Decizia nr. 249/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011

privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, excepție ridicată de Societatea Comercială "Labormed Pharma" - S.A., cu sediul în București, în Dosarul nr. 6.925/2/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 121D/2013.

La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, avocații Valeriu Stoica și Bogdan Dragoș, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, și, pentru partea Casa Națională de Asigurări de Sănătate, consilierii juridici Anca Raiciu și Niculae Constantin Robert, cu delegație depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentanților părților. Reprezentantul autoarei excepției de neconstituționalitate, avocat Valeriu Stoica, solicită restrângerea obiectului excepției de neconstituționalitate, arătând că renunță la "elementul" care vizează includerea taxei pe valoarea adăugată în baza de calcul a taxei clawback, respectiv sintagma finală din cuprinsul

art. 3^1 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , având în vedere faptul că excepția a fost ridicată înainte de pronunțarea

Deciziei Curții Constituționale nr. 39 din 5 februarie 2013 , prin care Curtea a constatat că sintagma "care include și taxa pe valoarea adăugată" este neconstituțională.

Susține că determinarea sferei subiecților obligați la plata taxei clawback prin art. 1 din ordonanța criticată introduce o discriminare între deținătorii de autorizații de punere pe piață și ceilalți "agenți economici" care contribuie și ei la producerea deficitului la bugetul de compensare a medicamentelor, dar care, spre deosebire de deținătorii de autorizații de punere pe piață, nu sunt obligați să plătească taxa de clawback pentru a-l acoperi, ceea ce este contrar art. 16 din Constituție.

De asemenea, arată că discriminarea nu vizează includerea taxei pe valoarea adăugată în formula de calcul, ci elementul de noutate în susținerea excepției de neconstituționalitate îl constituie "discriminarea pe verticală", realizată între deținătorii autorizațiilor de punere pe piață, care sunt singurii obligați să acopere deficitul fondului de compensare a medicamentelor prin taxa clawback, și restul "agenților economici" implicați în comercializarea medicamentelor, distribuitori, farmacii, spitale private, aspecte ce nu au mai fost analizate de instanța de contencios constituțional.

În acest sens, menționează jurisprudența Curții Constituționale în materie, invocând, totodată, obligativitatea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului inclusiv pentru instanța de contencios constituțional.

În continuare expune pe larg aspectele invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost motivată în fața instanței de judecată. În final, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și depune concluzii scrise.

Pentru lămurirea unor aspecte, doamna judecător Iulia Antoanella Motoc adresează o întrebare reprezentanților autoarei excepției referitoare la afirmația potrivit căreia jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este obligatorie inclusiv pentru instanța de contencios constituțional.

Avocatul Valeriu Stoica arată că, potrivit art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Or, într-o atare situație, când se vorbește de Convenție, se are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care face "bloc comun cu Convenția". Astfel, prevederile criticate ar trebuie să fie în acord atât cu Constituția, respectiv "blocul de constituționalitate", care include atât Constituția, cât și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Reprezentantul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate arată că modalitatea de stabilire a contribuției clawback a mai făcut obiectul excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie.

De asemenea, arată că, potrivit prevederilor constituționale ale art. 34, dreptul la ocrotirea sănătății este garantat, statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea sănătății publice. Or, prin introducerea acestei noi surse de contribuții, care se constituie venit la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate s-a urmărit tocmai asigurarea unui acces neîntrerupt al populației la medicamente.

În continuare arată că dispozițiile criticate impun în mod nediferențiat tuturor contribuabililor vizați de acestea obligația de a plăti această taxă. Totodată, explică modul de calcul al acestei contribuții potrivit normelor legale în vigoare, arătând că prețul de distribuție al medicamentelor este însă limitat. Astfel, din coroborarea prevederilor legale în materie reiese că între deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor și distribuitori nu există identitate de cauză, deoarece, pe de o parte, prețul de producător este propus de deținătorul de autorizație de punere pe piață (APP) sau de reprezentant, fără ca acesta să depășească cel mai mic preț ori să fie cel mult egal cu cel mai mic preț al aceluiași medicament din țările menționate în Normele privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman, aprobate prin

Ordinul ministrului sănătății nr. 75/2009 . Pe de altă parte, prețul de distribuție al medicamentelor este limitat, potrivit art. 20 din Normele privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman, aprobate prin ordinul menționat anterior, la maximum 35 de lei, adaos ce include toate cheltuielile de distribuție.

