Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 305/2012

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) pct. 4 și ale art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora

prezumat în vigoare

Data actului
27 martie 2012
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 361 din 29 mai 2012
Citat de
1 act
Citează
6 acte
Structură
0 articole · 12.274 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) pct. 4 și ale

art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007

privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, excepție ridicată de Societatea Comercială "Combavipor" - S.A. din Galați în Dosarul nr. 3.841/196/2011 al Judecătoriei Brăila și care formează obiectul Dosarului nr. 6D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, menționând, în acest sens,

Deciziile Curții Constituționale nr. 683 din 11 septembrie 2007

și nr. 547 din 15 mai 2008.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 3.841/196/2011, Judecătoria Brăila a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) pct. 4 și ale

art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007

privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, excepție de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "Combavipor" - S.A. din Galați într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției reglementate de

art. 8 alin. (2) pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile criticate sunt nelegale și neconstituționale, deoarece sancționează operatorul de transport rutier cu amendă contravențională pentru o faptă săvârșită de conducătorul auto, respectiv fapta de a depăși perioada maximă de conducere neîntreruptă cu mai mult de 30 de minute, dar mai puțin de o oră și 30 de minute. Se arată că raportul de prepușenie existent între operatorul de transport rutier și conducătorul auto, care justifică și răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, nu corespunde adevărului obiectiv, deoarece operatorul de transport nu are posibilitatea reală de a preveni și de a controla modalitatea în care șoferul respectă prevederile legale referitoare la perioada maximă de conducere neîntreruptă, iar faptul că legea nu îl sancționează pe acesta din urmă se constituie într-un fel de încurajare de continuare a comportamentului ilicit. În opinia autorului excepției, dispozițiile de lege criticate contravin art. 15 alin. (1) și art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece favorizează conducătorii auto, care nu răspund pentru faptele lor, și, în consecință, propune ca amenda contravențională prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007

să fie aplicată conducătorilor auto, și nu operatorilor de transport rutier.

Judecătoria Brăila consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, legiuitorului având în vedere raportul de prepușenie existent între comitent și prepus specific raporturilor de muncă și împrejurarea că modalitatea în care se desfășoară activitatea conducătorului auto se află sub autoritatea exclusivă a angajatorului. Cât privește invocarea art. 15 alin. (1) și a art. 16 alin. (1) din Constituție, apreciază că aceste norme nu au incidență asupra textelor de lege atacate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază, în punctul său de vedere, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În jurisprudența sa în materie, de pildă

Decizia nr. 683 din 11 septembrie 2007 , Curtea Constituțională a arătat că între întreprindere sau operatorul de transport rutier și conducătorul auto există un raport de prepușenie, în virtutea căruia comitentul are obligația de a impune conducătorului auto utilizarea instrumentarului și a documentelor prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, că răspunderea comitentului, fiind o formă de răspundere pentru fapta altuia, pune la dispoziția acestuia din urmă acțiunea în regres împotriva prepusului său, care este răspunzător în mod direct și nemijlocit. În concluzie, nu poate fi reținută pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 din Constituție . În ce privește dispozițiile art. 15 din Legea fundamentală, invocate, se arată că acestea nu sunt incidente în cauză.

Avocatul Poporului consideră că textele legale criticate sunt constituționale, astfel cum s-a pronunțat Curtea Constituțională în jurisprudența sa în materie, de pildă

Deciziile nr. 683 din 11 septembrie 2007 , nr. 934 din 7 iulie 2011 sau nr. 1.551 din 6 decembrie 2011.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 8 alin. (2) pct. 4 și ale

art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007

privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 16 august 2007, astfel cum au fost modificate și completate prin articolul unic pct. 3 și 6 din

Legea nr. 52/2010

privind aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 21/2009

pentru modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 37/2007

privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 25 martie 2010. Textele de lege criticate prevăd următoarele:

- Art. 8 alin. (2) pct. 4: "(2) Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții, dacă acestea nu sunt considerate infracțiuni potrivit legii penale: (...)

4. depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu mai mult de 30 de minute, dar mai puțin de o oră și 30 de minute;";

- Art. 9 alin. (1) lit. d): "(1) Contravențiile prevăzute la art. 8 se sancționează după cum urmează: (...)

d) cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei - faptele prevăzute la alin. (2) pct. 1-11 și 16, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier, și faptele prevăzute la alin. (2) pct. 12-15 și 17, aplicabilă conducătorului auto."

Normele constituționale invocate sunt cele ale art. 15 alin. (1) referitoare la principiul universalității drepturilor, libertăților și obligațiilor și ale art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalității cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile

art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007

au mai fost analizate de instanța constituțională din perspectiva unei pretinse contradicții față de art. 16 alin. (1) din Constituție, formulate în cadrul unor critici referitoare la aplicarea sancțiunii amenzii întreprinderii sau operatorului de transport rutier pentru fapte săvârșite în mod direct și nemijlocit de către conducătorul auto. De pildă, prin

Decizia nr. 683 din 11 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 octombrie 2007, Curtea a constatat că obligarea întreprinderii sau operatorului de transport la plata amenzii pentru o faptă săvârșită de către conducătorul auto este o soluție legislativă justificată prin raportul de prepușenie existent între întreprinderea sau operatorul de transport rutier și conducătorul auto, angajat al acestuia, raport în virtutea căruia comitentul are obligația de a impune conducătorului auto utilizarea instrumentarului și documentelor prevăzute de lege. Totodată, întrucât răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia, acesta are la dispoziție o acțiune în regres împotriva prepusului.

De asemenea, prin

Decizia nr. 934 din 7 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 19 august 2011, Curtea a reținut că nimic nu împiedică statul să sancționeze întreprinderea sau operatorul de transport rutier pentru conduita necorespunzătoare a angajatului său, aceasta păstrându-și dreptul de regres împotriva celui care, în mod direct și nemijlocit, este răspunzător.

Având în vedere că în prezenta cauză nu sunt invocate aspecte noi, care să determine o reconsiderare a jurisprudenței Curții în materie, cele reținute în deciziile menționate își păstrează valabilitatea.

Cât privește propunerile autorului excepției, referitoare la persoana asupra căreia ar trebui aplicată amenda contravențională pentru săvârșirea faptei contravenționale reglementate la

art. 8 alin. (2) pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007 , Curtea reamintește că aprecierile cu caracter de propuneri de lege ferenda nu pot constitui obiect al controlului de constituționalitate și nici nu pot fi analizate în calitate de critici de neconstituționalitate, astfel că, sub acest aspect, excepția de neconstituționalitate are caracter inadmisibil.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) pct. 4 și ale

art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007

privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, excepție ridicată de Societatea Comercială "Combavipor" - S.A. din Galați în Dosarul nr. 3.841/196/2011 al Judecătoriei Brăila.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2012.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.