Decizia nr. 302/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Asociația Ofițerilor de Geniu în Rezervă și Retragere "Constantin Hârjeu", Asociația Cadrelor Militare de Căi Ferate și Transporturi, Asociația Cadrelor de Chimie Militară în Rezervă și Retragere "Constantin T. Nenițescu", Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ofițeri de Rezervă din România "Dr. Carol Davila", Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere "A. I. Cuza" - Filiala Sector 5 București, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă și Retragere "Honor et Patria Vae Victis", Stelian Teodor Palade, Dan Crihan și Constantin Stănășilă în Dosarul nr. 10.397/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 1.515D/2011 al Curții Constituționale.

La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepției, avocat Graziela Bârlă, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului autorilor excepției. Acesta susține, în esență, că textele de lege atacate îngrădesc drepturi fundamentale ale unei anumite categorii profesionale prin aceea că

Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010

a Curții Constituționale produce efecte juridice negative asupra dreptului constituțional la pensie al militarilor rezerviști. Astfel, se arată că respectiva decizie, prin faptul că a constatat constituționalitatea dispozițiilor legale ce reglementează diminuarea pensiilor, aduce atingere dreptului constituțional al militarilor la pensie și la un nivel de trai decent, garantat de art. 47 din Constituție . Se precizează, față de considerentele ce fundamentează această soluție, că militarii nu au contribuit, în timpul activității lor, la bugetul asigurărilor sociale de stat, legea specială aplicabilă în materie neprevăzând această obligație și garantându-le pensia ca supliment pe care legiuitorul îl acordă din bugetul de stat în compensare pentru condițiile speciale în care aceștia și-au exercitat profesia, ceea ce ar duce la concluzia, potrivit argumentelor Curții Constituționale, că pensia militară se acordă sau nu, în funcție de posibilități și de politica legiuitorului la un moment sau altul. Revenind asupra obiectului excepției, se arată că, în redactarea actuală, dispozițiile

art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992

nu permit revizuirea deciziilor Curții Constituționale, care au efect general obligatoriu, iar lipsa unei căi de atac nu prezintă garanții de independență, imparțialitate și echidistanță și îngrădește accesul liber la justiție, mai ales în cazul în care deciziile Curții încalcă în mod flagrant însăși Constituția . Deși în sistemul de drept român controlul de constituționalitate nu este atributul puterii judecătorești, totuși, prin specificul activității sale jurisdicționale, Curtea Constituțională are caracterul unei instanțe judecătorești, ceea ce implică în mod obligatoriu existența posibilității revenirii asupra unei decizii sau supunerea acesteia cenzurii unui organ superior. În acest sens, cu referire la art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este invocată jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 10 februarie 1983 pronunțată în Cauza Albert și Le Compte împotriva Belgiei și Hotărârea din 26 octombrie 1984, pronunțată în Cauza De Cubber împotriva Belgiei. Or, caracterul suprem este atribuit Constituției, și nu Curții Constituționale. De altfel, chiar instanța constituțională, prin

Decizia nr. 64 din 2 iunie 1994 , a arătat că "nu poate fi negat dreptul (cetățeanului - n.n.) de a contesta legitimitatea constituțională a legii aplicabile". În concluzie, singura modalitate de îndreptare a viciului de neconstituționalitate este declararea de către Curtea Constituțională a neconstituționalității dispozițiilor

art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992

. Depune la dosarul cauzei note de ședință.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Curtea Constituțională nu poate fi confundată și nu poate avea trăsăturile unei instanțe judecătorești, rolul său fiind acela de garant al supremației Constituției. Cu privire la incidența art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în materie civilă în cadrul procedurii desfășurate în fața Curții Constituționale, este amintită Hotărârea din 28 iunie 1978 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Koning împotriva Germaniei, în care aceasta a statuat că natura procedurilor, în respectiva speță, avea reduse consecințe în planul aplicării art. 6 paragraful 1 din Convenție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 6.018 din 19 octombrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 10.397/2/2010, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Asociația Ofițerilor de Geniu în Rezervă și Retragere "Constantin Hârjeu", Asociația Cadrelor Militare de Căi Ferate și Transporturi, Asociația Cadrelor de Chimie Militară în Rezervă și Retragere "Constantin T. Nenițescu", Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ofițeri de Rezervă din România "Dr. Carol Davila", Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere "A.I. Cuza" - Filiala Sector 5 București, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă și Retragere "Honor et Patria Vae Victis", Stelian Teodor Palade, Dan Crihan și Constantin Stănășilă într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect o acțiune în constatare a inadmisibilității validării

Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pe motivul că

Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010

a Curții Constituționale, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor acestei legi, exercitată înainte de promulgare, încalcă art. 47 din Constituție, și obligarea Curții Constituționale să revizuiască această decizie și să pronunțe, în consecință, o decizie în acord cu prevederile constituționale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că, prin caracteristicile de unicitate și independență, conferite de textele de lege criticate, Curtea Constituțională se situează în afara cadrului constituțional, deoarece blochează, practic, accesul la justiție consacrat de art. 21 din Legea fundamentală, sub aspectul revizuirii propriilor decizii. Se arată, totodată, că art. 142 alin. (1) din Constituție nu rezervă Curții Constituționale cele două atribute care o fac intangibilă și nici nu proclamă supremația Curții Constituționale, ci a Constituției . Mai observă autorii excepției că această instituție nu figurează în cuprinsul titlului III din Constituție, intitulat "Autorități publice" și nici nu este inclusă în vreuna dintre puterile recunoscute de art. 1 alin. (4) din Constituție, astfel că s-ar impune analizarea întregii Legi nr. 47/1992 sub aspectul compatibilității ei cu prevederile fundamentale. Se mai susține că interdicția prevăzută de

Legea nr. 47/1992 , ca judecătorii și personalul Curții Constituționale să dea consultații în probleme de competența Curții Constituționale, este contrară normelor de bun-simț, deoarece prezumă și impune infailibilitatea judecătorilor constituționali, în condițiile în care deciziile Curții, chiar vădit greșite, nu pot fi atacate și nu pot fi îndreptate nici de Curte. În concret, autorii excepției arată că dreptul lor constituțional la pensie, precum și dreptul la un nivel de trai decent au fost afectate prin

Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010

a Curții Constituționale și doresc, în consecință, deblocarea accesului la justiție pentru crearea posibilității ca această decizie să fie reevaluată.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, sunt constituționale. Se arată, în acest sens, că dreptul de acces liber la justiție, pretins încălcat, este pe deplin respectat, din moment ce autorii excepției au formulat o acțiune în fața instanței judecătorești, care a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate. Prin

Decizia nr. 827 din 26 mai 2009 , Curtea a statuat că semnificația principiului constituțional al accesului liber la justiție nu se referă la apărarea unui drept, a unei libertăți sau a unui interes legitim în fața Curții Constituționale, în mod direct, ci numai în fața instanțelor judecătorești, care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, realizează justiția. Curtea Constituțională este o autoritate publică politico-jurisdicțională care se situează în afara sferei puterii legislative și care, chiar dacă prezintă caracter jurisdicțional sub aspectul unor proceduri, nu exercită nicidecum funcția puterii judecătorești, caracterizată, printre altele, de existența controlului judiciar. Ca atare, legiuitorul este îndreptățit să reglementeze competența și atribuțiile Curții Constituționale în mod diferit de acela al instanțelor de judecată, fiind vorba de instituții cu natură juridică și funcții diferite. Se mai menționează că dispozițiile art. 47 alin. (1) și (2) din Constituție, invocate, nu au incidență în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile apărătorului autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, având următorul cuprins:

- Art. 1 alin. (2) și (3): "(2) Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România.

(3) Curtea Constituțională este independentă față de orice altă autoritate publică și se supune numai Constituției și prezentei legi."

Textele constituționale pretins încălcate sunt cele ale art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 47 - Nivelul de trai și ale art. 142 alin. (1) potrivit căruia "Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției ." De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a mai soluționat excepții de neconstituționalitate prin care au fost analizate susțineri de neconstituționalitate asemănătoare celor formulate în dosarul de față, și anume referitoare la încălcarea accesului la justiție datorită lipsei de control judiciar asupra deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională. Prin

Decizia nr. 827 din 26 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009, Curtea a reținut, cu privire la critica adusă caracterului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, că aceasta "este o autoritate publică politico-jurisdicțională care se situează în afara sferei puterii legislative, executive sau judecătorești, rolul său fiind acela de a asigura supremația Constituției, ca Lege fundamentală a statului de drept. Este adevărat că în exercitarea acestei atribuții Curtea dispune de modalități de control jurisdicțional al supremației Constituției, asemănătoare jurisdicției unei instanțe judecătorești, procedurile prin care se realizează atribuțiile Curții au trăsăturile procedurilor judecătorești, iar în exercitarea atribuțiilor, judecătorii sunt independenți și inamovibili. Acest lucru nu are nicidecum însă semnificația exercitării funcției puterii judecătorești sau a existenței posibilității de control judiciar, exercitat de către instanțele de judecată, asupra deciziilor pronunțate de către Curtea Constituțională.

