Decizia nr. 460/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1, art. 29 și art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Valeriu Macovei în Dosarul nr. 5.461/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

La apelul nominal răspunde autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul pe fond.

Autorul excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, arătând că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) și ale art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 21 mai 2004, pronunțată în Dosarul nr. 5.461/2003, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28^1, art. 29 și art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de inculpatul Valeriu Macovei într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat de acesta împotriva Sentinței penale nr. 14 din 6 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 28^1 și ale art. 29 din Codul de procedură penală, referitoare la competența materială de primă instanță a Curții de Apel, determinată după calitatea persoanei, respectiv cele referitoare la competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și ale art. 124 alin. (2) din Constituție, cu consecința, pe de o parte, a aplicării unui tratament discriminatoriu față de calitatea pe care a avut-o, în speță aceea de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, și, pe de altă parte, a privării acestor persoane de o cale de atac devolutivă, cea a apelului. În ceea ce privește dispozițiile art. 29 din Codul de procedură penală, autorul excepției susține că acestea sunt neconstituționale și în raport cu prevederile art. 126 alin. (3), care stabilesc rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, dispozițiile art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală sunt considerate a fi neconstituționale în raport cu prevederile art. 16, art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2), pe motiv că "persoanele care au deținut anumite funcții sunt private de calea de atac a apelului, cale de atac devolutivă ce nu limitează drepturile procesuale ale celui judecat în a formula cereri și probe noi, așa cum limitează dispozițiile art. 385^9 din Codul de procedură penală, aplicabile căii de atac a recursului în materie penală".

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este nefondată, deoarece dispozițiile legale criticate nu încalcă sub nici un aspect prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) și ale art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția ridicată este neîntemeiată, deoarece instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, precum și instituirea regulilor de exercitare a căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului, în temeiul dispozițiilor art. 126 și ale art. 129 din Constituție.

De asemenea, întemeindu-se pe jurisprudența Curții Constituționale, arată că dispozițiile de lege criticate nu încalcă nici principiul egalității cetățenilor în fața legii și nici dreptul la un proces echitabil.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile din Codul de procedură penală ce fac obiectul excepției sunt constituționale. Arată, în acest sens, că textele legale criticate nu încalcă dreptul părților la un proces echitabil și nici la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil și se aplică tuturor celor aflați în situații identice, fără a institui discriminări sau privilegii. Totodată, apreciază că dispozițiile art. 361 alin. (1) lit. c), care stabilesc pentru anumite cauze două grade de jurisdicție - judecata în primă instanță și judecata în recurs -, îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În sfârșit, Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate nu încalcă sub nici un aspect principiul constituțional, potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți, și nu împiedică părțile să exercite căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, în condițiile legii, respectiv în condițiile prevăzute de art. 361 din Codul de procedură penală.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

În legătură cu obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate se constată că, deși sunt criticate dispozițiile art. 28^1 și ale art. 29 din Codul de procedură penală în întregul lor, din motivarea excepției rezultă că această critică vizează doar prevederile alin. 1 lit. b) ale art. 28^1 și, respectiv, ale pct. 2 lit. a) al art. 29.

Așadar, Curtea urmează să se pronunțe numai asupra constituționalității dispozițiilor art. 28^1 alin. 1 lit. b), art. 29 pct. 2 lit. a) și ale art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, al căror conținut este următorul:

- Art. 28^1 pct. 1 lit. b): "Curtea de Apel: 1. judecă în primă instanță: [...]

b) infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii și tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, precum și de notarii publici;".

- Art. 29 pct. 2 lit. a): "Curtea Supremă de Justiție: [...] 2. ca instanță de recurs, judecă: a) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate, în primă instanță, de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;".

- Art. 361 alin. 1 lit. c): "Sentințele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel: [...]

c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel."

În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege, autorul excepției invocă încălcarea următoarelor prevederi din Constituție: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 124 alin. (2), conform căruia justiția este unică, egală și imparțială pentru toți, precum și art. 126 alin. (3), potrivit căruia Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.

Examinând excepția, se constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea Constituțională a statuat prin numeroase decizii, precum

Decizia nr. 176 din 18 iunie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 24 iulie 2002,

Decizia nr. 77 din 20 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 27 martie 2003,

Decizia nr. 156 din 17 aprilie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 26 mai 2003, că prevederile art. 28^1 pct. 1 lit. b), art. 29 pct. 2 lit. b), precum și ale art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituționale.

Cu acele prilejuri Curtea a constatat că stabilirea competenței, inclusiv a celei după calitatea persoanei, precum și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului.

Acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii", atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca de altfel și art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege".

Referitor la încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea Constituțională a statuat că nu este contrară principiului egalității instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor.

De asemenea, Curtea a mai reținut că prevederile de lege criticate nu încalcă nici dreptul la un proces echitabil, reglementat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpaților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiții care sunt asigurate și în situația judecării cauzelor în primă instanță de către curțile de apel. Totodată textele criticate asigură dreptul la două grade de jurisdicție (judecata în primă instanță și judecata în recurs) în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea a reținut totodată că dispozițiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, contrar celor susținute de autorul excepției. Astfel, stabilirea de către legiuitor, în temeiul prerogativelor conferite acestuia de dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, a unor reguli procedurale privind competența curților de apel și a sentințelor ce pot fi atacate cu apel nu este de natură să aducă atingere principiului constituțional ce consacră unicitatea, egalitatea și imparțialitatea justiției, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situații identice sau similare.

În speță nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie.

În plus, în acest dosar autorul excepției invocă și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 126 alin. (3), potrivit cărora "Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale". Se constată că textul din Constituție menționat nu este incident în cauză.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art 28^1, art. 29 și art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Valeriu Macovei în Dosarul nr. 5.461/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 octombrie 2004.