Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 263/2013

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, 3 și art. 3^1 alin. (1)-(5) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății

prezumat în vigoare

Data actului
21 mai 2013
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 418 din 10 iulie 2013
Citat de
7 acte
Citează
7 acte
Structură
0 articole · 32.032 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 77/2011 21 septembrie 2011 (prevederi anume) privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătăți…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ionița Cochințu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, 3 și 3^1 [cu excepția sintagmei finale a art. 3^1 alin. (5) "care include și taxa pe valoarea adăugată"] din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011
privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, excepție ridicată de Societatea Comercială "Labormed Pharma" - S.A., cu sediul în București, în Dosarul nr. 9.219/2/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 239D/2013.
La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, avocații Valeriu Stoica și Bogdan Dragoș, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, și, pentru partea Casa Națională de Asigurări de Sănătate, consilierii juridici Anca Raiciu și Niculae Constantin Robert, cu delegație depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentanților părților. Reprezentantul autoarei excepției de neconstituționalitate, avocat Valeriu Stoica, arată că, având în vedere faptul că excepția de neconstituționalitate a fost formulată după pronunțarea
Deciziei Curții Constituționale nr. 39 din 5 februarie 2013
prin care s-a constatat că sintagma "care include și taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul
art. 3^1 alin. (5) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , astfel cum a fost completată prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2011 , este neconstituțională, nu se mai referă la neconstituționalitatea acesteia.
Totodată, susține că determinarea sferei subiecților obligați la plata taxei clawback prin art. 1 din ordonanța de urgență criticată introduce o discriminare între deținătorii de autorizații de punere pe piață și ceilalți "agenți economici" care contribuie și ei la producerea deficitului la bugetul de compensare a medicamentelor, dar care, spre deosebire de deținătorii de autorizații de punere pe piață, nu sunt obligați să plătească taxa de clawback pentru a-l acoperi, ceea ce este contrar art. 16 din Constituție.
De asemenea, arată că discriminarea nu vizează includerea taxei pe valoarea adăugată în formula de calcul, aspect asupra căruia Curtea Constituțională s-a pronunțat deja, ci elementul de noutate în susținerea excepției de neconstituționalitate îl constituie "discriminarea pe verticală", realizată între deținătorii autorizațiilor de punere pe piață, care sunt singurii obligați să acopere deficitul fondului de compensare a medicamentelor prin taxa clawback, și "restul agenților economici" implicați în comercializarea medicamentelor, cum ar fi distribuitorii, farmaciile, spitalele private, aspecte ce nu au mai fost analizate de instanța de contencios constituțional.
În final, menționează că aspectele invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost motivată în fața instanței de judecată, rămân valabile, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și depune concluzii scrise.
Reprezentantul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate arată că modalitatea de stabilire a contribuției clawback a mai făcut obiectul excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie.
De asemenea, arată că, potrivit prevederilor constituționale ale art. 34, dreptul la ocrotirea sănătății este garantat, statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea sănătății publice. Or, prin introducerea acestei noi surse de contribuții, care se constituie venit la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, s-a urmărit tocmai asigurarea unui acces neîntrerupt al populației la medicamente.
În continuare arată că dispozițiile criticate impun în mod nediferențiat tuturor contribuabililor vizați de acestea obligația de a plăti această taxă. Totodată, explică modul de calcul al acestei contribuții potrivit normelor legale în vigoare, arătând că prețul de distribuție al medicamentelor este însă limitat. În final, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, întrucât nu sunt încălcate prevederile constituționale invocate în susținerea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, sens în care arată că dispozițiile criticate ridică o problemă de constituționalitate din perspectiva art. 16 din Constituție, prin omisiunea de a trata în mod egal situații juridice care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. În ceea ce privește celelalte critici, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, sens în care apreciază că sunt valabile considerentele reținute de Curtea Constituțională în jurisprudența sa în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 1 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 9.219/2/2012, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, 3 și 3^1 [cu excepția sintagmei finale a art. 3^1 alin. (5) "care include și taxa pe valoarea adăugată"] din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011
privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, excepție ridicată de Societatea Comercială "Labormed Pharma" - S.A., cu sediul în București, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a unei notificări comunicate în temeiul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 .
