Decizia nr. 496/2012

Articolul 4

din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003

: "(1) Cetățenii români pot obține, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie și a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea, în condițiile prezentei ordonanțe.

(2) Sunt considerate ca întemeiate cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:

a) când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;

b) când persoana în cauză a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care dorește să îl obțină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum și asupra faptului că este cunoscută în societate sub acest nume;

c) când, din neatenția ofițerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoașterii reglementărilor legale în materie, au fost efectuate mențiuni greșite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte;

d) când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regulă reunite, și dorește schimbarea acestuia;

e) când persoana în cauză poartă un nume de familie de proveniență străină și solicită să poarte un nume românesc;

f) când persoana și-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe cale administrativă, și dorește să revină la numele dobândit la naștere;

g) când părinții și-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicită să poarte un nume de familie comun cu al părinților lor;

h) când persoana în cauză solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalți membri ai familiei, nume care a fost dobândit ca urmare a adopției, a menținerii numelui la căsătorie, a stabilirii filiației ori a unor schimbări de nume aprobate anterior pe cale administrativă;

i) când soții au convenit cu ocazia încheierii căsătoriei să poarte numele de familie reunite și ambii solicită schimbarea acestuia pe cale administrativă, optând pentru numele de familie dobândit la naștere de către unul dintre ei ori să revină fiecare la numele avut anterior căsătoriei;

j) când persoana în cauză face dovada că a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării nașterii, însă, întrucât nu a sesizat instanța pentru încuviințarea purtării numelui de familie al acestuia în timpul vieții, nu există altă posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale administrativă;

k) când prenumele purtat este specific sexului opus;

l) când persoanei i s-a încuviințat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă și solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând un act medico-legal din care să rezulte sexul acesteia;

m) alte asemenea cazuri temeinic justificate.

(3) Sunt de asemenea considerate justificate și cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:

a) când persoana în cauză a adoptat minori și dorește ca aceștia să poarte un alt prenume;

b) când căsătoria a încetat prin moartea sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți, iar soțul supraviețuitor solicită să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naștere;

c) când în urma divorțului un fost soț revine la numele de familie purtat anterior și care provine dintr-o altă căsătorie, de asemenea desfăcută prin divorț, și dorește să poarte numele dobândit la naștere;

d) când în urma încetării căsătoriei prin moartea sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți celălalt soț se recăsătorește și, ca urmare a desfacerii acestei căsătorii, acesta dorește să poarte numele de familie dobândit la naștere;

e) când fostul soț dorește să poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un nume comun cu copiii încredințați spre creștere și educare, cu consimțământul fostului soț, dat în formă autentică;

f) când părinții au divorțat, iar copiii încredințați spre creștere și educare unuia dintre părinți, care a revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei, solicită să poarte numele de familie al acestuia;

g) când s-a desfăcut adopția unei persoane căsătorite care are copii minori și în urma desfacerii adopției persoana în cauză revine la numele de familie avut înainte de adopție;

h) când unul dintre soți, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soț, nume pe care acesta l-a dobândit prin adopție, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc desfacerea adopției."

Curtea constată că, ulterior sesizării sale, Codul familiei a fost abrogat prin

art. 230 lit. m) din Legea nr. 71/2011

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 287/2009

privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, soluția legislativă criticată fiind preluată, în esență, în cuprinsul noului act normativ, în art. 450 din secțiunea a 3-a din capitolul II intitulat "Filiația" al titlului III "Rudenia"

Având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a decis că prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate, aplicabile în litigiul dedus judecății, pot fi examinate, potrivit principiului tempus regit actum, Curtea urmează să examineze constituționalitatea prevederilor din Codul familiei cu care a fost sesizată.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 48 alin. (3) potrivit cărora "copiii din afara căsătoriei sunt egali în fața legii cu cei din căsătorie", precum și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la respectarea vieții private și de familie.

Examinând excepția, Curtea constată că, în concret, autorul excepției nu a formulat o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci susține că textele de lege criticate "sunt lacunare, nefiind reglementată posibilitatea modificării numelui minorului după căsătoria părinților săi, căsătorie intervenită ulterior înregistrării nașterii". În acest sens, arată că "absența unei reglementări care să permită modificarea numelui minorului după căsătoria părinților săi nu este justificată obiectiv și rezonabil de statutul de copil din afara căsătoriei, împiedicându-l pe acesta să poarte același nume cu părinții săi."

Așa fiind, Curtea reține că autorul excepției își argumentează critica din perspectiva unor insuficiențe legislative, apreciind că prevederile legale contravin normei constituționale invocate pentru faptul că nu prevăd posibilitatea copilului de a purta numele de familie reunite ale părinților, ca expresie a propriei identități. Or, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, iar, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituție, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

De altfel, referitor la

art. 64 din Codul familiei, prin Decizia nr. 60 din 17 februarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, Curtea a statuat că acest text de lege nu contravine dispozițiilor art. 48 alin. (3) din Constituție, deoarece reglementarea criticată instituie o modalitate prin care autoritățile publice își îndeplinesc obligațiile de a respecta și ocroti viața intimă, familială și privată, constituind totodată o componentă a regimului special de protecție și asistență a copiilor și tinerilor în realizarea drepturilor lor.

În ceea ce privește prevederile cuprinse în

Ordonanța Guvernului nr. 41/2003 , prin

Decizia nr. 1.290 din 8 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009, instanța de contencios constituțional a reținut că "statul și societatea în ansamblul ei sunt interesate în reglementarea dreptului la nume, [ceea ce] nu poate conduce la o altă concluzie, de vreme ce, în această materie, prioritar este interesul superior al copilului, fiind necesar ca interesul public să se îmbine cu interesul acestuia din urmă."

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 alin. 3 din Codul familiei și

art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003

privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, excepție ridicată, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 4 București în Dosarul nr. 17.888/4/2009 al acestei instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 mai 2012.