Decizia nr. 830/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată, din oficiu, de Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secția civilă în Dosarul nr. 2.516/288/2012. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 814D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, face referire la

Decizia Curții Constituționale nr. 1.215/2010 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 6 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2.516/288/2012, Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală. Excepția a fost ridicată din oficiu de instanța de judecată într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de suspendare provizorie a executării silite.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că, atât timp cât legea prevede o procedură specială la îndemâna unui debitor urmărit în faza executării silite, accesul la instanță pe această cale nu poate fi limitat în funcție de natura creanței, fără o justificare rezonabilă. Obiectul verificărilor în această procedură sumară, a suspendării provizorii reglementate de art. 403 alin. (4) din Codul de procedură civilă vizează aspecte de nelegalitate a actelor de executare afirmate cu o suficientă aparență de temeinicie, care, ignorate, ar produce prejudicii imediate greu reparabile. Legiuitorul a prevăzut, așadar, posibilitatea concretizării unor asemenea aspecte și a reglementat un mijloc accesibil de oprire absolut temporară a executării silite tocmai pentru a evita producerea unor astfel de pagube. Criteriul celerității și ritmicității încasărilor fiscale trebuie reevaluat în contextul de față. Apare ca fiind evident discriminatorie față de un debitor de drept comun situația în care se regăsește debitorul fiscal, aceea de a fi obligat să observe îndeplinirea actului contestat cu o rezonabilă aparență de temeinicie fără a avea la îndemână remedii adecvate. În final, autorul criticii arată că și postfactum remediul de restabilire a legalității este diferit pentru debitorul fiscal față de debitorul de drept comun. De aceea, situația de inegalitate în funcție de natura creanței, situație născută din reglementarea art. 172 din Codul de procedură fiscală, privită prin prisma accesului la o instanță, nu se justifică obiectiv, astfel încât este discriminatorie.

În consecință, instanța de judecată susține că dispozițiile

art. 172 alin. (2) din Ordonanță Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 16 și 21 din Constituție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu următorul cuprins: "Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, instanța de judecată invocă prevederile constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și art. 21 referitor la accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor criticate, de exemplu, prin

Decizia nr. 553 din 9 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009,

Decizia nr. 248 din 16 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2010,

Decizia nr. 894 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, și

Decizia nr. 1.215 din 5 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 7 decembrie 2010. În esență, Curtea a statuat că nu se poate reține că dispozițiile criticate din Codul de procedură fiscală îngrădesc accesul liber la justiție pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime, garantat de prevederile art. 21 din Constituție, ci, dimpotrivă, dau posibilitatea părții interesate de a introduce, în anumite condiții, contestație la executare și împotriva titlului executoriu. Curtea a reținut că, la

art. 136 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , legiuitorul a prevăzut că, în cazul în care debitorii nu își plătesc de bunăvoie obligațiile fiscale, pentru stingerea acestora organele fiscale competente vor proceda la executarea silită, iar, potrivit art. 141 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, "executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare [...]". Totodată, conform prevederilor art. 141 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, "titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată stabilit de lege sau stabilit de organul competent [...]". Prin urmare, executarea silită este o etapă procedurală ulterioară stabilirii obligațiilor fiscale prin actul administrativ fiscal (titlul de creanță fiscală), act administrativ fiscal împotriva căruia debitorul (contribuabilul) poate formula contestație în temeiul art. 205 din Codul de procedură fiscală. Mai mult, în temeiul prevederilor art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, "instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate [...]", ceea ce presupune că executarea silită nu mai poate avea loc. Așadar, Curtea constată că acest mijloc procedural de contestare a titlului de creanță conferă garanții suficiente în sensul efectivității dreptului de acces la justiție, astfel încât măsura procesuală prevăzută de art. 403 alin. 2 din Codul de procedură civilă ar fi de natură doar să genereze tergiversarea executării obligațiilor fiscale. În temeiul dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are deplina libertate să reglementeze prin lege norme de procedură, cu condiția ca acestea să nu fie contrare Constituției. Împrejurarea că nu se aplică dispozițiile referitoare la suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanța președințială, prevăzute la art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, nu are semnificația încălcării dispozițiilor art. 21 din Constituție, câtă vreme, anterior executării silite, debitorul a putut uza de toate căile legale pentru a stabili cu claritate atât suma datorată, cât și termenul de plată sau a suspendat chiar, la instanța competentă, executarea actului administrativ fiscal, beneficiind astfel de suficiente garanții privind accesul liber la justiție. Întrucât nu au survenit elemente noi, care să determine reconsiderarea jurisprudenței în materie, considerentele și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, fiind aplicabile, în același timp, și criticilor de neconstituționalitate aduse textului prin raportare la celelalte prevederi constituționale invocate de autorul excepției.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie, soluția și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată, din oficiu, de Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secția civilă în Dosarul nr. 2.516/288/2012.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 octombrie 2012.