Decizia nr. 124/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Cristina Radu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 224 și art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 147, art. 248 și art. 258 din Codul penal, excepție ridicată de Rada Stanescu și Anica Codarleanu în Dosarul nr. 548/2000 al Judecătoriei Sfîntu Gheorghe.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, invocand în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 210 din 26 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 martie 2001.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 14 iulie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 548/2000, Judecătoria Sfîntu Gheorghe a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 224 și art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 248, art. 258 și art. 147 din Codul penal, excepție ridicată de Rada Stanescu și Anica Codarleanu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arata ca dispozițiile art. 224 din Codul de procedură penală, privitoare la actele premergătoare, și ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, privitoare la dreptul aparatorului învinuitului de a asista la efectuarea actelor de urmărire penală, contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituție, referitoare la garantarea dreptului la apărare, prevederilor art. 49 din Constituție, referitoare la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și prevederilor art. 20 din Constituție, raportat la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În opinia autorilor excepției toate actele de urmărire penală efectuate înainte de începerea urmăririi penale încalcă prevederile art. 172 din Codul de procedură penală, atragand nulitatea acestora și refacerea lor într-un cadru legal. De asemenea, se susține ca dispozițiile art. 248 din Codul penal, privitoare la abuzul în serviciu contra intereselor publice, ale art. 258 din Codul penal, privitoare la sancționarea faptelor săvârșite de alți funcționari, și ale art. 147 din Codul penal, privitoare la notiunile de "funcționar public" și de "funcționar", contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituție, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică. Având în vedere ca prin

Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999

privind Statutul funcționarilor publici s-a prevăzut ca funcționar public este persoana numita într-o funcție publică, dispozițiile din Codul penal privitoare la calitatea de funcționar public și de funcționar sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituție.

Judecătoria Sfîntu Gheorghe, județul Covasna, exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, arata ca aceasta este neîntemeiată, deoarece în etapa actelor premergătoare efectuate în vederea începerii urmăririi penale nu exista invinuit și, prin urmare, nu se poate invoca încălcarea dreptului la apărare. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248, 258 și 147 din Codul penal, raportate la art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituție, se apreciază ca aceasta este neîntemeiată, neexistand nici o contradictie între textele de lege invocate și prevederile constituționale. Se mai arata ca autorii excepției au fost trimiși în judecata pentru fapte săvârșite înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 188/1999 .

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Art. 224 din Codul penal, prin instituirea efectuării, în vederea începerii urmăririi penale, a unor acte premergătoare, nu este de natura sa aducă atingere dreptului la apărare atâta timp cat acesta este pe deplin respectat în cursul procesului penal, asa cum precizează și art. 24 din Constituție. Din redactarea art. 224 și a art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală nu rezultă o încălcare a art. 49 din Constituție, iar în ceea ce privește dreptul oricărui invinuit sau inculpat de a fi informat asupra naturii invinuirii ce i se aduce, acest lucru este pe deplin reflectat în art. 6 din Codul de procedură penală. Cu privire la art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se arata ca prin art. 6 pct. 3 lit. a) din Convenție se acordă dreptul oricărui acuzat de a fi informat în termenul cel mai scurt asupra naturii și cauzei acuzatiei ce i se aduce. Se arata totodată ca acest text trebuie să fie analizat în raport cu lit. b) din același paragraf, care conferă oricărui acuzat dreptul de a dispune de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, cat și în raport cu câmpul de aplicare a termenului de "acuzație", precis delimitat de jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului. Raportand prevederile Codului de procedura penală român la jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, se constată că în principiu se poate vorbi de existenta unei "acuzatii" din momentul punerii în mișcare a acțiunii penale. O dată cu aceasta organul de cercetare penală are obligația de a-l chema pe inculpat, de a-i comunică fapta pentru care este invinuit și de a-i da explicații cu privire la drepturile pe care le are (art. 236 și 237 din Codul de procedură penală). Conform Codului de procedura penală român persoana acuzata este instiintata în timpul urmăririi penale asupra naturii și cauzei acuzatiei ce i se aduce și în nici un caz o persoană nu poate fi trimisa în judecata fără ca ea sa fi dispus de timpul necesar realizării apărării sale. În consecința, nu se poate susține ca art. 172 și 224 din Codul de procedură penală încalcă art. 6 pct. 3 lit. a) și b) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, deci, nici art. 20 alin. (1) din Constituție.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 248, a art. 147 alin. 1 și a art. 258 din Codul penal, considerate ca fiind contrare art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituție, în punctul de vedere al Guvernului se menționează că potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale reglementările privitoare la notiunile de funcționar public și funcționar, inclusiv cele legate de infracțiunile săvârșite de persoanele având aceasta calitate, sunt de nivelul legii. Cele doua notiuni definite la art. 147 din Codul penal nu sunt de rang constituțional și, de aceea, extinderea răspunderii penale pentru infracțiunile prevăzute la art. 246-250 din Codul penal de la funcționarii publici la ceilalți funcționari, prin dispozițiile art. 258 din Codul penal, nu poate fi considerată neconstitutionala atâta vreme cat reglementările privitoare la notiunile de "funcționar public" și "funcționar", inclusiv incriminarile care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, sunt caracterizate prin Constituție ca ținând de domeniul legii. În ceea ce privește dispozițiile art. 248 din Codul penal, acestea nu fac decât sa precizeze calitatea subiectului activ al infracțiunii, aceea de funcționar public, ceea ce nu are nimic neconstitutional. Atât Codul penal, cat și

Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici sunt legi organice, iar neconcordanta ce se susține ca ar exista între

art. 147 din Codul penal și dispozițiile Legii nr. 188/1999

nu ridica o problemă de ordin constituțional, ci o problemă de interpretare juridică.

Președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 172 alin. 1 și ale art. 224 din Codul de procedură penală, precum și dispozițiile art. 248, 258 și 147 din Codul penal.

Dispozițiile criticate din Codul de procedură penală au următorul conținut:

- Art. 172 alin. 1: "În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală și poate formula cereri și depune memorii. Lipsa aparatorului nu împiedica efectuarea actului de urmărire penală, dacă exista dovada ca apărătorul a fost încunoștințat de data și ora efectuării actului.";

- Art. 224: "În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

De asemenea, în vederea strangerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare și lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum și din celelalte organe de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, anume desemnați în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale.

Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba."

Dispozițiile criticate din Codul penal au următorul conținut:

- Art. 147: "Prin <<funcționar public>> se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natura, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145.

Prin <<funcționar>> se înțelege persoana menționată în alin. 1, precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.";

- Art. 248: "Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știința, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.";

- Art. 258: "Dispozițiile art. 246-250 privitoare la funcționari publici se aplică și celorlalți funcționari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime."

Textele constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate sunt:

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav."

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- Art. 72 alin. (3) lit. i): "Prin lege organică se reglementează: [...]

i) statutul funcționarilor publici;".

Totodată, se arata ca sunt incalcate și dispozițiile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora: "Orice acuzat are, în special, dreptul:

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzatiei aduse împotriva sa;

b) sa dispună de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer;

d) sa intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzarii [...]."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constata ca în esenta autorii excepției de neconstituționalitate critica dispozițiile art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât acestea limitează exercițiul dreptului la apărare al învinuitului și al inculpatului, asigurându-l doar pe parcursul procesului penal, iar nu și în faza premergătoare procesului, deși în temeiul art. 224 din același cod organul de urmărire penală efectuează numeroase acte de cercetare anterior declanșării procesului penal. Se susține ca organul de urmărire penală nu este obligat sa încunoștințeze persoana cercetata în legătură cu actele premergătoare și nici să asigure acesteia exercitarea dreptului la apărare și asistarea aparatorului la efectuarea acestor acte. În consecința, se apreciază ca aceste texte din Codul de procedură penală contravin art. 24 din Constituție și art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În legătură cu susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 24 din Constituție, Curtea Constituțională constata ca, dimpotriva, art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală transpune în norme procedurale, pentru inculpat, invinuit și celelalte părți ale procesului penal, pe tot parcursul procesului penal, principiul constituțional al dreptului la apărare, inclusiv sub aspectul dreptului acestora de a fi asistați de apărător.

Curtea constata, de asemenea, ca în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din Codul de procedură penală "Procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cat și în cursul judecații, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege". Art. 224 din Codul de procedură penală reglementează posibilitatea efectuării unor acte premergătoare începerii procesului penal. Faza actelor premergătoare nu este parte componenta a procesului penal și, într-adevăr, pentru aceasta faza nu este reglementată asigurarea exercitării dreptului la apărare. Este de observat însă ca potrivit prevederilor art. 224 alin. 1 din Codul de procedură penală actele premergătoare se efectuează "în vederea începerii urmăririi penale".

