Decizia nr. 548/2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 3-8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
prezumat în vigoare
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. I pct. 3-8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2009
pentru modificarea și completarea
privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente, cu sediul în București, în Dosarul nr. 11.665/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 935D/2011.
La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepției avocatul Radu Bălaș, cu delegație depusă la dosar, și pentru partea Casa Națională de Asigurări de Sănătate, consilierul juridic Anca Raiciu, cu delegație depusă la dosar. Lipsește partea Ministerul Justiției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2009
a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție. Astfel, amintește că reglementarea acestui act normativ s-a referit la trei tipuri de măsuri diferite, respectiv la o suplimentare bugetară, introducerea contribuției "claw-back" și reglementarea situației medicilor cu funcții de conducere în cadrul direcțiilor de sănătate publică județene. Or, în ceea ce privește măsura introducerii contribuției "claw-back" nu există o situație extraordinară și urgentă care să justifice adoptarea unei asemenea reglementări. Astfel, creșterea numărului de pacienți nu poate fi considerată ca fiind o situație obiectivă, cuantificabilă și independentă de voința Guvernului și care pune în pericol un interes public. De asemenea, situația avută în vedere nu are un caracter urgent, fapt demonstrat de împrejurarea că a existat un decalaj de 8 luni între data intrării în vigoare a ordonanței criticate și data intrării în vigoare a normelor de aplicare a acesteia. Totodată, arată că dispozițiile de lege criticate sunt lovite de vicii de neconstituționalitate intrinsecă. În acest sens, arată că aceste dispoziții de lege sunt neclare, neputându-se determina cu precizie care sunt destinatarii normei, cui îi revine obligația de a plăti contribuția de "claw-back", precum și modul de calcul al acestei contribuții. Or, amintește că imprevizibilitatea și neclaritatea normei juridice pot constitui un element de neconstituționalitate prin prisma art. 20 din Constituție, fiind contrare dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum se desprinde și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, arată că prevederile de lege criticate sunt discriminatorii, întrucât prevăd obligația contribuției de "claw-back" doar pentru producătorii de medicamente, iar nu și pentru ceilalți producători de dispozitive medicale. Totodată, aceste dispoziții sunt contrare prevederilor constituționale care consacră libertatea economică, deoarece instituie o taxă mai mare decât adaosul comercial permis de lege.
Reprezentantul părții Casa Națională de Asigurări de Sănătate solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, sens în care arată că dispozițiile
art. I pct. 3-8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2009
vizează interesul general, iar adoptarea lor s-a impus de urgență pentru a se asigura accesul neîntrerupt al populației la medicamente.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate sunt neclare, ridicând probleme de interpretare și aplicare a normei.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 30 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 11.665/2/2010, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. I pct. 3-8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2009
pentru modificarea și completarea
privind reforma în domeniul sănătății.
Excepția a fost ridicată de Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente cu prilejul soluționării unei acțiuni având ca obiect anularea unui act administrativ.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate contravin dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție. În acest sens, arată că instituirea mecanismului de impunere reglementat de
art. I pct. 3-8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2009
nu este justificată de existența unei situații extraordinare, cele invocate de Guvern în preambulul ordonanței vizând doar măsurile dispuse de prevederile art. I pct. 1 și 2 ale actului normativ în discuție. De asemenea, măsurile legislative criticate nu sunt justificate nici sub aspectul urgenței, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate emițând norme de aplicare a acestora la mai mult de 8 luni de la data publicării ordonanței de urgență.
În opinia autorului excepției, textele de lege criticate contravin și prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție, întrucât încalcă drepturi fundamentale.
Astfel,
art. I pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2009 , care introduce art. 363^1 în cadrul Legii nr. 96/2006, coroborat cu pct. 4 din același articol, prezintă vicii de neconstituționalitate, deoarece introduce un sistem de taxare injust, discriminatoriu și insuficient de clar și de determinat, ceea ce aduce atingere dispozițiilor art. 56 alin. (2), art. 135 alin. (2) lit. a) și art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală.
