Decizia nr. 204/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în ansamblul său, și a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) și (2), art. 13-19 și

art. 20-26 din Legea nr. 176/2010 , excepție ridicată de Kerekes Karoly în Dosarul nr. 340/43/2011 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de Cornelia Brîndușa Novac în Dosarul nr. 5.049/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul dosarelor conexate nr. 949D/2012 și nr. 1.100D/2012 ale Curții Constituționale.

La apelul nominal se prezintă, pentru partea Agenția Națională de Integritate, directorul Direcției juridice, control, relații publice și comunicare, Ioana Lazăr, cu delegații depuse la dosare. Lipsesc autorii excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzelor și arată că dosarele au fost conexate în Ședința din 20 noiembrie 2012, când Curtea, în temeiul art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , a dispus amânarea pronunțării pentru data de 27 noiembrie 2012 și, ulterior, pentru datele de 5 decembrie 2012, 11 decembrie 2012 și 12 decembrie 2012. La această dată, având în vedere imposibilitatea constituirii majorității prevăzute de art. 6 și

art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 , Curtea a dispus repunerea cauzelor pe rol pentru data de 12 februarie 2013, când Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 13 februarie 2013 și, ulterior, pentru datele de 28 februarie 2013, 28 martie 2013, 3 aprilie 2013, 4 aprilie 2013 și 18 aprilie 2013. La această dată, în temeiul

art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , Curtea a dispus repunerea cauzelor pe rol pentru data de 29 aprilie 2013.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Agenției Naționale de Integritate, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, pentru motivele expuse pe larg la termenele anterioare, reținute în încheierile de ședință.

Reprezentantul Ministerului Public, menținând concluziile formulate la termenele anterioare, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă în ceea ce privește prevederile

art. 13-19 din Legea nr. 176/2010

și ca neîntemeiată în ceea ce privește celelalte prevederi ale aceleiași legi, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 aprilie 2012, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 17 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 340/43/2011, Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în ansamblul său, și a art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) și (2), art. 13-19 și

art. 20-26 din Legea nr. 176/2010 .

Excepția a fost ridicată de Kerekes Karoly într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate în legătură cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.

Prin Încheierea din 2 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5.049/2/2011, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în ansamblul său, și a art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) și (2), art. 13-19 și

art. 20-26 din Legea nr. 176/2010 .

Excepția a fost ridicată de Cornelia Brîndușa Novac într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate în legătură cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia formulează, pe de o parte, critici de neconstituționalitate extrinsecă, potrivit cărora modul de adoptare a

Legii nr. 176/2010

contravine art. 75 alin. (4) și (5) din Constituție. Astfel, prevederile art. 13-19 și art. 27-32 au fost adoptate de Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată, și de Senat, în calitate de Cameră decizională, deși domeniul de reglementare al acestor texte de lege este de instituire a unor fapte ca având natură contravențională, a unor proceduri de soluționare a plângerilor contravenționale și de incriminare a unor fapte ca infracțiuni. Or, potrivit art. 75 alin. (1) raportat la art. 73 alin. (3) lit. h), m) și art. 44 din Constituție, aceste legi de natură organică se supun spre dezbatere Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, și Camerei Deputaților, în calitate de Cameră decizională. În cauza de față, textul adoptat de Camera Deputaților a suferit o serie de modificări la Senat, inclusiv în ceea ce privește art. 13-19 și art. 27-32 din lege, astfel încât revenirea acestor texte de lege la Camera sesizată era obligatorie, Camera Deputaților având competența de a decide în mod definitiv, în procedură de urgență.

De asemenea, autorii susțin că la adoptarea textului

Legii nr. 176/2010

nu au fost avute în vedere dispozițiile obligatorii ale

Deciziei Curții Constituționale nr. 1.018 din 19 iulie 2010 . Textul

Legii nr. 176/2010 , în forma în care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 2 septembrie 2010, este o reproducere fidelă a textului legii care a fost declarată neconstituțională prin decizia menționată. Or, potrivit jurisprudenței Curții (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 91 din 10 octombrie 1995), Parlamentul nu este îndreptățit să confirme o normă neconstituțională, care își păstrează acest caracter cât timp legiuitorul nu a modificat-o. Tot astfel, nici modificarea sau completarea dispoziției legale criticate nu poate acoperi neconstituționalitatea constatată de către Curtea Constituțională, actele normative succesive de modificare și completare fiind lovite de același viciu de neconstituționalitate în măsura în care confirmă soluția legislativă declarată neconstituțională din punct de vedere intrinsec sau extrinsec.

