Decizia nr. 355/2012

Acsinte Gaspar - președinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, ale

Legii nr. 54/2006

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 , precum și ale art. 91^1 -91^5 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Liviu Florian în Dosarul nr. 3.043/83/2011 al Tribunalului Satu Mare - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 709D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 31 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. 3.043/83/2011, Tribunalul Satu Mare - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, ale

Legii nr. 54/2006

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 , precum și ale art. 91^1-91^5 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Liviu Florian în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

și ale

Legii nr. 54/2006

contravin prevederilor constituționale ale art. 76 alin. (1) referitor la adoptarea legilor organice cu votul majorității membrilor fiecărei Camere, ale art. 115 alin. (4)-(6) referitor la situațiile extraordinare care impun adoptarea unei ordonanțe de urgență, la momentul intrării în vigoare și la domeniul de reglementare a acestora, ale art. 131 alin. (3) referitor la funcționarea parchetelor pe lângă instanțe și la rolul acestora de a conduce și supraveghea activitatea de cercetare penală și ale art. 132 alin. (1) referitor la principiile care guvernează activitatea procurorilor, deoarece Guvernul a intervenit prin procedura ordonanțelor de urgență în domeniul legilor constituționale și al celor care privesc regimul instituțiilor fundamentale ale statului. Nu există niciun dubiu că Ministerul Public face parte din categoria acestor instituții. Totodată, Guvernul nu se afla într-o situație extraordinară care să justifice emiterea actului normativ contestat. Împrejurarea aprobării ulterioare prin lege adoptată cu cvorumul prevăzut în cazul legilor organice nu este de natură a înlătura interdicția constituțională și nici de a valida demersul neconstituțional al Guvernului. Totodată, de vreme ce prin emiterea ordonanței de urgență contestate a fost afectat regimul unei instituții fundamentale a statului, cum este autoritatea judecătorească, este evident că actul a fost adoptat cu înfrângerea dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (6).

Totodată, dispozițiile criticate creează un organism paralel instituției constituționale a Ministerului Public, instituție care trebuie să funcționeze unitar și coerent, pe principiul legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic. Se arată că prin textele criticate nu se creează o direcție, ci un parchet de sine stătător, sustras ierarhiei constituționale care trebuie să guverneze Ministerul Public.

De asemenea, cu prilejul votării

Legii nr. 54/2006

nu s-a respectat procedura constituțională. Astfel, potrivit art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală, legile organice se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere. În ziua votării legii, în Camera Deputaților au fost prezenți 242 de deputați. După mai multe întreruperi ale ședinței și în condițiile în care în sală mai rămăseseră 135 de deputați, s-a trecut la vot. Astfel, legea a fost votată prin ridicarea mâinii și, fără să numere voturile, președintele a constatat că există o singură abținere, declarând că legea a fost adoptată cu "marea majoritate a celor prezenți". Prin urmare, în prima Cameră, legea de aprobare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

a fost adoptată în condițiile în care nu exista cvorum de ședință (în prezența unui număr de 135 de deputați) și fără să aibă întrunită majoritatea cerută de art. 76 alin. (1).

În ce privește dispozițiile art. 91^1-91^5 din Codul de procedură penală, autorul excepției susține că acestea afectează prevederile constituționale ale art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 26 - Viața intimă, familială și privată, ale art. 28 - Secretul corespondenței și ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și prevederile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care sunt interpretate ca fiind incidente și înainte de începerea urmăririi penale împotriva unei persoane.

Tribunalul Satu Mare - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, ale

Legii nr. 54/2006

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006, precum și ale art. 91^1-91^5 din Codul de procedură penală referitoare la Condițiile și cazurile de interceptare și înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, Organele care efectuează interceptarea și înregistrarea, Certificarea înregistrărilor, Alte înregistrări și Înregistrările de imagini.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 26 - Viața intimă, familială și privată, art. 28 - Secretul corespondenței, art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 76 alin. (1) referitor la adoptarea legilor organice cu votul majorității membrilor fiecărei Camere, art. 115 alin. (4)-(6) referitor la situațiile extraordinare care impun adoptarea unei ordonanțe de urgență, la momentul intrării în vigoare și la domeniul de reglementare a acestora, art. 131 alin. (3) referitor la funcționarea parchetelor pe lângă instanțe și la rolul acestora de a conduce și supraveghea activitatea de cercetare penală și ale art. 132 alin. (1) referitor la principiile care guvernează activitatea procurorilor, precum și dispozițiile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la Dreptul la respectarea vieții private și de familie.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare.

Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 316 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, și Deciziei nr. 1.706 din 17 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2010, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, statuând că este neîntemeiată critica privind încălcarea prevederilor constituționale ale art. 132, deoarece Direcția Națională Anticorupție a fost concepută ca structură cu personalitate juridică în cadrul Ministerului Public, prin reorganizarea Parchetului Național Anticorupție. Astfel, potrivit art. 131 alin. (2) din Legea fundamentală, "Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii", condiții care au stat și la fundamentarea organizării și funcționării Direcției Naționale Anticorupție. Faptul că la

art. 1 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție s-a prevăzut că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție conduce Direcția Națională Anticorupție prin intermediul procurorului șef al acestei direcții nu justifică susținerea că textul de lege este neconstituțional. Dimpotrivă, având în vedere și prevederile art. 132 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora procurorii își desfășoară activitatea pe baza principiilor legalității, imparțialității și controlului ierarhic, se poate constata că dispozițiile legale criticate nu constituie altceva decât o reflectare a principiilor constituționale menționate și o subliniere a naturii juridice a Direcției Naționale Anticorupție, aceea de magistratură specială instituită pentru combaterea infracțiunilor de corupție.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Referitor la critica fundamentată pe încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, Curtea a constatat, prin

Decizia nr. 297 din 23 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, că actuala Direcție Națională Anticorupție a fost înființată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, și care a fost aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 503/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002. La acea dată era în vigoare Constituția din anul 1991, care nu condiționa emiterea unei ordonanțe de urgență de îndeplinirea exigențelor prevăzute în prezent în alineatele (4) și (6) din art. 115, iar Guvernul a adoptat în temeiul art. 114 alin. (4) din Legea fundamentală, nerevizuită, actul de înființare a instituției în cauză.

Totodată, prin

Decizia nr. 235 din 5 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005, s-a statuat că modificările și completările aduse prin ordonanțele de urgență și legile de aprobare a acestora referitoare la actuala Direcție Națională Anticorupție au păstrat statutul special al acesteia față de celelalte parchete din structura Ministerului Public, fiind organizat ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, structură autonomă cu personalitate juridică în cadrul Ministerului Public.

Or, ținând seama de " Decizia Curții Constituționale nr. 235 din 5 mai 2005 , prin care s-au declarat neconstituționale prevederile prin care Parchetul Național Anticorupție era competent cu investigarea infracțiunilor comise de către deputați și senatori, segmentându-se astfel major investigarea corupției la nivel înalt și influențându-se negativ eficiența activității de luptă împotriva acestui fenomen, cu implicații majore asupra procesului de integrare a României în Uniunea Europeană, datorită neadaptării la cerințele europene referitoare la justiție și combaterea corupției și având în vedere cerința restrângerii competenței organismului specializat în combaterea corupției la cazurile de mare corupție definite prin calitatea făptuitorului și prin valoarea prejudiciilor, precum și a eficientizării acestuia", Guvernul a emis

Ordonanța de urgență nr. 134/2005 , contestată în prezenta cauză. Prin urmare, având în vedere rațiunea edictării actului normativ așa cum a fost arătată în preambulul său, Curtea constată că nu sunt încălcate dispozițiile constituționale ale art. 115 alin. (4) din Constituție, legiuitorul delegat fiind pe deplin legitimat în acest sens.

Referitor la interpretarea dispozițiilor constituționale ale

art. 115 alin. (6), Curtea constată că, prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, a statuat că, în accepțiunea acestui text, interdicția adoptării de ordonanțe de urgență este totală și necondiționată atunci când aceasta menționează că ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale și că nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. În celelalte domenii prevăzute de text, ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă "afectează", dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă prin reglementările pe care le conțin au consecințe pozitive în domeniile în care intervin. Prin urmare, a afecta presupune "a suprima", "a aduce atingere", "a prejudicia", "a vătăma", "a leza", "a antrena consecințe negative".

