Decizia nr. 111/1999

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 și ale art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Ștefan Octavian Pup în Dosarul nr. 1.338/1998 al Judecătoriei Alesd.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocand în acest sens jurisprudenta Curții Constituționale, care, prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, a respins o excepție de neconstituționalitate având același obiect. Precizează ca motivele care au determinat aceasta soluție subzistă și în cauza de fața.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 30 martie 1999, pronunțată de Judecătoria Alesd, județul Bihor, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 și ale art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de inculpatul Ștefan Octavian Pup în Dosarul nr. 1.338/1998 aflat pe rolul acelei instanțe.

În susținerea excepției autorul acesteia arata ca dispozițiile art. 81 alin. 3 și ale art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, care prevăd ca măsura suspendării condiționate a executării pedepsei și, respectiv, măsura suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu pot fi dispuse în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, sunt neconstituționale, fiind contrare prevederilor art. 16 din Constituție referitoare la egalitatea în drepturi. În opinia autorului excepției dispozițiile legale menționate creează o vădită inegalitate între cetățeni în ceea ce privește politica penală. Astfel, se susține ca este de neconceput ca pentru o infracțiune de furt simplu, prevăzută la art. 208 din Codul penal, constând în sustragerea de bunuri în valoare de 30-40 milioane lei, să se poată dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru ca pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de maximum 12 ani și, dimpotriva, ca aceste măsuri sa nu poată fi dispuse în cazul unui furt calificat, prevăzut la art. 209 din Codul penal și constând în sustragerea, în timpul nopții, a unui bun de valoare derizorie, numai pentru ca pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 12 ani. Dispozițiile criticate conduc, după părerea autorului excepției, la creșterea artificiala a numărului condamnaților care sunt obligați să execute pedeapsa închisorii în penitenciar.

Exprimandu-și opinia asupra excepției ridicate, instanța o considera neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 81 alin. 3 și ale art. 86^1 alin. 3 din Codul penal nu încalcă nici un drept fundamental prevăzut de Constituție. Instanța considera ca legiuitorul a procedat corect atunci când a interzis măsurile de suspendare a executării pedepsei în cazul furtului calificat - fapta pentru care autorul excepției a fost trimis în judecata -, subliniind ca deosebirea dintre furtul simplu și furtul calificat nu se întemeiază pe cuantumul prejudiciului cauzat, ci pe alte împrejurări care conferă infracțiunii un grad mai mare de pericol social.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepția de neconstituționalitate a art. 81 alin. 3 și a art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, în raport cu art. 16 din Constituție, este neîntemeiată. Prin criteriile stabilite de dispozițiile legale menționate, pentru a determina sfera de aplicare a celor două forme de suspendare a executării pedepsei, nu se poate susține ca se aduce atingere dispoziției constituționale a art. 16 privitoare la egalitatea în drepturi, întrucât aceste criterii legate de gravitatea faptelor se aplică tuturor persoanelor care au săvârșit astfel de fapte. În punctul de vedere al Guvernului se mai arata ca prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 81 alin. 3 din Codul penal, statuand ca acest text nu contravine dispozițiilor constituționale invocate, deoarece limitarea legală a aplicării suspendării condiționate a executării pedepsei nu încalcă nici unul dintre criteriile egalității în drepturi. Totodată, în opinia Guvernului se arata ca față de pedepsele majorate prin

Legea nr. 140/1996

ar fi necesară o reconsiderare a criteriilor de aplicare a măsurilor în suspendare a executării pedepsei, în sensul largirii câmpului lor de incidența.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția ridicată.

Prin

Legea nr. 140/1996

pentru modificarea și completarea Codului penal s-au inasprit pedepsele pentru unele infracțiuni grave, în special infracțiuni contra persoanei și contra patrimoniului. Aceasta agravare a pedepselor s-a infaptuit, pe de o parte, prin sporirea limitelor maxime ale pedepselor, iar pe de altă parte, prin interzicerea aplicării, pentru infracțiuni grave, a unor măsuri de individualizare a executării pedepselor în favoarea condamnaților, cum sunt: suspendarea condiționată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei la locul de muncă. Cu privire la aceste măsuri au fost introduse dispoziții speciale de interzicere la art. 81 alin. 3 din Codul penal, pentru suspendarea condiționată a executării pedepsei, la art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, și la art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, pentru executarea pedepsei la locul de muncă. Astfel, la art. 81 alin. 3 din Codul penal se prevede că "Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura". Aceeași interdicție este prevăzută la art. 86^1 alin. 3 din Codul penal.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, precum și prin Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999. Prin deciziile menționate Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a art. 81 alin. 3 din Codul penal, retinand ca aceste dispoziții nu contravin prevederilor art. 4 și 16 din Constituție, astfel cum sustinea autorul excepției. Curtea a statuat ca dispozițiile legale criticate nu contravin nici unei dispoziții și nici unui principiu constituțional și ca este de competența exclusiva a Parlamentului sa instituie pedepsele și mijloacele de individualizare a pedepselor pe care le considera cele mai corespunzătoare pentru prevenirea și combaterea criminalitatii. Deoarece nu au intervenit elemente noi, care să determine modificarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât considerentele, cat și soluția pronunțată își mențin valabilitatea și în cauza de fața. În consecința, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal urmează să fie respinsă.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 86^1 alin. 3 din Codul penal Curtea Constituțională s-a pronunțat, de asemenea, prin Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999. Curtea a respins excepția cu aceeași motivare, în sensul că restrangerea câmpului de incidența a acestei măsuri reprezintă o opțiune de politica legislativă, legiuitorul fiind singurul competent sa aleagă soluția pe care o considera corespunzătoare pentru combaterea criminalitatii la un moment dat.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale, aceeași soluție se impune și în cauza de fața, excepția urmând să fie respinsă.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii:

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 81 alin. 3 și ale art. 86^1 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Ștefan Octavian Pup în Dosarul nr. 1.338/1998 al Judecătoriei Alesd.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 iulie 1999.