Pe de altă parte, autorii excepției formulează critici de neconstituționalitate intrinsecă, referindu-se, în principal, la faptul că Agenția Națională de Integritate, prin natura ei, reprezintă, în continuare, o structură paraconstituțională, nepermisă de Legea fundamentală. Prin activitatea și procedurile specifice, aceasta reprezintă o instituție cu caracter jurisdicțional, ceea ce contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) raportat la art. 116 alin. (2) și art. 126 alin. (1). Astfel, procedura de evaluare a averii, a conflictelor de interese și a incompatibilităților, urmată de inspectorii de integritate, prezintă elemente specifice activității organelor de cercetare penală sau instanțelor judecătorești, astfel: în cadrul activității de evaluare, inspectorii de integritate administrează și evaluează probe, solicită informații necesare de la orice instituție, autoritate publică, persoană juridică de drept public ori privat, solicită efectuarea de expertize, în urma cărora apreciază, printr-un raport de evaluare, dacă averea este nejustificată sau dacă există conflicte de interese ori incompatibilități. Așadar, raportul de evaluare are efecte similare unui rechizitoriu/hotărâri judecătorești, inspectorul de integritate având, în realitate, competența legală de "a spune dreptul", activitate permisă numai instanțelor judecătorești.

Mai mult, sarcina probei este răsturnată, cel care a primit raportul de evaluare fiind în situația de a-și dovedi nevinovăția sau neîncălcarea dispozițiilor legale. Toate acestea demonstrează încălcarea art. 23 alin. (11), art. 44 alin. (8) și (9) și art. 124 alin. (2) din Constituție, dar și a considerentelor

Deciziei Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010 . Împrejurarea că raportul de evaluare poate fi contestat în justiție nu infirmă caracterul jurisdicțional al activității Agenției Naționale de Integritate, dat fiind că raportul întocmit de această autoritate enunță, în partea de concluzii, constatarea încălcării ordinii de drept, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aspect specific activității de jurisdicție. Un argument în plus îl constituie caracterul definitiv al actelor ce emană de la Agenția Națională de Integritate, acesta fiind specific actelor de jurisdicție.

Totodată, autorii susțin că prevederile

art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010

contravin art. 26 din Constituție, art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și considerentelor

Deciziei Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010 , deoarece prevăd, în continuare, obligația publicării declarațiilor de avere și de interese pe pagina de internet a Agenției Naționale de Integritate și a instituției unde persoanele vizate de lege au obligația de a le depune. Or, expunerea nejustificată și repetată pe pagina de internet sau la avizierul instituției a datelor referitoare la averea și interesele persoanelor cărora legea le este aplicabilă încalcă dreptul la viață privată. Averea este un atribut al persoanei, iar publicitatea acestui element, chiar și numai prin indicarea locului situării, încalcă dreptul persoanelor vizate de

Legea nr. 176/2010

la imagine proprie și la viață privată și produce, totodată, noi criterii de discriminare, în baza situației materiale, în contradicție cu art. 16 din Constituție și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În susținerea criticii de neconstituționalitate sunt invocate

deciziile Curții Constituționale nr. 1.018 din 19 iulie 2010

și nr. 415 din 14 aprilie 2010, precum și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în Cauza Stafford împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 2002.

Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că prevederile de lege contestate nu contravin dispozițiilor constituționale, întrucât activitatea Agenției Naționale de Integritate nu este o activitate cu caracter jurisdicțional, atâta vreme cât această autoritate nu pronunță hotărâri cu putere de lucru judecat, nu are competența de a soluționa în mod irevocabil litigii și nici de a sancționa încălcările legii, ci doar, prin intermediul inspectorilor de integritate, evaluează anumite situații, în sensul de a aprecia dacă acestea intră sau nu în câmpul noțiunilor de incompatibilitate sau conflict de interese. De asemenea, consideră că prevederile

Legii nr. 176/2010

sunt constituționale, deoarece între data publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010

și data intrării în vigoare a

Legii nr. 176/2010 , activitatea Agenției Naționale de Integritate a fost suspendată, iar acest act normativ conține dispoziții care reglementează situația probelor administrate și a actelor procesuale efectuate la instanțe și organele de urmărire penală înainte de data publicării deciziei Curții, astfel că această decizie are putere numai pentru viitor, neinfluențând situația respectivelor acte. Prin urmare, Agenția Națională de Integritate desfășoară doar o activitate de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfășura o activitate de judecată în sensul celor constatate prin

Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 .

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, referitor la criticile de neconstituționalitate privind procedura de legiferare, precizează că, prin

Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010 , Curtea Constituțională a stabilit că legea criticată a fost adoptată cu respectarea principiului bicameralismului, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 61 alin. (1) din Constituție. Arată că o inițiativă legislativă poate fi modificată ori completată de prima Cameră sesizată, fără ca decizia acesteia să fie limitată de conținutul inițiativei legislative în forma depusă de inițiator, după cum tot astfel, Camera decizională are dreptul de a modifica, de a completa ori de a renunța la inițiativa în cauză.

De asemenea, legea supusă controlului de constituționalitate este în concordanță cu jurisprudența Curții Constituționale, în condițiile în care obiectul de reglementare al inițiativei legislative supuse dezbaterii Camerei Deputaților, în calitate de primă Cameră sesizată, este același cu cel al legii adoptate de Senat, în calitate de Cameră decizională, iar în dezbaterea unei inițiative legislative, Camerele au un drept propriu de decizie, pe care Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, l-a limitat numai la obligativitatea dezbaterii în ambele Camere a acelorași texte (același conținut și aceeași formă ale inițiativei legislative) și nu la obligativitatea adoptării unor soluții identice. Invocă, în acest sens,

deciziile Curții Constituționale nr. 1.093 din 15 octombrie 2008

și nr. 710 din 6 mai 2009.

Referitor la celelalte critici de neconstituționalitate, Guvernul arată că Agenția Națională de Integritate este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, fiind înființată prin lege organică, în conformitate cu dispozițiile art. 117 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. t) și art. 76 alin. (1) din Constituție. Având în vedere activitățile administrative desfășurate de Agenție, pe baza unei proceduri administrative stabilite de lege și supuse controlului judecătoresc, apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin art. 124 alin. (2) și art. 126 alin. (1) din Constituție. Agenția Națională de Integritate nu desfășoară o activitate de jurisdicție, deoarece nu soluționează cazuri litigioase, nu pronunță hotărâri cu autoritate de lucru judecat, procedura de evaluare neidentificându-se cu principiile care guvernează procedura jurisdicțională.

Totodată, apreciază că este respectat principiul constituțional privind separația puterilor în stat, deoarece raportul de evaluare întocmit de inspectorul de integritate poate fi contestat la instanța judecătorească competentă, conform procedurii prevăzute de lege, acest raport neproducând efecte juridice până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii instanței judecătorești.

Cu privire la obligația depunerii declarațiilor de avere și de interese, consideră că reglementarea criticată nu conține dispoziții discriminatorii, ci se aplică tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de norma legală. Invocă, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 1.082 din 8 septembrie 2009 .

Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere exprimat anterior în Dosarul nr. 1.528D/2011 al Curții Constituționale, prilej cu care a apreciat că prevederile din

Legea nr. 176/2010

supuse controlului de constituționalitate sunt neconstituționale, deoarece anumite soluții legislative prevăzute de aceste texte legale sunt similare celor declarate neconstituționale prin

deciziile Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010

și nr. 1.018 din 19 iulie 2010.