Astfel, referitor la interdicția Guvernului de a adopta o ordonanță de urgență în domeniul instituțiilor fundamentale ale statului, în speță, Ministerul Public, Curtea constată că, în prezenta cauză, fondul reglementării constituit de dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

nu afectează, în sensul arătat mai sus, instituția Ministerului Public, transformarea Parchetului Național Anticorupție în Direcția Națională Anticorupție fiind un imperativ desprins, pe de o parte, din rațiuni de conformitate cu Legea fundamentală și impuse la rândul lor de

Decizia Curții Constituționale nr. 235 din 5 mai 2005 , definitivă și general obligatorie și, pe de altă parte, din necesitatea îmbunătățirii activității acestei structuri specializate.

Întrucât prin natura și finalitatea reglementării criticate nu s-au evidențiat aspecte negative menite a perturba organizarea și funcționarea Ministerului Public, Curtea urmează a respinge o astfel de critică.

În sfârșit, în ceea ce privește critica potrivit căreia

Legea nr. 54/2006

a fost adoptată prin înfrângerea dispozițiilor art. 76 alin. (1) prin aceea că în momentul votării nu a fost întrunită majoritatea cerută de textul constituțional, Curtea constată că, potrivit art. 146 din Legea fundamentală, aceasta, în calitate de garant al supremației Constituției, își exercită competența în limitele stabilite. Așa fiind, posibilele neajunsuri referitoare la desfășurarea ședințelor celor două Camere ale Parlamentului nu pot fi supuse cenzurii instanței de contencios constituțional. În ceea ce privește fondul acestor critici, Curtea constată că o problemă similară a fost dezlegată cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 1.237 din 6 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, când, la pct. I 1.1, a statuat că dintre cvorumul de lucru și cel de vot numai acesta din urmă este reglementat prin Constituție și că "nimic nu împiedică instituirea prin regulament a unui alt cvorum de lucru decât cvorumul de vot". Totodată, Curtea a stabilit că dispozițiile constituționale ale art. 74 alin. (2) [devenite, în urma revizuirii și republicării Constituției, art. 76 alin. (2)] "au în vedere votul final exprimat pentru proiectul de lege în ansamblu".

Curtea constată că dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la interceptarea și înregistrarea convorbirilor ori comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare au mai fost supuse controlului său prin raportare la critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 și art. 91^5 din Codul de procedură penală. Cu acel prilej a statuat că interceptările și înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenței Curții Constituționale, întrucât, potrivit alin. (3) al

art. 2 din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]".

De asemenea, Curtea a mai statuat că "nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 28 și 53, deoarece înseși textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenței nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucției penale. Astfel, societățile democratice sunt amenințate de un fenomen infracțional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea amenințări și de a supraveghea elementele subversive ce acționează pe teritoriul lor. Așa fiind, asemenea dispoziții legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securității naționale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârșirii de infracțiuni".

Totodată, Curtea a arătat că modul de aplicare a dispozițiilor legale criticate nu constituie o problemă de constituționalitate, sens în care a reținut că nu se poate admite ideea înfrângerii prezumției de constituționalitate ca urmare a aplicării unor dispoziții legale în contradicție cu legea ori cu principiile fundamentale.

În plus, însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a validat prevederile legale contestate prin Hotărârea din 26 aprilie 2007 în Cauza Dumitru Popescu împotriva României, paragraful 82. Astfel, după ce a reținut existența unei încălcări a art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislația în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ (prin modificările aduse de

Legea nr. 281/2003

și

Legea nr. 356/2006 ) există numeroase garanții în materie de interceptare și de transcriere a comunicațiilor, de arhivare a datelor pertinente și de distrugere a celor nepertinente. Așa fiind, dispozițiile legale criticate oferă protecție împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viață privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înțeles univoc.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, argumentele și soluțiile deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Distinct de acestea, Curtea mai arată că aspectele legate de modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 91^1 -91^5 din Codul de procedură penală excedează competenței sale, instanțele de judecată de drept comun fiind singurele în drept să hotărască asupra incidenței textelor contestate într-un anumit moment procesual.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, ale

Legii nr. 54/2006

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 , precum și ale art. 91^1-91^5 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Liviu Florian în Dosarul nr. 3.043/83/2011 al Tribunalului Satu Mare - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 aprilie 2012.