Decizia nr. 406/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 7 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, excepție ridicată de Societatea Comercială Livio Prodilin - S.R.L. din Sânnicolau Mare în Dosarul nr. 496/295/2007/a1 al Judecătoriei Sânnicolau Mare și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 373D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, deoarece Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de aplicare a dispozițiilor legale criticate și, în subsidiar, ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a instanței de contencios constituțional.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 octombrie 2007 (și transmisă Curții Constituționale cu adresa emisă la data de 31 mai 2013), pronunțată în Dosarul nr. 496/295/2007/a1, Judecătoria Sânnicolau Mare a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 7 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, excepție ridicată de Societatea Comercială Livio Prodilin - S.R.L. din Sânnicolau Mare în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei plângeri contravenționale formulate împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției din 16 noiembrie 2006.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la prezumția de nevinovăție, precum și dreptul la un proces echitabil consacrat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece contravenientul este pus în fața unui verdict de vinovăție indiferent de împrejurările în care s-a săvârșit contravenția. În acest sens arată că a achitat tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale, dar la un control efectuat de reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. s-a constatat că acesta este inferior tarifelor prevăzute pentru categoria autovehiculului utilizat. În această situație, lipsa vinovăției, invocată în cadrul contestației procesului-verbal de constatare a contravenției, este "blocată" de

art. 7 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

din a cărui interpretare rezultă că persoana care nu deține un tip de rovinietă corespunzător este vinovată definitiv.

Judecătoria Sânnicolau Mare opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra modalității de interpretare și de aplicare a textului criticat într-un litigiu de drept comun.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

În ceea ce privește obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea va stabili asupra cărei redactări a textelor de lege urmează să exercite controlul de constituționalitate: asupra celei pe care acestea o aveau la data la care autorul excepției a săvârșit contravenția, respectiv 16 noiembrie 2006, sau asupra celei pe care o au în prezent, ca urmare a modificării lor prin

art. I pct. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 8/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 30 ianuarie 2010.

Sub acest aspect, Curtea reține că în cauză este aplicabilă

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , prin care s-a stabilit că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Aceasta, deoarece, deși textele de lege vizate în prezenta cauză nu au ieșit din vigoare, ci au fost doar modificate, în cauză nu este incidentă Decizia Plenului Curții Constituționale nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, prin care s-a stabilit că "În cazul în care, după invocarea unei excepții de neconstituționalitate în fața instanțelor judecătorești, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluția legislativă din legea sau ordonanța modificată este, în principiu, aceeași cu cea dinaintea modificării". Or, în speța de față, Curtea reține că, din perspectiva criticilor formulate referitoare la tipul rovinietei, soluția legislativă conținută în textele de lege în discuție este diferită de cea inițială, modificarea operată prin ordonanța menționată făcând trimitere numai la rovinietă valabilă.

Așadar, obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 7 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, în forma existentă la data săvârșirii contravenției, adică așa cum a fost modificat și completat prin

art. unic pct. 5 din Legea nr. 415/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.002 din 1 noiembrie 2004. Dispozițiile legale criticate care au legătură cu soluționarea litigiului au următorul conținut:

"(1) Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare în ceea ce privește tipul și valabilitatea rovinietei revine în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 90 din 5 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 3 martie 2008, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile

art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

stabilesc persoanele responsabile să achite tariful de utilizare în ceea ce privește tipul și valabilitatea rovinietei, fără ca prin aceasta să instituie "verdicte de vinovăție", astfel cum susține autorul excepției. Curtea a reținut că modalitatea de interpretare a textului de lege în legătură cu persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției pentru neachitarea, în totalitate sau în parte, a tarifului de utilizare în ceea ce privește tipul și valabilitatea rovinietei, precum și stabilirea responsabilității acesteia aparțin competenței instanței de judecată, nefiind o problemă de constituționalitate.

Cât privește dispozițiile constituționale și internaționale invocate de autorul excepției, Curtea constată că nu sunt aplicabile în această cauză, întrucât ele specifică în mod direct faptul că prezumția de nevinovăție se referă exclusiv la procese cu caracter penal și nicidecum la situații de felul celei ce face obiectul cauzei de față. Astfel, art. 11 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede: "Orice persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusă nevinovată până când vinovăția sa va fi stabilită în mod legal (...)", iar art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, text invocat de autorul excepției, stabilește la rândul său: "Orice persoană acuzată de infracțiune este prezumată nevinovată cât timp vinovăția sa n-a fost în mod legal stabilită". În același sens sunt redactate și art. 14 pct. 2 din Pactul internațional al drepturilor civile și politice, precum și art. 23 alin. (11) din Constituție.

În consecință, având în vedere dispozițiile

art. 2 din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "(1) Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului.

(2) Sunt neconstituționale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției. [... ]", rezultă că excepția este inadmisibilă, Curtea neavând competența de a se pronunța asupra modalității de interpretare și de aplicare a textului de lege supus controlului de constituționalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, excepție ridicată de Societatea Comercială Livio Prodilin - S.R.L. Sânnicolau Mare în Dosarul nr. 496/295/2007/a1 al Judecătoriei Sânnicolau Mare.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sânnicolau Mare și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 octombrie 2013.