În final, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, întrucât nu sunt încălcate prevederile constituționale invocate în susținerea acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, sens în care arată că dispozițiile criticate ridică o problemă de constituționalitate din perspectiva art. 16 din Constituție, prin omisiunea de a trata în mod egal situații juridice care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

În ceea ce privește celelalte critici, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, sens în care apreciază că sunt valabile considerentele reținute de Curtea Constituțională în jurisprudența sa în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 6.925/2/2012, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011

privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, excepție ridicată de Societatea Comercială "Labormed Pharma" - S.A., cu sediul în București, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a unei notificări comunicate în temeiul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, următoarele:

1. Din prevederile criticate rezultă că taxa de clawback se datorează pentru consumul total de medicamente, generat atât de consumul de medicamente cuprinse în programele naționale de sănătate, cât și cel care nu formează obiectul unor astfel de programe.

Totodată, din ansamblul reglementărilor în materie rezultă că nu toți producătorii de medicamente ori deținătorii de autorizații de punere pe piață participă automat la aceste programe naționale de sănătate. În consecință, în mod firesc, producătorii ori titularii de autorizație care nu participă la aceste programe naționale nu generează consum de medicamente aferent acestor programe.

Dispozițiile

art. 1 și 3^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011

impun în mod nediferențiat tuturor contribuabililor vizați de acest act normativ - deținătorii de autorizații de punere pe piață, respectiv reprezentanții legali ai acestora - obligația de a plăti o taxă calculată asupra unei valori - consumul total de medicamente - care include între altele și consumul de medicamente din cadrul unor programe naționale la care respectivii contribuabili nu participă în nicio modalitate, ceea ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituție, precum și principiului justei așezări a sarcinilor fiscale.

Or, astfel cum s-a stabilit cu valoare de principiu în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și în cea a Curții Constituționale, există o discriminare sancționabilă juridic în ipoteza în care situații similare sau comparabile primesc un tratament diferit, fără ca această diferență de tratament să fie justificată obiectiv și rezonabil prin existența unui scop legitim ori dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.

2. Din cuprinsul prevederilor art. 3^1 din ordonanța de urgență criticată rezultă că baza de calcul al contribuției datorate în temeiul acestui act normativ cuprinde și valoarea consumului de medicamente comercializate de un anumit contribuabil, suportată din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății.

În speță, în cazul medicamentelor care se comercializează pe bază de prescripție medicală, plătitorii taxei clawback suportă o sarcină fiscală care nu reprezintă doar o consecință a beneficiilor pe care ei înșiși le obțin din comercializarea medicamentelor compensate, ci și o consecință a beneficiilor obținute de distribuitorii și de farmaciile care se interpun în circuitul comercial al acestor medicamente. Or, această împrejurare este contrară principiului justei așezări a sarcinilor fiscale instituit de art. 56 alin. (2) din Constituție, care trebuie interpretat în sensul că un contribuabil poate fi obligat să suporte numai sarcini fiscale aferente propriei activități ori unor beneficii proprii.

De asemenea, se susține că prin intermediul taxei instituite de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011

se ajunge la suprataxarea unei valori care are deja statut de sumă colectată cu titlu de taxă pe valoarea adăugată, percepută în considerarea succesiunii de operațiuni comerciale care are ca finalitate punerea medicamentelor la dispoziția efectivă a consumatorului, ceea ce este contrar principiilor constituționale aplicabile în materia obligațiilor fiscale ale contribuabililor, statuate deja în jurisprudența Curții Constituționale, potrivit cărora fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, echitabilă, rezonabilă.

