Decizia nr. 188/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Daniel Marius Tcaciuc în Dosarul nr. 6.860/1998 al Tribunalului Sibiu.

La apelul nominal se prezintă Ioan Ovidiu Sitterli, în calitate de mandatar al autorului excepției, Daniel Marius Tcaciuc, în baza procurii autentificate pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părți: Luca Ovidiu Mihu, Florian Dinca, Vasile Bejan și Alexandru Rad. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Mandatarul autorului excepției solicita acordarea unui nou termen de judecată, pentru a lua cunoștința de conținutul raportului judecătorului-raportor, precum și de punctul de vedere al Guvernului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii, arătând ca este al doilea termen pentru lipsa de apărare, solicitat de autorul excepției.

Curtea, deliberând asupra cererii formulate de reprezentantul autorului excepției, o respinge, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile art. 156 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora instanța va putea da un singur termen pentru lipsa de apărare, temeinic motivată.

Cauza fiind în stare de judecată, mandatarul autorului excepției solicita admiterea excepției de neconstituționalitate, considerând ca prevederile art. 81 alin. 3 din Codul penal contravin dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Constituție referitoare la interzicerea torturii, a pedepselor și a tratamentului inuman sau degradant. Mai arata ca exceptarea unor inculpați de la beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei, în raport de natura infracțiunilor săvârșite, constituie un asemenea tratament degradant.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca fiind neîntemeiată, arătând ca textul de lege criticat a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999 Curtea Constituțională a statuat ca regimul pedepselor constituie o problemă de politica penală, aflată în competența exclusiva a autorității legiuitoare, iar nu o chestiune de neconstituționalitate. Totodată considera ca executarea pedepsei nu constituie un tratament inuman sau degradant.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 26 aprilie 1999 Tribunalul Sibiu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Daniel Marius Tcaciuc, prin apărătorul sau, în Dosarul nr. 6.860/1998.

În motivarea excepției se susține ca dispozițiile legale atacate sunt neconstituționale în raport cu prevederile art. 22 alin. (2) din legea fundamentală, deoarece constituie o "limitare", datorită căreia "în procesul de individualizare a pedepsei nu se tine seama de principiul umanismului sancțiunii aplicate, respectiv ca pedeapsa să fie în concordanta cu constiinta morala și juridică a societății", și astfel se încalcă "drepturile fundamentale ale omului".

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca excepția ridicată este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal, "care limitează aplicarea beneficiului suspendării executării pedepsei", nu pot fi considerate neconstituționale.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

În punctul sau de vedere Guvernul considera ca excepția este neîntemeiată, deoarece nu se poate susține ca, prin limitarea sferei de aplicare a suspendării condiționate a executării pedepsei, se aduce atingere dispoziției constituționale a art. 22 alin. (2), "întrucât executarea efectivă a pedepsei închisorii, în condițiile prevăzute de Codul penal și de Legea pentru executarea pedepselor, nu poate echivala cu supunerea persoanei condamnate la tortura, la pedepse sau la tratamente inumane sau degradante". Se fac referiri și la jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului (cazul "Tyrer contra Regatului Unit", 1978, privitor la pedepse judiciare corporale), arătându-se ca, în opinia Curții, pentru ca o pedeapsă să fie "degradanta" și contrară art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, umilirea și dispretuirea provocate trebuie să atinga un nivel deosebit și sa difere de elementul obișnuit de umilire pe care îl comporta în mod normal și aproape inevitabil pedepsele judiciare. De asemenea, se invoca deciziile Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a aceluiași text de lege (art. 81 alin. 3 din Codul penal), raportată însă la alte prevederi constituționale [art. 4 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din legea fundamentală] și prin care Curtea a statuat ca "regimul pedepselor constituie o problemă de politica penală, pe care organul legislativ este singurul îndreptățit sa o soluționeze în funcție de împrejurările existente la un moment dat în domeniul criminalitatii".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziția legală criticata, raportată la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție,

art. 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal, care au următoarea redactare: "Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura."

Autorul excepției susține ca aceste dispoziții încalcă prevederile art. 22 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant", întrucât prin executarea efectivă a pedepsei închisorii i se refuza condamnatului posibilitatea îndreptării în condiții de normalitate și a reeducării în mijlocul societății.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca prevederile art. 81 alin. 3 din Codul penal, referitoare la excluderea de la beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei a acelor infractori care au săvârșit infracțiuni intenționate grave sau infracțiuni de violenta nominalizate, nu aduc atingere dispoziției constituționale cuprinse în art. 22 alin. (2). În mod evident, executarea efectivă a pedepsei închisorii, în condițiile prevăzute de Codul penal și de

Legea nr. 23/1969

pentru executarea pedepselor, nu poate echivala cu supunerea persoanei condamnate la tortura, la pedepse ori tratamente inumane sau degradante.

Astfel, potrivit art. 52 din Codul penal, "Pedeapsa este o măsura de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici sa înjosească persoana condamnatului".

Dispoziția constituțională a art. 22 alin. (2) reproduce fidel dispozițiile art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante". În interpretarea acestui text, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut ca o pedeapsă penală nu echivaleaza, prin ea însăși, cu o tortura sau cu un rau tratament și ca o astfel de măsura ar putea capata un caracter degradant, deci contrar prevederilor art. 3 din convenție, doar dacă aplicarea ei ar produce "o umilire sau o dispretuire a persoanei condamnate", în condițiile în care ea "ar atinge un nivel deosebit, având un caracter diferit de elementele pe care le presupune, în mod normal, o pedeapsă judiciară" (cazul "Tyrer contra Regatului Unit", 1978), ceea ce nu este cazul în care se afla prevederea legală criticata prin excepția de neconstituționalitate de fața.

De aceea, susținerea autorului excepției referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal în raport cu prevederile art. 22 alin. (2) din Constituție nu poate fi primită, executarea unei pedepse neputând constitui o încălcare a dispoziției constituționale menționate.

În realitate, finalitatea textului de lege criticat este aceea de a exclude anumite categorii de inculpați de la posibilitatea acordării suspendării executării pedepsei, în scopul evitării riscului la care societatea s-ar expune prin lăsarea în libertate și fără supraveghere a infractorilor din aceste categorii.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Daniel Marius Tcaciuc în Dosarul nr. 6.860/1998 al Tribunalului Sibiu.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 noiembrie 1999.