Astfel, precizează că

art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010 , care reglementează afișarea și menținerea declarațiilor de avere și ale declarațiilor de interese pe pagina de internet a instituției ori la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acestora, art. 12, potrivit căruia Agenția îndeplinește activitatea de evaluare din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice ori juridice, art. 15, care dă posibilitatea inspectorului de integritate să solicite tuturor instituțiilor și autorităților publice, alte persoane juridice de drept public sau privat, precum și persoanelor fizice, documentele și informațiile necesare desfășurării activității de evaluare și, corelativ, obligația acestora de a le transmite, în termen de cel mult 30 de zile, precum și art. 16 din legea criticată, care reglementează posibilitatea de a se dispune efectuarea unei expertize extrajudiciare pentru lămurirea tuturor aspectelor privind diferențele semnificative, mențin soluțiile legislative declarate ca fiind neconstituționale prin

Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 , astfel încât contravin art. 147 alin. (4) din Constituție. Dată fiind puterea de lucru de judecat de care se bucură, alături de actele jurisdicționale, și deciziile Curții Constituționale, atât sub aspectul dispozitivului, dar și al considerentelor pe care se sprijină acesta, Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate încalcă și dispozițiile art. 1 alin. (3) și (4), art. 23 alin. (11), art. 26, art. 124 alin. (2) și art. 126 alin. (2) din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosare de Agenția Națională de Integritate, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în ansamblul său, și prevederile art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) și (2), art. 13-19 și

art. 20-26 din Legea nr. 176/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010.

Prevederile

art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010

stabilesc atribuțiile Agenției Naționale de Integritate de desfășurare a activității de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege; art. 6 alin. (1) lit. e) instituie una dintre atribuțiile persoanelor responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declarațiile de avere și declarațiile de interese, constând în afișarea și menținerea declarațiilor de avere și ale declarațiilor de interese, pe pagina de internet a instituției, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu; art. 10 enumeră activitățile desfășurate de inspectorii de integritate; art. 12 alin. (1) și (2) reglementează îndeplinirea, de către Agenție, a activității de evaluare din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice; art. 13-19 cuprind reguli privind evaluarea averii, iar art. 20-26 privesc evaluarea conflictelor de interese și a incompatibilităților.

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, art. 26 referitor la viața intimă, familială și privată, art. 44 alin. (8) și (9) privind prezumția de liceitate a averii și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții numai în condițiile legii, art. 75 alin. (4) și (5) privind procedura adoptării unor prevederi de către prima Cameră sesizată și de către Camera decizională, art. 116 alin. (2) privind organizarea altor organe de specialitate, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, precum și dispozițiilor cuprinse în art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie și art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

1. Din analiza actelor aflate la dosare, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în Dosarul nr. 340/43/2011 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și în Dosarul nr. 5.049/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în cauze având ca obiect anularea rapoartelor de evaluare prin care Agenția Națională de Integritate a identificat elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al conflictelor de interese.

În aceste condiții, Curtea constată că dispozițiile

art. 13-19 cuprinse în secțiunea a 2-a "Evaluarea averii" din Legea nr. 176/2010

nu au legătură cu soluționarea cauzelor câtă vreme litigiile deduse judecății instanțelor judecătorești se circumscriu sferei de incidență a prevederilor art. 20-26 cuprinse în secțiunea a 3-a "Evaluarea conflictelor de interese și a incompatibilităților" din

Legea nr. 176/2010 . Așa fiind, ținând seama de exigențele

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit căruia aceasta "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei", Curtea urmează a respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 13-19 din Legea nr. 176/2010 .

2. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a celorlalte prevederi de lege criticate, Curtea constată următoarele:

Referitor la criticile de neconstituționalitate extrinsecă a

Legii nr. 176/2010 , Curtea reține că Legea privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative a fost supusă controlului de constituționalitate a priori, exercitat prin raportare la dispozițiile art. 75 alin. (4) și (5) din Constituție, invocate și în cauza de față (a se vedea

Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010). Cu acel prilej, Curtea a statuat că legea a fost adoptată cu respectarea principiului bicameralismului, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 61 alin. (1) din Constituție și că, "în practică, [...], se pot ivi situații în care unul și același act normativ să cuprindă dispoziții care aparțin mai multor domenii de reglementare, care intră în competența decizională a ambelor Camere. Pentru astfel de situații, dispozițiile art. 75 alin. (4) și (5) din Constituție prevăd că, «În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în competența sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă și cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgență», respectiv «Dispozițiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător și în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competența decizională aparține primei Camere.»"

