Decizia nr. 39/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Ion Bonini - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 214 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Prescura Vasile în Dosarul nr. 800/1998 al Tribunalului Brăila.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 4 martie 1999 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 11 martie 1999.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 8 decembrie 1998 Tribunalul Brăila a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 214 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Prescura Vasile, prin apărătorul sau, în Dosarul nr. 800/1998 aflat pe rolul acelei instanțe.

În motivarea excepției se arata ca dispozițiile art. 214 alin. 3 din Codul penal, care instituie un regim de favoare pentru cazul în care bunul încredințat spre administrare sau conservare este în întregime sau în parte proprietatea statului, contravin dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție. Tratamentul inegal pe care îl generează dispoziția legală criticata face ca, în cazul în care partea vătămată este o societate cu capital integral sau în parte de stat, sa nu se poată aplica prevederile art. 131 alin. 2 din Codul penal, privitoare la retragerea plângerii prealabile. Autorul excepției mai arata ca în speta partea vătămată a comunicat că nu exista prejudiciu și nu înțelege să se constituie parte civilă, în condițiile în care, în perioada respectiva, s-au înregistrat sporuri în greutate la ovinele din ferma, chiar peste media obișnuită, iar numărul lor nu a scăzut. În aceste condiții, dacă ar fi egalitate de tratament, ar exista posibilitatea ca partea vătămată să poată retrage plângerea prealabilă, lucru cu neputință în condițiile în care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, astfel cum se prevede în prezent.

Exprimandu-și opinia asupra excepției, Tribunalul Brăila arata ca aceasta este intemeiata, deoarece diferentierea modului de punere în mișcare a acțiunii penale, după cum bunul este sau nu proprietatea statului, contravine dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se susține ca excepția este neîntemeiată, deoarece lipsa plângerii prealabile sau retragerea ei inlatura numai răspunderea penală, nu și incriminarea.

În punctul de vedere al Guvernului se arata ca excepția de neconstituționalitate este intemeiata. Se precizează ca art. 214 din Codul penal a fost recent completat cu alin. 2 și 3, prin

Legea nr. 140/1996

pentru modificarea și completarea Codului penal, însă, din eroare, dispozițiile alin. 3 nu au fost corelate cu prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție. Deși aceste dispoziții constituționale prevăd necesitatea ca pentru întreaga proprietate privată, indiferent de titularul ei, sa existe un singur regim juridic, totuși Codul penal conține - în ceea ce privește punerea în mișcare a acțiunii penale - regimuri diferite. Astfel, dacă bunurile încredințate spre administrare sau conservare fac parte din categoria proprietății private aparținând cetățenilor, acțiunea penală împotriva celui care, cu rea-credința, a pricinuit pagube acestora poate fi pusă în mișcare numai în baza plângerii prealabile a persoanei vătămate. În schimb, dacă paguba pricinuită cu ocazia administrării sau conservării privește proprietatea privată a statului, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare din oficiu, nemaifiind condiționată de existenta plângerii prealabile a persoanei vătămate. Desigur - se arata în continuare în punctul de vedere al Guvernului - este de atributul legiuitorului sa aleagă cea mai buna soluție legislativă, optand fie pentru condiționarea punerii în mișcare a acțiunii penale de plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în toate cazurile, fie pentru punerea în mișcare din oficiu, indiferent de titular. Constituția interzice însă ca legea sa conțină reglementări distincte cu privire la ocrotirea proprietății private. Or, tocmai în aceasta consta neconstituționalitatea dispozițiilor art. 214 alin. 3 din Codul penal, de vreme ce acestea ocrotesc, în condiții speciale, numai proprietatea privată a statului, nu și proprietatea privată a celorlalte persoane fizice sau juridice. În concluzie, se apreciază ca dispozițiile alin. 3 al art. 214 din Codul penal trebuie considerate ca parțial neconstituționale, în măsura în care instituie o reglementare specială pentru proprietatea privată a statului.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 ,

retine următoarele:

Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Critica de neconstituționalitate privește art. 214 alin. 3 din Codul penal, potrivit căruia: "Dacă bunul este proprietate privată, cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului, acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate."

Cu privire la aceste prevederi legale, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 5 din 4 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 5 martie 1999, constatând ca dispoziția "cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" din art. 214 alin. 3 din Codul penal este neconstitutionala.

În considerentele acestei decizii s-a reținut ca prin art. 214 alin. 3 din Codul penal se face o diferentiere neconstitutionala între protecția proprietății private a statului și protecția proprietății private a altor subiecte de drept, atunci când se precizează ca, dacă " bunul este proprietate privată, cu excepția cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate", contravenind prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituție.

Potrivit

art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, iar conform alin. (6) al aceluiași articol, într-o asemenea situație instanța judecătorească are obligația de a respinge ea însăși excepția ridicată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională. În raport cu aceste reglementări Curtea retine ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 214 alin. 3 din Codul penal a fost ridicată la data de 8 decembrie 1998, deci la o dată anterioară pronunțării

Deciziei nr. 5 din 4 februarie 1999 . De aceea, deși Curtea a fost legal sesizată, excepția a devenit ulterior inadmisibila și urmează a fi respinsă, confirmandu-se în acest fel caracterul obligatoriu al

Deciziei nr. 5 din 4 februarie 1999 .

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 214 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Prescura Vasile în Dosarul nr. 800/1998 al Tribunalului Brăila.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 1999.