Decizia nr. 271/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18^1 alin. 2 și 3 din Codul penal și ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marius Iulian Costache în Dosarul nr. 15.326/280/2012 al Judecătoriei Pitești - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1521D/2012.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției, asistat de avocatul Gheorghe Ionescu, cu împuternicire avocațială la dosar.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele invocate în fața Judecătoriei Pitești - Secția penală. Astfel, cu privire la dispozițiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, face trimitere la

Decizia nr. 500/2012 , prin care Curtea a constatat că eliminarea controlului judiciar al hotărârii pronunțate de judecătorie în materia contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice aduce atingere art. 129 din Constituție raportat la dreptul de acces liber la justiție și la dreptul la apărare, reprezentând în același timp o încălcare a cerințelor unui proces echitabil. Arată că nu este de acord cu susținerea potrivit căreia prin procedura reglementată de dispozițiile art. 278^1 din Codul de procedură penală nu se atinge fondul cauzei, ci se verifică doar legalitatea soluțiilor procurorului. De asemenea, nu consideră că art. 2 paragraful 1 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale vizează doar cauzele penale pe fond. În ceea ce privește dispozițiile art. 18^1 alin. 2 și 3 din Codul penal, susține că sintagmele "dacă este cunoscut" - din alineatul 2, respectiv "poate aplica" - din alineatul 3, încalcă principiul egalității în fața legii și a autorităților publice și dreptul la apărare, prin aplicarea discreționară lăsată la aprecierea procurorului. Mai arată că, dacă un multirecidivist săvârșește o faptă care, aparent, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, însă, din anumite motive, nu se poate stabili că el este făptuitorul, ajunge să beneficieze de dispozițiile de lege criticate, reglementarea fiind adoptată la presiunea parchetelor în vederea soluționării dosarelor cu autor necunoscut. Precizează că nu solicită eliminarea sintagmelor respective din textele de lege criticate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Astfel, arată că, în ceea ce privește dispozițiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, motivarea excepției se bazează, în principal, pe paralela cu jurisprudența Curții Constituționale în materie de contravenții, fiind invocată, în acest sens,

Decizia nr. 500/2012 . Sancțiunea în cazul contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice este aplicată, însă, de un organ al statului care nu are calitatea de magistrat, astfel încât se impune existența controlului judiciar al hotărârii pronunțate de judecătorie în această materie. Or, în cadrul procedurii reglementate de art. 278^1 din Codul de procedură penală, pe de o parte, soluția de netrimitere în judecată dată de procuror este supusă controlului judecătorului, iar, pe de altă parte, în acest caz nu este vorba de o acuzație în materie penală, în sensul prevederilor art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Referitor la criticile formulate față de dispozițiile art. 18^1 alin. 2 și 3 din Codul penal, consideră că acestea nu constituie o veritabilă excepție de neconstituționalitate. Totodată, arată că facultatea organului judiciar de a aplica dispozițiile de lege criticate nu are nimic neconstituțional, fiind vorba de o faptă care prezintă doar două din trăsăturile esențiale ale infracțiunii și, prin urmare, nu constituie infracțiune.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 15 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 15.326/280/2012, Judecătoria Pitești - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18^1 alin. 2 și 3 din Codul penal și ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Marius Iulian Costache cu ocazia soluționării plângerii împotriva unui act al procurorului de netrimitere în judecată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 18^1 alin. 2 și 3 din Codul penal, prin introducerea sintagmelor "dacă este cunoscut" - în alineatul 2, respectiv "poate aplica" - în alineatul 3, aduc atingere egalității în fața legii și a autorităților publice și dreptului la apărare, întrucât, pe de o parte, creează discriminare între făptuitori, după cum este cunoscută sau nu identitatea acestora, iar, pe de altă parte, permite procurorului și judecătorului să aplice sancțiunea cu caracter administrativ în mod discreționar. Mai arată că modificarea alineatului 2 al art. 18^1 din Codul penal s-a datorat presiunii exercitate asupra legiuitorului de către organele Ministerului Administrației și Internelor, în dorința acestora de a soluționa dosarele cu autor necunoscut, al căror număr este în creștere, conform statisticilor.

De asemenea, autorul excepției consideră că art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit căruia soluția pronunțată de judecător în procedura plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată nu este supusă niciunei căi de atac, încalcă accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală. Face trimitere, în acest sens, la

Decizia nr. 500/2012

referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, prin care Curtea a constatat că eliminarea controlului judiciar al hotărârii pronunțate de judecătorie în materia contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice aduce atingere art. 129 din Constituție raportat la dreptul de acces liber la justiție și la dreptul la apărare, reprezentând în același timp o încălcare a cerințelor unui proces echitabil.

