Ordinul nr. 23/1999
privind aprobarea Procedurii de acordare a unor înlesniri la plata obligațiilor datorate bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj
prezumat în vigoare
Președintele Agenției Naționale pentru Ocupare și Formare Profesională,
având în vedere prevederile
art. 82 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996
privind executarea creanțelor bugetare, aprobată și modificată prin
Legea nr. 108/1996 , modificat și completat prin
Ordonanța Guvernului nr. 53/1997 ,
în temeiul
art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 4/1999
privind aprobarea Statutului Agenției Naționale pentru Ocupare și Formare Profesională și al hotărârii consiliului de administrație din data de 15 aprilie 1999,
emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Procedura de acordare a unor înlesniri la plata obligațiilor datorate bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, anexa la prezentul ordin.
Articolul 2
Direcția de control, agențiile județene pentru ocupare și formare profesională și a municipiului București vor lua măsuri pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Articolul 3
Pe data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, își încetează aplicabilitatea prevederile referitoare la Fondul pentru plata ajutorului de șomaj, dispuse în
Ordinul ministrului muncii și protecției sociale nr. 806 din 3 noiembrie 1997 .
Președintele Agenției Naționale pentru Ocupare și Formare Profesională, Nicolae Dorin Parvu
Anexa PROCEDURA
de acordare a unor înlesniri la plata obligațiilor datorate bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj
1. În temeiul
art. 82 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996
privind executarea creanțelor bugetare, aprobată și modificată prin
Legea nr. 108/1996 , modificat și completat prin
Ordonanța Guvernului nr. 53/1997 , Agenția Naționala pentru Ocupare și Formare Profesională poate acorda unele înlesniri la plata obligațiilor datorate de către agenții economici bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, aprobat prin lege.
Nu se acordă înlesniri la plata obligațiilor bugetare calculate și reținute prin stopaj la sursa din drepturile salariale, precum și la majorările și penalitățile aferente.
Consiliul de administrație al Agenției Naționale pentru Ocupare și Formare Profesională poate delega prin hotărâre, pentru soluționarea cererilor privind acordarea de înlesniri la plata obligațiilor datorate bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, pe directorul executiv al agenției județene pentru ocupare și formare profesională, respectiv a municipiului București, pentru debite principale de până la un miliard lei.
2. Cererile pentru aprobarea înlesnirilor la plata obligațiilor datorate bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj se depun la agențiile județene pentru ocupare și formare profesională, respectiv a municipiului București.
2.1. Dosarul privind cererea de înlesniri la plata a obligațiilor datorate bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj trebuie să cuprindă următoarele elemente principale:
- elementele de identificare a contribuabilului: denumirea, adresa/sediul, numărul contului de disponibilitati (dacă sunt mai multe, se vor preciza toate) și unitatea (unitățile) bancară(e) la care sunt deschise; numele, prenumele și calitatea celor care reprezintă contribuabilul în relațiile patrimoniale;
- sumele datorate bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, stabilite prin lege;
- natura înlesnirilor solicitate și o succintă prezentare a posibilităților de realizare a programului propus pentru stingerea debitelor;
- în cazul în care s-au mai depus cereri pentru aprobarea de înlesniri în temeiul
art. 82 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996 , se vor menționa datele și numerele de înregistrare ale acestor cereri la direcția generală de muncă și protecție socială judeteana, respectiv a municipiului București, și la Agenția Naționala pentru Ocupare și Formare Profesională sau la cea judeteana;
- în cazul în care s-au mai aprobat înlesniri, se va face referire la modul în care s-au respectat condițiile din aprobările anterioare;
- numărul dosarelor pentru înscrierea la șomaj, depuse de solicitant în ultimele 12 luni anterioare cererii de aprobare a înlesnirilor, numărul beneficiarilor de plati compensatorii, numărul beneficiarilor de plati din Fondul pentru plata ajutorului de șomaj, acordate conform
