Decizia nr. 265/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea în ședință publică a reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Vlad Mihai Neagoe în Dosarul nr. 2.222/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.405D/2012 al Curții Constituționale.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9 mai 2013, în prezența reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispozițiile

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 21 mai 2013, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2.222/1/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Vlad Mihai Neagoe într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs declarat de acesta împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii de respingere a contestației formulate împotriva Hotărârii Comisiei de organizare a concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 25 martie 2012, prin care a fost respinsă cererea sa de înscriere la concurs pentru un post de judecător, pe motivul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de

art. 44 din Legea nr. 303/2004 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține următoarele argumente:

În privința admisibilității excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile

art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

constituie însuși temeiul legal în aplicarea căruia intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a pronunțat hotărârea recurată, aceste dispoziții fiind criticate în interpretarea ce a fost dată în speță de Consiliul Superior al Magistraturii.

Pe fondul excepției se susține că prevederile art. 44 alin. (1) sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că participarea la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor este condiționată de îndeplinirea la data cererii de înscriere la concurs a funcției de judecător și, respectiv, de procuror, pentru posturile de judecător și respectiv procuror.

Autorul excepției apreciază că în cauză sunt aplicabile, ad similis, considerentele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 52 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 . Prin această decizie se arată, în mod neechivoc, că procurorii și judecătorii au același statut constituțional de magistrați, Ministerul Public fiind instituit ca o magistratură componentă a autorității judecătorești. Prin urmare, diferențierea legală a condițiilor de promovare între cele două categorii de magistrați nu ține seama de caracterul de unicitate al statutului constituțional al celor două categorii profesionale și încalcă principiul egalității în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție.

În acest context, instituția promovării în funcție a judecătorilor și procurorilor este privită sub aspectul apartenenței la categoria profesională a magistraților și ține de carierea profesională a acestora, având astfel a fi considerată din acest punct de vedere ca implicând un drept subiectiv, neantamându-se deci chestiuni legate de caracteristici privind activitatea funcțiilor respective. Prin urmare, interpretarea dată de Consiliul Superior al Magistraturii dispozițiilor art. 44 alin. (1), prin care se diferențiază cele două categorii profesionale, "arătându-se clar în ce funcție anume trebuie să fie împlinită vechimea și care este, în mod logic, traseul pe care îl poate avea fiecare categorie profesională în parte, anume 6 ani în funcția de judecător pentru a promova în funcția de judecător la curtea de apel, respectiv de 6 ani pentru a promova ca procuror la un parchet de pe lângă o curte de apel", este nu numai discriminatorie, ci lipsită de un suport faptic și legal adecvat. Deși, din punctul de vedere al prevederilor legale, condițiile de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, indiferent de gradul profesional, sunt identice, autorul excepției afirmă că, în practică, Consiliul Superior al Magistraturii interpretează textul legal în această formă discriminatorie, înregistrând în mod distinct cererile de înscriere a candidaților judecători și procurori pentru posturile de judecători și, respectiv, procurori.

Dispozițiile art. 44 alin. (1) lit. c), care prevăd condiția de "8 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție", întăresc fără echivoc echivalența celor două calități sub aspectul condițiilor de vechime privind promovarea procurorilor și judecătorilor în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Or, în condițiile unui sistem unic al instanțelor judecătorești, este evident că situația din vârful ierarhiei sistemului judiciar, reprezentat prin Înalta Curte de Casație și Justiție, nu poate decât să fie o linie directoare și un model pentru palierele inferioare. Prin urmare, în mod logic, dacă pentru promovarea în funcția de procuror la instanța din vârful ierarhiei sistemului judiciar nu are a se face distincția între candidații judecători sau procurori, cu atât mai mult această diferențiere nu are a fi făcută în cazul instanțelor inferioare - o abordare contrară fiind lipsită de orice justificare obiectivă și rațională.

