Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1822/2004

privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
28 octombrie 2004
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1032 din 8 noiembrie 2004
Modificări
1 act modificator, prima la 12 aprilie 2006, ultima la 12 aprilie 2006
Citat de
27 de acte
Citează
6 acte
Structură
6 articole · 7.704 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 1

  • HG nr. 490/2006 12 aprilie 2006 (prevederi anume) pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locuri…

Interpretat prin 2

  • Decizia nr. 338/2025 29 septembrie 2025 (prevederi anume) referitoare la interpretarea pct. 11 al capitolului II din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvern…
  • Decizia nr. 367/2025 20 octombrie 2025 referitoare la interpretarea dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.822/2004 privind sta…

În temeiul

art. 108 din Constituția

României, republicată, al

art. 9 alin. (3)

și al

art. 24 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 179/2004

privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, al

art. 19 din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, și al

art. 9 din Legea nr. 108/1999

privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Locurile de muncă și activitățile cu condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții, specifice pentru polițiștii în activitate din Ministerul Administrației și Internelor, în sensul prezentei hotărâri, se definesc după cum urmează:

a)

locurile de muncă și activitățile cu condiții deosebite sunt cele care implică existența unor factori de risc generați de specificul activității de poliție, cu repercusiuni asupra sănătății și/sau capacității de acțiune a polițiștilor;

b)

locurile de muncă și activitățile cu condiții speciale sunt cele care implică existența unor factori de risc ridicat, generați de specificul activității de poliție, cu repercusiuni grave și ireversibile asupra sănătății și/sau capacității de acțiune a polițiștilor;

c)

locurile de muncă și activitățile cu alte condiții sunt cele care implică pericol permanent de vătămare corporală gravă, invaliditate, mutilare, suprimare a vieții - acțiuni speciale de intervenție în domeniul pirotehnic, acțiuni sub acoperire, infiltrări în organizații criminale, intervenții speciale în cazuri de răpiri, negocieri în cazul luării de ostatici ori alte asemenea situații - și pentru care nu se pot lua măsuri de prevenire sau de protecție.

HP nr. 81/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 678 din 21 iulie 2025:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 27^29 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 223/2015

privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, și la cele ale

art. 1

și

6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004

privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști, stabilește că:

Perioada punerii la dispoziție se recunoaște ca fiind desfășurată în condiții speciale polițistului repus în funcție care, în perioada anterioară punerii la dispoziție, și-a desfășurat activitatea în condiții speciale.

Decizie de respingere:

HP nr. 367/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 33 din 19 ianuarie 2026.

Decizie de admitere:

Articolul 2

Polițiștii în activitate care lucrează în condiții deosebite și speciale, stabilite pentru personalul civil în condițiile

Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de încadrarea în condițiile de muncă prevăzute pentru acesta, prin ordin al ministrului administrației și internelor, cu avizul structurii proprii de specialitate cu atribuții de inspecție a muncii.

Articolul 3

(1)

Încadrarea întregii perioade de muncă a polițiștilor în activitate în condiții deosebite, speciale și alte condiții, în vederea stabilirii drepturilor de pensie, se face potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

(2)

Dovada încadrării în locurile de muncă și activitățile prevăzute cu condiții deosebite, speciale și alte condiții se face cu documente de evidență personal specifice polițiștilor sau cu adeverințe eliberate în baza acestor documente, întocmite conform reglementărilor legale.

Articolul 4

Perioada în care un polițist care lucrează în locuri de muncă sau activități cu condiții deosebite, speciale sau alte condiții a fost în concediu de odihnă sau în incapacitate temporară de muncă se consideră timp în care activitatea s-a desfășurat în condițiile locului de muncă în care a lucrat la data ivirii situațiilor respective.

Articolul 5

(1)

Locurile de muncă și activitățile cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști, sunt stabilite potrivit următoarelor criterii:

a)

natura factorilor nocivi - fizici, chimici sau biologici - și efectele acestor noxe asupra stării de sănătate;

b)

intensitatea de acțiune a factorilor nocivi sau de risc;

c)

durata de expunere la acțiunea factorilor nocivi;

d)

existența unor condiții de muncă ce implică un efort fizic mare, în condiții nefavorabile de microclimat, zgomot intens, vibrații sau alte noxe profesionale;

e)

existența unor condiții de muncă ce implică o solicitare nervoasă deosebită, atenție foarte încordată și multilaterală, concentrare intensă și ritm de lucru intens;

f)

existența unor condiții de muncă ce implică o suprasolicitare nervoasă, determinată de un risc de accidentare sau de vătămare corporală;

g)

asocierea efectelor factorilor de risc menționați.

(2)

Locurile de muncă și activitățile specifice polițiștilor, care dau dreptul la încadrare în condiții deosebite, speciale și alte condiții, sunt precizate în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 6

Stabilirea metodologiei de încadrare a locurilor de muncă și activităților desfășurate de polițiști în condiții deosebite, speciale și alte condiții, procedura de nominalizare a personalului care își desfășoară activitatea permanent sau în anumite perioade în aceste condiții, nominalizarea locurilor de muncă, unităților, activităților și/sau a funcțiilor, precum și evidența perioadelor de activitate în aceste condiții se fac prin norme interne de aplicare a prezentei hotărâri, aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor, cu avizul structurii proprii de specialitate cu atribuții de inspecție a muncii.

*) Anexa se comunică Ministerului Administrației și Internelor

HP nr. 81/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 678 din 21 iulie 2025:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 27^29 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 223/2015

privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, și la cele ale

art. 1

și

6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004

privind stabilirea locurilor de muncă și activităților cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, specifice pentru polițiști, stabilește că:

Perioada punerii la dispoziție se recunoaște ca fiind desfășurată în condiții speciale polițistului repus în funcție care, în perioada anterioară punerii la dispoziție, și-a desfășurat activitatea în condiții speciale.

Decizie de admitere:

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
p. Ministrul de stat, ministrul administrației și internelor,
Toma Zaharia,
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei,
Dan Mircea Popescu
București, 28 octombrie 2004.
Nr. 1.822.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.