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, următoarele:
1. În ceea ce privește încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) se arată că adoptarea și aplicarea unui act normativ care instituie un tratament identic pentru toți destinatarii săi, în pofida faptului că aceștia se află în situații sensibil diferite reprezintă o formă de discriminare, contrară textului constituțional menționat.
Mecanismul de calcul al contribuției prevăzut la art. 3^1 din ordonanța de urgență criticată face ca plătitorii taxei care sunt deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor să fie discriminați în raport cu ceilalți actori din lanțul de distribuție (distribuitorii și farmaciile), care obțin, la rândul lor, profit din vânzarea medicamentelor respective. Se realizează, astfel, o diferență nejustificată de tratament între "agenții economici" implicați în comercializarea medicamentelor.
Se susține că există discriminare și în raport cu ponderile în care producătorii de medicamente determină depășirea bugetului alocat.
De asemenea, o altă formă de discriminare rezultă ca urmare a tipurilor de medicamente care intră în baza de calcul,
art. 1 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011
impunând, în mod nediferențiat, tuturor contribuabililor vizați de acest act normativ obligația de a plăti o taxă calculată asupra unei valori (consumul total de medicamente) care include, între altele, și consumul de medicamente din cadrul unor programe naționale în care respectivii contribuabili nu participă în nicio modalitate. Or, obligarea unui anumit contribuabil la plata unei taxe calculate asupra unei baze de calcul care include și valori care nu pot fi atașate în niciun fel activității debitorului taxei este în mod evident contrară art. 16 alin. (1) din Constituție, precum și principiului justei așezări a sarcinilor fiscale.
2. Referitor la încălcarea prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituție se arată că din cuprinsul
art. 3^1 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011
rezultă că baza de calcul a contribuției cuprinde și valoarea consumului de medicamente comercializate de un anumit contribuabil și suportată din Fondul de asigurări de sănătate. În consecință, contribuabilii taxei clawback suportă o sarcină fiscală care nu reprezintă doar o consecința a beneficiilor pe care ei înșiși le obțin din comercializarea medicamentelor compensate, ci și o consecință a beneficiilor obținute de distribuitorii și de farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, ceea ce contravine principiului justei așezări a sarcinilor fiscale.
3. În ceea ce privește critica raportată la prevederile constituționale referitoare la delegarea legislativă,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011
nu conține nicio detaliere a urgenței care să fi justificat adoptarea acestui act normativ, iar prin obiectul său de reglementare afectează regimul juridic al îndatoririlor constituționale, respectiv justa așezare a sarcinilor fiscale care revin contribuabililor vizați.
4. Raportat la prevederile art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, se arată că obligația de plată a contribuției clawback reprezintă o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, care nu este legală, previzibilă și nu urmărește un scop legitim.
5. Prin reglementarea care impune o sarcină disproporționată, statul provoacă ori impune retragerea medicamentelor din listele de compensare sau retragerea unor producători de pe piață, încălcându-se și dreptul la ocrotirea sănătății.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, exprimându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, arată următoarele:
Prevederile din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011
criticate în cauză sunt neconstituționale raportat la dispozițiile art. 56 alin. (2) coroborat cu art. 16 alin. (1) din Constituție, în considerarea faptului că plătitorii taxei, prin modalitatea de calcul al acesteia, suportă o sarcina fiscală care nu reprezintă doar o consecință a beneficiilor pe care ei înșiși le obțin din comercializarea de medicamente compensate, ci și o consecință a beneficiilor obținute de distribuitorii și de farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate. Astfel, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor plătesc taxa în cauză nu numai în considerarea contribuției lor la producerea deficitului a cărui compensare se asigură prin impunerea taxei, ci și în considerarea contribuției la producerea aceluiași deficit al altor actori de pe lanțul de distribuție a medicamentelor compensate, încălcându-se, astfel, principiul justei așezări a sarcinilor fiscale care trebuie să reflecte principiul egalității cetățenilor în fața legii.