În aceste condiții, întrucât criteriile de partajare a competențelor celor două Camere, precum și modalitatea de soluționare a unor eventuale conflicte de competențe sunt expres prevăzute în Legea fundamentală, Curtea a constatat că fiecare Cameră a Parlamentului este obligată să aplice întocmai dispozițiile art. 75 din Constituție.

Considerentele reținute în

Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010 , citată mai sus, își păstrează valabilitatea și în cauza de față, Curtea reținând, din urmărirea procesului legislativ, desfășurat în cele două Camere ale Parlamentului ulterior acestei decizii, că Legea privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de primă Cameră sesizată, și de Senat, în calitate de Cameră decizională, devenind, ulterior promulgării,

Legea nr. 176/2010 .

În continuare, referitor la criticile de neconstituționalitate intrinsecă vizând, în principal, presupusul caracter jurisdicțional al activității desfășurate de Agenția Națională de Integritate, Curtea constată că acestea au mai fost examinate de instanța de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori. Astfel, Curtea a statuat că Agenția desfășoară o activitate de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfășura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010

(a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, și

Decizia nr. 1.042 din 11 decembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 8 februarie 2013).

De asemenea, Curtea a mai reținut că funcția jurisdicțională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicție de a spune dreptul, de a soluționa printr-o hotărâre învestită cu puterea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective și de a dispune, în condițiile legii, măsuri restrictive. Această funcție se circumscrie activității jurisdicționale propriu-zise, care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate și oralitate.

Prin urmare, având în vedere aceste elemente, Curtea a constatat că Agenția Națională de Integritate nu desfășoară o activitate de jurisdicție, ci una administrativă, deoarece se realizează și din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate și contradictorialitate și deoarece în competența sa nu intră soluționarea unor cazuri litigioase și nici sancționarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenția Națională de Integritate nu pronunță hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmește rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situații cu semnificație juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanțelor de judecată sau, după caz, a altor autorități și instituții competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

Totodată, Curtea nu a reținut nici critica vizând presupusa încălcare a prezumției de nevinovăție, deoarece acest principiu este susceptibil de opozabilitate numai în materie penală. De asemenea, Curtea a constatat ca fiind neîntemeiată critica referitoare la compararea raportului de evaluare întocmit de inspectorul de integritate cu rechizitoriul, deoarece acest din urmă act produce efecte juridice față de un cetățean învinuit/inculpat într-o cauză, legitimând luarea unui set de măsuri restrictive. În plus, în condițiile legii, raportul inspectorului de integritate poate fi contestat la instanța de contencios administrativ (a se vedea, în sensul celor de mai sus,

Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012).

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate vizând încălcarea dreptului fundamental la viață intimă, familială și privată prin publicarea declarațiilor de interese, Curtea subliniază că dreptul la viață intimă, familială și privată nu este absolut, ci, în anumite condiții, acesta poate fi supus anumitor limitări ori restricții sau ingerințe din partea autorităților (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009).

În același sens, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilește prin art. 8 paragraful 2 că dreptul la respectarea vieții private poate face obiectul unor restricții dacă sunt prevăzute de lege și dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora.

Aplicând aceste principii în prezenta cauză, Curtea constată, pe de o parte, că soluția legislativă a publicării declarațiilor de interese este justificată prin prisma scopului legal al Agenției Naționale de Integritate de asigurare a integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenire a corupției instituționale, iar, pe de altă parte, că publicarea acestor declarații se realizează, potrivit

art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010 , prin anonimizarea datelor cu caracter personal, fiind astfel asigurate garanții împotriva unor ingerințe arbitrare. În aceste condiții, Curtea nu poate reține critica privind încălcarea dispozițiilor art. 26 din Constituție și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În sfârșit, Curtea constată că, în raport de criticile formulate, prevederile de lege nu contravin celorlalte dispoziții din Legea fundamentală invocate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 13-19 din Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, excepție ridicată de Kerekes Karoly în Dosarul nr. 340/43/2011 al Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de Cornelia Brîndușa Novac în Dosarul nr. 5.049/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceiași autori în aceleași dosare ale acelorași instanțe judecătorești și constată că celelalte prevederi criticate din

Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 aprilie 2013.