Decizia nr. 721/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție invocată de Teodor Bucșe în Dosarul nr. 1.574/122/2009 al Tribunalului Giurgiu - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 801D/2012.

La apelul nominal lipsesc părțile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.574/122/2009, Tribunalul Giurgiu - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție invocată de Teodor Bucșe într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de obligare a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor cuvenite autorului excepției, în conformitate cu procedura stabilită prin titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din

Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul de lege criticat instituie o discriminare între persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pe de o parte, și persoanele care nu au suferit astfel de condamnări, în privința plății despăgubirilor pentru bunurile preluate în mod abuziv în această perioadă. Astfel, în temeiul

art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, persoanele care au suferit astfel de condamnări sau în privința cărora s-au dispus măsuri administrative cu caracter politic, pot solicita instanței de judecată acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, în vreme ce, în privința persoanelor care nu intră sub incidența

Legii nr. 221/2009 , emiterea titlurilor de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv este suspendată pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010 , în temeiul textului de lege criticat.

În opinia autorului excepției, izvorul obligației de plată a despăgubirilor este același pentru ambele categorii de persoane îndreptățite, respectiv

Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel încât măsura legislativă dispusă prin textul de lege criticat este discriminatorie și contravine exigențelor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (2) referitor la protecția egală acordată proprietății private, indiferent de titular.

Tribunalul Giurgiu - Secția civilă apreciază că amânarea arbitrară, discreționară și discriminatorie a plății despăgubirilor pentru bunurile preluate în mod abuziv încalcă prevederile art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituție, referitor la garantarea și ocrotirea proprietății private.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituțional. În acest sens, arată că măsura suspendării emiterii titlurilor de plată nu este de natură să aducă atingere substanței dreptului de proprietate, ea având caracter excepțional și temporar, fiind în sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică socială adecvată. Astfel, măsura adoptată este proporțională cu situația de criză economică care a determinat-o, fiind rezultatul unui echilibru între interesul particular și cel general.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, dispoziții ce au următorul conținut: "(1) Pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din

Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare."

În opinia autorului excepției, actul normativ criticat contravine dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi și la preeminența legii și art. 44 alin. (2) teza întâi referitor la garantarea și ocrotirea proprietății private.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituționalitate, prin raportare la dispozițiile constituționale cuprinse în art. 44 alin. (2) teza întâi referitor la garantarea și ocrotirea proprietății private, și cu o motivare similară.

Astfel, prin

Decizia nr. 1.242 din 22 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, și

Decizia nr. 168 din 28 februarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, Curtea a statuat că dispozițiile

art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

nu aduc atingere existenței dreptului de proprietate, ci prevăd o modalitate temporară de exercitare a acestui drept, ceea ce nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanță asupra statului, fapt ce ar contraveni dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44, ci cu reglementarea unei modalități de valorificare determinată de contextul economic actual, caracterizat prin restrângeri de natură bugetară și dificultăți în menținerea echilibrului bugetar.

S-a mai arătat, în deciziile menționate, că adoptarea actului normativ criticat a fost determinată de circumstanțe excepționale, legate de stabilitatea economică a statului român, urmărindu-se promovarea unor măsuri care să împiedice imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar, așa cum reiese din preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010

. Prin urmare, soluția legislativă criticată reprezintă o normă temporară, care nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligația statului urmând a se executa după expirarea perioadei de suspendare de 2 ani.

Întrucât, în prezenta cauză, criticile de neconstituționalitate raportate la dispozițiile art. 44 alin. (2) din Legea fundamentală privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudența arătată și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În ceea ce privește raportarea criticii de neconstituționalitate la prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul de lege criticat instituie o discriminare între persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pe de o parte, și persoanele care nu au suferit astfel de condamnări, pe de altă parte, în privința plății despăgubirilor pentru bunurile preluate în mod abuziv, în această perioadă, deoarece, în opinia sa, în privința acestei ultime categorii de persoane îndreptățite, emiterea titlurilor de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv este suspendată pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2010 .

Curtea constată că, potrivit prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, acordarea de despăgubiri persoanelor îndreptățite, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, se pronunță de către instanța de judecată competentă în situația în care bunurile confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, nu le-au fost restituite sau nu au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.

Analizând actele normative incidente, Curtea constată că

Legea nr. 10/2001

și

Legea nr. 247/2005

sunt legi reparatorii, care au avut ca obiect retrocedarea bunurilor imobile confiscate sau naționalizate în perioada 6 martie 1945-22 martie 1989, stabilindu-se dreptul la restituire în natură, iar în măsura în care aceasta nu mai este posibilă, dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, fiind reglementat și un cadru normativ unitar de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură.

Așadar, în temeiul acestor acte normative (precum și al celorlalte acte normative din materia restituirilor, respectiv

Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare,

Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, și

Legea nr. 112/1995

pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie 1995, cu modificările ulterioare), persoana îndreptățită a avut posibilitatea să beneficieze de măsurile reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv.

Legea nr. 221/2009

reprezintă un act normativ distinct, cu caracter reparatoriu pentru persoanele care au suferit persecuții politice în timpul regimului comunist, legiuitorul reglementând, printre alte măsuri reparatorii, și acordarea unor despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.

Așadar, deși foștii proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv sunt în aceeași situație juridică, sub aspectul consecințelor măsurii de preluare abuzivă, totuși există o diferență specifică dată de modalitatea de preluare abuzivă a imobilului, respectiv ca urmare a pronunțării unei condamnări penale cu caracter politic sau a dispunerii unei măsuri administrative asimilate acesteia.

Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rezonabil. (A se vedea, cu titlu exemplificativ,

deciziile nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, nr. 135 din 5 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, nr. 107 din 13 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 202 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 16 iunie 2005, nr. 82 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 13 aprilie 2012.)

În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat. (hotărârile din 28 mai 1985 sau 11 iunie 2002, pronunțate în cauzele Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, paragraful 72, respectiv Willis împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 39).

De asemenea, aceeași instanță de contencios european al drepturilor omului, referindu-se la întinderea marjei de apreciere, lăsată la dispoziția statelor, a statuat că aceasta variază în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile și contextul în discuție (hotărârile din 28 noiembrie 1984 sau 11 iunie 2002, pronunțate în cauza Rasmussen împotriva Danemarcei, paragraful 40, respectiv Willis împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 39).

În prezenta cauză, Curtea constată că prejudiciul moral suferit de foștii deținuți politici din perioada comunistă, concretizat în consecințele negative suferite de aceștia în plan fizic și psihic sau afectarea situației familiale, profesionale și sociale, se constituie într-un criteriu obiectiv și rezonabil, de natură să justifice un regim juridic diferit în privința modalității de plată a despăgubirilor pentru diferitele categorii de imobile preluate în mod abuziv.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al

Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție invocată de Teodor Bucșe în Dosarul nr. 1.574/122/2009 al Tribunalului Giurgiu - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 iulie 2012.