Decizia nr. 371/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1) și

art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, excepție ridicată de Societatea Comercială "Autosig" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 2.920/229/2012 al Judecătoriei Fetești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 124D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate solicitând păstrarea jurisprudenței în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 februarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2.920/229/2012, Judecătoria Fetești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1) și

art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Comercială "Autosig" - S.R.L. din București într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în ce privește

art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , că definiția termenului de "utilizator" al drumurilor publice naționale este echivocă, deoarece este posibil ca în certificatul de înmatriculare să fie trecută o persoană decedată, o persoană juridică radiată din Registrul Comerțului sau o persoană care a înstrăinat vehiculul cu mai mult de un an în urmă.

Referitor la art. 7 din același act normativ, arată că noțiunea de "responsabilitate" folosită în cuprinsul acestui text de lege este vagă și neprecizată, susținând că cei care încalcă art. 7 din ordonanță nu pot fi sancționați, dacă se ține seama de faptul că este perfect legal ca un vehicul să circule fără rovinietă dacă circulă pe alte drumuri decât cele naționale.

Cu privire la

art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , arată că, în opinia sa, este neconstituțional ca pentru fapta șoferului să răspundă proprietarul, iar în unele cazuri fostul proprietar. În acest sens, consideră că numai conducătorul auto poate fi contravenient, acesta urmând să achite amenda, iar nu utilizatorul drumurilor naționale, așa cum este acesta definit în art. 1 din ordonanță. Mai arată că este discriminatoriu ca în cazul autovehiculelor străine să fie sancționat șoferul, dar pentru cele înmatriculate în România să răspundă proprietarul sau deținătorul.

Cât privește

art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , susține că interpretarea dată acestuia de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. ar trebui să fie în spiritul legii și anume, în sensul că, în lipsa contravenientului, acesta ar trebui să fie identificat pe baza datelor Ministerului Administrației și Internelor și a declarațiilor proprietarului.

Autorul excepției susține că este necesar ca instanța de contencios constituțional să precizeze dacă cel care comite fapta este conducătorul auto, vehiculul însuși sau persoana fizică ori juridică menționată în certificatul de înmatriculare al vehiculului.

În fine, autorul excepției critică

Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

deoarece îi limitează libertatea economică, prin aceea că sancționarea sa contravențională în mod automat, fără nicio culpă, duce la paralizarea activității sale economice, prin existența posibilității de a se porni executarea silită, urmată de blocarea conturilor bancare și imposibilitatea desfășurării obiectului principal de activitate, acela de vânzare a autoturismelor. Se încalcă, în opinia sa, și dreptul de proprietate privată, prin indisponibilizarea sumelor de bani din conturi pentru fapte ale unor terțe persoane pentru care nu este obligat să răspundă. De asemenea, susține că se nesocotește principiul egalității, instituindu-se o discriminare între șoferi.

Judecătoria Fetești apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, precizând că prin adoptarea

Ordonanței Guvernului nr. 15/2002

s-a urmărit colectarea unor taxe pentru construirea, amenajarea, operarea și întreținerea șoselelor, a drumurilor publice din România, de la cei care le utilizează, adică de la conducătorii auto în genere, astfel încât întreținerea și construirea șoselelor să nu fie suportată de toți contribuabilii la bugetul statului, ci doar de aceia care utilizează în mod efectiv drumurile naționale.

Arată că proprietarul autovehiculului este considerat a fi și utilizatorul rețelei naționale de drumuri publice, iar atunci când înstrăinează autovehiculul este obligat să facă demersuri pentru a fi radiat numele său din baza de date a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. În cazul în care contractul de vânzare-cumpărare nu este înscris în evidențele Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, proprietarul menționat în cartea de identitate a vehiculului este considerat utilizator și are obligația de a achita rovinieta.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, precizând că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 , prin raportare la dispozițiile constituționale indicate de autorul acesteia și făcând referire la jurisprudența Curții în materie.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl formează prevederile art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1) și

art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 424/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2002, modificate și completate prin

Ordonanța Guvernului nr. 8/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010, și, ulterior, prin

Legea nr. 144/2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 24 iulie 2012. Curtea observă că, deși autorul excepției critică întreaga ordonanță în concluziile scrise depuse la dosar, aceasta a fost sesizată prin încheiere doar cu privire la art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1),

art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , reținându-se că autorul excepției a învederat ca fiind neconstituționale aceste prevederi.