3.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011

este contrară dispozițiilor constituționale privind delegarea legislativă, deoarece, în cazul de față, situația extraordinară și urgența sunt doar proclamate în preambulul ordonanței de urgență, fără a fi motivate și fără a fi precizat vreun element cuantificabil, obiectiv, prin care să se demonstreze felul în care ar fi perturbată funcționarea sistemului de sănătate prin neemiterea acestei ordonanțe, neprecizându-se nici de ce o asemenea reglementare este urgentă și nu poate fi amânată.

Totodată, se arată că, prin obiectul de reglementare, ordonanța de urgență criticată afectează "regimul juridic al îndatoririlor constituționale", respectiv al așezării juste a sarcinilor fiscale.

4. Se mai susține că sunt încălcate prevederile constituționale referitoare la dreptul de proprietate și privind dreptul la ocrotirea sănătății, sens în care arată că obligația de plată a contribuției stabilite prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , respectiv "așa numita taxă de clawback", reprezintă o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor în sensul art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, or orice ingerință în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să fie proporțională cu scopul urmărit.

Cadrul legislativ a avut carențe încă de la începutul instituirii acestei taxe, respectiv incoerența autorităților sau comunicarea defectuoasă a informațiilor referitoare la cuantumul acestei taxe de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate către plătitorii taxei de clawback.

Or, prin reglementarea care impune o sarcină disproporționată, statul provoacă sau impune retragerea medicamentelor din listele de compensare sau retragerea unor producători de pe piață, încălcându-se și dreptul la ocrotirea sănătății.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, exprimându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, arată următoarele:

- în ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (4) și (6), consideră că aceasta este neîntemeiată, întrucât intervenția legislativă sub forma adoptării unei ordonanțe de urgență este justificată, fiind determinată de necesitatea satisfacerii unui interes public, constând în asigurarea accesului neîntrerupt al populației la medicamente, neadoptarea unor măsuri în procedură de urgență fiind de natură să conducă la imposibilitatea desfășurării corespunzătoare a activităților din domeniul sanitar;

- în ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituție, aceasta este întemeiată, având în vedere că, așa cum reiese din mecanismul de calcul al contribuției instituite de dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , procentul de contribuție datorat este identic pentru toți contribuabilii, deși aceștia se regăsesc în situații diferite. Astfel, deși nu toți producătorii de medicamente ori deținătorii de autorizații de punere pe piață participă automat la programele naționale de sănătate și, pe cale de consecință, nu generează consum de medicamente aferent acestor programe, art. 1 și 3 din actul normativ criticat impun în mod nediferențiat tuturor contribuabililor vizați de acesta obligația de a plăti o taxă calculată asupra unei valori care include și consumul de medicamente din cadrul unor programe naționale în care respectivii contribuabili nu participă în nicio modalitate. În aceste condiții, se apreciază că prin instituirea unui tratament identic pentru toți destinatarii săi, chiar dacă aceștia se află în situații diferite,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011

este discriminatorie;

- referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituție, apreciază că se susține argumentul autoarei excepției de neconstituționalitate, în sensul că taxa de clawback se constituie într-o taxă aplicabilă, printre altele, asupra unei alte taxe, și anume asupra taxei pe valoarea adăugată. Din interpretarea sistematică a prevederilor actului criticat rezultă că taxa de clawback urmează a se aplică unei valori a consumului de medicamente dintr-o anumită perioadă de referință, valoare în a cărei structură intră și taxa pe valoarea adăugată, percepută în succesiuni de operațiuni comerciale finalizate prin punerea la dispoziția consumatorilor a medicamentelor, ceea ce contravine principiului justei așezări a sarcinilor fiscale.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011

privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 26 septembrie 2011.

