Decizia nr. 815/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009

privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar și ale

art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010

pentru modificarea

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009

privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepție ridicată de Angela Chelaru și alții în Dosarul nr. 34.895/245/2011 al Judecătoriei Iași - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 337D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale. De asemenea, face referire la Decizia din 4 septembrie 2012, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dumitru și alții împotriva României.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 34.895/245/2011, Judecătoria Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009

privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar și a prevederilor

art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010

pentru modificarea

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009

privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepție ridicată de Angela Chelaru și alții cu prilejul judecării unei cauze având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispoziția legală criticată este contrară art. 16 din Constituție, întrucât creează o discriminare între cetățean și stat, dându-seposibilitatea organelor administrative ale statului să prelungească în mod nejustificat executarea titlurilor executorii deținute împotriva instituțiilor statului de personalul care activează în sistemul bugetar. Totodată, având în vedere prelungirea punerii în executare a unor hotărâri judecătorești executorii prin adoptarea de către executiv a unor inițiative legislative, autorul excepției mai arată că există discriminări între debitori, în sensul că statul, ca debitor, își arogă în mod evident mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești.

De asemenea, autorul excepției consideră că succesiunea de acte normative care au avut ca efect eșalonarea repetată a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii și perpetuarea acestor soluții legislative pun în discuție respectarea de către statul român a garanțiilor dreptului la un proces echitabil și a dreptului la proprietate.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, atitudinea statului față de executarea unor hotărâri judecătorești în care statul sau instituțiile sale figurează ca debitor exprimă și o încălcare a principiului accesului liber la justiție și a separației puterilor în stat, prin imixtiunea legislativului și a executivului în procesul de justiție, care include și faza executării silite a hotărârilor.

Judecătoria Iași - Secția civilă consideră că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010

este inadmisibilă, întrucât prin

Legea nr. 229/2011

a fost respinsă această ordonanță de urgență.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 , modificată și completată, consideră că acestea sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare pronunțată de instanța judecătorească, îl constituie dispozițiile

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009

privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, și a

art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010.

Ulterior ridicării excepției de neconstituționalitate,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010

a fost respinsă prin

Legea nr. 229/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 7 decembrie 2011, iar

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009

a fost aprobată cu modificări prin

Legea nr. 230/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 8 decembrie 2011.

Curtea observă că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010 , act modificator al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 , a fost respinsă prin

Legea nr. 229/2011

și, din rațiuni de tehnică legislativă, soluția legislativă prevăzută de aceasta a fost inclusă în

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009

după aprobarea sa prin

Legea nr. 230/2011 .

Conținutul normativ al

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 , astfel cum aceasta a fost aprobată prin

Legea nr. 230/2011 , preia și extinde atât soluția legislativă prevăzută de

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009

în forma sa anterioară aprobării prin lege, cât și pe cea prevăzută de

art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010 .

În consecință, întrucât soluția legislativă inițială a fost păstrată în urma modificării, iar prevederile legale criticate sunt de aplicabilitate imediată, Curtea urmează a se pronunța asupra dispozițiilor legale criticate din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 , astfel cum a fost aprobată prin

Legea nr. 230/2011 , și care au următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

(3) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

(4) În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, prin sectorul bugetar se înțelege autoritățile și instituțiile publice a căror finanțare se asigură astfel:

a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

b) din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

c) integral din venituri proprii."

Se apreciază că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 44 privind dreptul de proprietate, precum și ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 din Protocolul adițional la Convenție privind protecția proprietății.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin mai multe decizii, a constatat atât constituționalitatea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009

în raport cu critici similare de neconstituționalitate, cât și a legii de aprobare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 , care a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori.

Astfel, Curtea a reținut că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009

reglementează eșalonarea plății unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Instituirea acestei măsuri a fost determinată de existența unui număr substanțial de cauze având ca obiect acordarea de drepturi salariale, care a condus la o imposibilitate a autorității statale de a executa hotărârile judecătorești pronunțate deja în această materie, în special în actualul context de criză economică.

Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.

Curtea a constatat că nu se poate reține existența niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor și-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere. În acest sens, a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragraful 38, Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, 1999, paragraful 29, Bocancea și alții împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24. Totodată, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context. În acest sens, a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Bocancea și alții împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24.