Începerea urmăririi penale se dispune, de principiu, în rem, atunci când exista date cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepția celui de la lit. b^1)". Începerea urmăririi penale se dispune în personam numai dacă, în același timp, exista suficiente date și cu privire la persoana autorului infracțiunii.

Totodată, alin. 3 al art. 224 din Codul de procedură penală prevede că "Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba". Rezultă deci ca în aceasta faza, cu excepția procesului-verbal menționat în textul citat, nu pot fi efectuate acte de procedura care să constituie mijloace de proba în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedură penală și care să vizeze o anumită persoana, banuita ca fiind autorul infracțiunii.

Curtea retine ca efectuarea în practica, în cadrul actelor premergătoare, a unor acte specifice urmăririi penale, în scopul eludarii garanțiilor procesuale asigurate persoanelor implicate într-o urmărire penală, în speta a dreptului la apărare, asa cum se susține în motivarea excepției de neconstituționalitate din cauza, chiar dacă ar fi reală, reprezintă o problemă de aplicare și respectare a legii, care nu intra sub incidența contenciosului constituțional.

De altfel, prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a reținut ca "garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afară procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuala de invinuit sau inculpat. [...] Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strangerii datelor necesare declanșării procesului penal, nu reprezintă momentul începerii procesului penal și se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal". S-a mai reținut, de asemenea, ca, deși "în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru ca acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de proba, atunci când instanța ar înțelege să-i dea eficienta".

Asa fiind și întrucât nu au intervenit împrejurări noi de natura a modifica aceasta jurisprudenta, Curtea Constituțională urmează sa respingă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. 1 și ale art. 224 din Codul de procedură penală, cu raportare la prevederile art. 24 din Constituție.

De asemenea, Curtea Constituțională constata ca este neîntemeiată și cea de-a doua critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect Curtea retine ca art. 6 pct. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reglementează drepturile "acuzatului". În sensul acestui articol, noțiunea de "acuzat" privește persoana căreia i se imputa, formal și explicit sau implicit, prin efectuarea unor acte de urmărire penală îndreptate împotriva sa, săvârșirea unei infracțiuni. Asa cum s-a arătat și anterior, asemenea acte se efectuează, potrivit regulilor procedurii penale române, doar în cursul procesului penal, în condițiile asigurării exercitării dreptului la apărare prevăzut la art. 24 din Constituție. Fața de cele arătate Curtea retine ca textele de lege criticate nu aduc atingere dreptului la apărare nici prin raportarea lor la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevederi aplicabile potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituție, excepția de neconstituționalitate urmând să fie respinsă și sub acest aspect.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 147, art. 248 și ale art. 258 din Codul penal, Curtea Constituțională constata ca și sub acest aspect aceasta este neîntemeiată și, în consecința, urmează să fie respinsă, întrucât reglementările privitoare la notiunile de "funcționar public" și "funcționar", inclusiv incriminarile care presupun o astfel de calitate a subiectului activ, nu reprezintă o problemă de domeniul jurisdicției constituționale. În acest sens este și jurisprudenta Curții Constituționale (de exemplu Decizia nr. 192 din 12 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2001).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce privește soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 224 din Codul de procedură penală,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 224 și art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 147, art. 248 și art. 258 din Codul penal, excepție ridicată de Rada Stanescu și Anica Codarleanu în Dosarul nr. 548/2000 al Judecătoriei Sfîntu Gheorghe.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 aprilie 2001.

PREȘEDINTELE

CURȚII CONSTITUȚIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Cristina Radu

OPINIE SEPARATĂ

Suntem de acord cu soluția pronunțată în privinta dispozițiilor art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum și a dispozițiilor art. 147, art. 248 și ale art. 258 din Codul penal.

Pe de altă parte, consideram ca, prin decizia pronunțată, trebuia să se admită în parte excepția de neconstituționalitate și să se constate ca dispozițiile art. 224 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, în măsura în care, conform acestora, declarația data sau expertiza efectuată în faza actelor premergătoare - fără ca persoanei care face acea declarație sau la care se referă expertiza sa i se fi adus la cunoștința ca are dreptul să fie asistată de un avocat ales - pot fi constatate în procesul-verbal prevăzut de alin. final al art. 224, în vederea folosirii acestuia în procesul penal, ca mijloc de proba împotriva persoanei care a făcut declarația în aceste condiții sau, după caz, împotriva persoanei la care se referă expertiza efectuată în aceste condiții.

