Decizia nr. 71/1999
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea și disciplina muncii în unitățile socialiste de stat
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 1/1970 26 martie 1970 (prevederi anume) organizării și disciplinei muncii în unitățile socialiste de stat
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent șef
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970
privind organizarea și disciplina muncii în unitățile socialiste de stat, excepție ridicată de Banca Română pentru Dezvoltare - S.A. în Dosarul nr. 11.284/1998 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
La apelul nominal răspunde Banca Română pentru Dezvoltare - S.A., reprezentată prin consilier juridic Paula Nedelcu, lipsa fiind Dumitru Virtu, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, autoarea excepției de neconstituționalitate susține, în esenta, ca dispozițiile
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970
privind organizarea și disciplina muncii în unitățile socialiste de stat sunt neconstituționale. În sprijinul susținerilor sale invoca Decizia nr. 82 din 29 aprilie 1997 a Curții Constituționale, în care s-a statuat ca prevederile
se aplică regiilor autonome și instituțiilor publice, nu și societăților comerciale cu capital privat, cum este și Banca Română pentru Dezvoltare - S.A.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, sustinand, pe de o parte, ca termenele prevăzute de
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970
constituie garanții indispensabile executării contractului de muncă, iar pe de altă parte, ca, fiind termene de decădere, ele determina o limitare în timp a dreptului de aplicare a sancțiunilor disciplinare.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 7 ianuarie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 11.284/1998, Judecătoria Sectorului 3 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970
privind organizarea și disciplina muncii în unitățile socialiste de stat, excepție ridicată de Banca Română pentru Dezvoltare, societate pe acțiuni.
În esenta, autoarea excepției susține ca
este un act normativ specific sistemului socialist și contravine principiilor de funcționare a societăților comerciale care, având caracter privat, se supun prevederilor contractului colectiv de muncă. Banca Română pentru Dezvoltare - S.A. nu se încadrează în categoria persoanelor juridice care, în prezent, au obligația ca, în cadrul raporturilor de muncă stabilite cu angajații proprii, să se conformeze prevederilor
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 , deoarece, având în vedere temeiurile juridice în baza cărora s-a înființat, este societate comercială privată, neavând corespondent în economia socialistă, în contextul căreia a fost elaborata și aplicată
În susținerea excepției, autoarea invoca Decizia Curții Constituționale nr. 82 din 29 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 27 noiembrie 1997, prin care s-a statuat faptul ca prevederile
art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970
sunt "abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție, în măsura în care se referă la societățile comerciale". Pentru identitate de ratiune, autoarea excepției reclama aceeași soluție și în ce privește prevederile
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 .
Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca prevederile
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970
nu contravin dispozițiilor Constituției României. Dimpotriva, potrivit opiniei sale, "este necesar să fie instituit un termen de aplicare a sancțiunii corelat cu data săvârșirii abaterii, astfel de termene existând și pentru fapte care atrag raspunderi mult mai grave, cum sunt cea penală și contravențională". Se arata în continuare ca "aplicarea sancțiunii după o perioadă îndelungată de la data săvârșirii unei fapte nu mai are eficienta în îndreptarea sau asupra comportamentului persoanei care a săvârșit-o și nici în relațiile și raporturile de muncă, cum este cazul răspunderii disciplinare". Instanța considera ca în orice tip de economie trebuie să existe o disciplina a muncii. În sistemul de drept românesc, atunci când disciplina muncii nu este reglementată în toate detaliile de contractul colectiv de muncă, "se aplică norma generală, care în acest caz este
Legea nr. 1/1970 ". Dispoziția legală criticata protejeaza salariații împotriva abuzurilor sau a sancțiunilor aplicate arbitrar. De altfel, se mai arata ca "intimata nici nu a indicat ce dispoziție constituțională este incalcata de
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 ".
