Ordin · Ministerul Apărării Naționale

Ordinul nr. 70/2015

pentru completarea Metodologiei întocmirii aprecierilor de serviciu pentru cadrele militare din structurile Ministerului Apărării Naționale, pe timp de pace, aprobată prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.122/2014

prezumat în vigoare

Data actului
28 iulie 2015
Emitent
Ministerul Apărării Naționale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 588 din 5 august 2015
Citează
4 acte
Structură
3 articole · 2.430 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Introduce prevederi în 1

  • Ordinul nr. 122/2014 20 noiembrie 2014 privind aprobarea Metodologiei întocmirii aprecierilor de serviciu pentru cadrele militare…

Pentru aplicarea dispozițiilor

art. 73 din Legea nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile

art. 85 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 80/1995 , cu modificările și completările ulterioare, precum și cele ale art. 4 alin. (2) și (4), art. 17 și 18 din Ghidul carierei militare, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 106/2011 , cu completările ulterioare,

în temeiul

art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006

privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul apărării naționale emite prezentul ordin.

Articolul I

După articolul 6 din Metodologia întocmirii aprecierilor de serviciu pentru cadrele militare din structurile Ministerului Apărării Naționale, pe timp de pace, aprobată prin

Ordinul ministrului apărării naționale nr. M. 122/2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 27 noiembrie 2014, se introduce un nou articol, articolul 6^1, cu următorul cuprins:

"Art. 6^1. - Întocmirea, completarea și utilizarea fișei postului pentru cadrele militare din Armata României se reglementează de către Direcția management resurse umane."

Articolul II

La data de 1 ianuarie 2016 se abrogă Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.62/2006*) pentru aprobarea "M.R.U.-1/6, Instrucțiuni privind întocmirea, completarea și utilizarea fișei postului pentru cadrele militare din Armata României".

──────────
*) Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.62/2006 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece are ca obiect reglementări din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale.
──────────

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.

Ministrul apărării naționale,
Mircea Dușa
București, 28 iulie 2015.
Nr. M.70.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.