Decizia nr. 688/2012

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 18^1 alin. 3 din Codul penal și art. 249^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Liviu-Ion Olaru în Dosarul nr. 23.553/245/2011 al Judecătoriei Iași - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 303D/2012.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 23.553/245/2011, Judecătoria Iași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18^1 alin. 3 din Codul penal și art. 249^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Liviu-Ion Olaru în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ dispusă de procuror.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece permit procurorului să facă aprecieri asupra gradului de pericol social al unei infracțiuni. Un astfel de raționament aparține, în opinia autorului, numai instanțelor de judecată, care, potrivit Constituției, sunt singurele competente să înfăptuiască un act de justiție.

Judecătoria Iași - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale atacate nu contravin principiului înscris în art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, cu atât mai mult cu cât soluțiile procurorului nu se bucură de puterea lucrului judecat și, potrivit art. 275-278^1 din Codul de procedură penală, pot fi contestate în fața instanței de judecată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 18^1 alin. 3 din Codul penal cu denumirea marginală Faptă care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni și art. 249^1 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Punerea în executare a ordonanței prin care s-a aplicat o sancțiune cu caracter administrativ, care au următorul conținut:

- Art. 18^1 alin. 3 din Codul penal: "În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanța poate aplica una dintre sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 91."

- Art. 249^1 din Codul de procedură penală : "În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală în temeiul art. 10 lit. b^1), executarea mustrării sau mustrării cu avertisment, prevăzute în art. 91 din Codul penal, aplicate de procuror, se face potrivit art. 487, care se aplică în mod corespunzător.

Executarea sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii se efectuează potrivit art. 442 și 443.

Împotriva ordonanței prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b^1) se poate face plângere în termen de 20 de zile de la înștiințarea prevăzută în art. 246.

Punerea în executare a ordonanței prin care s-a aplicat sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii se face după expirarea termenului prevăzut în alin. 3, iar dacă s-a făcut plângere și a fost respinsă, după respingerea acesteia."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 24 referitor la Dreptul la apărare, art. 126 alin. (1) și (2) referitor la realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege și la competența și procedura de judecată care sunt prevăzute numai prin lege și ale art. 131 alin. (3) referitor la rolul parchetelor de conducere și supraveghere a activității de cercetare penală și la funcționarea lor pe lângă instanțele de judecată, precum și dispozițiile art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil și la Dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 329 din 16 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 988 din 27 octombrie 2004, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18^1 alin. 3 din Codul penal, statuând că aceste prevederi se referă la fapte antisociale care, prin conținutul lor concret și prin atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Legea a atribuit procurorului competența de a stabili în concret, în faza de urmărire penală, gradul de pericol social al faptei cercetate, ținând seama de rolul acestuia de apărător al ordinii de drept și de reprezentant al intereselor generale ale societății, definit prin art. 131 alin. (1) din Constituție. În exercitarea acestui rol procurorul poate să dispună, în condițiile prevăzute de art. 249 alin. 3 coroborat cu art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. b^1) din Codul de procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală a persoanei cercetate pentru comiterea unei fapte penale care intră sub incidența prevederilor art. 18^1 din Codul penal și aplicarea față de făptuitor a unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Soluțiile pronunțate de procuror în cursul urmăririi penale (încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală și clasarea), fie că sunt rezoluții sau ordonanțe, nu constituie însă acte de jurisdicție, ci acte supuse cenzurii instanței de judecată, la plângerea persoanei interesate, potrivit art. 278^1 din Codul de procedură penală.

În consecință, nu poate fi primită susținerea autorului excepției în sensul că, în aplicarea textului de lege atacat, procurorul se substituie instanțelor judecătorești, încălcându-se în felul acesta prevederile art. 126 alin. (1) din Constituție, republicată.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, inclusiv în ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249^1 din Codul de procedură penală.

Distinct de toate acestea, Curtea mai constată că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea art. 24 din Legea fundamentală și art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece o soluție de scoatere de sub urmărire penală, fie ea și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ, ce presupune stabilirea unei vinovății, nu echivalează cu înfrângerea acestor principii. A admite o astfel de teorie presupune anihilarea rolului constituțional al procurorului care în activitatea judiciară apără interesele generale ale societății, ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, sens în care acesta își exercită funcția publică de acuzare. De pildă, rechizitoriul reprezintă, pe lângă actul de sesizare a instanței de judecată, sinteza acuzării, care ține de scopulprocesului penal, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Iată de ce, Curtea constată că, de esența dreptului la apărare, la un proces echitabil și la un recurs efectiv este atât dreptul învinuitului de a nu fi obligat să-și probeze nevinovăția, cât și dreptul acestuia de a proba lipsa de temeinicie a vinovăției stabilite. Prin urmare, chiar dacă prin ordonanța procurorului dispusă potrivit art. 249 alin. 3 din Codul de procedură penală se stabilește că fapta imputată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, aceasta nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, învinuitul ori inculpatul având, așa cum s-a arătat mai sus, posibilitatea de a contesta în fața judecătorului soluția de netrimitere în judecată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18^1 alin. 3 din Codul penal și art. 249^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Liviu-Ion Olaru în Dosarul nr. 23.553/245/2011 al Judecătoriei Iași - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 iunie 2012.