Legiuitorul este îndreptățit să reglementeze competența și atribuțiile Curții Constituționale în mod diferit de acelea ale instanțelor de judecată, fiind vorba de instituții cu natură juridică și funcții diferite, în deplin acord cu dispozițiile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească."

Referitor la dispozițiile

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România", Curtea a mai reținut, prin

Decizia nr. 1.296 din 2 decembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 18 februarie 2009, că acest text de lege dă expresie prevederilor cuprinse în art. 142 alin. (1) și art. 146 din Legea fundamentală, precizând rolul Curții de garant al supremației Constituției.

De altfel, cu privire la aceeași problemă, a unicității de competență a Curții Constituționale, aceasta a constatat, prin

Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională. Prin urmare, nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare.

Curtea constată că argumentele expuse în deciziile amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

În plus față de cele reținute în jurisprudența incidentă a Curții Constituționale se impun unele observații.

Orice stat de drept democratic prezumă și impune ab initio respectul față de drepturile și libertățile fundamentale, înscrise în Constituție și în actele juridice internaționale. Aceeași Lege fundamentală reglementează entitățile publice - persoane juridice de drept public - menite să asigure funcționarea statului în concordanță cu principiile democrației constituționale. În același scop, Constituția consacră, printre puterile statului, și puterea judecătorească, instanțele judecătorești fiind cele înzestrate, de principiu, cu o competență generală în a judeca litigiile între particulari, respectiv între particulari și autorități publice sau între autorități publice.

În ceea ce privește controlul de constituționalitate, acesta este, de asemenea, înscris în prevederile Legii fundamentale, ca o garanție esențială a respectării drepturilor și principiilor fundamentale într-un stat de drept. Sub aspectul jurisdicției constituționale, în timp s-au impus două modele: cel american, care păstrează plenitudinea de jurisdicție a Curții Supreme, care face parte din puterea judecătorească, respectiv cel european, care dă în competența unei instanțe specializate judecarea cauzelor ce privesc constituționalitatea, instanță situată în afara organizării puterilor statului. Particularitatea Curților Constituționale europene constă în aceea că sunt autorități publice distincte de oricare dintre puterile statului cunoscute tradițional în cadrul democrației constituționale: legislativă, executivă și judecătorească, justiția constituțională reprezentând, așadar, o activitate specializată, diferită de cea specifică autorității judecătorești și exercitată independent de toate celelalte puteri statale. Curțile Constituționale beneficiază de o competență prin atribuire, dar au plenitudine de jurisdicție în privința atribuțiilor stabilite. Curtea Constituțională a României se supune numai Constituției și

legii ei organice de organizare și funcționare nr. 47/1992 , competența sa fiind stabilită de

art. 146 din Legea fundamentală și de Legea nr. 47/1992 .

Esența controlului de constituționalitate constă în verificarea compatibilității dintre legi (înainte de promulgare și/sau după intrarea lor în vigoare) și ordonanțe, pe de o parte, și normele fundamentale sau convenționale, pe de altă parte, astfel că instanța de contencios constituțional nu soluționează, la fel ca toate celelalte instanțe judecătorești ce aparțin sistemului judecătoresc, litigii sau pricini în care persoanele reclamă, în general, încălcarea unor drepturi sau vătămarea unor interese legitime și pretind, în consecință, anumite modalități concrete pentru revenirea la starea de drept sau de compensare a daunei sau a prejudiciului suferit, ci examinează în drept, și nu în fapt, o reglementare legală, în sensul conformității ei cu prevederile Constituției . Excepția de neconstituționalitate este mijlocul procedural pus la dispoziția oricărei părți dintr-un proces pendinte de a susține, în fața Curții Constituționale, vătămarea drepturilor sale prin incidența, în cauza sa, a unui text de lege considerat a fi neconstituțional. Ajuns în această fază, justițiabilul nu poate susține negarea accesului la justiție, invocarea excepției de neconstituționalitate reflectând tocmai o consecință a exercitării dreptului la acțiune, precum și un mijloc de apărare.

