Decizia nr. 176/2002

Nicolae Popa - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Cristina Nicoara - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147, 246 și 289 din Codul penal, precum și ale art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lidia Simona Seceleanu în Dosarul nr. 1.373/2001 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

La apelul nominal răspund autorul excepției, Lidia Simona Seceleanu, și partea, Ioana Jabin, lipsind Pierre Jabin, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul excepției ridica direct în fața Curții excepția privind neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, arătând ca, întrucât procesul penal cuprinde și faza de urmărire penală, în aceasta faza norma legală criticata nu este operanta, deoarece prevede că sesizarea Curții Constituționale se face de instanțele judecătorești. Textul de lege se referă exclusiv "la instanța ca subiect oficial". Or, controlul de constituționalitate "nu poate lasă în afară sa o parte a unui proces", cu atât mai mult faza de urmărire penală în care "se angajează forma maxima a răspunderii juridice, cea penală". Având în vedere importanța controlului de constituționalitate, autorul excepției considera ca se impune acceptarea ridicării acesteia și în fața Curții Constituționale, în spiritul dispozițiilor art. 144 din Constituție și al tratatelor internaționale la care România este parte.

În ceea ce privește excepția ridicată în fața instanței judecătorești, arata ca organul de urmărire penală a inclus pe lista funcționarilor publici și notarul, deși acesta nu face parte din această categorie. În acest sens prezintă un act provenind de la Agenția Naționala a Funcționarilor Publici. Mai arata ca, potrivit prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituție, statutul funcționarilor publici se stabilește prin lege organică, cerința pe care nu o îndeplinește

Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , singura lege care trebuie avută în vedere la stabilirea calității de funcționar public a notarului. Dispozițiile art. 147, 246 și 289 din Codul penal sunt neconstituționale, deoarece pe baza lor notarul este considerat funcționar public. Referitor la dispozițiile art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, arata ca acestea sunt neconstituționale, deoarece asigura o singura cale de atac împotriva hotărârilor date în procesele penale. Solicita admiterea excepțiilor ridicate.

Ioana Jabin, în concluziile sale, lasă soluționarea excepției la aprecierea instanței constituționale.

Reprezentantul Ministerului Public cere respingerea ca inadmisibila a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, ridicată direct în fața Curții, deoarece legea nu prevede posibilitatea ridicării unei excepții de neconstituționalitate direct în fața Curții Constituționale, iar pe de altă parte, dispoziția criticata nu are legătură cu cauza. În ceea ce privește excepția care formează obiectul sesizării adresate Curții în condițiile legii, reprezentantul Ministerului Public cere respingerea acesteia ca neîntemeiată. Faptul ca legiuitorul nu a prevăzut între căile de atac împotriva sentinței penale pronunțate în dosarul de fond și pe aceea a apelului nu constituie o încălcare a dispozițiilor constituționale privind accesul liber la justiție, deoarece, asa cum este statuat prin art. 125 alin. (3) din Constituție, "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege". Excepția este, asadar, nefondata, deoarece critica nu privește neconstituționalitatea unor norme legale, ci aplicarea acestora.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 30 ianuarie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 1.373/2001, Curtea Suprema de Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147, art. 246 și 289 din Codul penal, precum și ale art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lidia Simona Seceleanu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esenta, ca definirea prin Codul penal a notiunii de funcționar public contravine dispozițiilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Legea fundamentală, dat fiind ca actul normativ la care face trimitere Constituția este

Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, iar conținutul notiunii de funcționar folosită de Codul penal este diferit de cel consacrat prin această lege. Astfel, deși notarul nu este funcționar public, în sensul

Legii nr. 188/1999 , el este caracterizat ca atare în aplicarea Codului penal. Având în vedere atât conținutul dispozițiilor art. 150 alin. (1) din Constituție, cat și faptul ca reglementarea prevăzută de Codul penal este anterioară Constituției din 1991, autorul excepției susține, de asemenea, ca prevederile textelor de lege criticate trebuie considerate ca ieșite din vigoare.

