OUG nr. 52/2012
pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațiul rural
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 60/2013 21 martie 2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2012 pentru modificarea Ordona…
Ce face acest act
Modifică 2
- OG nr. 7/2006 19 ianuarie 2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spațiul rural
- Legea nr. 71/2007 26 martie 2007 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2006 privind instituirea Programului de dezvo…
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Situația extraordinară prevăzută la art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, se motivează prin necesitatea asigurării unui cadru cât mai adecvat pentru preluarea integrală a activității privind derularea și implementarea Programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațiul rural instituit conform
Ordonanței Guvernului nr. 7/2006 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 71/2007 , cu modificările ulterioare, de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.
Această măsură este necesară deoarece până în prezent, la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, funcționa doar Secretariatul tehnic al Comisiei privind determinarea oportunității, eligibilității aprobării proiectelor.
Prin preluarea integrală a Programului la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, acesta se poate finanța, coordona și monitoriza raportat la prioritățile de dezvoltare regională ale României.
De asemenea, se asigură o mai bună gestionare a fondurilor de la bugetul de stat.
Urgența este justificată și de faptul că Programul de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațiul rural se finalizează în anul 2012, iar bugetul alocat pentru acest program poate fi anulat dacă sumele aprobate nu se decontează beneficiarilor până la sfârșitul acestui an.
Amânarea adoptării prezentei ordonanțe de urgență ar avea consecințe negative asupra bugetului statului, în contextul crizei economice actuale.
Având în vedere că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, se impune aprobarea actului normativ pe calea ordonanței de urgență și adoptarea acesteia cu celeritate.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Articolul I
Ordonanța Guvernului nr. 7/2006
privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațiul rural, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 27 ianuarie 2006, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 71/2007 , cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 7, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 7. - (1) Comisia privind determinarea oportunității, eligibilității și aprobării proiectelor, denumită în continuare Comisia, se organizează în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și este formată din specialiști din cadrul ministerului, ministrul, în calitate de președinte al Comisiei, precum și un secretar de stat, în calitate de vicepreședinte al Comisiei."
2. La articolul 7, alineatele (2) și (3) se abrogă.
3. La articolul 7, alineatele (4) și (7) vor avea următorul cuprins:
"(4) Componența nominală și regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei se stabilesc prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și turismului.
..........................................................................
(7) Monitorizarea și coordonarea derulării Programului se fac de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, prin Direcția generală lucrări publice."
4. La articolul 8, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Repartizarea sumelor prevăzute la alin. (1) pe proiecte eligibile se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului."
Articolul II
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în cadrul Programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațiul rural nu se mai includ obiective de investiții noi, urmând a fi finanțate obiectivele de investiții incluse în prezent în cadrul Programului.
Articolul III
Secretariatul General al Guvernului predă Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, întreaga documentație care a stat la baza derulării Programului și a alocării sumelor repartizate pentru fiecare proiect în parte.
Predarea-preluarea documentației prevăzute la alin. (1) se face pe bază de proces-verbal.
Articolul IV
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se actualizează Normele metodologice de aplicare a
Ordonanței Guvernului nr. 7/2006
privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii și a unor baze sportive din spațiul rural, precum și a Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei privind determinarea oportunității, eligibilității și aprobării proiectelor, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 602/2006 , cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: ─────────────────── Ministrul dezvoltării regionale și turismului, Eduard Hellvig Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru Ministrul administrației și internelor, Mircea Dușa Ministrul mediului și pădurilor, Rovana Plumb Ministrul delegat pentru administrație, Radu Stroe Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Daniel Constantin Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice, Florin Georgescu București, 19 septembrie 2012. Nr. 52. _________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.