Decizia nr. 207/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, excepție ridicată de Nicolae Robu în Dosarul nr. 874/59/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 1.449D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se prezintă, pentru partea Agenția Națională de Integritate, directorul Direcției juridice, control, relații publice și comunicare, Ioana Lazăr, cu delegație depusă la dosar. Lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că dezbaterile inițiale au avut loc în ședința publică din 21 februarie 2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 28 februarie 2013 și, ulterior, pentru datele de 28 martie 2013, 3 aprilie 2013, 4 aprilie 2013 și 18 aprilie 2013. La această dată, în temeiul

art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol pentru data de 29 aprilie 2013.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Agenției Naționale de Integritate, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, pentru motivele expuse pe larg la termenele anterioare.

Reprezentantul Ministerului Public, menținând concluziile formulate la termenele anterioare, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă în ceea ce privește prevederile

art. 13-19 din Legea nr. 176/2010

și ca neîntemeiată în ceea ce privește celelalte prevederi ale

Legii nr. 176/2010 , sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 874/59/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Excepția a fost ridicată de Nicolae Robu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursurilor declarate împotriva Sentinței civile nr. 127 din 27 februarie 2012 și a Încheierii din 20 februarie 2012, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal într-o cauză având ca obiect anularea unui raport de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate cu privire la încălcarea regimului juridic al incompatibilităților.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că

Legea nr. 176/2010

contravine Constituției, prin aceea că păstrează, în esență, conținutul normativ al prevederilor

Legii nr. 144/2007 , declarate neconstituționale prin

Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 .

În continuare arată că, în cauză, își mențin relevanța considerentele reținute de Curtea Constituțională în legătură cu prevederile

Legii nr. 144/2007 , întrucât legiuitorul nu a modificat sub niciun aspect atribuțiile Agenției cu privire la constatarea incompatibilităților, menținând aceeași procedură administrativă în cuprinsul unor dispoziții cu caracter normativ identic cu cele din vechea reglementare (art. 15,

art. 20-26 din Legea nr. 176/2010 ) și operând doar o modificare a denumirii actului de control.

Totodată, susține că publicarea declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese încalcă dreptul la viață privată, astfel cum Curtea Constituțională a reținut în privința dispozițiilor cuprinse în

Legea nr. 144/2007 .

În fine, consideră că prevederile

art. 34 alin. (2) din Legea nr. 176/2010

încalcă art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece instituie o situație retroactivă, fără a fi îndeplinite exigențele fundamentale: prevederile care retroactivează nu sunt mai favorabile și nu reglementează în materia penală ori contravențională.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază drept întemeiată critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 15, art. 20-26, art. 6 alin. (1) lit. e), f), g), art. 7 alin. (2) și

art. 5 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 , sens în care invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010 . Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 34 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 , instanța judecătorească apreciază că aceasta nu este întemeiată, întrucât deciziile Curții Constituționale produc efecte obligatorii pentru viitor și, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001 , "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior".

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care precizează că Agenția Națională de Integritate este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, fiind înființată prin lege organică, în conformitate cu dispozițiile art. 117 alin. (3) din Constituție. Având în vedere statutul constituțional al justiției și activitățile administrative desfășurate de Agenție, pe baza unei proceduri administrative stabilite de lege și supuse controlului judecătoresc, apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor art. 124 alin. (2) și art. 126 alin. (1) din Constituție. Agenția Națională de Integritate nu desfășoară o activitate de jurisdicție, deoarece nu soluționează cazuri litigioase, nu pronunță hotărâri cu autoritate de lucru judecat, procedura de evaluare neidentificându-se cu principiile care guvernează procedura jurisdicțională.

Totodată, apreciază că este respectat principiul constituțional privind separația puterilor în stat, deoarece raportul de evaluare întocmit de inspectorul de integritate poate fi contestat la instanța competentă, conform procedurii prevăzute de lege, acest raport neproducând efecte juridice până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii instanței judecătorești.

Cu privire la obligația depunerii declarațiilor de avere și de interese, consideră că reglementarea criticată, instituită în considerarea necesității de a preveni faptele de corupție în cazul categoriilor de personal individualizate de legiuitor, nu contravine dispozițiilor art. 26 din Constituție.

Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere exprimat anterior în Dosarul nr. 1.528D/2011 al Curții Constituționale. Cu acel prilej, Avocatul Poporului a apreciat că prevederile din

Legea nr. 176/2010

supuse controlului de constituționalitate sunt neconstituționale în măsura în care mențin soluțiile legislative care au fost constatate, prin

deciziile Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010

și nr. 1.018 din 19 iulie 2010, ca fiind în contradicție cu dispozițiile Legii fundamentale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de Agenția Națională de Integritate, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

Legii nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) și (4) privind trăsăturile statului român și principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, art. 26 referitor la viața intimă, familială și privată, art. 44 alin. (8) și (9) referitor la prezumția de liceitate a averii și la confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții numai în condițiile legii, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, art. 126 alin. (1) și (2) referitor la realizarea justiției și stabilirea competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată și art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curții Constituționale.