Mai mult, o asemenea interpretare restrictivă poate forța opțiunea pentru o anumită categorie profesională, ceea ce ar constitui un impediment în desăvârșirea carierei profesionale și nu ar face decât să adauge o delimitare între cele două categorii de magistrați în detrimentul formării și experienței profesionale depline.

Autorul excepției mai face observația că posibilitatea numirii judecătorilor în funcția de procuror sau a procurorilor în funcția de judecător, reglementată de

art. 61 din Legea nr. 303/2004 , reprezintă o instituție distinctă de cea referitoare la promovarea în funcția de execuție a judecătorilor și procurorilor, prevăzută de art. 44 alin. (1), astfel că nu se poate opune, așa cum a argumentat Consiliul Superior al Magistraturii, aplicarea, la promovarea în funcție, a condițiilor specifice numirii în funcție. Totodată, dacă numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător se poate face, potrivit art. 61, la simpla cerere a celui în cauză, iar soluționarea acesteia depinde exclusiv de rațiuni de oportunitate apreciate de Consiliul Superior al Magistraturii pe considerente de politică managerială de personal, la același nivel de competență, promovarea în funcția de execuție ține de opțiunea candidatului respectiv de înaintare în grad profesional și depinde exclusiv de competențele sale profesionale, verificate concurențial, pentru promovarea în gradul imediat următor.

În final, se arată că dispozițiile legale criticate, în interpretarea menționată, nu satisfac exigențele de precizie și previzibilitate, fiind astfel în dezacord cu principiul preeminenței dreptului și al securității juridice, consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale. Tocmai în considerarea caracterului previzibil al prevederilor legale, autorul excepției, exercitând în concret opțiunea personală privind cariera profesională - judecător sau procuror în cadrul Institutului Național al Magistraturii -, a optat, ulterior numirii în funcția de procuror, să se înscrie la un concurs de promovare în funcția de execuție de judecător la o instanță imediat superioară, acționând, prin urmare, în sensul adaptării conduitei sale profesionale la conținutul presupus previzibil al normelor legale incidente.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor sunt constituționale.

Este adevărat că legiuitorul a alăturat funcțiile de judecător și procuror, întrucât textul de lege supus discuției vizează ambele categorii profesionale, dar a indicat în mod expres care este traiectoria permisă promovării pentru fiecare categorie în parte, fără a exista confuzii cu privire la interpretarea care ar putea fi dată textelor legale. Prevederile legale criticate creează o egalitate între magistrați, judecători sau procurori, doar prin prisma vechimii care le poate permite acestora să promoveze în funcții de execuție. Dincolo de acest aspect, însă, diferențierea este evidentă, arătându-se foarte clar care este vechimea și care este, în mod logic, traseul pe care îl poate avea fiecare categorie profesională în parte: 6 ani pentru funcția de judecător pentru a promova în funcție de execuție la o curte de apel, respectiv 6 ani pentru a putea promova ca procuror la un parchet de pe lângă o curte de apel.

Pe de altă parte, legiuitorul nu prevede expres faptul că este imposibil ca un procuror să promoveze la o instanță superioară pe un post de judecător sau ca un judecător să promoveze la o instanță superioară pe un post de procuror. Acest lucru rezultă, însă, din interpretarea coroborată cu alte dispoziții legale, și anume art. 4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor și

art. 61 din Legea nr. 303/2004 . Așadar, este evidentă opțiunea legiuitorului de a oferi posibilitatea judecătorilor să promoveze la o instanță superioară tot ca judecător, respectiv procurorilor să promoveze la un parchet superior tot ca procuror.

În aceste condiții, dispozițiile art. 44 alin. (1), supuse controlului de constituționalitate, nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție.

În plus, dacă se pune în discuție lipsa unor prevederi legale clare, Curtea Constituțională nu se poate transforma în legiuitor pozitiv, acest aspect fiind de natura și rolul funcției exclusive a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a statului, așa cum statuează art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală.