Prin învestirea instanței constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, aceasta din urmă se desprinde de condiția inițială și obligatorie a interesului individual al autorului excepției, raportat la speța dedusă judecății, și capătă caracter de excepție de ordine publică, soluția Curții Constituționale prezentând interes general tocmai prin faptul că ea se reflectă asupra normei legale examinate, și nu asupra aspectelor de fapt ce au relevanță numai în fața instanței de judecată. Constatarea, printr-o decizie a Curții, a neconstituționalității unui text de lege produce efecte juridice erga omnes, consecință ce derivă din caracterul de unicitate și independență a autorității de jurisdicție constituțională. În caz contrar, decizia Curții - de respingere - are tot caracter general obligatoriu și are putere numai pentru viitor, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituție, în sensul că autoritățile publice implicate în speța în care excepția a fost invocată sunt obligate să respecte decizia, atât dispozitivul, cât și considerentele ce au fundamentat-o, însă efectul juridic al unei asemenea decizii se circumscrie numai cadrului procesual al litigiului în care a fost ridicată excepția, deci are caracter inter partes. Prin urmare, același text de lege poate fi readus spre examinare în fața Curții Constituționale, având în vedere că pot fi relevate noi aspecte și temeiuri constituționale, ce pot justifica, în viitor, o soluție diferită. Posibilitatea reiterării aceleiași excepții de neconstituționalitate, cu respectarea condițiilor legale privind admisibilitatea sa, se poate converti, în planul specific procedurilor constituționale, într-o cale de atac, cu o fizionomie proprie, scopul și finalul acestui demers fiind, în realitate, același cu cel urmărit la promovarea unei căi de atac: readucerea în fața instanței de contencios constituțional a unui text de lege asupra căruia aceasta a mai pronunțat anterior soluții de respingere, însă cu invocarea unor aspecte noi, de natură a determina schimbarea acestei jurisprudențe.

Luând în considerare cele de mai sus, Curtea nu poate reține criticile de neconstituționalitate referitoare la nesocotirea, prin reglementarea

art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 , a imperativelor impuse de liberul acces la justiție într-un stat de drept. În ce privește invocarea prevederilor art. 47 din Constituție, privind dreptul la un nivel de trai decent, Curtea constată că acestea nu au incidență în cauză. Este adevărat, aceste norme sunt invocate prin raportare la efectele concrete pe care

Decizia Curții Constituționale nr. 871 din 25 iunie 2010

referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor (devenită

Legea nr. 119/2010 ) le produce asupra situației materiale a autorilor excepției prin diminuarea cuantumului pensiei, însă obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate nu îl constituie această decizie, ci prevederile

art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 , care nu au nicio legătură cu dreptul la un nivel de trai decent.

Cât privește invocarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în cuprinsul motivării excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională nu neagă de plano incidența sa în cadrul procedurilor specifice controlului de constituționalitate. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a avut un caracter evolutiv în acest domeniu, determinat de caracterul eterogen al atribuțiilor și structurilor instanțelor constituționale europene, diversitate explicată prin marja largă de apreciere oferită statelor în reglementarea contenciosului constituțional intern, astfel că, în prezent, s-a conturat și se menține practica potrivit căreia art. 6 din Convenție este aplicabil jurisdicțiilor constituționale în situația în care controlul de constituționalitate este exercitat la sesizarea particularilor și are o determinare directă asupra drepturilor cu caracter civil ale acestora (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 23 iunie 1993 pronunțată în Cauza Ruiz-Mateos împotriva Spaniei, paragrafele 35, 57 și următoarele, Hotărârea din 16 septembrie 1996, pronunțată în Cauza Suâmann împotriva Germaniei, paragraful 39 și următoarele sau Hotărârea din 25 februarie 2000, pronunțată în Cauza Gast și Popp împotriva Germaniei, paragraful 64 și următoarele). În prezenta cauză, Curtea, având în vedere considerentele deja expuse, constată că nu se pune problema, însă, a încălcării exigențelor dreptului la un proces echitabil, atât sub aspectul celerității impuse de respectarea termenului rezonabil, cât și sub aspectul accesului oricărei persoane la o instanță independentă și imparțială, instituită de lege.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Asociația Ofițerilor de Geniu în Rezervă și Retragere "Constantin Hârjeu", Asociația Cadrelor Militare de Căi Ferate și Transporturi, Asociația Cadrelor de Chimie Militară în Rezervă și Retragere "Constantin T. Nenițescu", Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ofițeri de Rezervă din România "Dr. Carol Davila", Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere "A.I. Cuza" - Filiala Sector 5 București, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă și Retragere "Honor et Patria Vae Victis", Stelian Teodor Palade, Dan Crihan și Constantin Stănășilă în Dosarul nr. 10.397/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2012.