Decizia nr. 439/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2008

privind unele măsuri financiar-bugetare, excepție ridicată de Maria Giurcă în Dosarul nr. 4.434/117/2011 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 382D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4.434/117/2011, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2008

privind unele măsuri financiar-bugetare.

Excepția a fost ridicată de Maria Giurcă cu prilejul soluționării unei acțiuni în contencios administrativ și fiscal având ca obiect anularea ca nelegală a Deciziei de impunere nr. 204.191 din 24 noiembrie 2010 pentru stabilirea contribuției datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt contrare art. 16 alin. (1) și art. 56 alin. (2) din Constituție, întrucât instituie o diferență între angajați și celelalte categorii de contribuabili în ceea ce privește cuantumul contribuției datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.

Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că obligativitatea contribuției la asigurările sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu principiul solidarității, pe care se întemeiază acest sistem. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. De asemenea, arată că este firesc ca valoarea contribuției să difere de la persoană la persoană, în funcție de cuantumul veniturilor realizate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că intenția legiuitorului de a stabili un tratament juridic diferențiat sub aspectul veniturilor în raport cu care se stabilește contribuția de asigurări sociale de sănătate, în funcție de situația specifică a diferitelor categorii de persoane, apare ca fiind în deplină concordanță cu normele constituționale invocate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, arată că legiuitorul, având în vedere situația specifică a diferitelor categorii de persoane asigurate, a înțeles să instituie un tratament juridic diferit, ceea ce nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. De asemenea, precizează că aceste dispoziții de lege au avut o aplicare temporară, în prezent legea prevăzând o cotă a contribuției unică.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Dispozițiile de lege atacate pe calea excepției de neconstituționalitate sunt cele ale

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2008

privind unele măsuri financiar-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 31 decembrie 2008.

Având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea apreciază însă că autorul acesteia critică în realitate doar dispozițiile

art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2008 , astfel că doar acestea urmează a constitui obiect al analizei de constituționalitate.

- Art. 1 alin. (1) lit. a): "(1) Pentru anul 2009, cotele de contribuții pentru asigurările de sănătate, prevăzute de

Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc după cum urmează:

a) 5,5% pentru cota datorată de angajat, prevăzută la

art. 257 din Legea nr. 95/2006 , cu modificările și completările ulterioare."

Totodată, Curtea constată că prevederile de lege criticate au avut o aplicabilitate limitată, pentru anul 2009. Având în vedere, însă, cele reținute prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunțe asupra dispozițiilor de lege cu care a fost sesizată, întrucât acestea produc efecte în cauza în care s-a invocat prezenta excepție de neconstituționalitate.

Autorul excepției consideră că dispozițiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituție: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor și art. 56 alin. (2) privind așezarea justă a sarcinilor fiscale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

1. Având în vedere dispozițiile

art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, ale

art. 9 alin. (3) lit. b) din Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 și 902 bis din 31 decembrie 2007, ale

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2008

- care constituie obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate -, ale

art. 7 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 și 60 bis din 27 ianuarie 2010, ale

art. 8 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 și 879 bis din 28 decembrie 2010, precum și ale

art. 8 alin. (5) din Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 și 914 bis din 22 decembrie 2011, respectiv ale

art. 9 alin. (6) din Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 și 106 bis din 22 februarie 2013, Curtea constată că, în funcție de contextul economic, legiuitorul a înțeles să prevadă cote diferite de contribuție de la un an la altul și, de asemenea, să diferențieze aceste cote între diferitele categorii de asigurați. Astfel, dacă pentru anul 2008 a prevăzut o scădere a cotei de contribuție pentru toți asigurații prevăzuți la

art. 257 din Legea nr. 95/2006 , de la 6,5% la 5,5%, în anul 2009 și 2010 a menținut cota de 5,5% doar pentru angajați, revenind la cota de 6,5% pentru ceilalți contribuabili. Din anul 2011 s-a prevăzut o reglementare egală pentru toți asigurații, aceștia datorând o cotă de 5,5% din veniturile realizate.

Autorul excepției de neconstituționalitate critică această diferență de reglementare, considerând că este discriminatorie și nejustificată.

2. Curtea reține că, potrivit art. 139 alin. (1) și (3) din Constituție, "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", iar "Sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acestora."

Din conținutul acestor prevederi constituționale reiese că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili contribuțiile la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, condițiile și cuantumul în care se realizează aceste contribuții, precum și de a institui anumite exceptări ori scutiri de la aceste contribuții atunci când situația în care se află o anumită categorie de persoane impune obiectiv aceste măsuri de protecție socială.

Desigur, reglementarea acestor contribuții și a condițiilor în care se realizează trebuie să se facă cu respectarea celorlalte prevederi constituționale, avându-se în vedere, între altele, respectarea principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, precum și principiul egalității în drepturi a cetățenilor.

Cât privește principiul așezării juste a sarcinilor fiscale, Curtea a arătat prin

Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994,

Decizia nr. 176 din 6 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 iunie 2003 și

Decizia nr. 325 din 25 iunie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013, că fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni. Prin urmare, "așezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuși principiul egalității cetățenilor în fața legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situații identice și să țină cont, în același timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situația individuală și sarcinile sociale ale acestora."

Referitor la principiul egalității în drepturi a cetățenilor, Plenul Curții Constituționale, prin

Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a reținut că acesta "presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice."

3. Având în vedere cele reținute mai sus, Curtea constată că accesul persoanelor care realizează venituri din salarii, asimilate salariilor sau din activități dependente la pachetul de bază de servicii medicale pus la dispoziție de sistemul asigurărilor sociale de sănătate se realizează atât prin plata unei contribuții individuale, cât și prin plata unei contribuții de către angajator. Astfel, în timp ce dispozițiile

art. 257 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006

stabilesc cota de contribuție a angajaților și a celorlalte persoane care realizează venituri din activități dependente la 6,5%, respectiv 5,5% din veniturile realizate, art. 258 și art. 2581 din aceeași lege reglementează contribuția persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de angajator, contribuția datorată pentru asigurarea sănătății personalului. Această din urmă contribuție a variat între cota de 7% și cea de 5,2% calculată asupra fondului de salarii.

Pe de altă parte, ceilalți contribuabili prevăzuți la

art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006

au acces la acest pachet de servicii medicale în baza unei contribuții unice, calculată ca o cotă de 6,5%, respectiv 5,5% asupra veniturilor realizate.

Astfel, Curtea apreciază că temeiul diferenței de tratament juridic criticate nu îl reprezintă atât sursa veniturilor, cât condițiile în care se realizează accesul la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, angajații și persoanele care realizează venituri din desfășurarea unei activități dependente găsindu-se, din această perspectivă, în situații diferite față de ceilalți contribuabili. Prin urmare, această diferență de situație permite legiuitorului ca, în funcție de factorii economici avuți în vedere, să instituie un tratament diferit, fără ca aceasta să aibă semnificația încălcării principiului egalității în drepturi a cetățenilor ori al celui al justei așezări a sarcinilor fiscale.

De altfel, diferența de tratament dintre persoanele încadrate în ipoteza

art. 257 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006

și celelalte categorii de contribuabili nu este disproporționată, ea variind cu un singur procent.

Mai mult, Curtea reține că, începând cu anul 2011, a fost prevăzută o cotă de contribuție unică pentru toți contribuabilii, astfel că diferențele de tratament juridic criticate au fost îndepărtate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Maria Giurcă în Dosarul nr. 4.434/117/2011 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile

art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 226/2008

privind unele măsuri financiar-bugetare sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 octombrie 2013.