În acest sens, arată că sumele plătite cu titlu de contribuție de către producătorii de medicamente sunt utilizate, potrivit
art. I pct. 4 și 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2009 , pentru o serie de cheltuieli de sănătate, dintre care cele pentru medicamente reprezintă doar o parte. Se instituie, prin urmare, o suprataxare injustă și discriminatorie asupra veniturilor obținute de producătorii de medicamente, nefiind reglementată o contraprestație corespunzătoare din partea autorității publice, în sensul că veniturile obținute din plata contribuției nu sunt folosite exclusiv pentru finanțarea cheltuielilor pentru medicamente. Tot în acest context, arată că măsurile de lege criticate nu sunt identice mecanismului de "claw-back" instituit de alte țări europene, ci constituie o instituție atipică, diferită de orice sistem de impunere corect fundamentat și practicat în aceste țări.
Prevederile
art. I pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2009
sunt totodată discriminatorii, întrucât obligă producătorii de medicamente la plata unei contribuții ce nu este prevăzută, în mod egal, și pentru celelalte categorii de agenți economici care obțin venituri comerciale din fondurile Ministerului de Sănătate sau al bugetului Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, creându-le acestora din urmă un avantaj competitiv nelegitim, în contradicție cu obligațiile statului prevăzute de art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție.
Chiar dacă textele de lege ar prevedea obligația contribuției și pentru celelalte entități implicate în lanțul de distribuție a medicamentelor, acest lucru ar putea duce la nesocotirea principiilor fundamentale ale economiei de piață consacrate de art. 135 din Constituție, întrucât cotele de contribuție de până la 11% din totalul veniturilor trimestriale pot depăși, în concret, cota de adaos de distribuție maxim și cota de adaos comercial maxim în farmacie stabilite tot de lege și care, în cuantumul lor minim, se situează la un nivel inferior cotei de contribuție. Acest lucru ar conduce la imposibilitatea obiectivă a realizării de profit. Or, un mecanism fiscal care determină o asemenea consecință este în vădită contradicție cu economia de piață.
Articolul 363
^1 din Legea nr. 95/2006 , așa cum a fost introdus prin
art. I pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2009 , este deficitar și confuz sub aspectul reglementării, lipsindu-i criterii obiective, predictibile și neechivoce pentru stabilirea bazei de calcul a contribuției.
Astfel, din dispozițiile alin. (1) și (2) ale
art. 363^1 din Legea nr. 95/2006
nu reiese în mod evident dacă obligația de contribuție revine doar producătorilor de medicamente sau tuturor entităților implicate în lanțul de distribuție a medicamentelor. O astfel de reglementare este discriminatorie, anticoncurențială și absurdă. Nu se poate concepe ca legiuitorul să fi imaginat două soluții legislative complet diferite cu privire la extinderea sferei plătitorilor unei contribuții fiscale exclusiv pe baza modului în care este organizată distribuția medicamentelor de către diferiți producători către consumatorii finali. Astfel, în ipoteza în care titularul autorizației de punere pe piață ar fi și cel care introduce pentru prima oară medicamentele pe piața din România, contribuția ar urma să fie plătită o singură dată, doar de către acesta, în vreme ce pentru ipoteza în care introducerea pe piață s-ar face de către o altă unitate decât titularul autorizației de punere pe piață, atunci contribuția s-ar datora de mai multe ori, de către fiecare entitate care revinde medicamentele odată introduse pe piață, până la destinatarul final.
Totodată, prevederile de lege criticate sunt ambigue și contradictorii sub aspectul modului de stabilire a sumelor datorate. Astfel, se folosesc mai mulți termeni în funcție de care ar urma să se stabilească baza de calcul a contribuției: încasări, volum de vânzări și venituri trimestriale obținute. De asemenea, arată că baza de calcul variază în funcție de modul de comercializare a medicamentelor și de subiectul de impunere din cadrul lanțului de distribuție. Astfel, dacă produsele medicamentoase sunt comercializate de deținătorul autorizației de punere pe piață, atunci baza de calcul va fi formată din veniturile/încasările calculate pe baza prețului de producător, în timp ce comercializarea efectuată de distribuitorul angro de medicamente va determina o bază de calcul a veniturilor/încasărilor calculată pe baza prețului de distribuție. De asemenea, un alt aspect îl constituie baza de calcul prin raportare la totalul veniturilor realizate de un producător din vânzarea medicamentelor, o temeinică raportare trebuind a lua în calcul veniturile înregistrate per produs. Totodată, arată că subiecții de plată vizați de normele indicate nu sunt în măsură a cunoaște obiectiv care anume încasări sau venituri trebuie declarate și luate în calcul pentru determinarea bazei de calcul la care se aplică contribuția. Astfel, potrivit legilor aplicabile, subiecții de plată pot cunoaște doar care sunt produsele comercializate incluse în lista de medicamente de care beneficiază asigurații. Apoi, nici veniturile din vânzarea medicamentelor nu pot fi determinate, de vreme ce nu toate aceste medicamente sunt efectiv compensate și, de asemenea, este foarte greu de determinat valoarea medicamentelor utilizate în tratamentul spitalicesc și suportate din fonduri publice.