De asemenea, în măsura în care susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate "(neverificate de instanța de judecată)" privitoare la cuantumul taxei trimestriale, care ar reprezenta minimum 37% din cifra de afaceri trimestrială, sunt reale, sarcina fiscală în cauza impusă prin art. 1, 3 și 3^1 apare ca neproporțională cu scopul legitim urmărit și nerezonabilă, contravenind, de asemenea, principiului justei așezări a sarcinilor fiscale și aducând atingere și situației financiare a contribuabilului.
În continuare, se apreciază ca dispozițiile criticate afectează regimul juridic al unor îndatoriri constituționale, și anume a obligației de a plăti taxe și impozite prevăzute de art. 56 din Constituție. Prin urmare, adoptarea reglementării pe calea ordonanței de urgență încalcă prevederile art. 115 alin. (6) din Constituție.
În ceea ce privește celelalte aspecte invocate ce țin de modalitatea de calcul al taxei, acestea rămân la latitudinea legiuitorului și nu sunt de natură să conducă la constatarea încălcării prevederilor art. 16 alin. (1), respectiv art. 56 alin. (2) din Constituție.
De asemenea, în ceea ce privește susținerea că necoroborarea unor dispoziții din acte normative diferite, referitoare la modul de impunere, ar conduce la o a doua impozitare, aceasta nu constituie un aspect care să privească neconstituționalitatea dispozițiilor criticate, ci o problemă de coroborare în aplicare a dispozițiilor legale succesive, în perioada tranzitorie.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 1, 3 și 3^1 [cu excepția sintagmei finale a art. 3^1 alin. (5) "care include și taxa pe valoarea adăugată"] din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011
privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 26 septembrie 2011.
Curtea constată că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1, 3 și 3^1 alin. (1)-(5) teza întâi din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
Dispozițiile criticate au următorul cuprins:
- Art. 1: "Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali ai acestora au obligația de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, o contribuție trimestrială calculată conform prezentei ordonanțe de urgență.";
- Art. 3: "(1) Contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent «p» asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.
(2) Procentul «p» se calculează astfel:
(CTt - BAt)
p = ──────────── x 100,
CTt
unde:
CTt = consumul total trimestrial de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății;
BAt = bugetul aprobat trimestrial, aferent medicamentelor suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, calculat prin împărțirea la 4 a bugetului anual aprobat inițial prin legea bugetului de stat.
(3) Valoarea procentului «p» se comunică persoanelor prevăzute la art. 1 de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, odată cu consumul trimestrial prevăzut la art. 5 alin. (7).
(4) Contribuția trimestrială prevăzută la alin. (1) se calculează și se datorează pentru valoarea consumului de medicamente realizat după data de 30 septembrie 2011.";
- Art. 3^1: "(1) Începând cu trimestrul I al anului 2012 contribuția trimestrială, denumită în continuare Ctd, datorată de fiecare plătitor se calculează astfel:
┌
┐
│2
Vit
1
(Vit - Vitr)│
Ctd = │─ x ─── - ─ x ────────────│ x (VTt - VTtr),
│3
VTt
3
(VTt - VTtr)│
└
┘
unde:
Vit = valoarea vânzărilor individuale trimestriale de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuție, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății;
Vitr = valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referință ale fiecărui plătitor de contribuție, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății;
VTt = valoarea vânzărilor totale trimestriale de medicamente suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății;
VTtr = valoarea vânzărilor de medicamente totale trimestriale de referință suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății.
(2) Valoarea vânzărilor de medicamente totale trimestriale de referință, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, este de 1.425 milioane lei. Această valoare poate fi majorată prin legile bugetare anuale.
(3) Valoarea vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referință ale fiecărui plătitor de contribuție, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății (Vitr), se stabilește de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe fiecare plătitor de contribuție. Această valoare se calculează prin raportarea vânzărilor de medicamente ale fiecărui plătitor de contribuție pe anul 2011 la totalul vânzărilor de medicamente, ce se suportă, potrivit legii, din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferente aceluiași an, și înmulțirea rezultatului cu valoarea vânzărilor totale trimestriale de referință de 1.425 milioane lei.
