Curții de Apel Craiova - Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din 10 aprilie 2012.