În opinia noastră, dispozițiile art. 224 din Codul de procedură penală, în măsura în care nu previn asemenea consecințe, sunt contrare prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Dreptul la apărare este garantat".

I. Decizia la care se referă prezenta opinie separată ajunge la concluzia constituționalității dispozițiilor art. 224 din Codul de procedură penală prin raportarea acestora, în mod exclusiv, la prevederile alin. (2) al art. 24 din Constituție, text conform căruia "În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu".

Suntem și noi de acord ca prin prisma acestor din urma dispoziții constituționale se asigura dreptul la apărare (și anume, prin acordarea de asistența calificată în domeniul juridic) pe tot parcursul procesului penal, asadar din momentul începerii acestuia și până la finalizarea lui prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Cu alte cuvinte, suntem de acord ca ipoteza normei constituționale cuprinse în alin. (2) al art. 24 este aceea a existenței unui proces penal început și nefinalizat.

Nu suntem însă de acord cu interpretarea per a contrario pe care se întemeiază - implicit - decizia pronunțată cu majoritate de voturi, interpretare în sensul că numai în timpul procesului penal se garantează constituțional dreptul la apărare, sub forma asigurării asistenței juridice de către un avocat ales. Din punctul nostru de vedere, aceasta interpretare per a contrario restrânge neîntemeiat ipoteza de aplicare a prevederilor alin. (1) al art. 24 din Constituție, text care conține o formulare generală: "Dreptul la apărare este garantat." În absenta oricărei circumstantieri, textul reprodus are aplicabilitate și în afară procesului penal, asadar inclusiv anterior începerii acestuia, cu alte cuvinte și în faza "actelor premergătoare" reglementate prin art. 224 din Codul de procedură penală.

Dreptul la apărare conține numeroase prerogative, iar una dintre acestea este incontestabil posibilitatea persoanei de a beneficia de asistența juridică, în condițiile stabilite prin legislația aplicabilă acestei forme de activitate juridică.

În consecința, dreptul persoanei de a fi asistată de un avocat ales este consacrat constituțional și pentru faza "actelor premergătoare".

II. "Actele premergătoare" la care se referă art. 224 din Codul de procedură penală se pot prezenta, în mod concret, sub multiple forme de activități ce sunt săvârșite "[...] în vederea strangerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale [...]" (art. 224 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală), precum: ridicarea de probe materiale sau de înscrisuri, constatări tehnico-științifice ori medico-legale, efectuarea de expertize, operațiuni de observare a persoanelor suspecte, luarea de declarații, realizarea de fotografii, efectuarea de înregistrări audio sau video etc.

III. Deși regula instituită de norma constituțională este aceea conform căreia în faza actelor premergătoare persoana are dreptul de a fi asistată de un avocat, este evident ca numai unele categorii de acte premergătoare se preteaza la a fi efectuate în condițiile în care, concomitent, se asigura asistența juridică a persoanei la care ele se referă. De exemplu, nu s-ar putea concepe aducerea la cunoștința persoanei, în vederea eventualei angajari de către aceasta a unui avocat, a intentiei de realizare a unor acte premergătoare sub forma înregistrărilor audio sau video (efectuate, desigur, în condiții legale, conform prevederilor art. 91^1 și următoarele din Codul de procedură penală). Tot astfel, aceeași incompatibilitate ar exista și în cazul operațiunilor de observare, de către organele specializate ale statului, a persoanelor suspecte de săvârșirea unor infracțiuni, aceste acte premergătoare pierzându-și orice eficienta atunci când, concomitent, s-ar asigura acelor persoane asistarea prin avocat. În aceste ipoteze, precum și în altele asemănătoare, activitatea de combatere și de prevenire a săvârșirii infracțiunilor (îndeosebi atunci când este vorba despre formele organizate de criminalitate) ar deveni, practic, imposibila și, de aceea, în privinta actelor premergătoare, este inadmisibila garantarea generalizata a exercitării dreptului constituțional la apărare, sub forma prerogativei asigurării asistenței juridice calificate. Aceasta consecința se afla în deplina concordanta cu dispozițiile art. 49 din Constituție, conform cărora: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății."

IV. Alte categorii de acte premergătoare pot fi, însă, realizate fără ca finalitatea lor să fie înlăturată atunci când persoanei la care acestea se referă i se asigura exercitarea dreptului la apărare (drept garantat, fără nici o circumstantiere, de art. 24 alin. (1) din Constituție) prin prerogativa asistarii acelei persoane de către avocat în timpul efectuării actului premergător.