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 35/1997 , aprobată și modificată prin
Legea nr. 162/1997 , după caz;
- situația plății contribuțiilor curente față de bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj;
- data ședinței consiliului de administrație (sau denumirea echivalenta), în care a fost analizata cererea și s-a hotărât solicitarea înlesnirilor la plata obligațiilor datorate bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj; semnăturile persoanelor care angajează unitatea solicitanta și ștampila acesteia;
- declarație pe proprie răspundere a persoanelor care angajează unitatea solicitanta privind realitatea datelor cuprinse în dosar;
- ultimul bilanț contabil, anterior depunerii cererii;
- balanța de verificare din luna anterioară depunerii cererii;
- situația privind creditele obținute până la data cererii și nerambursate;
- situația privind rezultatele financiare la zi;
- situația privind obligațiile fiscale neonorate;
- certificatul eliberat de oficiul registrului comerțului - anexa nr. 6 la
Normele metodologice nr. 45.184/1996 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 24 mai 1996;
- comunicarea Fondului Proprietății de Stat, a ministerelor, a consiliilor județene și locale, după caz, privind statutul economico-juridic al contribuabililor (lichidare, restructurare și privatizare).
Se recomanda menționarea oricăror alte elemente și documente considerate utile pentru soluționarea cererii.
În lipsa elementelor prevăzute mai sus, cererea nu va fi înregistrată la agenția judeteana pentru ocupare și formare profesională, respectiv a municipiului București.
2.2. Înlesnirile la plata obligațiilor datorate bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj pot fi solicitate și acordate atât înaintea începerii executării silite, cat și în timpul efectuării acesteia.
Pentru creanțele bugetare pentru care s-au depus cereri de înlesniri la plata executarea silită nu va fi pornită sau nu va fi continuată, după caz, până la data comunicării modului de soluționare a acestora.
3. La primirea cererii, agenția judeteana pentru ocupare și formare profesională, respectiv a municipiului București, înregistrează cererea într-un registru special, cu rubricatia stabilită conform anexei la prezenta procedura.
4. Pentru stabilirea corecta a sumelor datorate și pentru cunoașterea altor aspecte necesare luării deciziei directorul executiv al agenției județene pentru ocupare și formare profesională, respectiv a municipiului București, dispune efectuarea de controale la agenții economici care au depus cereri în vederea acordării de înlesniri la plata obligațiilor datorate bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj.
4.1. Cu ocazia verificării se au în vedere:
- realitatea datelor prezentate în cererea de acordare a unor înlesniri la plata obligațiilor datorate bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj;
- respectarea de către solicitant a reglementărilor legale în vigoare privind disciplina financiară;
- situația privind creditele angajate de solicitant;
- respectarea de către solicitant a termenelor de plată a contribuțiilor curente;
- existenta unor programe de restructurare în derulare, aprobate conform reglementărilor în vigoare;
- orice element care poate contribui la formularea propunerii de aprobare sau de respingere a cererii.
Solicitanții sunt obligați să prezinte toate actele și explicațiile necesare verificării.
4.2. Rezultatele verificării se înscriu în procesul-verbal de control.
În cazul constatării unor neconcordante se vor efectua corectiile necesare, care se menționează în procesul-verbal.
Refuzul de prezentare a documentelor sau prezentarea unor documente incomplete motiveaza propunerea de respingere a cererii.
4.3. Constatarea nevirarii contribuției de 1% la bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, precum și a majorărilor aferente constituie motiv de respingere a cererii.
5. Pe baza cererii, a documentelor anexate și a procesului-verbal de control se întocmește un referat cu concluzii și propuneri de soluționare.
6. Cererile de înlesnire la plata obligațiilor datorate bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, pentru debite principale de peste un miliard lei, se soluționează la nivelul Agenției Naționale pentru Ocupare și Formare Profesională.