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
În punctul sau de vedere președintele Camerei Deputaților susține ca "abordarea problemei juridice în cauza nu trebuie să pornească de la evidentierea incompatibilitatii de fond dintre unitățile socialiste - privite ca persoane juridice puternic marcate de amprenta ideologica a regimului politic abolit în 1989 - și societățile comerciale ce funcționează în conformitate cu
Legea nr. 31/1990 , în condițiile economiei de piața și ale unei democratii constituționale". În cauza, esențiale sunt interesele autorului abaterii disciplinare, care trebuie să știe, la împlinirea unui termen determinat, ce drepturi și în ce măsura acestea îi sunt afectate, pentru a putea exercita, eventual, căile de atac pe care legea i le pune la indemana. Practic, și sub imperiul Constituției din 1991, dispozițiile
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970
asigura o protecție eficienta intereselor salariatului angrenat într-o procedură disciplinară, neavând importanța dacă raportul juridic de muncă este stabilit cu o societate comercială, cu o instituție publică sau o regie autonomă ori cu o altă persoană juridică prevăzută de lege. Se apreciază ca dispozițiile
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970
sunt, în continuare, în vigoare.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca "societăților comerciale constituite conform prevederilor
Legii nr. 31/1990 , precum și societăților comerciale cu capital majoritar de stat privatizate nu le pot fi aplicate prevederile
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 , întrucât societățile comerciale fiind cu capital privat nu au un corespondent în economia socialistă. Dacă li s-ar aplica aceste prevederi, aceasta ar duce la extinderea aplicării
dincolo de voința legiuitorului, care, în art. 28 alin. 2, doar recomanda pentru celelalte unități economice, altele decât cele de stat, să aplice dispozițiile legii". Pentru aceste considerente, se apreciază ca excepția de neconstituționalitate este fondată în parte, în sensul că
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970
nu se aplică societăților comerciale.
Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere comunicate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al
art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională este competența să se pronunțe asupra excepției, deoarece, deși
a fost adoptată înainte de intrarea în vigoare a Constituției, pe baza dispozițiilor sale s-au născut raporturi juridice după intrarea în vigoare a acesteia.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl formează dispozițiile
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970
privind organizarea și disciplina muncii în unitățile socialiste de stat, având următorul cuprins:
"Sancțiunea disciplinară poate fi stabilită și va trebui să fie comunicată în scris salariatului în cel mult 30 de zile de la data când cel în drept sa o aplice a luat cunoștința de săvârșirea abaterii; aplicarea sancțiunii nu se va putea face însă mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii abaterii."
Examinând excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost ridicată, Curtea Constituțională constata următoarele:
a) Excepția a fost ridicată într-o cauza având ca obiect contestația formulată de directorul general al Sucursalei zonale Iași a Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A., împotriva unui ordin prin care a fost sancționat disciplinar cu diminuarea salariului de baza și a indemnizației de conducere cu 10% pe o perioadă de 3 luni. Autoarea excepției considera ca dispozițiile art. 13 alin. 4 din legea mai sus citata nu se aplică societăților comerciale, iar în sprijinul acestei sustineri este evocata Decizia Curții Constituționale nr. 82 din 29 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 27 noiembrie 1997. Prin aceasta decizie s-a admis în parte excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970
și s-a constatat ca prevederile acestora sunt abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție, în măsura în care se referă la societățile comerciale constituite conform prevederilor
privind societățile comerciale și la societățile comerciale cu capital majoritar de stat, privatizate în condițiile
privind privatizarea societăților comerciale. Alin. 3 al art. 13, care a fost constatat de Curtea Constituțională ca fiind abrogat în parte, are următorul cuprins: "Sancțiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, ascultarea salariatului și verificarea susținerilor făcute de acesta în apărare". S-a pronunțat aceasta decizie considerându-se ca, în ipoteza în care unor astfel de societăți comerciale "li s-ar aplica prevederile acestui articol, ar insemna ca se extinde aplicarea legii dincolo de voința legiuitorului care, asa cum s-a arătat, pentru alte unități economice decât cele de stat, și anume cele cooperatiste și obștești, a precizat ca legea are numai semnificatia unei recomandări. În reglementarea raporturilor de muncă stabilite între aceste societăți comerciale și salariații lor o importanța deosebită o are contractul colectiv de muncă".
Curtea Constituțională constata ca Decizia nr. 82 din 29 aprilie 1997 are un caracter interpretativ, practica utilizata în unele decizii înainte de modificarea
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. O dată cu modificarea sa, prin
Legea nr. 138/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 25 iulie 1997, competența Curții Constituționale a fost strict determinata, prevăzându-se expres, la art. 2 alin. (3), ca aceasta "nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției". Prin decizia menționată, evocata ca precedent, s-a statuat, de altfel, ca " art. 13 alin. 3 din Legea nr. 1/1970
nu contravine în general normelor constituționale".
b) În ceea ce privește constituționalitatea prevederilor
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 , Curtea observa, mai întâi, caracterul procedural al acestei prevederi și faptul ca asemenea dispoziții dau expresie unor principii generale ale dreptului muncii, iar apoi, ca aceste termene sunt termene de prescripție a răspunderii disciplinare. Data comunicării sancțiunii marcheaza momentul aplicării acesteia, moment de la care curge atât termenul de 30 de zile pentru introducerea contestației, cat și termenul de prescripție.
