Decizia nr. 541/2014

Augustin Zegrean

- președinte

Toni Greblă

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

1. Pe rol se află pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și

art. 6 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal, excepție ridicată de Shahin Sherif Ahmed Ahmed Mohamed în Dosarul nr. 800/232/2014 al Judecătoriei Găești. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 230D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14 octombrie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit

art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea, în temeiul

art. 57 din Legea nr. 47/1992

și al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, adoptat prin

Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 6/2012 , a amânat pronunțarea pentru data de 15 octombrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3. Prin Încheierea din data de 13 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 800/232/2014, Judecătoria Găești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și

art. 6 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal, excepție ridicată de Shahin Sherif Ahmed Ahmed Mohamed cu ocazia soluționării unei cereri de aplicare a legii penale mai favorabile.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate "încalcă flagrant prevederile Constituției privind dreptul fiecărui cetățean de a beneficia de legea penală mai favorabilă în cazul pedepselor privative de libertate definitive".

5. Judecătoria Găești apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor aplicate prin hotărâri judecătorești definitive trebuie să se realizeze în corelație cu principiul respectării autorității de lucru judecat, deoarece o restrângere a acestei autorități se justifică doar în măsura în care este necesar să se asigure și respectarea principiului legalității pedepsei. Legalitatea pedepsei nu implică doar un suport legal la data aplicării, ci și menținerea acestui suport pe durata executării, însă art. 15 alin. (2) din Constituție nu obligă la retroactivitatea nelimitată a legii penale mai favorabile, ci doar permite această retroactivitate, lăsând legiuitorului libertatea de a-i stabili limitele în cazul proceselor definitiv judecate. Aplicarea legii penale mai favorabile se poate realiza în cazul proceselor în curs la data când intervine legea penală mai favorabilă după un algoritm diferit de cel aplicabil în cazul proceselor definitiv judecate, cu respectarea principiului autorității de lucru judecat, dar și al legalității pedepsei. De asemenea, dispozițiile legale criticate asigură același tratament sancționator pentru persoanele condamnate definitiv, fără nicio discriminare.

6. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7. Avocatul Poporului apreciază că soluția legislativă criticată este justificată de necesitatea asigurării unui echilibru între principiile de rang constituțional vizând separația puterilor în stat, legalitatea pedepsei și neretroactivitatea legii, cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile. Principiul constituțional al separației puterilor în stat impune o restrângere minimă adusă de către puterea legiuitoare autorității de lucru judecat, restrângerea fiind justificată doar în considerarea altor principii de natură constituțională - cel al legalității pedepsei și al aplicării legii penale mai favorabile.

8. În aplicarea textelor de lege criticate, în condițiile în care pedeapsa aflată în executare depășește maximul prevăzut de legea nouă, există o diferență de pedeapsă care nu se mai regăsește într-un text în vigoare, fiind astfel necesară reducerea pedepsei aplicate la maximul prevăzut de legea nouă. În acest fel, se asigură atât respectarea principiului legalității pedepsei, pedeapsa aplicată fiind legală în raport cu legea veche, dar și cu legea nouă, cât și un just echilibru între principiul autorității de lucru judecat și aplicarea legii penale mai favorabile.

9. În ceea ce privește dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 187/2012

raportate la art. 15 alin. (2) din Constituție, constată că prevederea legală criticată reprezintă concretizarea aplicării legii penale mai favorabile, întrucât decăderile, interdicțiile și incapacitățile decurgând din condamnări promulgate în baza legii vechi își produc efectele până la intervenirea reabilitării de drept sau dispunerea reabilitării judecătorești, numai în măsura în care fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea este prevăzută și de legea penală nouă și dacă decăderile, interdicțiile și incapacitățile sunt prevăzute de lege.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând Încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 și

art. 6 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Dispozițiile criticate au următorul conținut:

- Art. 4: "Pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.";

- Art. 6: "Decăderile, interdicțiile și incapacitățile decurgând din condamnări pronunțate în baza legii vechi își produc efectele până la intervenirea reabilitării de drept sau dispunerea reabilitării judecătorești, în măsura în care fapta pentru care sa pronunțat condamnarea este prevăzută și de legea penală nouă și dacă decăderile, interdicțiile și incapacitățile sunt prevăzute de lege."

13. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 4 din Legea nr. 187/2012

au mai fost supuse controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014;

Decizia nr. 385 din 26 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 31 iulie 2014, și

Decizia nr. 437 din 8 iulie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 4 august 2014, Curtea Constituțională a statuat că aceste dispoziții nu contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) și ale art. 16.

15. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut existența anumitor deosebiri între aplicarea principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile în cazul când legea nouă intervine înainte de judecarea definitivă a cauzei și aplicarea aceluiași principiu în situația în care legea nouă intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă.

16. Astfel, Curtea a observat că în cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanța trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancțiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi și să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabilă, luând în considerare și analizând faptele și situația particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea, mutatis mutandis,

Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancțiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancțiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă (a se vedea Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014).

17. De asemenea, Curtea a observat existența anumitor diferențe și în ceea ce privește aplicarea retroactivă a legii noi, care intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Spre deosebire de situațiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi și la cauzele legale de modificare a acestor limite. Astfel, Curtea a reținut că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai ușoară, dar sancțiunea aplicată poate fie să depășească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, fie să nu depășească acest maxim. Dacă în primul caz se ajunge la executarea unei sancțiuni care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raționament nu mai subzistă în cea de-a doua ipoteză. Curtea a apreciat că în cea de-a doua ipoteză este vorba despre punerea în balanță a dreptului unei persoane condamnate, descris mai sus, și alte drepturi sau valori constituționale care pot contracara parțial sau complet acest drept. Astfel, legiuitorul având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate și valorile care justifică această încălcare a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal.

18. Având în vedere cele statuate în jurisprudența proprie, dar și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene referitor la principiul autorității de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancțiunea aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituție.

19. În ceea ce privește dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 187/2012 , Curtea observă că acestea permit ca decăderile, interdicțiile și incapacitățile care decurg din condamnările pronunțate în baza legii vechi să își producă în continuare efectele, până la intervenirea reabilitării de drept sau dispunerea reabilitării judecătorești, doar în măsura în care fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea este prevăzută și de legea penală nouă și dacă decăderile, interdicțiile și incapacitățile sunt prevăzute de lege.

20. Astfel, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate reprezintă tocmai o materializare a principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile. În măsura în care fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea nu mai este prevăzută de legea penală nouă sau dacă, deși este prevăzută, decăderile, interdicțiile și incapacitățile nu mai sunt prevăzute de lege, acestea din urmă nu își vor mai produce efectele după apariția legii noi.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Shahin Sherif Ahmed Ahmed Mohamed în Dosarul nr. 800/232/2014 al Judecătoriei Găești și constată că dispozițiile art. 4 și

art. 6 din Legea nr. 187/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 286/2009

privind Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Găești și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2014.