Pentru cererile de înlesnire la plata, care se soluționează la nivelul Agenției Naționale pentru Ocupare și Formare Profesională, referatul semnat de directorul executiv al agenției județene pentru ocupare și formare profesională, respectiv a municipiului București, însoțit de cererea solicitantului și de procesul-verbal cu rezultatul verificării, se înaintează, în termen de 15 zile de la data înregistrării cererii, la Direcția de control din cadrul Agenției Naționale pentru Ocupare și Formare Profesională.
7. După verificarea și analiza documentelor Direcția de control din cadrul Agenției Naționale pentru Ocupare și Formare Profesională supune spre aprobare consiliului de administrație cererile de înlesnire la plata obligațiilor datorate bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, pentru debitele principale de peste un miliard lei.
Consiliul de administrație al Agenției Naționale pentru Ocupare și Formare Profesională soluționează cererile privind înlesnirile la plata obligațiilor datorate bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj.
Cererile care nu întrunesc condițiile prevăzute de lege se restituie solicitanților, cu motivatia corespunzătoare, și agenției județene pentru ocupare și formare profesională, respectiv a municipiului București.
8. Soluțiile date cererilor privind acordarea de înlesniri la plata obligațiilor datorate bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj se comunică solicitanților și agenției județene pentru ocupare și formare profesională, respectiv a municipiului București, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii la Agenția Naționala pentru Ocupare și Formare Profesională, pentru cererile care se soluționează la nivelul acesteia.
9. Soluțiile date cererilor privind acordarea de înlesniri la plata obligațiilor datorate bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj se comunică solicitanților în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii la agenția judeteana pentru ocupare și formare profesională, respectiv a municipiului București, pentru cererile care intră în competența de soluționare a acestora.
10. Agentul economic beneficiază de înlesnirile acordate, cu condiția depunerii, în termen de până la 15 zile de la data comunicării, a unor garanții bancare echivalente a trei rate de eșalonare.
11. Înlesnirile la plata obligațiilor datorate bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj se pot acorda cu o perioadă de grație de până la 6 luni, care este inclusă în perioada pentru care s-au acordat înlesniri.
11.1. Pe perioada acordării înlesnirilor se datorează majorările stabilite și calculate potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
11.2. Pe perioada pentru care s-au acordat înlesniri cursul prescripției se suspenda.
12. Înlesnirile aprobate își pierd valabilitatea și nu produc efecte, dacă nu au fost respectate condițiile în care au fost date; o noua cerere de aprobare a unor înlesniri la plata obligațiilor datorate bugetului Fondului pentru plata ajutorului de șomaj nu poate fi depusa timp de 6 luni de la data constatării nerespectării condițiilor în care a fost aprobată cererea anterioară.
13. Agenția judeteana pentru ocupare și formare profesională, respectiv a municipiului București, organizează evidenta și controlul asupra modului de respectare a condițiilor stabilite la acordarea înlesnirilor respective.
Anexa 1 ------------
la procedura -------------- -------------------------------------------------------------------------------- | Suma totală |Suma pentru care se |Suma/termenele pentru| | | solicita înlesnirea | amânări și eșalonări| |----------------------|---------------------|---------------------| Fondul | contri-| majo- | | contri-|majo- | | contri-| majo-| | | butia | rarile|TOTAL| butia |rarile|TOTAL| butia |rarile|TOTAL| | dato- | afe- | | dato- |afe- | | dato- |afe- | | | rata | rente | | rata |rente | | rata |rente | | ------------|--------|-------|-----|--------|------|-----|--------|------|-----| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | ------------|--------|-------|-----|--------|------|-----|--------|------|-----| Contribuția | | | | | | | | | | de 5% | | | | | | | | | | la Fondul | | | | | | | | | | pentru | | | | | | | | | | plata | | | | | | | | | | ajutorului | | | | | | | | | | de șomaj | | | | | | | | | | -------------------------------------------------------------------------------- -------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.