Decizia nr. 20/1999

Lucian Mihai - președinte

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Gheorghe Batranu - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Legea nr. 53/1992

privind protecția persoanelor handicapate și ale

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977

privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, excepție ridicată de Caramateescu Constantin în Dosarul nr. 1.492/1997 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26 ianuarie 1999, în prezenta autorului excepției, Caramateescu Constantin, a reprezentantului Direcției Generale de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București și în lipsa Asociației Umanitare "Bernadette", fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 2 februarie 1999 și, apoi, la data de 9 februarie 1999.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția de contencios administrativ, prin Încheierea din 4 septembrie 1998, pronunțată în Dosarul nr. 1.492/1997, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Legea nr. 53/1992

și ale

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977 , excepție ridicată de Caramateescu Constantin.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile

art. 1 din Legea nr. 53/1992

încalcă prevederile art. 46 și ale art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât din definirea notiunii de persoana handicapata rezultă că nu se asigura o protecție specială nediscriminatorie tuturor cetățenilor cu handicap. Aceasta pentru ca încadrarea în categoria persoanelor handicapate este condiționată de îndeplinirea cumulativa a doua cerințe, respectiv imposibilitatea de a se integra prin propriile posibilități atât în viața socială, cat și în cea profesională, excluzând astfel persoanele care nu mai sunt de "vârsta activa".

În ceea ce privește dispozițiile

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977 , astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 49/1997 , se susține ca acestea contravin principiilor consacrate în art. 48 și art. 21 din Constituție, deoarece pensionării de invaliditate care prezintă invaliditati ireversibile și cei care au împlinit o anumită vârsta și au o anumită vechime în munca, nefiind supuși revizuirii medicale periodice, nu au posibilitatea să obțină documente de atestare a eventualei modificări a gradului lor de invaliditate și nu pot ataca în justiție asemenea acte, dacă prin ele se cauzează vătămări ale drepturilor lor.

Instanța, exprimandu-și opinia, în conformitate cu prevederile

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, considera ca dispozițiile

art. 1 din Legea nr. 53/1992

și ale

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977

sunt neconstituționale.

În conformitate cu prevederile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere primit de la Guvern se apreciază ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. Textul

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 53/1992

- la definirea persoanelor handicapate - are în vedere toate categoriile de persoane handicapate. Referirea la integrarea "în viața socială și profesională" nu contravine principiilor protecției persoanelor handicapate și nici principiului egalității în drepturi, consacrate prin art. 46 și art. 16 alin. (1) din Constituție; nesupunerea la revizuiri medicale periodice a unor categorii de pensionari de invaliditate nu are nici o incidența cu principiul liberului acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție, și nu produce nici o vătămare în vreun drept al persoanelor respective. Prin urmare, dispozițiile

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977

nu încalcă nici prevederile art. 48 din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului și dispozițiile legale atacate, raportate la Constituție, precum și prevederile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este legal sesizată cu excepția de neconstituționalitate și este competența sa o soluționeze, în conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituție și ale

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată.

I. Autorul excepției de neconstituționalitate contesta în întregime

art. 1 din Legea nr. 53/1992 , dar în realitate se referă doar la dispozițiile alin. (1) al acestui articol, sustinand neconstituționalitatea modului de definire a persoanei handicapate.

Textul de lege contestat este următorul:

"Art. 1. - (1) Persoane handicapate, în înțelesul prezentei legi, sunt acele persoane care, datorită unor deficiente senzoriale, fizice sau mintale, nu se pot integra total sau parțial, temporar sau permanent, prin propriile lor posibilități, în viața socială și profesională, necesitand măsuri de protecție specială."

Din redactarea textului de lege rezultă că nu se face nici o discriminare între cetățeni, nefiind incalcate prevederile art. 16 din Constituție. Toți cetățenii care întrunesc condițiile prevăzute de aceste dispoziții beneficiază de aceeași protecție legală specială. Cerința îndeplinirii cumulative a doua condiții referitoare la neputință de a se integra total sau parțial, temporar sau permanent, atât în viața socială, cat și în cea profesională este deopotrivă valabilă pentru toți cetățenii care pretind ca sunt handicapati. Vârsta cetățenilor respectivi nu constituie însă un criteriu nici în aceasta privinta.