Or, în cauza de față, măsura contestată urmărește un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Astfel, situația particulară ivită și motivată prin existența unei situații extraordinare este una care reclamă o diferență evidentă de tratament juridic.

Pe de altă parte, Curtea a reținut că măsura suspendării de drept a procedurilor de executare este una necesară pentru a se putea realiza finalitatea avută în vedere, respectiv eșalonarea sumelor rezultate din hotărâri judecătorești, fiind aplicată în mod egal tuturor persoanelor ce intră sub incidența acesteia (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011).

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la

art. 1 alin. (4) din Constituție, prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 , Curtea a reținut că își mențin valabilitatea mutatis mutandis cele stabilite prin

Decizia nr. 188 din 2 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, decizie prin care Curtea a arătat că pretinsa încălcare a prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, coroborate cu cele ale art. 126 alin. (1) privind instanțele judecătorești, nu poate fi reținută din moment ce nu se refuză aplicarea hotărârilor judecătorești, ci, din contră, acestea sunt recunoscute, iar statul își ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile și obiective stabilite în actul normativ contestat. Prin urmare, reglementarea criticată nu este o măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea unei hotărâri judecătorești și, în consecință, nu reprezintă o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiției.

Cu privire la invocarea art. 21 privind accesul liber la justiție și la un proces echitabil, se reiterează considerentele stabilite în

Decizia nr. 458 din 31 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009: "procesul civil parcurge două faze: judecata și executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forței de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu își execută de bunăvoie obligația". Însă actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța. Faptul că acesta își execută creanța până în anul 2016 nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar.

Mai mult, prin

Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 , instanța de contencios constituțional a reținut că termenul rezonabil, dat fiind determinările impuse de art. 135 alin. (1) lit. b) din Constituție, este un concept esențialmente variabil și aprecierea să se face în funcție de circumstanțele cauzei și ținând seama de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamanților și de cel al autorităților competente, precum și de miza litigiului pentru părțile în cauză (a se vedea Hotărârea din 27 iunie 2000, pronunțată în Cauza Frydlender împotriva Franței, paragraful 43, sau Hotărârea din 15 februarie 2007, pronunțată în Cauza Raylyan împotriva Rusiei, paragraful 31, Hotărârea din 15 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Kozodoyev și alții împotriva Rusiei, paragraful 10, Hotărârea din 22 noiembrie 2011, pronunțată în Cauza Guldane Acar și alții împotriva Turciei, paragraful 22, Hotărârea din 24 noiembrie 2011, pronunțată în Cauza Chernysh împotriva Ucrainei, paragraful 21).

În aceeași decizie Curtea a reținut: conceptul de termen rezonabil trebuie privit atât din perspectiva cetățeanului, creditor, cât și din cea a statului, debitor. Dacă s-ar privi unilateral acest termen, s-ar ajunge la situații nepermise, respectiv executarea hotărârilor judecătorești fie într-un interval mai mare de timp, care poate apărea ca fiind rezonabil pentru stat, dar total contrar intereselor cetățeanului, fie într-o perioadă de timp foarte scurtă, care pare rezonabilă pentru cetățean, dar contrară stabilității economice și financiare pe care statul trebuie să o asigure. În consecință, termenul rezonabil trebuie apreciat și stabilit din analiza concurentă a intereselor generale ale societății cu cele ale cetățeanului. Or, în cauza de față, termenul în care urmează a se eșalona, respectiv a se reeșalona debitele statului ține cont atât de interesele debitorului, cât și de cele ale creditorului, existând un just echilibru între acestea.

De asemenea, prin

Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 , Curtea a reținut că Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia din 4 septembrie 2012 pronunțată în Cauza Dumitru și alții împotriva României, a reținut, cu privire la situația concretă de aplicare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 , că nu se poate aprecia că însăși substanța dreptului reclamanților a fost afectată, iar eșalonarea plății creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă (paragraful 51). De asemenea, a apreciat că echilibrul dintre interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neexistând vreo dovadă potrivit căreia Guvernul nu ar avea intenția să respecte calendarul de plăți (paragrafele 49-50).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009

privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepție ridicată de Angela Chelaru și alții în Dosarul nr. 34.895/245/2011 al Judecătoriei Iași - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 octombrie 2012.