Instanța de judecată în fața căreia s-a ridicat excepția a reținut în mod exact ca "este necesar să fie instituit un termen de aplicare a sancțiunii corelat cu data săvârșirii abaterii, astfel de termene existând și pentru fapte care atrag raspunderi mult mai grave, cum sunt cea penală și cea contravențională".
Fața de cele de mai sus, se impune deci ca examinarea excepției de neconstituționalitate ce vizează dispozițiile
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970
să se realizeze din perspectiva scopului și finalitatii acestora, iar nu în raport cu soluția anterioară a Curții.
Curtea retine ca termenele prevăzute în cuprinsul
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970
nu pot fi, ca atare, neconstituționale. Aceste termene constituie garanții indispensabile derulării contractului de muncă atât pentru angajat, cat și pentru cel ce angajează. Asa cum se arata în punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, "în cauza esențiale sunt interesele autorului abaterii disciplinare, care trebuie să știe, la împlinirea unui termen determinat, ce drepturi și în ce măsura acestea îi sunt afectate", pentru ca aceste drepturi sa nu fie marcate de incertitudine. Mai mult, chiar accesul liber la justiție ar putea fi pus sub semnul indoielii, în condițiile în care cel în drept sa adopte măsura disciplinară ar putea-o amana, cu rea-credința, la nesfarsit, impiedicandu-l pe salariat să obțină în justiție clarificarea situației sale. În situația în care nu ar exista un termen de prescripție a aplicării sancțiunii disciplinare, Curtea retine ca aplicarea sancțiunii, în cazul angajatului la o societate comercială, ar echivala cu imprescriptibilitatea răspunderii, consecința inacceptabila și absurda, din perspectiva principiilor generale ale răspunderii juridice.
Soluția pronunțată prin Decizia nr. 82/1997 a Curții Constituționale nu poate fi evocata ca precedent nici pe considerentele referitoare la importanța dispozițiilor cuprinse în contractele colective de muncă, singurele aplicabile în cazul raporturilor de muncă din cadrul societăților comerciale, atâta timp cat în contractele colective nu pot fi incluse clauze ce privesc situații de ordine publică, cum sunt și procedurile referitoare la răspunderea juridică a salariaților și cele privind jurisdicția muncii. De altfel, prin contractul colectiv de muncă încheiat în anul 1996, nu se stabilește un regim juridic derogatoriu pentru sancțiuni disciplinare, asa cum rezultă din prevederile art. 95, care au următorul cuprins: "Confederatiile sindicale semnatare recunosc dreptul patronilor de a stabili, în condițiile legii, răspunderea disciplinară sau patrimonială a salariaților care se fac vinovați de încălcarea normelor de disciplina a muncii sau aduc prejudicii unității".
Până la adoptarea unui viitor cod al muncii, în care să se reglementeze regimul raporturilor de muncă în cadrul diverselor tipuri de persoane juridice, Curtea considera ca este, în egala măsura, în avantajul atât al celui care angajează, dar, în mod deosebit, al angajatului, sa existe termenele fixate prin dispozițiile
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 . Aceste termene constituie, pe de o parte, o măsura de protecție a angajaților față de aplicarea arbitrară a unui regim sanctionator, iar pe de altă parte, ele asigura stabilitatea raporturilor juridice de muncă.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea Constituțională constata ca prevederile
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970
nu vin în contradictie cu principiile sau normele constituționale și, pe cale de consecința, nu pot fi considerate ca abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție. În acest fel, nu exista "identitate de ratiune" între soluția Curții Constituționale, cuprinsă în Decizia nr. 82/1997 a completului de trei judecători, și soluția actuala. Asa fiind, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970
urmează să fie respinsă.
Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 2 alin. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al
art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 13 alin. 4 din Legea nr. 1/1970 , excepție ridicată de Banca Română pentru Dezvoltare - S.A. în Dosarul nr. 11.284/1998 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 mai 1999.
p. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. Ioan Muraru Magistrat-asistent șef, Claudia Miu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.