Decizia nr. 25/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Ion Bonini - procuror

Paul Mihai Cotta - magistrat-asistent

Pe rol, soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Gulyas Iozsef și Gulyas Alexandru în Dosarul nr. 715/1998 al Curții de Apel Oradea - Secția penală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26 ianuarie 1999, în lipsa părților legal citate și în prezenta reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 4 februarie 1999, apoi pentru 9 februarie 1999 și 23 februarie 1999.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea de Apel Oradea - Secția penală, prin Încheierea din 2 iunie 1998, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Gulyas Iozsef și Gulyas Alexandru într-o cauza penală având ca obiect judecarea recursurilor declarate de autorii excepției și de ceilalți inculpați, trimiși în judecata pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 208 și art. 209 lit. a) și i) din Codul penal.

În motivarea excepției se susține ca dispozițiile atacate contravin prevederilor art. 4 și 16 din Constituție. Art. 81 alin. 3 din Codul penal creează un regim discriminatoriu între cetățeni, întrucât unii infractori care savarsesc infracțiunea de furt în forma simpla, prin sustragerea unor valori importante, pot beneficia de suspendarea executării pedepsei, iar alții, care au săvârșit infracțiuni de furt în forma calificată, chiar dacă pericolul social al faptei este redus, sunt excluși de la aplicarea dispozițiilor art. 81 din Codul penal, deși ar exista posibilități de îndreptare mai bune decât prin executarea pedepsei într-un penitenciar. O sancțiune penală trebuie să fie echitabila, sa existe un raport între fapta săvârșită și pedeapsa aplicată. Or, dispozițiile atacate ingradesc dreptul cetățeanului de a beneficia de suspendarea executării pedepsei, deși pericolul social al faptei este uneori extrem de redus.

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca excepția este neîntemeiată, deoarece reglementările art. 81 alin. 3 din Codul penal nu contravin dispozițiilor art. 4 și 16 din Constituție, întrucât nu creează un regim discriminatoriu față de cetățenii care comit o infracțiune de furt simplu în dăuna avutului privat sau alte fapte penale pentru care limita maxima a pedepsei este de până la 12 ani închisoare, aceasta fiind în conformitate cu politica penală a statului.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece art. 4 și 16 din Constituție, invocate de autorii excepției, nu au nici o legătură cu dispozițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal. Art. 4 din Constituție reglementează o situație străină de instituția suspendării condiționate a executării pedepsei, iar prevederile atacate nu contravin dispozițiilor art. 16 din Constituție. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal este neîntemeiată și din considerentul ca stabilirea regimului suspendării condiționate a executării pedepsei, precum și mecanismul în care funcționează concret acest mijloc de individualizare legală sunt de resortul exclusiv al legii penale, deoarece la stabilirea acestora se tine seama atât de pericolul social al faptei, specific unor categorii de infracțiuni, cat și de obiectivele politicii penale dintr-o anumită perioada.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Autorul excepției susține ca au fost incalcate dispozițiile art. 4 și 16 din Constituție, deoarece prin aplicarea reglementărilor art. 81 alin. 3 din Codul penal se creează o stare de inegalitate între persoanele care savarsesc infracțiunea de furt în forma simpla și alți infractori care comit infracțiuni de furt calificat.

Examinând susținerea, Curtea constata ca problema care, în esenta, constituie fondul cauzei este aceea de a se stabili dacă regula imperativa cuprinsă în conținutul art. 81 alin. 3 din Codul penal, cu privire la aplicarea măsurii de suspendare condiționată a executării pedepsei, este sau nu compatibila cu dispozițiile art. 4 alin. (2) și ale art. 16 alin. (1) din Constituție.

Potrivit art. 4 alin. (2) din Constituție, "România este patria comuna și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasa, de naționalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenența politică, de avere sau de opinie socială", iar art. 16 alin. (1) din Constituție prevede că "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

Din analiza celor două norme constituționale invocate rezultă ca prevederile art. 4 alin. (2) se corelează prin conținutul lor cu dispozițiile art. 16, determinandu-se criteriile egalității între cetățeni, și anume: rasa, naționalitatea, originea etnică, religia, opinia, apartenența politică și averea sau originea socială.

Soluția constituțională este în concordanta și cu reglementările internaționale. Astfel, prin art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se stabilesc criteriile nediscriminatorii în exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute în respectiva convenție.

Potrivit art. 81 alin. 3 din Codul penal, "Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura".

Prin acest text legiuitorul a restrâns aplicarea măsurii de individualizare a pedepsei, în sensul că nu poate fi dispusă în cazul persoanelor care au săvârșit cu intenție infracțiunile menționate. Aceasta însă nu contravine prevederilor constituționale invocate, deoarece limitarea legală a aplicării suspendării condiționate nu încalcă nici unul dintre criteriile egalității în drepturi.

Drepturile fundamentale reprezintă o constanta a personalității cetățeanului, o sansa egala acordată fiecărui individ și, din aceasta cauza, principiul egalității cuprinde egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetățeni în comparatie cu alta.

În aceasta situație este evident ca regimul pedepselor constituie o problemă de politica penală, pe care organul legislativ este singurul îndreptățit sa o soluționeze în funcție de împrejurările existente la un moment dat în domeniul criminalitatii.

Prin măsura suspendării condiționate a executării pedepsei în condițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal s-a urmărit în exclusivitate instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracțiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol ridicat.

În asemenea condiții, încălcarea principiului egalității s-ar putea pune în discuție numai dacă instituirea unor astfel de măsuri ar crea discriminări între cetățeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant.

Cu alte cuvinte, textele constituționale invocate vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifica nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui.

Din susținerea excepției rezultă ca autorul acesteia, fără a invoca și alte texte constituționale, a mai argumentat ca între fapta săvârșită și pedeapsa aplicată trebuie să existe un raport just.

Curtea nu retine nici aceasta critica. Este incontestabil ca verificarea proportionalitatii aparține competentei de control a Curții atâta timp cat restrangerea are ca obiect exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți cetățenești. În cazul excepției invocate însă restrangerea aplicării măsurii de suspendare condiționată a executării pedepsei este impusa, astfel cum s-a mai arătat, pentru realizarea unei politici represive mai ferme, fapt care excede însă sferei de reglementare a art. 49 din Constituție, referitor la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Gulyas Iozsef și Gulyas Alexandru în Dosarul nr. 715/1998 al Curții de Apel Oradea - Secția penală.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 februarie 1999.