Judecătoria Pitești - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției. Astfel, consideră că dispozițiile art. 18^1 alin. 2 și 3 din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin

art. XX pct. 1 din Legea nr. 202/2010 , reprezintă un pas către introducerea principiului oportunității în legislația penală și procesual penală din România, principiu prezent în majoritatea legislațiilor penale din statele cu tradiție democratică și împărtășit și de legiuitorul român în noile coduri - penal și de procedură penală. Este misiunea legiuitorului să adopte măsuri în ceea ce privește politicile penale ale statului, inclusiv o reorientare a principiilor din acest domeniu, atâta timp cât limitele prevederilor constituționale nu sunt încălcate. Referitor la dispozițiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, arată că stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală. Nicio prevedere din Constituție și din Convenție nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18^1 alin. 2 și 3 din Codul penal este inadmisibilă, întrucât autorul excepției tinde la modificarea textului de lege criticat, în sensul eliminării sintagmei "dacă este cunoscut" din finalul alineatului 2 și al revenirii alineatului 3 la forma anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 202/2010 , prin instituirea obligației organului judiciar de a dispune aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ. Or, Curtea Constituțională se pronunță, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Totodată, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu încalcă prevederile din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției.

Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere reținut în

deciziile Curții Constituționale nr. 62/2012 ,

nr. 571/2012 ,

nr. 589/2012 ,

nr. 613/2012

și

nr. 711/2012 , în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 18^1 alin. 2 și 3 din Codul penal și ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, modificate prin

Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 18^1 alin. 2 și 3 din Codul penal: "La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.

În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanța poate aplica una dintre sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91.";

- Art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală: "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare și ale art. 129 potrivit căruia, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", precum și a prevederilor art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 18^1 alin. 2 și 3 din Codul penal și ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare.

Astfel, prin Decizia nr. 688 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 9 august 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18^1 alin. 3 din Codul penal, statuând că acestea se referă la fapte antisociale care, prin conținutul lor concret și prin atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Legea a atribuit procurorului competența de a stabili în concret, în faza de urmărire penală, gradul de pericol social al faptei cercetate, ținând seama de rolul acestuia de apărător al ordinii de drept și de reprezentant al intereselor generale ale societății, definit prin art. 131 alin. (1) din Constituție. În exercitarea acestui rol, procurorul poate să dispună, în condițiile prevăzute de art. 249 alin. 3 coroborat cu art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. b^1) din Codul de procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală a persoanei cercetate pentru comiterea unei fapte penale care intră sub incidența prevederilor art. 18^1 din Codul penal și aplicarea față de făptuitor a unei sancțiuni cu caracter administrativ. Soluțiile pronunțate de procuror în cursul urmăririi penale (încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală și clasarea) sunt supuse cenzurii instanței de judecată, la plângerea persoanei interesate, potrivit art. 278^1 din Codul de procedură penală.

Curtea a reținut că nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea art. 24 din Legea fundamentală, deoarece o soluție de scoatere de sub urmărire penală, fie ea și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ, ce presupune stabilirea unei vinovății, nu echivalează cu înfrângerea principiului dreptului la apărare. A admite o astfel de teorie presupune anihilarea rolului constituțional al procurorului, care în activitatea judiciară apără interesele generale ale societății, ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, sens în care acesta își exercită funcția publică de acuzare. Totodată, Curtea a mai constatat că de esența dreptului la apărare este atât dreptul învinuitului de a nu fi obligat să-și probeze nevinovăția, cât și dreptul acestuia de a proba lipsa de temeinicie a vinovăției stabilite. Prin urmare, chiar dacă, prin ordonanța procurorului dispusă potrivit art. 249 alin. 3 din Codul de procedură penală, se stabilește că fapta imputată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind aplicată o sancțiune cu caracter administrativ, aceasta nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, persoana interesată având, așa cum s-a arătat mat sus, posibilitatea de a contesta în fața judecătorului soluția de netrimitere în judecată.

Deoarece nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, inclusiv cu privire la dispozițiile art. 18^1 alin. 2 din Codul penal față de care nu au fost formulate critici distincte sub aspectul încălcării dreptului la apărare.

Referitor la invocarea, ca temei al excepției de neconstituționalitate, a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că o atare încălcare nu poate fi reținută, întrucât principiul egalității cetățenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.

În ceea ce privește dispozițiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 482 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, statuând că între dispozițiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea pronunțată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, și prevederile din Legea fundamentală și din actele normative internaționale invocate de autorii excepției nu poate fi reținută nicio contradicție. Stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii"), ca de altfel și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1153 din 7 decembrie 2004).

Dispozițiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile.

Cu același prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

În același sens sunt și

Decizia nr. 571 din 29 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012,

Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012, și

Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marius Iulian Costache în Dosarul nr. 15.326/280/2012 al Judecătoriei Pitești - Secția penală și constată că dispozițiile art. 18^1 alin. 2 și 3 din Codul penal și ale art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Pitești - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 mai 2013.