În ceea ce privește dispozițiile din Codul de procedură penală, autorul excepției susține ca acestea încalcă egalitatea în drepturi a justițiabililor, deoarece îi priveaza de o cale de atac pe cei judecati în prima instanța de către curțile de apel.

În încheierea prin care a sesizat Curtea Constituțională instanța de judecată a formulat opinia ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Considerentele pe care se sprijină instanța de judecată în susținerea acestei opinii sunt următoarele:

"Constituția nu defineste notiunile de funcționar public și de funcționar, reglementarea statutului juridic al acestor categorii de persoane fiind atributul legiuitorului. Codul penal, care este o lege organică, defineste notiunile de funcționar public și de funcționar prin dispozițiile art. 147, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituție. Tot de competența exclusiva a legiuitorului tine și stabilirea infracțiunilor săvârșite de către funcționarii publici sau funcționari, asa cum este cazul infracțiunilor prevăzute la art. 246 și 289 din Codul penal.

Totodată dispozițiile art. 147 din Codul penal nu contravin nici dispozițiilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituție, conform cărora reglementarea statutului funcționarilor publici se face prin lege organică, deci de către legiuitor, ceea ce s-a realizat de altfel prin

Legea nr. 188/1999 , care și ea defineste noțiunea de funcționar public.

Eventualele deosebiri între cele doua reglementări legale nu reprezintă însă o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și aplicare a legilor, ce este de atributul instanțelor de judecată.

Referitor la considerarea neconstitutionalitatii dispozițiilor art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c), ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală este de menționat ca legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. Instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, atât timp cat ele asigura egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor, nu încalcă principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legilor și a autorităților publice."

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Președintele Camerei Deputaților considera excepția de neconstituționalitate neîntemeiată.

În motivarea acestui punct de vedere se arata ca "Prin dispozițiile Constituției nu se realizează definirea nici a notiunii de funcționar public, nici a celei de funcționar, aceasta, precum și statutul acestor categorii de salariați fiind de domeniul legii. Sensul acestor notiuni este stabilit în

art. 147 din Codul penal și în Legea nr. 188/1999

care reglementează Statutul funcționarilor publici, deosebirile dintre aceste doua reglementări nefiind o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și aplicare a legilor, ceea ce excede competentei Curții Constituționale".

Întrucât constituționalitatea unei dispoziții legale nu poate fi examinata prin raportare la o alta dispoziție legală, ci doar prin raportare la o norma constituțională, "reglementarea răspunderii penale pentru infracțiunile de serviciu, atât pentru funcționarii publici, cat și pentru ceilalți funcționari, nu poate fi considerată neconstitutionala, câtă vreme cele doua notiuni sunt de nivelul legii. Dispozițiile art. 147 din Codul penal, care le definesc, nu încalcă nici prevederile art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituție, întrucât Codul penal este o lege organică".

Referitor la critica adusă prin excepția de neconstituționalitate dispozițiilor cuprinse în art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, președintele Camerei Deputaților arata ca "Liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție, considerându-se ca stabilirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusiva a legiuitorului, soluție ce rezultă din art. 125 alin. (3) din Constituție, conform căruia <<Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege.>> [...] Principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit."

Guvernul României apreciază, de asemenea, ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În motivarea acestui punct de vedere se arata ca "susținerile privind neconstituționalitatea noțiunilor de funcționar public și funcționar sunt neintemeiate, întrucât acestea nu încalcă o prevedere expresă a Constituției. Într-adevăr, cele doua notiuni definite în art. 147 din Codul penal nu sunt de rang constituțional, nici o dispoziție a Constituției necontinand vreo definiție a acestor notiuni.

Reglementarea răspunderii penale pentru infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, atât pentru funcționarii publici, cat și pentru ceilalți funcționari, nu poate fi considerată neconstitutionala atâta vreme cat reglementările privitoare la notiunile de funcționar public și funcționar, inclusiv incriminarile care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, sunt caracterizate de Constituție ca ținând de domeniul legii".