Textele de lege criticate au următoarea redactare:

- Art. 1 alin. (1) lit. b): "(1) În înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (...)

b) utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini;";

- Art. 7: "Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.";

- Art. 8 alin. (1): "Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.";

- Art. 9 alin. (3): "În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)."

Autorul susține, potrivit celor reținute în încheierea de sesizare, că textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziții din Constituție: art. 1 referitor la statul român, art. 4 privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 15 privind universalitatea, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 23 privind libertatea individuală, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 135 privind economia și art. 136 referitor la proprietate.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea observă că prin

Decizia nr. 217 din 9 mai 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 18 iunie 2013, s-a mai pronunțat asupra unei excepții ridicate de același autor, într-un alt dosar, având o motivare identică.

I. Cu acel prilej, făcând referire la jurisprudența sa, Curtea a reținut, în esență, următoarele:

1. În ceea ce privește

art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , Curtea a apreciat că este neîntemeiată critica potrivit căreia sancțiunea pentru nerespectarea obligației de a deține rovinietă pentru circulația pe rețeaua de drumuri naționale din România, aplicată persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, care au în proprietate sau pot folosi în baza unui drept legal vehiculele, iar nu conducătorului auto, ar conduce la crearea unei discriminări între cele două categorii. Curtea a reținut, pe de o parte, că certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, astfel încât se poate prezuma că autovehiculul se află în proprietatea persoanei sau, după caz, în folosința persoanei înscrise în acest certificat, iar, pe de altă parte, nicio normă legală nu interzice încredințarea spre folosință a autovehiculului unei alte persoane, cu singura condiție să posede permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul. În acest din urmă caz, persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare își asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit și pe rețeaua de drumuri naționale, unde deținerea unei roviniete este obligatorie, așa încât vina de a nu deține rovinietă îi aparține. Totodată, deținătorul sau, după caz, cel care folosește în mod legal autovehiculul are acțiunea în regres împotriva persoanei căreia i-a fost încredințat autovehiculul, dacă aceasta a depășit termenii și condițiile în care i-a fost încredințat autovehiculul și a circulat pe rețeaua de drumuri naționale fără rovinietă.

2. Cu privire la prevederile

art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , Curtea a observat că instituirea în mod distinct a responsabilității achitării tarifului de utilizare și deținere a rovinietei valabile pentru utilizatorii români și cei străini nu încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor, situația evident diferită a celor două categorii de utilizatori, în funcție de care distinge textul de lege criticat, justifică tratamentul diferit stabilit de legiuitor.

3. Referitor la

art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , Curtea a reținut că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, așa încât, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, conținutul și limitele acestuia sunt stabilite de lege, iar alin. (7) al aceluiași articol obligă proprietarul la "respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului", îi revin. Așa fiind, nu se poate susține că prin instituirea unei sancțiuni contravenționale în sarcina persoanelor fizice ori juridice se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea contravenției înseamnă diminuarea patrimoniului. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate nu conțin niciun fel de prevederi de natură a afecta în vreun fel libertatea comerțului, consacrată de art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție.

4. În plus, Curtea a mai constatat că nici criticile de neconstituționalitate formulate prin raportare la art. 45 care garantează libertatea economică nu sunt întemeiate, întrucât instituirea unor tarife de utilizare și de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România nu constituie o piedică în calea exercitării oricărui tip de activitate economică, cu respectarea exigențelor legale corespunzătoare fiecărui domeniu de activitate. Tot astfel, textele de lege criticate nu sunt de natură să contravină art. 135 din Legea fundamentală care statuează că economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență și care, în acest context, instituie obligațiile care revin statului român.

5. În fine, Curtea a constatat că nu se pune problema analizării condițiilor cuprinse în art. 53 din Legea fundamentală, de vreme ce textele de lege criticate nu vizează restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale.

Întrucât în cauza de față nu au fost evidențiate elemente noi, care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția pronunțată cu acel prilej își mențin valabilitatea și în ceea ce privește prezenta excepție de neconstituționalitate.

II. Cât privește

art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , Curtea observă că modalitatea tehnică de întocmire a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, rezultată din modul în care Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. aplică legea, excedează controlului acesteia.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "Autosig" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 2.920/229/2012 al Judecătoriei Fetești și constată că dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1) și

art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002

privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Fetești și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2013.