Decizia nr. 1556/2009

Acsinte Gaspar - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 și art. 91^5 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor

art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Vasile Mic și Traian Gavrilă Ceuca în Dosarul nr. 965/83/2008 al Tribunalului Suceava - Secția penală și de Horea Codrin Rebeleanu în Dosarul nr. 298/112/2007 al Tribunalului Suceava - Secția penală.

Dezbaterile au avut loc în ziua de 10 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată, când Curtea, pentru o mai bună studiere a problemelor ce constituie obiectul excepției, a amânat pronunțarea pentru data de 17 noiembrie 2009.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 25 martie 2009 și 4 martie 2009, pronunțate în dosarele nr. 965/83/2008 și nr. 298/112/2007, Tribunalul Suceava - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 și art. 91^5 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor

art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție.

Excepția a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Vasile Mic, Traian Gavrilă Ceuca și Horea Codrin Rebeleanu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 și art. 91^5 din Codul de procedură penală afectează dispozițiile constituționale ale art. 28 raportat la art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 53 și art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală coroborat cu art. 6 din aceeași convenție, deoarece procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune interceptarea audiovideo înainte de începerea urmăririi penale, respectiv înainte de declanșarea procesului penal sau înainte de săvârșirea unei infracțiuni.

De asemenea, prevederile art. 10 alin. (4) teza a doua contravin dispozițiilor constituționale ale art.16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (1) și (2) și art. 131 alin. (2), deoarece se atribuie organelor de poliție judiciară competența de a efectua acte de urmărire penală "în numele procurorului", fără o limitare a categoriei actelor procedurale ce ar putea fi întocmite în acest mod. Se permite astfel eludarea normelor procedurale privitoare la competența materială funcțională, de cele mai multe ori aproape toate actele procedurale fiind întocmite de ofițeri de poliție judiciară, procurorul mărginindu-se doar la a audia inculpații și a le prezenta materialul de urmărire penală.

Tribunalul Suceava - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 91^1 cu denumirea marginală Condițiile și cazurile de interceptare și înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, art. 91^2 alin. 2 cu denumirea marginală Organele care efectuează interceptarea și înregistrarea și art. 91^5 cu denumirea marginală Înregistrările de imagini, toate din Codul de procedură penală.

De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile

art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, având următorul cuprins: "Dispozițiile procurorilor din Direcția Națională Anticorupție sunt obligatorii pentru ofițerii de poliție judiciară prevăzuți la alin. (1). Actele întocmite de ofițerii de poliție judiciară din dispoziția scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 968 din 30 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 12 decembrie 2007, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 10 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 , reținând în esență că ofițerii de poliție judiciară își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control al procurorului, ceea ce dă expresie prevederilor art. 131 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora parchetele conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii. De asemenea, "susținerile autorilor excepției, în sensul că aceste dispoziții ar crea discriminări între inculpații din cauzele instrumentate de Direcția Națională Anticorupție și cei din alte cauze, în care urmărirea penală este efectuată în mod obligatoriu de către procuror, sunt neîntemeiate, deoarece, potrivit

art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

și Codului de procedură penală, cu ale căror dispoziții se completează această ordonanță, urmărirea penală se efectuează de către procuror, nefiind deci în prezența unei încălcări a principiului egalității în fața legii, consacrat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție.

Faptul că, în anumite cazuri, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Naționale Anticorupție efectuează acte de cercetare penală nu echivalează cu o încălcare a garanțiilor dreptului la un proces echitabil, prevăzut de dispozițiile art. 21 din Legea fundamentală, întrucât, pe de-o parte, această poliție judiciară a fost creată în scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție, iar, pe de altă parte, actele de cercetare ale acestor ofițeri se efectuează în numele procurorului și numai după dispoziția scrisă a acestuia."

Pentru aceleași argumente Curtea a reținut că nu sunt afectate nici prevederile art. 124 alin. (2) din Constituție potrivit cărora justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.

În ceea ce privește critica referitoare la dispozițiile din Codul de procedură penală, Curtea constată că și acestea au fost supuse controlului său prin raportare la critici similare. Astfel cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 962 din 25 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 13 august 2009, și

Deciziei nr. 410 din 10 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008, au fost respinse ca nefondate excepții similare, reținându-se în esență că interceptările și înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenței Curții Constituționale, întrucât, potrivit alin. (3) al

art. 2 din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [... ]".

De asemenea, Curtea a mai statuat că "nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 28 și 53, deoarece înseși textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenței nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucției penale. Astfel, societățile democratice sunt amenințate de un fenomen infracțional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea amenințări și de a supraveghea elementele subversive ce acționează pe teritoriul lor. Așa fiind, asemenea dispoziții legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securității naționale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârșirii de infracțiuni".

Totodată, Curtea a arătat că anumite aspecte invocate într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispozițiilor legale criticate nu constituie o problemă de constituționalitate, sens în care a reținut că "nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumției de constituționalitate ca urmare a aplicării unor dispoziții legale în contradicție cu legea ori cu principiile fundamentale". De asemenea, Curtea a statuat că "actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise și bine determinate a altor instituții și care au ca scop verificarea și completarea informațiilor deținute de organele de urmărire penală în vederea fundamentării convingerii cu privire la oportunitatea urmăririi penale. Având un caracter sui-generis sustras hegemoniei garanțiilor impuse de faza propriu-zisă de urmărire penală, este unanim acceptat faptul că în cadrul investigațiilor prealabile nu pot fi luate măsuri procesuale ori administrate probe care presupun existența certă a unei urmăriri penale începute". În acest sens, Curtea reține că măsurile procesuale reprezintă totalitatea mijloacelor de constrângere (măsuri de prevenție, de ocrotire și siguranță, asigurătorii, ce privesc restituirea lucrurilor ori restabilirea situației anterioare) prin care organul judiciar asigură îndeplinirea de către părți și celelalte persoane care participă la proces a obligațiilor lor procesuale și garantează executarea pedepsei și repararea pagubei produse prin infracțiune.

"[...] De altfel, interceptarea și înregistrarea convorbirilor pot fi dispuse, așa cum se prevede în alin. 1 al art. 91^1 din Codul de procedură penală, la cererea procurorului care efectuează ori supraveghează urmărirea penală. Iată deci că administrarea unor astfel de mijloace de probă este plasată în cadrul primei faze a procesului penal, urmărirea penală putând fi începută, potrivit art. 221 și 228 din Codul de procedură penală, atât în personam, cât și în rem."

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Curtea mai constată că însăși instanța europeană a validat prevederile legale contestate prin cauza Dumitru Popescu versus România din 26 aprilie 2007. Astfel, după ce a reținut existența unei încălcări a art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislația în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ (prin modificările aduse de

Legea nr. 281/2003

și

Legea nr. 356/2006 ) există numeroase garanții în materie de interceptare și de transcriere a comunicațiilor, de arhivare a datelor pertinente și de distrugere a celor nepertinente. Așa fiind, dispozițiile art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 și art. 91^5 din Codul de procedură penală oferă protecție împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viață privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înțeles univoc.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 și art. 91^5 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor

art. 10 alin. (4) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Vasile Mic și Traian Gavrilă Ceuca în Dosarul nr. 965/83/2008 al Tribunalului Suceava - Secția penală și de Horea Codrin Rebeleanu în Dosarul nr. 298/112/2007 al Tribunalului Suceava - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 noiembrie 2009.