Decizia nr. 281/2014

Articolul 32

alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 : "(1) Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.";

-

Articolul 118

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 : "(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta."

12. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2) referitor la liberul acces la justiție al oricărei persoane, precum și prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 611 din 12 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 8 august 2012, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , prilej cu care a statuat că prevederile din

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

care instituie norme de procedură privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, și anume instanța competentă să soluționeze plângerea, nu încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, întrucât, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înțeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestor drepturi constituționale, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliției rutiere. În plus, această modalitate de reglementare reprezintă opțiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție cu privire la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată. De asemenea, Curtea Constituțională a mai statuat că

art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

reprezintă o aplicare a principiului specialia generalibus derogant, în sensul competenței atribuite legiuitorului de art. 126 alin. (2) din Constituție, care poate institui, pentru situații deosebite, reguli speciale în ceea ce privește stabilirea competenței instanțelor de judecată și a procedurii de judecată. Or, în cauza de față este criticată o ordonanță a Guvernului ce reglementează regimul juridic al contravențiilor, procedura aplicabilă fiind una specială, derogatorie de la normele dreptului comun, și nu procedura contenciosului administrativ.

14. Totodată, prin

Decizia nr. 654 din 19 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 13 august 2012, Curtea Constituțională a mai statuat că reglementarea competenței teritoriale a instanțelor judecătorești în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenție este menită să dea expresie dreptului la un proces echitabil prin asigurarea administrării, cu celeritate, a probelor.

15. De asemenea, prin

Decizia nr. 1.029 din 29 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 23 ianuarie 2013, Curtea a statuat că

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , care instituie norme de procedură privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, nu îngrădește accesul liber la justiție al persoanelor interesate și nu contravine dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, reglementarea competenței teritoriale a instanțelor judecătorești în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenție prin care se constată încălcări ale dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice este menită să dea expresie garanțiilor constituționale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliției rutiere.

16. În sfârșit, prin

Decizia nr. 364 din 24 aprilie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 18 mai 2012, Curtea a mai statuat că stabilirea competenței teritoriale unice a instanței de judecată pentru soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei/unor contravenții la circulația pe drumurile publice are în vedere aplicarea unui criteriu general și obiectiv, și anume cel al locului unde a fost săvârșită și constatată contravenția, ceea ce este pe deplin justificat și rezonabil în considerarea specificului acestei categorii de contravenții, și anume mobilitatea sau starea de tranzit în care se află persoanele ce circulă pe drumurile publice și care trebuie să respecte aceleași reguli de circulație prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 .

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția pronunțată prin deciziile menționate își mențin valabilitatea și în cauza de față.

18. Distinct de aceasta, Curtea mai constată că, potrivit art. 109 alin. (9) din ordonanța de urgență atacată, prevederile acesteia se completează cu cele ale

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, care, la art. 47, face trimitere, la rândul său, la dispozițiile Codului penal ori ale Codului de procedură civilă, după caz. Or, dispozițiile art. 183 alin. (1) și art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevăd, pe lângă posibilitatea îndeplinirii prin poștă a actelor de procedură, și o serie de garanții ale drepturilor reclamantului, căruia, de pildă, i se vor comunica în scris lipsurile cererii de chemare în judecată, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Așadar, chiar dacă

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice instituie competența teritorială exclusivă a instanței de judecată de la locul săvârșirii și constatării faptei contravenționale, acest lucru nu îl obligă, în sine, pe reclamant, la cheltuieli suplimentare cauzate de deplasarea în acea localitate pentru a fi prezent la fiecare termen de judecată sau pentru a depune diverse acte procedurale necesare la dosar și nici nu poate conduce la încălcarea dreptului de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil, așa cum eronat pretinde autorul excepției de față. Tocmai în considerarea unor astfel de situații, legiuitorul a reglementat modalități alternative care să garanteze exercitarea efectivă și deplină a drepturilor materiale și procesuale ale oricărei persoane ce dorește să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Helmut Wachmann în Dosarul nr. 1.083/179/2013 al Judecătoriei Babadag și constată că dispozițiile

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor și

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Babadag și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 mai 2014.