Totodată, se apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată privește în esență modul de interpretare și aplicare a legii aplicabile speței, aspecte ce excedează competenței Curții Constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise ale autorului excepției și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2006, cu următorul conținut: "(1) Pot participa la concursul de promovare la instanțele sau parchetele imediat superioare judecătorii și procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc următoarele condiții minime de vechime:

a) 5 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat și procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat;

b) 6 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de judecător de curte de apel și procuror la parchetul de pe lângă aceasta;

c) 8 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine normelor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la principiul egalității în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că întreaga argumentație formulată de autorul acesteia pornește de la modalitatea în care Consiliul Superior al Magistraturii a interpretat dispozițiile

art. 44 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004

în speța în care autorul excepției are calitatea de reclamant.

Astfel, așa cum rezultă din motivarea excepției de neconstituționalitate, dar și din documentele atașate la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a dat prevederilor legale criticate o interpretare literală și restrictivă, în sensul că se pot înscrie la concursul de promovare la curtea de apel sau la parchetul de pe lângă aceasta doar judecătorii și procurorii care, pe lângă condițiile generale prevăzute de

art. 44 alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 303/2004 , trebuie să îndeplinească, potrivit lit. b) a alin. (1), cel puțin 6 ani vechime în funcția de judecător, pentru promovarea în funcția de judecător de curte de apel, respectiv de cel puțin 6 ani vechime în funcția de procuror, pentru promovarea în funcția de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel.

Curtea mai constată că dispozițiile

art. 44 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004

au constituit temeiul legal în baza căruia Consiliul Superior al Magistraturii a respins, în final, cererea de înscriere a autorului excepției - care îndeplinea funcția de procuror - la concursul de promovare în funcția de judecător de curte de apel, susținut la data de 25 martie 2012, hotărârile fiind motivate potrivit raționamentului de interpretare și aplicare expus mai sus. Soluțiile de respingere sunt întemeiate, totodată, pe dispozițiile art. 4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 6 octombrie 2006, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, Curtea constată că în cauză este pusă în discuție o problemă de interpretare și aplicare a dispozițiilor

art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 , aplicabile în litigiul în care autorul excepției are calitatea de reclamant. Acesta reprezintă, până la urmă, și motivul pentru care același autor al excepției s-a adresat justiției, declanșând un proces în privința căruia Înalta Curte de Casație și Justiție are competență materială de soluționare și în cursul căruia a ridicat prezenta excepție de neconstituționalitate. De altfel, la aceeași dată, a invocării excepției, instanța judecătorească a tranșat litigiul prin decizie irevocabilă, respingând, ca nefondat, recursul declarat împotriva hotărârii prin care Consiliul Superior al Magistraturii a respins contestația reclamantului împotriva soluției de respingere a cererii sale de înscriere la concursul de promovare.

Curtea Constituțională reamintește că atribuția sa de soluționare a excepției de neconstituționalitate, statuată de art. 146 lit. d) din Constituție, nu constă în analizarea conformității cu normele fundamentale a anumitor interpretări pe care organe, instituții sau autorități publice competente le dau textelor legale în procesul de aplicare a legii la diferite cazuri și circumstanțe, ci rezidă în controlul efectuat asupra unei pretinse stări de neconstituționalitate extrinsecă sau intrinsecă a unui text legal.

Curtea reține, în continuare, că, în cauza de față, autorul excepției s-a adresat justiției, prin autoritățile ce compun puterea judecătorească, aceasta fiind unica autoritate statală competentă să interpreteze și să aplice actele normative în vigoare incidente. De altfel, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție este singura competentă să asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, sens în care este reglementată, la art. 329 din Codul de procedură civilă din anul 1865, cu modificările și completările ulterioare, în prezent art. 514 din noul Cod de procedură civilă, instituția recursului în interesul legii.

Așa fiind, Curtea constată că prezenta excepție de neconstituționalitate nu poate fi examinată în fond decât cu încălcarea normelor art. 126 alin. (3), dar și ale art. 146 lit. d) din Constituție, motiv pentru care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Vlad Mihai Neagoe în Dosarul nr. 2.222/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 mai 2013.