Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 564/2012

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 2^1 și art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală

prezumat în vigoare

Data actului
29 mai 2012
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 451 din 5 iulie 2012
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 13.865 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 2^1 și

art. 278^1 alin. 10 și 13 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Florin Negoiță în Dosarul nr. 24/331/2011 al Judecătoriei Vălenii de Munte și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.029D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.030D/2011, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 2^1 și

art. 278^1 alin. 10 și 13 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Florin Negoiță în Dosarul nr. 1.102/331/2011 al Judecătoriei Vălenii de Munte.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.029D/2011 și nr. 1.030D/2011 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile pentru conexarea cauzelor.

Curtea, în temeiul art. 14 și al

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 1.030D/2011 la Dosarul nr. 1.029D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 23 august 2011, pronunțate în dosarele nr. 24/331/2011 și nr. 1.102/331/2011, Judecătoria Vălenii de Munte a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 2^1 și

art. 278^1 alin. 10 și 13 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.

Excepția a fost ridicată de Florin Negoiță cu ocazia soluționării unor plângeri formulate în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile de lege criticate încalcă principiile privind accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieții private și de familie, dreptul la un recurs efectiv și interzicerea discriminării și a abuzului de drept, întrucât, pe de o parte, soluția de respingere dispusă de procurorul ierarhic superior cu privire la plângerea contra actelor procurorului, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele de netrimitere în judecată, nu poate fi atacată în fața instanței de judecată, iar, pe de altă parte, soluția pronunțată de judecător în cadrul procedurii plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată nu este supusă niciunei căi de atac.

Judecătoria Vălenii de Munte apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispozițiilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate deautorul excepției.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere reținut în

deciziile Curții Constituționale nr. 125/2011 ,

nr. 242/2011 ,

nr. 753/2011 ,

nr. 62/2012

și

nr. 233/2012 , în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Potrivit încheierilor de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278 alin. 2^1 și

art. 278^1 alin. 10 și 13 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor. Eroarea materială este evidentă, dispozițiile de lege criticate fiind, în realitate, din Codul de procedură penală. Totodată, din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese că aceasta privește doar dispozițiile art. 278 alin. 2^1 și art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală. Alineatul 2^1 al art. 278 din Codul de procedură penală a fost introdus prin

art. XVIII pct. 38 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, iar alineatul 10 al art. 278^1 din același Cod a fost modificat prin

art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 . Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 278 alin. 2^1 : "Plângerea formulată împotriva soluției de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior este inadmisibilă.";

- Art. 278^1 alin. 10: "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă."

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și ale art. 20 referitoare la preeminența tratatelor internaționale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie, ale art. 13 referitoare la dreptul la un recurs efectiv, ale art. 14 privind interzicerea discriminării și ale art. 17 referitoare la interzicerea abuzului de drept din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în ceea ce privește criticile aduse dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea pronunțată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă, nu poate fi reținută nicio contradicție între acest text de lege și prevederile constituționale și convenționale invocate. Stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii"), ca de altfel și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai prin lege" [a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].

Dispozițiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Niciuna din prevederile din Legea fundamentală și din Convenție invocate de autorul excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Pe de o parte, art. 129 din Constituție, așa cum s-a arătat mai sus, stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii, iar, pe de altă parte, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacră dreptul la două grade de jurisdicție numai în materie penală, or, în cauzele reglementate prin dispozițiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror. Totodată, art. 13 din Convenție nu are aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu se confundă cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Referitor la presupusa încălcare a prevederilor art. 14 din Convenție, instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv cu privire la căile de atac, nu creează discriminare, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situații identice sau similare.

În același sens este și

Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 9 martie 2012, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 2^1 și art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală și a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta la procurorul ierarhic superior, conform prevederilor art. 278 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, constituie o garanție procesuală, iar rămânerea definitivă a soluției de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit

art. 278 alin. 2^1, introdus în Codul de procedură penală prin Legea nr. 202/2010 , are ca scop asigurarea celerității soluționării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea liberului acces la justiție. În acest sens, Curtea a statuat că, în faza de urmărire penală, legiuitorul poate opta atât pentru instituirea, cât și pentru eliminarea unor garanții procesuale, precum cea din speță, cu condiția ca actele organelor de urmărire penală să poată fi cenzurate de instanța de judecată. Or, în cazul de față, rămânerea definitivă a soluției de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit dispozițiilor art. 278 alin. 2^1 din Codul de procedură penală, nu înlătură dreptul părții interesate de a formula plângere, în condițiile art. 278^1 alin. 1, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței de clasare și nici dreptul de a beneficia de garanțiile procesuale care însoțesc faza judecății propriu-zise și de căile de atac prevăzute de lege în cazul trimiterii în judecată.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Referitor la invocarea, ca temei al excepției de neconstituționalitate, a prevederilor art. 8 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 alin. 2^1 și art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florin Negoiță în dosarele nr. 24/331/2011 și nr. 1.102/331/2011 ale Judecătoriei Vălenii de Munte.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 mai 2012.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.