(4) Valoarea prevăzută la alin. (3) se comunică de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate fiecărui plătitor de contribuție până la data de 15 martie 2012. Pentru plătitorii de contribuție care nu au avut vânzări de medicamente suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății până la 31 decembrie 2011, valoarea vânzărilor individuale trimestriale de referință este egală cu zero.
(5) Prin valoarea vânzărilor, în sensul alin. (1)-(3), se înțelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, [...]."
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) care dispun că: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății, ale art. 44 alin. (1) și (2) referitor la ocrotirea și garantarea dreptului de proprietate, ale art. 56 alin. (2) potrivit cărora: "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale" și ale art. 115 alin. (4) și (6) privind regimul ordonanțelor de urgență. De asemenea, sunt menționate dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea discriminării, precum și ale art. 1 paragraful 2 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, referitor la protecția proprietății.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:
I. Asupra dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011
privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, în temeiul cărora au fost emise notificările în prezenta cauză, instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat, raportat la critici și prevederi constituționale similare, sens în care este
Decizia nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 21 decembrie 2012, prin care Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate, considerentele avute în vedere la pronunțarea acestei decizii fiind valabile și în prezenta cauză.
De asemenea, prin
Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 20 februarie 2013, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "care include și taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul
art. 3^1 alin. (5) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , astfel cum a fost completată prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2011 , este neconstituțională.
Totodată, Curtea observă că asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011
privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, în forma sa inițială, s-a mai pronunțat, respingând, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate, sens în care este
Decizia nr. 52 din 12 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 28 martie 2013.
II. Chiar dacă soluția pronunțată în
Decizia nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012
a fost una de respingere ca inadmisibilă, pentru a ajunge la această soluție, Curtea a întreprins o analiză minuțioasă a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011
în ansamblul său, precum și asupra textelor contestate efectiv, respectiv art. 1 și
art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011
în forma sa nemodificată, reținând în esență următoarele:
1. Subiecții obligați la plata taxei de clawback sunt circumscriși în sfera deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor, care pot fi atât producătorii de medicamente (români sau străini), cât și comercianții de medicamente (români sau străini), dar numai pentru medicamentele comercializate care se plătesc din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, potrivit
art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , neavând relevanță dacă medicamentele comercializate sunt incluse în programele naționale de sănătate ori folosite în tratamentul ambulatoriu prin farmaciile cu circuit deschis, potrivit art. 1 din ordonanța de urgență.
2. În ce privește individualizarea concretă a medicamentelor comercializate pentru care se datorează taxa, Curtea a reținut, potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din ordonanța de urgență, că acestea figurează în lista pe care deținătorii de autorizații de punere pe piață sunt obligați să o depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor ordonanței de urgență.
3. În ce privește întinderea și modul de calcul al taxei, Curtea a reținut că aceasta este datorată trimestrial și se raportează la consumul de medicamente comercializate aferent vânzărilor fiecărui plătitor prin aplicarea unui procent "p" asupra acestora, potrivit art. 3 din ordonanța de urgență.
4. Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011
și, în mod special, ale art. 1 și 3 criticate în speța respectivă vizau probleme ce țin de modul de interpretare și aplicare a legii la cauzele deduse judecății, aspect ce excedează competenței instanței de contencios constituțional, iar excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca inadmisibilă.
5. Dispozițiile
art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , în forma sa inițială, aplicabile în anul 2011, nu prevedeau expressis verbis că în baza de calcul asupra căreia se aplică procentul "p" se include și taxa pe valoarea adăugată, însă, prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2011
ce completează
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , respectiv prin introducerea art. 3^1, s-a prevăzut în mod expres că formula de calcul include și taxa pe valoarea adăugată.
Prin urmare, în cazul notificărilor transmise de Casa Națională de Asigurări de Sănătate întemeiate pe dispozițiile art. 3, și nu pe
art. 3^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , numai instanțele de judecată aveau competența legală să facă interpretarea și aplicarea legii și să stabilească în ce măsură, potrivit dispozițiilor art. 3 din ordonanța de urgență, procentul "p" urmează a fi aplicat și asupra taxei pe valoarea adăugată.
