Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 59/1999

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 43/1997 pentru întocmirea bilanțului contabil special și regularizarea unor credite și dobânzi clasificate în categoria <<pierdere>> la Banca Agricolă - S.A.

prezumat în vigoare

Data actului
20 aprilie 1999
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 262 din 9 iunie 1999
Citat de
5 acte
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 7.623 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 43/1997 10 iulie 1997 (prevederi anume) pentru întocmirea bilanțului contabil special și regularizarea unor credite și dobânzi cla…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Carmen Daniela Manea - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 43/1997

pentru întocmirea bilanțului contabil special și regularizarea unor credite și dobânzi clasificate în categoria <<pierdere>> la Banca Agricolă - S.A., excepție ridicată de Societatea Comercială "Bacimpex" - S.R.L. Miercurea-Ciuc în Dosarul nr. 811/1998 al Tribunalului Harghita.

La apelul nominal se constata lipsa părților legal citate.

Banca Agricolă - S.A. - Sucursala Harghita a depus la dosarul cauzei precizări cu privire la excepția de neconstituționalitate, la termenul din 20 aprilie 1999.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocand în acest sens jurisprudenta Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 1 iunie 1998 Tribunalul Harghita a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 43/1997

pentru întocmirea bilanțului contabil special și regularizarea unor credite și dobânzi clasificate în categoria <<pierdere>> la Banca Agricolă - S.A., excepție ridicată de parata contestatoare Societatea Comercială "Bacimpex" - S.R.L. Miercurea-Ciuc într-un proces având ca obiect contestația la executare pornită de Banca Agricolă - S.A. - Sucursala Harghita în baza titlului executoriu reprezentat de un contract de credit.

În motivarea excepției autoarea acesteia, Societatea Comercială "Bacimpex" - S.R.L. Miercurea-Ciuc, arata ca prevederile ordonanțelor de urgenta ale Guvernului nr. 43/1997 și nr. 48/1997, emise după nașterea raportului juridic dintre părți, nu pot "să aibă efecte retroactive pentru ca s-ar încalcă flagrant principiul neretroactivitatii prevăzut la art. 15 și 78 din Constituție".

Instanța, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția referitoare la

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 43/1997 , ridicată de contestatoare, este fondată, deoarece "prevederile acestei ordonanțe nu pot să aibă efecte retroactive la un contract de credit".

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În răspunsul Guvernului - singurul care a fost înaintat Curții Constituționale - se exprima punctul de vedere potrivit căruia prevederile care fac obiectul excepției nu pot fi considerate neconstituționale sub aspectul retroactivitatii, ele reprezentând o reglementare noua ce se aplică și situațiilor juridice în curs de desfășurare, potrivit principiului "tempus regit actum", precum și raporturilor juridice viitoare. Sunt exceptate numai situațiile juridice trecute, epuizate sub imperiul reglementării anterioare. Asadar, excepția de neconstituționalitate nu este intemeiata.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise, depuse de parte, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției, și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost legal sesizată.

În motivarea excepției autoarea acesteia arata ca prevederile ordonanțelor de urgenta ale Guvernului nr. 43/1997 și nr. 48/1997, emise după nașterea raportului juridic dintre părți, nu pot "să aibă efecte retroactive pentru ca s-ar încalcă flagrant principiul neretroactivitatii prevăzut la art. 15 și 78 din Constituție".

Întrucât contractul încheiat de părți a fost investit cu formula executorie în baza

art. 5 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 43/1997 , Curtea constata ca excepția de neconstituționalitate nu poarta asupra întregii Ordonanțe de urgenta a Guvernului nr. 43/1997, astfel cum a fost sesizată Curtea Constituțională de către instanța, ci are în vedere exclusiv textul art. 5 din aceasta ordonanța de urgență, raportat la art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile".

Textul

art. 5 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 43/1997

este următorul: "Contractele de credit încheiate între Banca Agricolă - S.A. și imprumutatii săi pentru creditele și dobânzile ce intra sub incidența prevederilor prezentei ordonanțe de urgență constituie titluri executorii."

Asupra constituționalității

art. 5 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 43/1997

Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, de pilda, prin Decizia nr. 3 din 2 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 11 martie 1999, constatând ca textul legal menționat este constituțional.

Aceasta concluzie se întemeiază pe constatarea faptului ca textul ce face obiectul excepției de neconstituționalitate nu conține în sine nici o dispoziție cu caracter retroactiv. În realitate - se arata în decizia Curții - critica "nu vizează constituționalitatea textului, ci aplicarea în timp a dispozițiilor acestuia, adică stabilirea interpretării dacă ele sunt aplicabile sau nu și contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a actului normativ în discuție". "Or, sub acest aspect, în jurisprudenta Curții Constituționale s-a statuat, în mod constant, că nu intră în competența Curții controlul aplicării dispozițiilor unei legi sub raportul acțiunii lor în timp, ci numai constatarea dacă aceste dispoziții sunt în concordanta cu Constituția". Aspectele care privesc interpretarea efectelor ce se nasc din succesiunea în timp a legilor intră în competența instanțelor de judecată.

Nefiind motive care ar impune modificarea acestei jurisprudente a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 43/1997

pentru întocmirea bilanțului contabil special și regularizarea unor credite și dobânzi clasificate în categoria <<pierdere>> la Banca Agricolă - S.A., excepție ridicată de Societatea Comercială "Bacimpex" - S.R.L. Miercurea-Ciuc în Dosarul nr. 811/1998 al Tribunalului Harghita.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 aprilie 1999.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Carmen Daniela Manea

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.