Decizia nr. 505/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 7 lit. c) liniuța a treia din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992

privind protecția consumatorilor, excepție ridicată de Societatea Comercială "Bancpost" - S.A. din București în Dosarul nr. 3.849/280/2011 al Judecătoriei Pitești - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 906D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, arătând că reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor constată doar încălcarea drepturilor consumatorilor și că procesul-verbal este supus controlului instanței de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 3.849/280/2011, Judecătoria Pitești - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 7 lit. c) liniuța a treia din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992

privind protecția consumatorilor.

Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Bancpost" - S.A. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare a contravenției întemeiat pe încălcarea prevederilor

art. 7 lit. c) liniuța a treia din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că textul de lege criticat permite reprezentanților împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor să judece în fond, asemenea unei instanțe extraordinare, asupra nerespectării unor clauze contractuale și să aplice sancțiuni. Acesta echivalează cu pronunțarea asupra răspunderii civile contractuale, atribut exclusiv al instanțelor de judecată. Or, potrivit

art. 11-13 din Legea nr. 193/2000 , precum și art. 4.4.5. din "Procedura-cadru de control al conformității produselor și serviciilor destinate consumatorilor", reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor aveau obligația doar să constate existența sau inexistența unei clauze abuzive.

Interpretarea de către reprezentanții autorității menționate a clauzelor contractuale în sensul constatării nelegalității lor, urmată de aplicarea unei sancțiuni, anterior pronunțării unei instanțe de judecată, încalcă prevederile paragrafului 2 al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la prezumția de nevinovăție. Aceasta, deoarece contravenția pretins săvârșită de autorul excepției poate fi caracterizată drept o "acuzație în materie penală", în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sancțiunea instituită având caracter preventiv și represiv, în acest sens fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 4 octombrie 2007 pronunțată în Cauza Anghel împotriva României.

Judecătoria Pitești - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că

Ordonanța Guvernului nr. 21/1992

este un act normativ adoptat în concordanță cu legislația europeană ale cărei dispoziții au caracter de protecție împotriva unor practici abuzive, acestea fiind adecvate poziției specifice a consumatorilor în raporturile cu producătorii și comercianții. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor este un organ de specialitate al administrației publice centrale, care, în realizarea atribuțiilor sale, efectuează controale la operatorii economici privind respectarea dispozițiilor legale referitoare la protecția consumatorilor, constată săvârșirea de fapte contravenționale și aplică sancțiunile prevăzute de lege. În speță, inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nu au făcut aprecieri cu privire la clauzele contractului încheiat între părți, ci au constatat o încălcare a unui drept al consumatorului, încălcare ce constituie contravenție, astfel încât nu poate fi reținută atingerea adusă prevederilor constituționale invocate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă prin raportare la prevederile art. 126 alin. (1) și (5) din Constituție, deoarece aspectele criticate de autorul excepției privesc aplicarea legii, și neîntemeiată prin raportare la dispozițiile art. 21 din Legea fundamentală pentru motivele reținute în

Decizia Curții Constituționale nr. 1.096 din 8 septembrie 2009 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere ale Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl formează prevederile

art. 7 lit. c) liniuța a treia din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992

privind protecția consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, având următorul cuprins: "Operatorii economici sunt obligați: [...] c) prestatorii de servicii: [...] - să respecte condițiile prescrise sau declarate, precum și clauzele prevăzute în contracte;".

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești și alin. (5) privind interzicerea înființării de instanțe extraordinare, precum și prevederile art. 6 paragraful 2 privind prezumția de nevinovăție din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate prin raportare la prevederile constituționale invocate, Curtea constată următoarele:

I. Având în vedere motivarea excepției, Curtea urmează să analizeze textul de lege criticat și în coroborare cu dispozițiile

art. 50 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 , cu modificările aduse prin

art. II pct. 21 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 174/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 27 noiembrie 2008, potrivit căruia: "(1) Constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează după cum urmează: [...]

c) încălcarea dispozițiilor art. 5, art. 7 lit. b) prima, a 2-a și a 5a liniuță, lit. c) a 3-a și a 4-a liniuță, art. 9, art. 10 lit. a)-f), h) și i), art. 11 și art. 14, cu amendă contravențională de la 2.000 lei la 20.000 lei;".