Pe de altă parte, se arata în motivarea punctului de vedere al Guvernului, "neconcordanta între

art. 147 din Codul penal și dispozițiile Legii nr. 188/1999 , invocată de autorul excepției, nu ridica o problemă de ordin constituțional, ci o problemă de interpretare juridică".

În ceea ce privește constituționalitatea dispozițiilor art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, Guvernul, întemeindu-se pe jurisprudenta Curții Constituționale, considera ca susținerile autorului excepției nu sunt fondate, deoarece prin aceste dispoziții legale nu se încalcă nici principiul egalității cetățenilor în fața legii și nici principiul liberului acces la justiție. Astfel, se arata în motivarea punctului de vedere al Guvernului, "În Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în art. 2 din Protocolul nr. 7, se prevede un dublu grad de jurisdicție și nu un triplu grad, ca în legislația română, statuandu-se ca <<orice persoană declarata vinovata de o infracțiune de către un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.>> Prin urmare, prevederile art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, care stabilesc pentru anumite cauze doua grade de jurisdicție - judecata în prima instanța și judecata în recurs -, îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 2 din Protocolul nr. 7, neputându-se astfel susține ca ele nu ar fi compatibile cu prevederile Convenției europene".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie următoarele dispoziții legale:

Codul penal:

- Art. 147: "Prin <<funcționar public>> se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natura, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145.

Prin <<funcționar>> se înțelege persoana menționată în alin. 1, precum și orice salariat care executa o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.";

- Art. 246: "Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știința, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.";

- Art. 289: "Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știința de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Tentativa se pedepsește."

Codul de procedură penală:

- Art. 29: "Curtea Suprema de Justiție: [...]

2. ca instanța de recurs, judeca:

a) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate, în prima instanța, de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;"

- Art. 361 alin. 1: "Sentințele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel: [...]

c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;"

- Art. 385^1:

"1 Pot fi atacate cu recurs: [...]

c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel."

Prevederile din Constituția României, invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor din Codul penal, menționate mai sus, sunt următoarele:

- Art. 72 alin. (3): "Prin lege organică se reglementează: [...]

f) infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora; [...]

i) statutul funcționarilor publici."

În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor din Codul de procedură penală, menționate mai sus, au fost invocate, generic, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prevederile cuprinse în art. 16 (Egalitatea în drepturi), art. 125 (Instanțele judecătorești) și art. 128 (Folosirea căilor de atac) din Constituția României, fără însă a se motiva încălcarea acestora.

Independent de aceasta autorul excepției a ridicat direct în fața Curții Constituționale excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, care au următorul cuprins:

- Art. 23: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile legale a căror constituționalitate a fost stabilită potrivit art. 145 alin. (1) din Constituție sau prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților; precum și dovezile necesare.

(5) Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspenda.

(6) Dacă excepția este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională."

Autorul excepției de neconstituționalitate ridicate în condițiile mai sus arătate, în motivarea acesteia, deși nu face o trimitere directa la o dispoziție constituțională care ar fi incalcata, susține ca o corecta interpretare a dispozițiilor art. 144 din Legea fundamentală și a celor din tratatele internaționale la care România este parte, implica acceptarea ridicării excepției de neconstituționalitate și direct în fața Curții Constituționale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata următoarele:

Reglementarea prin lege implica definirea de către însăși autoritatea legiuitoare a termenilor pe care îi folosește, cu condiția sa nu fie vorba de termeni definiți prin Constituție, în acest caz legiuitorul având obligația sa nu se abata de la sensul termenilor în cauza, stabilit prin Legea fundamentală.

Libertatea legiuitorului de a defini notiunile cu care operează în procesul de reglementare poate da naștere la diferențe în determinarea conținutului și a intelesului acelorași termeni, în raport cu domeniul reglementat. Faptul poate genera dificultăți de interpretare cu ocazia aplicării dispozițiilor legale care conțin notiuni omonime folosite cu sens diferit, dar - în măsura în care nu se abate de la Constituție - nu este neconstitutional.

