Decizia nr. 792/2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 119/2010 30 iunie 2010 (prevederi anume) privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 lit. c) din Legea nr. 119/2010
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Vasile V. Sandu în Dosarul nr. 6.049/40/2011 al Tribunalului Botoșani - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 671D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că
art. 8 lit. b) și c) din Legea nr. 119/2010
instituie o diferență de tratament juridic între persoanele care au desfășurat munca în "condiții speciale" și cele care au desfășurat munca "în alte condiții", astfel că nu se poate susține existența unui tratament unitar pentru persoane aflate în situații obiectiv diferite.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 6.049/40/2011, Tribunalul Botoșani - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 lit. c) din Legea nr. 119/2010
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Excepția a fost ridicată de Vasile V. Sandu cu prilejul soluționării contestației formulate împotriva deciziei de revizuire a pensiei de serviciu.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textul de lege criticat este discriminatoriu, întrucât nu prevede un tratament diferențiat pentru persoanele care au desfășurat activitatea "în alte condiții de muncă". În acest sens, arată că aceste persoane au desfășurat munca în condiții cu un grad de risc superior celui atribuit grupei "condiții speciale", astfel că beneficiul majorării punctajelor lunare realizate în perioadele respective ar fi trebuit să fie diferit, iar nu identic.
Tribunalul Botoșani - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, întrucât între persoanele care au lucrat în "condiții speciale" și cele care au lucrat "alte condiții" există o diferență de tratament instituită însă nu prin dispozițiile
art. 11 lit. c) din Legea nr. 119/2010 , ci prin prevederile art.8 lit. b) și c) din aceeași lege.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 11 lit. c) din Legea nr. 119/2010
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, dispoziții potrivit cărora: "Beneficiarii pensiilor prevăzute la art. 1 lit. a) și b) care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupele I și a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite, condiții speciale sau alte condiții de muncă, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, după cum urmează: [...] c) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în alte condiții de muncă, potrivit legii."
Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că textul de lege criticat este contrar următoarelor prevederi din Constituție : art. 15 alin. (1) prin care se arată că "Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea." și art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile
art. 11 din Legea nr. 119/2010
instituie beneficiul majorării punctajelor lunare realizate de militari, polițiști și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor în perioadele în care au desfășurat activitatea în condiții deosebite, speciale, respectiv în grupa I sau a II-a de muncă, ori în "alte condiții", așa cum sunt acestea reglementate în domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, pe baza criteriilor și metodologiei de încadrare prevăzute de
Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001
privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 29 decembrie 2001, și de
Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004
privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.032 din 8 noiembrie 2004, cu modificările ulterioare.
Potrivit
art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 , "Locurile de muncă și activitățile cu condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții, specifice pentru cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerul Justiției, în sensul prezentei hotărâri, se definesc după cum urmează:
a) locurile de muncă și activitățile cu condiții deosebite sunt cele care implică existența unor factori de risc generați de specificul activității militare, cu repercusiuni asupra sănătății și/sau capacității de acțiune a cadrelor militare;
b) locurile de muncă și activitățile cu condiții speciale sunt cele care implică existența unor factori de risc ridicat, generați de specificul activității militare, cu repercusiuni grave și ireversibile asupra sănătății și/sau capacității de acțiune a cadrelor militare;
c) locurile de muncă și activitățile cu alte condiții sunt cele care implică pericol permanent de vătămare corporală gravă, invaliditate, mutilare, suprimare a vieții ori de pierdere a libertății - captivitate, terorism, răpiri, luări ca ostateci ori alte asemenea situații - și pentru care nu se pot lua măsuri de prevenire sau de protecție."
Articolul 1
din Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004
conține o clasificare asemănătoare.
Curtea reține, așadar, că între categoriile de locuri de muncă încadrate în condiții deosebite, speciale și cele încadrate în "alte condiții" există o deosebire dată de gradul diferit de risc pentru sănătate și nivelul de solicitare al celui care desfășoară astfel de activități.
Această deosebire a reprezentat temeiul criticii formulate de autorul excepției care a considerat că situațiile obiectiv diferite trebuie să determine sub toate aspectele un tratament juridic diferențiat, în caz contrar fiind discriminat din perspectiva obținerii unor drepturi echivalente condițiilor mai solicitante în care a desfășurat activitatea profesională.
Față de această critică, Curtea reține, în acord cu cele statuate în jurisprudența sa, că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament juridic uniform pentru persoane aflate în situații similare. Existența unor situații obiectiv diferite justifică și chiar impune în anumite cazuri instituirea unui tratament diferențiat, în deplin acord cu principiul constituțional amintit. În sensul celor arătate este și
Decizia nr. 648 din 19 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 8 august 2012.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 11 din Legea nr. 119/2010 , Curtea observă că acestea creează o diferență de tratament juridic doar între persoanele care au desfășurat activitatea în condiții deosebite și speciale de muncă, dar instituie o reglementare identică pentru cei care au desfășurat activitatea în condiții speciale și în "alte condiții". Cu toate acestea, dispozițiile art. 8 din aceeași lege stabilesc beneficiul acordării unor perioade suplimentare la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu în mod diferențiat pentru cele 3 categorii de activități, astfel: "a) 3 luni pentru fiecare an lucrat în condiții deosebite de muncă;
b) 6 luni pentru fiecare an lucrat în condiții speciale de muncă;
c) 12 luni pentru fiecare an lucrat în alte condiții de muncă [...]".
Prin urmare, condițiile de calcul al pensiilor militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor sunt diferite după cum aceștia au lucrat în condiții deosebite, speciale ori în "alte condiții", reflectând diferențele obiective în care aceste persoane au desfășurat activitatea, astfel încât criticile de neconstituționalitate invocate de autorul excepției sunt lipsite de temei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 lit. c) din Legea nr. 119/2010
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Vasile V. Sandu în Dosarul nr. 6.049/40/2011 al Tribunalului Botoșani - Secția I civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 septembrie 2012.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.