În concluzie, arată că statul suportă doar o parte din contravaloarea medicamentelor comercializate indicate la
art. 1 pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2009 , reprezentând cca. 50% din veniturile obținute de producătorii de medicamente vizate de aplicarea contribuției reglementate, cealaltă jumătate reprezentând coplata pacientului ori chiar prețul integral plătit. În aceste condiții, aplicarea unei taxe asupra unor venituri neprovenite sau suportate din fonduri publice este manifest injustă și excesivă.
Dispozițiile
art. I pct. 3-8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2009
aduc atingere, totodată, libertății economice a producătorilor de medicamente. Astfel, arată că impunerea unei contribuții de natură a diminua suplimentar veniturile producătorilor de medicamente, care sunt oricum la nivel minim european, încalcă excesiv dreptul legitim al agentului economic de a-și exercită activitatea economică, în scopul obținerii de beneficii corespunzătoarea la un nivel rezonabil. De asemenea, impunerea plății anticipate a contribuției, cu mult înainte ca producătorul să obțină prețul produselor comercializate, pune în pericol însăși sustenabilitatea mecanismului de compensare reglementat de autoritatea publică, creditarea cu titlu gratuit de către producătorii de medicamente în condițiile suportării arbitrare a unei noi suprataxe, excesivă și lipsită de fundament.
Dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2009
sunt neconstituționale și pentru că nu prevăd cu claritate modalitatea de contestare a măsurilor dispuse de autoritățile publice cu privire la stabilirea, controlul și plata contribuției reglementate.
Prin instituirea sancțiunii pierderii dreptului la decontare este afectat grav dreptul de proprietate privată, în sensul garantării creanțelor asupra statului și se încalcă domeniul de reglementare pe calea ordonanței de urgență.
În sfârșit, autorul excepției arată că, în ultimă instanță, textele de lege criticate aduc atingere însuși dreptului la ocrotirea sănătății, întrucât au ca efect o reducere a volumului de medicamente comercializate în România, retragerea unor produse vândute în cantități mari, dar cu o profitabilitate redusă per produs, respectiv neintroducerea pe piață a unor medicamente noi, de înaltă tehnologie.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, având în vedere situațiile de urgență care au determinat adoptarea actului normativ, astfel cum acestea sunt prevăzute în partea introductivă a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2009 , precum și faptul că modalitatea de reglementare a mecanismului de impunere și colectare a contribuției aplicate producătorilor de medicamente, precum și a consecințelor neexecutării obligațiilor nu este de natură să aducă atingere prevederilor constituționale invocate.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, arată că, potrivit principiilor generale ale fiscalității, orice taxă instituită pentru persoanele fizice sau juridice trebuie să fie urmată de un serviciu sau de o lucrare efectuată în mod direct și imediat de către organe sau instituții publice. Or, aceste sume plătite cu titlu de contribuție aplicate producătorilor de medicamente vor fi folosite pentru diferite categorii de cheltuieli publice în domeniul sănătății. Prin aceasta, statul își îndeplinește față de cetățeni îndatoririle de ocrotire a sănătății, fără a leza principiul economiei de piață și al liberei concurențe. De asemenea, arată că obligația de contribuție ce revine producătorilor de medicamente nu are caracterul unei exproprieri, fiind o obligație fiscală ce intră în competența exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul obligațiilor publice de impozite, taxe și contribuții în măsura în care acestea sunt proporționale, rezonabile și echitabile. În sfârșit, consideră că nu se aduce atingere nici dispozițiilor constituționale referitoare la condițiile emiterii ordonanțelor de urgență, nevoia suplimentării surselor de finanțare a sistemului sanitar reprezentând o situație extraordinară cu caracter urgent.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, înscrisurile depuse la dosar, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. I pct. 3-8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2009
pentru modificarea și completarea
privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 7 octombrie 2009, dispoziții potrivit cărora: "
privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: [...]