În ceea ce privește solicitarea reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate de renunțare la controlul de constituționalitate asupra unei prevederi ce formează obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate, respectiv a sintagmei "care include și taxa pe valoarea adăugată", care a fost declarată neconstituțională, Curtea reține că urmează a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost reținută în încheierea de sesizare.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) care dispun că "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății, ale art. 44 alin. (1) și (2) referitoare la ocrotirea și garantarea dreptului de proprietate, ale art. 56 alin. (2) potrivit cărora "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale" și ale art. 115 alin. (4) și (6) privind regimul ordonanțelor de urgență. De asemenea, sunt menționate dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea discriminării, precum și ale art. 1 paragraful 2 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, referitor la protecția proprietății.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

I. Asupra dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011

privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, în temeiul cărora au fost emise notificările în prezenta cauză, instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat, raportat la critici și prevederi constituționale similare, formulate chiar de autoarea prezentei excepții de neconstituționalitate, sens în care este

Decizia nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 21 decembrie 2012, prin care Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate.

De asemenea, prin

Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 20 februarie 2013, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "care include și taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul

art. 3^1 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , astfel cum a fost completată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2011

pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile sănătății și protecției sociale, este neconstituțională.

Totodată, Curtea observă că asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011

privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, în forma sa inițială, s-a mai pronunțat, respingând, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate, sens în care este

Decizia nr. 52 din 12 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 28 martie 2013.

II. Chiar dacă soluția pronunțată în

Decizia nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012

a fost una de respingere ca inadmisibilă, pentru a ajunge la această soluție, Curtea a întreprins o analiză minuțioasă a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011

în ansamblul său, precum și asupra textelor contestate efectiv, respectiv

art. 1 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011

în forma sa nemodificată, reținând în esență următoarele:

1. Subiecții obligați la plata taxei de clawback sunt circumscriși în sfera deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor, care pot fi atât producătorii de medicamente (români sau străini), cât și comercianții de medicamente (români sau străini), dar numai pentru medicamentele comercializate care se plătesc din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, potrivit

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , neavând relevanță dacă medicamentele comercializate sunt incluse în programele naționale de sănătate ori folosite în tratamentul ambulatoriu prin farmaciile cu circuit deschis, potrivit art. 1 din ordonanța de urgență.

2. În ceea ce privește individualizarea concretă a medicamentelor comercializate pentru care se datorează taxa, Curtea a reținut, potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din ordonanța de urgență, că acestea figurează în lista pe care deținătorii de autorizații de punere pe piață sunt obligați să o depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor ordonanței de urgență.

3. În ce privește întinderea și modul de calcul al taxei, Curtea a reținut că aceasta este datorată trimestrial și se raportează la consumul de medicamente comercializate aferent vânzărilor fiecărui plătitor prin aplicarea unui procent "p" asupra acestora, potrivit art. 3 din ordonanța de urgență.

4. Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011

și, în mod special, ale art. 1 și 3 criticate în speța respectivă, viza probleme ce țin de modul de interpretare și aplicare a legii la cauzele deduse judecății, aspect ce excedează competenței instanței de contencios constituțional, iar excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca inadmisibilă.

5. Dispozițiile

art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , în forma sa inițială, aplicabile în anul 2011, nu prevedeau expressis verbis că în baza de calcul asupra căreia se aplică procentul "p" se include și taxa pe valoarea adăugată, însă, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2011

ce completează

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , respectiv prin introducerea art. 3^1, s-a prevăzut în mod expres că formula de calcul include și taxa pe valoarea adăugată.

Prin urmare, în cazul notificărilor transmise de Casa Națională de Asigurări de Sănătate întemeiate pe dispozițiile art. 3, și nu pe

art. 3^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , numai instanțele de judecată aveau competența legală să facă interpretarea și aplicarea legii și să stabilească în ce măsură, potrivit dispozițiilor art. 3 din ordonanța de urgență, procentul "p" urmează a fi aplicat și asupra taxei pe valoarea adăugată.

III. Ulterior, prin

Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 20 februarie 2013, Curtea, fiind sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3^1, a declarat neconstituțională sintagma "care include și taxa pe valoarea adăugată", chiar dacă prin

art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012

privind reglementarea unor măsuri fiscal bugetare, anterioară pronunțării acestei decizii, s-a prevăzut cu claritate că procentul "p" nu se mai aplică și asupra taxei pe valoarea adăugată.