II. Curtea observă că prin

Decizia nr. 252 din 15 martie 2012 *), nepublicată la data soluționării prezentei excepții, răspunzând unor critici similare, a analizat natura juridică, atribuțiile și modul de organizare și funcționare ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, reținând, în esență, următoarele:

1. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a fost înființată ca organ de specialitate al administrației publice centrale, subordonat Guvernului, potrivit

art. 16 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2001

pentru stabilirea unor măsuri privind înființarea, organizarea/reorganizarea sau funcționarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituții publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 9 ianuarie 2001, ce coordonează și realizează politica acestuia în domeniul protecției consumatorilor.

Cu privire la atribuțiile și modul de organizare și funcționare ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Curtea a constatat că acestea sunt stabilite, potrivit

art. 28 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 , prin

Hotărârea Guvernului nr. 882/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 30 august 2010.

Curtea a observat, din modul de reglementare a naturii juridice și atribuțiilor Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, preocuparea statului de a proteja interesele consumatorilor împotriva unor practici incorecte promovate de operatorii economici, având în vedere raportul disproporționat de resurse și forță economică existent între aceștia, astfel cum s-a statuat și prin

Decizia nr. 881 din 30 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 25 august 2011.

Curtea a reținut că, potrivit art. 135 alin. (2) lit. f) din Legea fundamentală, statul trebuie să asigure crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, astfel încât atribuirea competențelor de protecție a consumatorilor unei autorități publice să vină în realizarea acestei obligații a statului înscrise în Legea fundamentală.

Curtea a mai constatat că în materia protecției consumatorului statul român a transpus prevederile Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului ("Regulamentul privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului"), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 364 din 9 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.

2. Curtea a constatat că în exercitarea atribuțiilor reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor fac o apreciere cu privire la redactarea clauzelor contractuale, deoarece altfel nu ar putea constata săvârșirea unei contravenții și întocmi procesul-verbal prin care aceasta este sancționată. Această apreciere însă nu are valoarea unei judecări a cauzei sau a unei încălcări a prezumției de nevinovăție, deoarece autorul poate formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și ataca cu recurs sentința prin care plângerea sa este respinsă în fața unor instanțe independente și imparțiale, respectiv judecătoria și tribunalul, cu respectarea principiul accesului liber la justiție și a prezumției de nevinovăție.

Prin

Decizia nr. 197 din 13 mai 2003

și

Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003 și, respectiv, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, Curtea a reținut că acela care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată, în exercitarea rolului său activ, obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului, contravențiile fiind calificate, de principiu, drept "acuzații în materie penală", în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și intrând sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 23 octombrie 1995, 2 septembrie 1998, 16 noiembrie 2004, 18 iulie 2006 și 27 septembrie 2011, pronunțate în cauzele Gradinger împotriva Austriei, paragraful 42, Kadubec împotriva Slovaciei, paragraful 57, Lauko împotriva Slovaciei, paragraful 64, Canady împotriva Slovaciei, paragraful 31, Stefanec împotriva Republicii Cehe, paragraful 26, Menarini diagnostics s.r.l. împotriva Italiei, paragraful 58, a reținut următoarele: dacă încredințarea către autoritățile administrative a sarcinii de a constata și sancționa contravențiile nu este incompatibilă cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuie subliniat totuși că este obligatoriu ca partea sancționată să poată sesiza un tribunal pentru a se pronunța asupra deciziei care a fost luată împotriva sa, tribunal care să ofere garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție.

_______

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2012.

3. Cu privire la critica privind încălcarea art. 126 alin. (1) și (5) din Constituție, Curtea a reținut, în final, că întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu are semnificația unei judecări a faptei, competențele atribuite de lege reprezentanților împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nefiind similare celor la care Curtea a făcut referire în jurisprudența sa, respectiv în

Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, prin care a calificat jurisdicția exercitată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și de Colegiul Consiliului ca o jurisdicție extraordinară, iar natura juridică a organelor care o exercită ca fiind aceea a instanțelor extraordinare.

Celelalte critici privind modul în care reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au stabilit temeiul legal al procesului-verbal reprezintă aspecte supuse cenzurii instanței ce judecă cauza, excedând controlului Curții Constituționale.

Neintervenind elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței, considerentele de principiu reținute de Curtea Constituțională își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 7 lit. c) liniuța a treia din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992

privind protecția consumatorilor, excepție ridicată de Societatea Comercială "Bancpost" - S.A. din București în Dosarul nr. 3.849/280/2011 al Judecătoriei Pitești.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2012.