Decizia nr. 370/2012

Petre Lăzăroiu - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 lit. g), art. 250 și

art. 257 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Centrul Internațional pentru Învățământ Superior Tehnoeconomia Europeană (fostul Institut Academic de Consultanță, Instruire, Editură și Servicii "Tehnoeconomia Europeană") în Dosarul nr. 12.516/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 578D/2011.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, Bogdan Dumitrașcu, cu delegație depusă la dosar, lipsă fiind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia. Dispozițiile de lege criticate acordă scutirea de la plata impozitului doar instituțiilor autorizate sau acreditate. Acest tratament diferențiat se răsfrânge asupra cetățenilor, iar aplicarea acestui tratament numai unei singure instituții duce la majorarea taxelor.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Dispozițiile de lege criticate instituie excepții de la plata impozitului pe clădiri și pe profit. Distincția pe care textul de lege criticat o realizează reprezintă opțiunea legiuitorului, fără a se crea o discriminare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 22 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 12.516/2/2010, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 lit. g), art. 250 și

art. 257 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Centrul Internațional pentru Învățământ Superior Tehnoeconomia Europeană (fostul Institut Academic de Consultanță, Instruire, Editură și Servicii "Tehnoeconomia Europeană") într-o cauză având ca obiect anularea unui act.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile criticate instituie o discriminare, din perspectiva plății impozitelor pe profit, pe clădiri și pe teren, între instituțiile de învățământ înființate în perioada 1989-1993 și cele înființate anterior sau ulterior acestei perioade. Astfel, se susține că cele obligate la plata acestor impozite sunt doar instituțiile de învățământ înființate în perioada arătată, nu și celelalte. Se susține, de asemenea, că prin dispozițiile criticate se încalcă regimul proprietății private, deoarece operează un transfer de proprietate injust din patrimoniul particular în cel public, ceea ce echivalează cu o expropriere contrar prevederilor constituționale ale art. 44 și 135. În continuare, autoarea excepției susține că textele criticate conțin o măsură contrară principiului așezării juste a sarcinilor fiscale, astfel cum acesta este reglementat de prevederile art. 56 din Legea fundamentală.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului arată că dispozițiile legale criticate, care reglementează scutirea de la plata impozitului pe profit, pe teren și pe clădiri pentru unități și instituții de învățământ, se aplică tuturor contribuabililor aflați în aceeași situație, fără privilegii și fără discriminări. Problema condițiilor legale de funcționare a unei instituții de învățământ, invocată de autorul excepției, este distinctă de cea a egalității fiscale, astfel că nu poate fi reținută nici încălcarea principiului așezării juste a sarcinilor fiscale. În continuare, arată că textele criticate reglementează scutirea de la plata impozitului pe profit, pe teren și pe clădiri pentru unități și instituții de învățământ. Regula generală în materia impozitelor și taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Curtea, în jurisprudența sa constantă, a statuat că stabilirea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat intră în competența exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor și taxelor și de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligații în favoarea anumitor categorii de contribuabili. În ceea ce privește critica dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct. 4 și art. 257 lit. d) din Codul fiscal prin raportare la dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. g) din același cod, se arată că aceasta nu poate fi reținută. Examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziții din Constituție, nu compararea prevederilor legale între ele și nici coroborarea lor sau posibilele contradicții dintre ele.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, susținerile părții prezente, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Instanța de judecată a sesizat Curtea cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 lit. g), art. 250 și

art. 257 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal. Din motivarea excepției de neconstituționalitate rezultă însă că autorul acesteia critică dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. g), art. 250 alin. (1) pct. 4 și

art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu următorul conținut:

- Art. 15 alin. (1) lit. g): "(1) Sunt scutiți de la plata impozitului pe profit următorii contribuabili: (...)

g) instituțiile de învățământ particular acreditate, precum și cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit

Legii învățământului nr. 84/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare și

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 174/2001

privind unele măsuri pentru îmbunătățirea finanțării învățământului superior, cu modificările ulterioare;";

- Art. 250 alin. (1) pct. 4: "(1) Clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, după cum urmează: (...)

4. clădirile care constituie patrimoniul unităților și instituțiilor de învățământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;";

- Art. 257 lit. d): "Impozitul pe teren nu se datorează pentru: (...)

d) orice teren al unei instituții de învățământ preuniversitar și universitar, autorizată provizoriu sau acreditată."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorul excepției invocă prevederile constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 32 referitoare la dreptul la învățătură, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 56 referitoare la contribuțiile financiare și art. 135 referitoare la economie.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că în ceea ce privește instituțiile de învățământ înființate în perioada 1989-1993, potrivit art. 28 (devenit

art. 27 după republicarea legii) din Legea nr. 88/1993

privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, acestea "sunt obligate să solicite autorizația de funcționare provizorie în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi", iar potrivit

art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005

privind asigurarea calității educației, "toate instituțiile și unitățile de învățământ care funcționează legal la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență își păstrează statutul și se supun prevederilor acestei ordonanțe de urgență".

Astfel, Curtea reține că orice unitate de învățământ superior, inclusiv autorul excepției de neconstituționalitate, putea face demersurile necesare autorizării provizorii/acreditării, deși a fost înființată în perioada 1989-1993.

Din analiza dispozițiilor criticate Curtea constată că scutirea de la plata impozitului pe profit, pe teren și pe clădiri se aplică deopotrivă atât instituțiilor de învățământ înființate anterior sau ulterior perioadei 1989-1993, cât și celor înființate în perioada aceasta. Astfel, dispozițiile criticate se aplică în mod egal tuturor instituțiilor de învățământ, condiția impusă de legiuitor pentru a beneficia de scutirea de la plata acestor impozite fiind aceea ca respectivele instituții să funcționeze legal, cu respectarea legislației în materie.

Totodată, Curtea reține că în jurisprudența sa constantă a statuat că stabilirea prin lege a obligației de plată a anumitor impozite sau taxe, precum și a eventualelor scutiri de la plata acestora ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului, cu condiția ca aceste reglementări să se aplice în mod uniform pentru situații egale. Astfel, nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. g), art. 250 alin. (1) pct. 4 și

art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal contravin prevederilor constituționale ale art. 44. Stabilirea obligației de plată a impozitelor și taxelor locale, precum și scutirea de la plata unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili se întemeiază pe principiul așezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituție.

În final, Curtea observă că autorul excepției este nemulțumit de modul în care autoritatea fiscală a interpretat și a aplicat dispozițiile de lege criticate. Or, controlul unei eventuale aplicări greșite a legii de către organele fiscale, concretizată într-o decizie de impunere, nu ține de resortul contenciosului constituțional, Curtea neputând analiza temeinicia acestui act. Partea care se consideră vătămată are, potrivit prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, posibilitatea contestării acestui act în fața organului emitent, iar apoi în fața instanței de judecată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (1) lit. g), art. 250 alin. (1) pct. 4 și

art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Centrul Internațional pentru Învățământ Superior Tehnoeconomia Europeană (fostul Institut Academic de Consultanță, Instruire, Editură și Servicii "Tehnoeconomia Europeană") în Dosarul nr. 12.516/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 aprilie 2012.