În această situație, analizând evoluția prevederilor legale ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , se constată că inițial nu era prevăzut că procentul "p" se aplică și asupra taxei pe valoarea adăugată; ulterior prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2011

s-a prevăzut că "începând cu trimestrul I al anului 2012 contribuția trimestrială [...] se calculează astfel: [...]", iar "prin valoarea vânzărilor (...) se înțelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, care include și taxa pe valoarea adăugată", pentru ca apoi, potrivit ultimei completări apărute prin

Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 , să fie clarificată această problemă, în sensul că în valoarea vânzărilor asupra căreia se aplică procentul "p" nu se include și taxa pe valoarea adăugată, respectiv că "începând cu trimestrul IV 2012, calculul contribuției trimestriale se realizează potrivit formulei prevăzute la

art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011

(...), unde CTt și BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată (...)".

În tot acest interval, instanțele de judecată erau chemate să facă aplicarea prevederilor legale potrivit principiului tempus regit actum.

Cum, potrivit jurisprudenței sale constante, forța obligatorie ce însoțește dispozitivul se aplică și considerentelor deciziilor Curții Constituționale, instanțele judecătorești urmează să aplice prevederile legale potrivit deciziilor Curții Constituționale, în sensul că baza de calcul al taxei clawback nu conține și taxa pe valoarea adăugată.

IV. Distinct de cele constatate în jurisprudența anterioară a instanței de contencios constituțional, în ceea ce privește critica autoarei prezentei excepții de neconstituționalitate în sensul că s-ar crea o "discriminare pe verticală", dat fiind că la această taxă nu sunt ținuți și "agenții economici" care intervin în lanțul de distribuție a medicamentelor, această critică nu poate fi reținută, întrucât, pe de o parte, distribuitorii, și farmaciile nu sunt beneficiari ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, ci simpli prestatori de servicii pentru care sunt îndreptățiți la încasarea unui tarif, iar, pe de altă parte, aceștia sunt supuși sistemului fiscal general, respectiv plata taxei pe valoarea adăugată sau impozitul pe profit.

Totodată, în ceea ce privește pretinsa discriminare între "agenții economici" implicați în comercializarea medicamentelor, respectiv deținătorii de autorizații de punere pe piață și ceilalți "agenți economici" din lanțul de distribuție, cum ar fi distribuitorii, farmaciile sau spitalele private, Curtea observă că această critică tinde spre modificarea și completarea prevederilor legale existente, în sensul că plata contribuției clawback să cadă și în sarcina altor "agenți economici" din lanțul de distribuție a medicamentelor.

Or, pe de o parte, taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituție, în virtutea cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Așadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituțiilor și/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare.

Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speță ai taxei de clawback, respectiv agenții economici care sunt vizați în mod expres de reglementările

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 .

Pe de altă parte, Curtea observă că prevederile criticate au fost edictate în virtutea prevederilor art. 61 din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării", coroborate cu cele ale art. 115 referitoare la delegarea legislativă, astfel încât modificarea, completarea ori abrogarea normelor juridice constituie atribuții exclusive ale acestuia. Ca atare, în temeiul

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", critica de neconstituționalitate din această perspectivă urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

V. Având în vedere cele prezentate mai sus, precum și faptul că, în prezenta cauză, încheierea de sesizare a Curții Constituționale este din 23 ianuarie 2013, dată anterioară pronunțării și publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 39 din 5 februarie 2013

în Monitorul Oficial al României, precum și faptul că, potrivit dispozițiilor

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3^1, cu referire specială la sintagma "care include și taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul

art. 3^1 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , astfel cum a fost completată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2011

urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a celorlalte prevederi ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor privind sintagma "care include și taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul

art. 3^1 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , astfel cum a fost completată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2011 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Labormed Pharma" - S.A., cu sediul în București, în Dosarul nr. 6.925/2/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

II. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a celorlalte dispoziții ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011

privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, excepție ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 mai 2013.