Luarea de declarații și efectuarea de expertize intra, cu siguranța, în aceasta situație, în sensul că, în principiu, asistarea de către avocat a celui căruia i se ia o declarație de către un organ al statului sau participarea avocatului la efectuarea expertizei nu sunt incompatibile, prin ele însele, cu săvârșirea acestor categorii de acte premergătoare.

V. Este adevărat ca, în practica, se pot ivi și situații când, pentru ratiuni de tactica a cercetării, să fie necesară luarea de declarații sau efectuarea de expertize fără asistarea persoanei de către avocat; aceasta nu constituie o încălcare a dreptului constituțional la apărare, dacă rezultatul acestor acte premergătoare nu este consemnat, în baza art. 224 alin. final din Codul de procedură penală, în procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare și care poate constitui mijloc de proba.

Nu aceeași este, însă, situația în ipoteza în care:

- declarația este luată unei persoane de către organe ale statului;

- acestei persoane nu i s-a adus la cunoștința ca are dreptul ca, dacă dorește, să fie asistată de un avocat ales;

- ulterior, declarația luată în asemenea împrejurări este consemnată în procesul-verbal ce poate constitui mijloc de proba în procesul penal, împotriva persoanei care a făcut acea declarație.

Tot astfel, este încălcat dreptul la apărare garantat - într-un mod necircumstantiat - de art. 24 alin. (1) din Constituție, atunci când se efectuează o expertiza, fără ca persoana vizata prin aceasta să poată fi asistată de avocat, iar rezultatele expertizei sunt utilizate, indirect (prin intermediul procesului-verbal prevăzut la art. 224 alin. (1) din Codul de procedură penală), în procesul penal început ulterior împotriva acelei persoane.

Respectarea dreptului constituțional la apărare prin intermediul asistarii persoanei de către avocat impune organelor statului ca, în situația în care, din declarațiile luate sau din expertizele efectuate - fără ca persoana sa fi fost asistată de avocat -, rezultă indicii cu privire la posibilitatea săvârșirii unei infracțiuni de către acea persoana, să se procedeze din nou la luarea declarației ori, după caz, la efectuarea expertizei; de această dată, însă, este necesar să se aducă la cunoștința acelei persoane ca are dreptul ca, dacă dorește, să fie asistată de avocat ales; numai în acest fel conținutul declarațiilor sau acela al expertizelor poate fi consemnat în procesul-verbal prevăzut la art. 224 alin. final din Codul de procedură penală, care poate constitui mijloc de proba.

Dacă, totuși, procesul-verbal ar fi întocmit fără să se fi urmat aceste proceduri, acel proces-verbal - de plano - nu poate să constituie mijloc de proba în procesul penal îndreptat împotriva persoanei căreia i-a fost încălcat, în faza actelor premergătoare, dreptul constituțional la apărare.

VI. Din cele de mai sus, se desprinde existenta unui drept "la tăcere", consacrat - implicit - prin dispozițiile generale ale art. 24 alin. (1) din Constituție, pentru persoana care, aflată în fața unui organ al statului, își manifesta voința de a beneficia de garanția constituțională, prin asistarea sa de către un avocat ales, pe parcursul îndeplinirii de către acel organ de stat a atribuțiilor sale prevăzute de lege. Este de la sine înțeles ca acest drept operează inclusiv pentru persoana care este chemată în calitate de martor. Nici un organ al statului, aflat în exercitarea atribuțiilor sale legale, nu poate pretinde unei persoane să facă declarații fără ca, mai înainte, sa aducă la cunoștința acelei persoane, într-o modalitate adecvată împrejurărilor concrete, ca, în baza art. 24 alin. (1) din Constituție, are dreptul la asistența juridică din partea unui avocat ales. Declarația ce s-ar da fără ca aceasta condiție să fie îndeplinită nu poate fi utilizata - direct ori indirect - împotriva persoanei care a fost lipsită de exercițiul dreptului la apărare.

Enunturile de principiu imediat anterioare pot cunoaște, desigur, circumstantieri, ca urmare a aplicării prevederilor art. 49 din Constituție, ce permit legiuitorului sa procedeze la restrangerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, inclusiv a dreptului la apărare consacrat în termeni generali de dispozițiile constituționale ale art. 24 alin. (1). Asemenea restrangeri se pot, însă, realiza: numai prin lege; numai pentru scopurile limitativ enumerate de alin. (1) al art. 49 din Constituție; numai dacă sunt proporționale cu situația care le-a determinat; și numai dacă nu ating însăși existenta dreptului constituțional la apărare.