În cazul noțiunilor de funcționar public și de funcționar, definite la art. 147 din Codul penal, nu se poate retine ca textul de lege menționat este neconstitutional, deoarece Constituția nu conține definiții ale acestor notiuni, iar din faptul ca prin art. 72 alin. (3) lit. i) stabilește ca statutul funcționarilor publici să fie reglementat prin lege organică nu se poate trage concluzia ca definițiile date în acel act normativ sunt obligatorii pentru înțelegerea și aplicarea Codului penal.

Nu se poate admite nici susținerea ca prin definirea în Codul penal a notiunii de funcționar public s-au încălcat dispozițiile art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituție, deoarece obiectul de reglementare al Codului penal nu îl constituie "statutul funcționarilor publici", ci stabilirea infracțiunilor, a pedepselor și a condițiilor de tragere la răspundere penală a celor care comit infracțiuni.

Pe de altă parte, chiar și în cazul în care s-ar avea în vedere un sens foarte larg al notiunii de "statut al funcționarilor publici" - în care s-ar cuprinde și includerea în această categorie a unor persoane, altele decât cele identificate prin acest nume în

Legea nr. 188/1999 , apte sa comita infracțiuni de serviciu - este de reținut ca legea penală, prin care se stabilesc elementele constitutive ale infracțiunilor, inclusiv elementele care caracterizează subiectul activ al acestor fapte, este o lege organică, în sensul art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituție, astfel ca nici în acest caz excepția de neconstituționalitate a art. 147, 246 și 289 din Codul penal nu poate fi admisă.

Critica textelor din Codul de procedură penală menționate în sesizarea instanței este facuta la modul general, fără argumente și fără referiri concrete la conținutul prevederilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pe care le invoca. Critica formulată de autorul excepției, în sensul că dispozițiile din Codul de procedură penală la care se referă încalcă egalitatea în drepturi a justițiabililor prin faptul ca îi priveaza de o cale de atac pe cei judecati în prima instanța de curțile de apel, este nefondata, dat fiind ca nici Constituția României și nici tratatele internaționale la care România este parte nu prevăd obligativitatea mai multor cai de atac în procesele penale, stabilirea numărului și a conținutului acestora fiind, potrivit art. 125 alin. (3) din Legea fundamentală, de competența legiuitorului. De asemenea, Curtea retine ca în cadrul procedurii stabilite de legiuitor părțile în proces au aceleași drepturi și obligații, fără nici o discriminare.

În jurisprudenta sa Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale mai sus menționate, respingând de fiecare data excepțiile ridicate.

Astfel, referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147, 246 și 289 din Codul penal, prin Decizia nr. 124 din 26 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 15 august 2001, Curtea a statuat ca "reglementările privitoare la notiunile de funcționar public și funcționar, inclusiv incriminarile care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, nu reprezintă o problemă de domeniul jurisdicției constituționale".

De asemenea, în ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca liberul acces la justiție presupune și accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția. Instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusiva a legiuitorului. Aceasta soluție decurge din dispozițiile constituționale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum și din cele ale art. 128, conform cărora, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Considerentele din acele decizii își mențin valabilitatea și în cauza de fața.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, invocată în timpul dezbaterilor din ședința publică a Curții Constituționale, aceasta este inadmisibila, deoarece o astfel de procedura contravine atât dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, care prevăd: "Curtea Constituțională. [...] hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor", dar și prevederilor art. 13 alin. (1) lit. A.c) și ale art. 23 alin. (1), care reiau textul constituțional precizând ca "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei". În jurisprudenta sa Curtea, prin Decizia nr. 212 din 7 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 6 martie 2000, a statuat ca "Dispozițiile art. 144 lit. c) din Constituție prevăd în mod expres și limitativ competența Curții Constituționale în materia controlului concret de constituționalitate [...]".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147, 246 și 289 din Codul penal și ale art. 29 pct. 2 lit. a), art. 361 alin. 1 lit. c) și ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Lidia Simona Seceleanu în Dosarul nr. 1.373/2001 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 iunie 2002.