3. La articolul 270 alineatul (1), după litera v) se introduce o noua literă, litera x), cu următorul cuprins:
"x) Organizează evidența pe plătitori, persoane juridice, a contribuțiilor prevăzute la art. 363^1 alin. (1) și (2), pentru finanțarea unor cheltuieli pentru sănătate, și urmărește declararea, constatarea, controlul și soluționarea contestațiilor."
4. Articolul 362 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 362. - Veniturile prevăzute la art. 361 și 363^1, gestionate de Ministerul Sănătății, sunt folosite pentru:
a) investiții în infrastructură și dotări în sistemul sanitar public;
b) finanțarea programelor naționale de sănătate;
c) rezerva Ministerului Sănătății pentru situații speciale;
d) sume alocate prin transfer în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate;
e) alte destinații prevăzute la art. 93 alin. (1^1), art. 93 alin. (5) și art. 93 alin. (5^1) din prezenta lege.
5. După articolul 363 se introduce un nou articol, articolul 363^1, cu următorul cuprins:
"Art. 363^1. - (1) Pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, participă, după deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuție trimestrială din valoarea acestor încasări, stabilită în funcție de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuția trimestrială datorată pentru veniturile obținute, prevăzută în anexa nr. 14.
(2) În cazul în care deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor respective nu desfășoară în România activități de comercializare a acestora, contribuția este datorată de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializare direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România.
(3) Veniturile realizate din sumele încasate potrivit alin. (1) constituie venituri proprii ale Ministerului Sănătății și se datorează începând cu data intrării în vigoare a prezentului act normativ."
6. La articolul 365, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^1)-(1^3), cu următorul cuprins:
"(1^1) Contribuția prevăzută la art. 363^1 se virează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care a avut loc livrarea medicamentelor, într-un cont special, deschis la Trezoreria Statului pe numele Ministerului Sănătății.
(1^2) Persoanele juridice prevăzute la art. 363^1 alin. (1) care nu își îndeplinesc obligația de plată pierd dreptul la decontarea din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate a contravalorii medicamentelor comercializate în cadrul programelor naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în tratamentul ambulatoriu, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc.
(1^3) Pentru neplata la scadență a contribuțiilor prevăzute la art. 363^1 se calculează și se datorează accesorii în condițiile
Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare."
7. La articolul 366, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 366. - (1) Veniturilor și cheltuielilor prevăzute la art. 361, 362 și 363^1 li se aplică prevederile referitoare la bugetele de venituri și cheltuieli ale unor activități, instituite prin
privind finanțele publice, cu modificările ulterioare."
8. După anexa nr. 13 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 14, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență."
Autorul excepției consideră că textele de lege criticate sunt contrare următoarelor texte din Constituție : art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății, art. 44 referitor la proprietatea privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, art. 56 alin. (2) privind așezarea justă a sarcinilor fiscale, art. 115 alin. (4) și (6) referitor la condițiile emiterii ordonanțelor de urgență și art. 135 alin. (2) lit. a) privind obligația statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale cu excepția de neconstituționalitate, dispozițiile lit. x) ale art. 270 alin. (1), ale
art. 363^1 și 365 alin. (1^1)-(1^3) din Legea nr. 95/2006
au fost abrogate prin
art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011
privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 26 septembrie 2011.
Dispozițiile acestui din urmă act normativ instituie o nouă reglementare a contribuției trimestriale datorate de deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, diferită de cea a textelor de lege criticate pe calea excepției de neconstituționalitate.
De asemenea, Curtea constată că dispozițiile art. 362 și
art. 366 din Legea nr. 95/2006
au fost modificate prin
art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2010
pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății în vederea descentralizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 10 iunie 2010, păstrându-se însă soluția legislativă criticată. Curtea reține însă faptul că dispozițiile art. 362 stabilesc, între altele, destinația pe care Ministerul Sănătății o va da sumelor obținute din aplicarea art. 361 și
art. 363^1 din Legea nr. 95/2006 . De asemenea, art. 366 se referă la dispozițiile art. 361, 362 și art. 363^1. Or, așa cum s-a arătat mai sus, ulterior modificărilor operate prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2010 , dispozițiile art. 362 și art. 363^1 au fost abrogate.