Este neîntemeiată susținerea potrivit căreia persoanele care nu mai sunt de vârsta activa ar fi excluse de la posibilitatea de a obține atestarea calității lor de persoane handicapate, deoarece chiar și după împlinirea vârstei de pensionare, dacă nu mai au capacitatea de a se integra prin propriile lor posibilități în viața profesională, sunt considerate handicapate, putând solicita atestarea acestei calități. Condițiile de încadrare în categoria de persoane handicapate, precum și căile de atac ce pot fi exercitate împotriva soluțiilor autorităților sanitare și administrative sunt reglementate prin alin. (2)-(4) ale

art. 1 din Legea nr. 53/1992 , ele fiind identice pentru toți cetățenii interesați. Măsurile de ocrotire specială de care se bucura persoanele handicapate sunt înscrise în celelalte articole din

Legea nr. 53/1992 , fiind însă în concordanta cu prevederile art. 46 din Constituție.

Eventuala aplicare gresita a acestor dispoziții legale de către anumite autorități nu conduce la concluzia ca ele ar contraveni normelor constituționale, aceasta fiind o chestiune ce intră în competența organelor îndrituite să soluționeze litigiul în cadrul exercitării căilor legale de atac, ceea ce excede atribuțiilor Curții Constituționale.

II. Examinând excepția formulată în privinta

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977 , Curtea constata ca

Legea nr. 53/1992

și

Legea nr. 3/1977

reglementează domenii diferite. Astfel,

Legea nr. 53/1992

reglementează măsurile de ocrotire specială a persoanelor handicapate, iar

Legea nr. 3/1977 , pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială. Interferenta celor două legi rezultă doar din faptul ca

Legea nr. 53/1992

prevede, printre drepturile și facilitățile acordate persoanelor handicapate ca măsuri de ocrotire specială, și posibilitatea pensionării cu reducerea limitei de vârsta și a vechimii în munca.

Textul de lege contestat, respectiv

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977 , astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 49/1997 , constituie o excepție de la regula generală înscrisă în alin. (1) al aceluiași articol cu privire la obligativitatea revizuirii medicale periodice a pensionarilor de invaliditate și este formulat astfel:

"(3) Nu sunt supuși revizuirii medicale periodice pensionării de invaliditate care:

a) prezintă invaliditati ireversibile;

b) au împlinit vârsta de 55 de ani, bărbații, și au o vechime în munca de cel puțin 30 de ani și de 50 de ani, femeile, și au o vechime în munca de cel puțin 25 de ani."

Acest text de lege nu face nici o discriminare și nu cuprinde nici o interdicție, ci doar absolvă de anumite obligații două categorii de pensionari de invaliditate, cărora nu li se mai poate retrage dreptul la pensie, ca urmare a rezultatelor revizuirilor medicale periodice. Faptul ca persoanele aparținând acestor categorii de pensionari de invaliditate nu sunt supuse revizuirii medicale periodice în baza

art. 31 din Legea nr. 3/1977

nu le împiedica să se adreseze comisiilor medicale competente, conform

Legii nr. 53/1992 , pentru a obține noi certificate de încadrare în anumite categorii de persoane handicapate, și nici sa conteste în fața instanțelor judecătorești refuzul de a elibera certificatul solicitat ori conținutul certificatului eliberat, dacă acesta le lezeaza interesele legitime.

Excluderea de la posibilitatea de a cere, pe calea revizuirii medicale, constatarea modificării gradului de invaliditate în care sunt încadrate anumite categorii de pensionari se regaseste în

art. 31 alin. (4) din Legea nr. 3/1977 , dar constituționalitatea acestui text nu a fost contestată.

De altfel, acest ultim text de lege se referă doar la calitatea de pensionar și nu la calitatea de persoana handicapata. Stabilirea condițiilor în care pensionarea se considera definitivă și a celor în care se poate cere încadrarea în alta categorie ori recalcularea drepturilor de pensie este atributul legiuitorului. Prin modul de reglementare a acestor probleme nu s-a adus nici o ingradire dreptului oricărui cetățean de a se adresa justiției pentru a solicita recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei în cazul vatamarii într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ, nefiind incalcate nici dispozițiile art. 21 și nici ale art. 48 din Constituție.

În acest sens Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 357 din 14 octombrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 22 ianuarie 1998, ca cel interesat se poate adresa instanței de contencios administrativ, în temeiul

Legii nr. 29/1990 , chiar dacă legea nu prevede în mod expres calea de atac împotriva unui act administrativ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Legea nr. 53/1992

privind protecția persoanelor handicapate și a dispozițiilor

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 3/1977

privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, ridicată de Caramateescu Constantin în Dosarul nr. 1.492/1997 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 februarie 1999.