De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

1. Din analiza actelor aflate la dosar, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în Dosarul nr. 874/59/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal cu prilejul soluționării recursurilor declarate împotriva Sentinței civile nr. 127 din 27 februarie 2012 și a Încheierii din 20 februarie 2012, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal într-o cauză având ca obiect anularea unui raport de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate cu privire la încălcarea regimului incompatibilităților.

În aceste condiții, Curtea constată că dispozițiile

art. 13-19 cuprinse în secțiunea a 2-a "Evaluarea averii" din Legea nr. 176/2010

nu au legătură cu soluționarea cauzei, câtă vreme litigiul dedus judecății instanței judecătorești se circumscrie sferei de incidență a prevederilor art. 20-26 cuprinse în secțiunea a 3-a "Evaluarea conflictelor de interese și a incompatibilităților" din

Legea nr. 176/2010 . Așa fiind, ținând seama de exigențele

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit căruia aceasta "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei", Curtea urmează a respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 13-19 din Legea nr. 176/2010 .

2. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a celorlalte prevederi de lege criticate, Curtea constată următoarele:

Referitor la criticile de neconstituționalitate vizând, în principal, presupusul caracter jurisdicțional al activității desfășurate de Agenția Națională de Integritate, Curtea constată că acestea au mai fost examinate de instanța de contencios constituțional cu prilejul soluționării unor excepții de neconstituționalitate. Astfel, Curtea a statuat că Agenția desfășoară o activitate de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfășura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010 (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, și

Decizia nr. 1.042 din 11 decembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 8 februarie 2013).

De asemenea, Curtea a mai reținut că funcția jurisdicțională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicție de a spune dreptul, de a soluționa printr-o hotărâre învestită cu puterea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective și de a dispune, în condițiile legii, măsuri restrictive. Această funcție se circumscrie activității jurisdicționale propriu-zise care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate și oralitate.

Prin urmare, având în vedere aceste elemente, Curtea a constatat că Agenția Națională de Integritate nu desfășoară o activitate de jurisdicție, ci una administrativă, deoarece se realizează și din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate și contradictorialitate și deoarece în competența sa nu intră soluționarea unor cazuri litigioase și nici sancționarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenția Națională de Integritate nu pronunță hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmește rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situații cu semnificație juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanțelor de judecată sau, după caz, a altor autorități și instituții competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

Totodată, Curtea nu a reținut nici critica vizând presupusa încălcare a prezumției de nevinovăție, deoarece acest principiu este susceptibil de opozabilitate numai în materie penală (a se vedea

Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012).

Referitor la critica de neconstituționalitate vizând presupusul caracter retroactiv al prevederilor

art. 34 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 , Curtea constată, în acord cu jurisprudența sa, că aceasta este neîntemeiată. Astfel, fără a fi contrare principiului neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale, prevederile de lege criticate nu fac decât să reglementeze - pe cale legală - efectele

Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010

referitoare la actele efectuate în cadrul Agenției, rămase definitive până la publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, acte care rămân valabile, deoarece, potrivit art. 147 alin. (4) teza finală din Constituție, "De la data publicării, deciziile [...] au putere numai pentru viitor." (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 789 din 27 septembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 810 din 3 decembrie 2012).

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate vizând încălcarea dreptului fundamental la viață intimă, familială și privată prin publicarea declarațiilor de interese, Curtea subliniază, mai întâi, că dreptul la viață intimă, familială și privată nu este un drept absolut, ci, în anumite condiții, acesta poate fi supus anumitor limitări ori restricții sau ingerințe din partea autorităților (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009).

În același sens, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilește prin art. 8 paragraful 2 că dreptul la respectarea vieții private poate face obiectul unor restricții dacă sunt prevăzute de lege și dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora.

Aplicând aceste principii în prezenta cauză, Curtea constată, pe de o parte, că soluția legislativă a publicării declarațiilor de interese este justificată prin prisma scopului legal al Agenției Naționale de Integritate de asigurare a integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenire a corupției instituționale, iar pe de altă parte, că publicarea acestor declarații se realizează, potrivit

art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010 , prin anonimizarea datelor cu caracter personal. În aceste condiții, Curtea nu poate reține critica privind încălcarea dispozițiilor art. 26 din Constituție și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În sfârșit, în raport de criticile formulate în cauză, Curtea constată că prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate nu conțin norme contrare celorlalte dispoziții din Legea fundamentală invocate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 13-19 din Legea nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, excepție ridicată de Nicolae Robu în Dosarul nr. 874/59/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe judecătorești și constată că celelalte prevederi ale

Legii nr. 176/2010

privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea

Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 aprilie 2013.