În sfârșit, Curtea reține și faptul că dispozițiile Anexei nr. 14 la
Legea nr. 95/2006 , introduse prin
art. I pct. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2009 , nu au fost abrogate în mod expres odată cu intrarea în vigoare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , deși noua reglementare referitoare la contribuția trimestrială datorată de deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor prevede un nou mod de calcul al contribuției. Având în vedere, însă, trimiterea expresă pe care dispozițiile
art. 363^1 alin. (1) din Legea nr. 95/2006
o face la dispozițiile Anexei nr. 14, care completează astfel aceste dispoziții, făcând corp comun cu norma de trimitere, Curtea apreciază că abrogarea articolului de lege amintit a atras și abrogarea dispozițiilor completatoare ale anexei.
În acest sens, Curtea amintește că, prin
Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, a statuat că "Trimiterea de la un text de lege la altul, în cadrul unui anumit act normativ sau la un alt act normativ, este un procedeu frecvent utilizat în scopul realizării economiei de mijloace. Pentru a nu se repeta de fiecare dată, legiuitorul poate face trimitere la o altă prevedere legală, în care sunt stabilite expres anumite prescripții normative.
Efectul dispoziției de trimitere constă în încorporarea ideală a prevederilor la care se face trimiterea în conținutul normei care face trimitere. Se produce astfel o împlinire a conținutului ideal al normei care face trimiterea cu prescripțiile celuilalt text."
Față de acestea, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , este competentă ca, soluționând excepțiile de neconstituționalitate, să decidă "asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia". Nuanțând interpretarea sintagmei "în vigoare" menționată în textul de lege amintit, Curtea, prin
Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a arătat: "controlul de constituționalitate vizează doar dispozițiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare". O astfel de soluție a fost justificată prin faptul că, deși abrogată, "legea civilă poate ultraactiva în unele situații, potrivit principiului <<tempus regit actum>>. Astfel, o lege posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, aceasta urmând să guverneze dreptul respectiv, inclusiv soluționarea litigiului legat de realizarea acelui drept, chiar și ulterior ieșirii sale din vigoare. Legea nouă - normă de drept material, care abrogă expres legea anterioară, chiar dacă ar conține dispoziții asemănătoare cu cele abrogate, nu poate guverna raportul juridic existent între părți, nefiind aplicabilă cauzei deduse judecății; controlul de constituționalitate asupra acestor noi dispoziții nu ar prezenta niciun fel de relevanță asupra soluționării litigiului, efectuarea unui asemenea control echivalând cu ridicarea din oficiu de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate cu privire la alte texte decât cele criticate de autorul excepției, ceea ce este inadmisibil, fiind contrar dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție și ale
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
(în acest sens este și
Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 13 iunie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 8 septembrie 2000)."
În concluzie, Curtea reține că, deși și-au încetat aplicarea, prin abrogarea expresă a dispozițiilor
art. 363^1 din Legea nr. 95/2006
referitoare la obligația plății contribuției trimestriale datorate pentru veniturile obținute, textele de lege criticate ar putea fi supuse analizei de constituționalitate în măsura în care acestea continuă să producă efecte juridice în cauza în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.
Curtea observă însă că obiectul acestei cauze îl constituie anularea ordinului comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 928/591 din 15 iunie 2010 pentru aprobarea Normelor privind organizarea evidenței pe plătitori, declararea, constatarea și controlul contribuțiilor prevăzute la
art. 363^1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, soluționarea contestațiilor și încasarea contribuțiilor pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 25 iunie 2010, ordin ce reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter normativ.
Totodată, Curtea reține că autorul excepției nu a contestat în fața instanței de contencios administrativ și acte administrative cu caracter individual, care ar putea pune în discuție problema aplicării ultraactive a legii în cauză, potrivit principiului tempus regit actum, așa cum s-a arătat prin
Decizia nr. 766/2011 , și nici nu solicită recunoașterea ori repararea în concret a unor drepturi sau interese legitime.
Or, Curtea subliniază faptul că aprecierea aplicabilității și a incidenței textelor de lege criticate trebuie raportată la cauza în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.
Având în vedere toate cele arătate, Curtea constată că, în speță, abrogarea textelor de lege criticate a atras incidența dispozițiilor
art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992 , devenind astfel inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. I pct. 3-8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2009
pentru modificarea și completarea
privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente, cu sediul în București, în Dosarul nr. 11.665/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 24 mai 2012.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.