VII. Legislația statelor cu tradiție democrata consacra - în forme specifice - un asemenea sistem, de garantare generală a dreptului la apărare, inclusiv prin utilizarea prerogativei asistarii persoanei de către avocat.

Astfel, de exemplu, în Statele Unite ale Americii, prin decizia pronunțată în anul 1966 în cazul Miranda v. Arizona, Curtea Suprema federala a stabilit, printre altele, ca persoanele au dreptul la apărare pe parcursul întregii etape a actelor premergătoare. Organele statului nu pot folosi declarațiile date de persoane fără respectarea anumitor garanții procesuale, printre care se afla și dreptul la apărare prin avocat. În situația în care o persoană nu beneficiază de asistența unui avocat, organele de stat trebuie să dovedească faptul ca acea persoana a fost informată anterior oricărei întrebări ca are dreptul la asistența unui avocat, astfel încât acea persoana a renunțat la dreptul sau la apărare în deplina cunoștința de cauza. Atunci când suspectul solicita să se consulte cu un apărător calificat înainte de a face orice declarație, acestuia nu i se poate pune nici o intrebare. Simplul fapt ca suspectul a răspuns la unele întrebări sau ca a făcut în mod voluntar unele declarații nu determina concluzia ca acesta a renunțat la dreptul sau de a nu răspunde la întrebările ulterioare. El poate decide în orice moment să se consulte cu un avocat și numai după aceea sa continue sa răspundă.

În vederea pronunțării deciziei în cazul Miranda v. Arizona, Curtea Suprema a Statelor Unite ale Americii a luat în considerare și unele aspecte care reieseau din manualele de poliție, referitoare la procedura de ancheta. Astfel, aceste metode, care vizau presiuni de ordin psihologic asupra individului anchetat, recomandau interogarea acestuia singur și înlăturarea oricărui sprijin din exterior. De asemenea, ofițerii de poliție erau instruiti sa recurgă la practica interogatoriului fără pauza, la stratageme constând în acordarea de sfaturi juridice intentionat eronate și alte asemenea metode care profitau de izolarea și nesiguranta suspectului interogat.

VIII. În concluzie, dispozițiile art. 224 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 24 alin. (1) din Constituție ("Dreptul la apărare este garantat"), întrucât permit ca în faza actelor premergătoare să se ia declarație ori să se efectueze expertiza fără ca persoanei care face declarația sau la care se referă expertiza sa i se fi adus la cunoștința ca are dreptul la asistența prin avocat ales, iar acea declarație sau expertiza poate fi constatată în procesul-verbal prevăzut în alin. final al art. 224, în vederea folosirii acestuia în procesul penal ca mijloc de proba împotriva persoanei care a făcut declarația în aceste condiții sau, după caz, împotriva persoanei la care se referă expertiza efectuată în aceste condiții.

IX. Potrivit art. 1 alin. (3) din Constituție România este stat de drept. De aceea, considerentele și dispozitivul deciziei la care se referă prezenta opinie separată (rezultat al voinței exprimate prin mecanisme democratice de către majoritatea judecătorilor Curții Constituționale) sunt singurele care produc efecte obligatorii, "erga omnes", conform art. 145 alin. (2) din Constituție. Atât considerentele, cat și enuntul prezentei opinii separate constituie, exclusiv, exercitarea libertății de exprimare și afirmarea independentei judecătorilor Curții Constituționale, fără a produce însă vreun efect juridic în privinta soluționării litigiului aflat pe rolul instanței judecătorești sau în privinta neconstitutionalitatii prevederilor art. 224 din Codul de procedură penală, în înțelesul delimitat prin decizia la care se referă aceasta opinie separată. Orice decizie a Curții Constituționale este obligatorie "erga omnes", în măsura în care a fost pronunțată cu votul a cel puțin 5 judecători, conform

art. 8 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată. Nu exista grade ale obligativitatii deciziilor Curții Constituționale în raport cu numărul de voturi exprimat pentru soluția pronunțată. De aceea, autoritățile și instituțiile statului sunt obligate sa dea curs soluției decise cu majoritatea voturilor la fel ca și soluției pronunțate cu unanimitatea voturilor judecătorilor ce formează completul de judecată.

Lucian Mihai

Romul Petru Vonica

Ioan Muraru

Nicolae Popa