III. Ulterior, prin
Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 20 februarie 2013, Curtea, fiind sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3^1, a declarat neconstituțională sintagma "care include și taxa pe valoarea adăugată", chiar dacă prin
art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012
privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, anterioară pronunțării acestei decizii, s-a prevăzut cu claritate că procentul "p" nu se mai aplică și asupra taxei pe valoarea adăugată.
Analizând evoluția prevederilor legale ale
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 , Curtea constată că inițial nu era prevăzut că procentul "p" se aplică și asupra taxei pe valoarea adăugată; ulterior, prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2011
s-a prevăzut că "începând cu trimestrul I al anului 2012 contribuția trimestrială, [...] se calculează astfel: [...], iar "prin valoarea vânzărilor [...] se înțelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, care include și taxa pe valoarea adăugată", pentru ca apoi, potrivit ultimei completări apărute prin
Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 , să fie clarificată această problemă, în sensul că în valoarea vânzărilor asupra căreia se aplică procentul "p" nu se include și taxa pe valoarea adăugată, respectiv că "începând cu trimestrul IV 2012, calculul contribuției trimestriale se realizează potrivit formulei prevăzute la
art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011
[...], unde CTt și BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată (...)".
În tot acest interval, instanțele de judecată erau chemate să facă aplicarea prevederilor legale potrivit principiului tempus regit actum.
Cum, potrivit jurisprudenței sale constante, forța obligatorie ce însoțește dispozitivul se aplică și considerentelor deciziilor Curții Constituționale, instanțele judecătorești urmează să aplice prevederile legale potrivit deciziilor Curții Constituționale, în sensul că baza de calcul a taxei clawback nu conține și taxa pe valoarea adăugată.
IV. Distinct de cele constatate în jurisprudența anterioară a instanței de contencios constituțional, în ceea ce privește critica autoarei prezentei excepții de neconstituționalitate în sensul că s-ar crea o "discriminare pe verticală", dat fiind că la această taxă nu sunt ținuți și agenții economici care intervin în lanțul de distribuție a medicamentelor, această critică nu poate fi reținută, întrucât, pe de o parte, distribuitorii și farmaciile nu sunt beneficiari ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, ci simpli prestatori de servicii pentru care sunt îndreptățiți la încasarea unui tarif, iar, pe de altă parte, aceștia sunt supuși sistemului fiscal general, respectiv plata taxei pe valoarea adăugată sau impozitul pe profit.
Totodată, în ceea ce privește pretinsa discriminare între agenții economici implicați în comercializarea medicamentelor, respectiv deținătorii de autorizații de punere pe piață și ceilalți agenți economici din lanțul de distribuție, cum ar fi distribuitorii, farmaciile sau spitalele private, Curtea observă că această critică tinde spre modificarea și completarea prevederilor legale existente, în sensul că plata contribuției clawback să cadă și în sarcina altor agenți economici din lanțul de distribuție a medicamentelor.
Or, pe de o parte, taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituție, în virtutea cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Așadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituțiilor și/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare.
Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speță ai taxei de clawback, respectiv "agenții economici" care sunt vizați în mod expres de reglementările
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 .
Pe de altă parte, Curtea observă că prevederile criticate au fost edictate în virtutea prevederilor art. 61 din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării", coroborate cu cele ale art. 115 referitoare la delegarea legislativă, astfel încât modificarea, completarea ori abrogarea normelor juridice constituie atribuții exclusive ale acestuia. Ca atare, în temeiul
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", critica de neconstituționalitate din această perspectivă urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
V. Curtea observă că excepția de neconstituționalitate vizează, pe de o parte, probleme ce țin de modul de interpretare și aplicare a legii la cauza dedusă judecății, iar, pe de altă parte, completarea prevederilor legale, aspecte ce excedează competenței instanței de contencios constituțional.
Având în vedere cele prezentate, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, art. 3 și art. 3^1 alin. (1)-(5) teza întâi din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011
privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, art. 3 și art. 3^1 alin. (1)-(5) teza întâi din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011
privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Labormed Pharma" - S.A. cu sediul în București în Dosarul nr. 9.219/2/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 21 mai 2013.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.