Decizia nr. 202/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Gabriel Adrian Iancu în Dosarul nr. 1.025/1999 al Curții de Apel Galați - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

La dosarul cauzei apărătorul autorului excepției a depus cerere de amânare a judecării, cu motivarea ca, fiind bolnav, nu se poate prezenta la dezbateri.

Procurorul nu se opune la cererea de amânare astfel formulată.

Curtea, deliberând asupra cererii, o respinge, având în vedere ca, întrucât este o a doua cerere de amânare pentru lipsa de apărare, formulată de aceeași parte, nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, iar, în plus, conform prevederilor

Legii nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, ar fi fost posibila o substituire a avocatului angajat de autorul excepției.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate, invocand în acest sens jurisprudenta Curții Constituționale, care, prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, a respins o excepție de neconstituționalitate având același obiect și precizând ca motivele care au determinat aceasta soluție subzistă și în cauza de fața.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 28 iunie 1999 Curtea de Apel Galați - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Gabriel Adrian Iancu într-o cauza penală având ca obiect judecarea recursului declarat de autorul excepției împotriva Deciziei Tribunalului Galați nr. 383/1999.

În susținerea excepției autorul acesteia arata ca dispozițiile legale criticate, care interzic luarea unor măsuri de individualizare a executării pedepsei, cum sunt suspendarea condiționată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau executarea pedepsei la locul de muncă, în cazul unor infracțiuni grave, sunt neconstituționale, deoarece contravin principiului egalității cetățenilor în fața legii, înscris în art. 16 alin. (1) din Constituție, în art. 123 alin. (2) din legea fundamentală, privind independenta judecătorilor, precum și în art. 20 din Constituție referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, la care România este parte.

Exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, instanța arata ca aceasta nu este intemeiata, deoarece, prin modificările legislative aduse prin

Legea nr. 140/1996

instituțiilor suspendării condiționate a executării pedepsei, suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executării pedepsei la locul de muncă, "legiuitorul nu a înțeles sa creeze o inegalitate de aplicare a unor dispoziții legale, ci a dorit să evidențieze pericolul social deosebit pe care îl prezintă pentru societate infracțiunile intenționate pentru care legea prevede pedepse mai mari de 12 ani". De asemenea, se apreciază ca reglementările legislative menționate nu pot fi considerate ca o împiedicare a instanței de a individualiza pedepsele conform art. 72 din Codul penal, individualizare care trebuie facuta în limitele și în cadrul legal existent și care nu contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 123 alin. (1) din Constituție.

În conformitate cu prevederile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

În punctul de vedere al Guvernului se arata ca din cuprinsul prevederilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal rezultă ca legiuitorul a înțeles sa excludă de la beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei, al suspendării executării pedepsei sub supraveghere și al executării pedepsei la locul de muncă pe acei infractori care au săvârșit infracțiuni intenționate grave, oricare ar fi natura acestora, sau infracțiunile de violenta nominalizate în texte. Prin criteriile și excepțiile pe care legiuitorul le prevede pentru aplicarea acestor mijloace de individualizare a executării pedepselor nu se poate susține ca se aduce atingere dispoziției constituționale din art. 16 privitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și nici reglementărilor internaționale privind egalitatea în fața legii, deoarece criteriile legate de gravitatea și de natura faptelor se aplică tuturor persoanelor care au săvârșit astfel de fapte, fără privilegii sau discriminări. Se invoca în acest sens Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 81 alin. 3 din Codul penal, statuand ca acest text nu contravine prevederilor constituționale criticate, deoarece limitarea aplicării suspendării condiționate a executării pedepsei nu încalcă nici unul dintre criteriile egalității în drepturi. În ceea ce privește afirmatia autorului excepției, în sensul că dispozițiile art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal ar contraveni prevederilor art. 123 alin. (2) din Constituție, Guvernul arata ca excepția este neîntemeiată, deoarece independenta judecătorilor nu se poate realiza nesocotind legea, ci numai în cadrul și în limitele acesteia. În concluzie, se apreciază ca excepția de neconstituționalitate privind art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, raportat la art. 16 alin. (1) și la art. 123 alin. (1) din Constituție, este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția ridicată.

Textele de lege criticate ca fiind neconstituționale au următorul conținut:

- Art. 81 alin. 3 din Codul penal: "Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura."

- Art. 86^1 alin. 3 din Codul penal: "Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura."

- Art. 86^7 alin. 3 din Codul penal: "Executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura."

Autorul excepției, invocand neconstituționalitatea prevederilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, apreciază ca au fost incalcate art. 16 alin. (1), art. 20 și art. 123 alin. (2) din Constituție, art. 7 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, considera ca dispozițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal trebuie corelate cu modificările limitelor pedepselor stabilite de

Legea nr. 140/1996 .

Cu privire la dispozițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal jurisprudenta Curții Constituționale este constanta, statuandu-se prin mai multe decizii ca aceste prevederi sunt constituționale. În acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, și prin Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999. În considerentele acestor decizii Curtea a reținut ca, deși prin art. 81 alin. 3 legiuitorul a restrâns aplicarea măsurii de individualizare a pedepsei, în sensul că nu poate fi dispusă în cazul persoanelor care au săvârșit, cu intenție, infracțiunile menționate de acest text de lege, aceasta nu contravine însă prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), deoarece limitarea legală a aplicării suspendării condiționate nu încalcă nici unul dintre criteriile egalității în drepturi. Drepturile fundamentale reprezintă o constanta a personalității cetățeanului, o sansa egala acordată fiecărui individ și, din aceasta cauza, principiul egalității cuprinde egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetățeni în comparatie cu alta. În aceasta situație este evident ca regimul pedepselor constituie o problemă de politica penală, pe care organul legislativ este singurul îndreptățit sa o soluționeze în funcție de împrejurările existente la un moment dat în domeniul criminalitatii. Prin măsura suspendării condiționate a executării pedepsei în condițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal s-a urmărit în exclusivitate instituirea unui tratament penal mai sever pentru acele categorii de infracțiuni apreciate de legiuitor ca fapte cu un grad de pericol ridicat. În asemenea condiții încălcarea principiului egalității s-ar putea pune în discuție numai dacă instituirea unor astfel de măsuri ar crea discriminări între cetățeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant. Dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifica nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui.

În legătură cu susținerea conform căreia limita de 12 ani, prevăzută la art. 81 alin. 3 din Codul penal, până la care poate fi acordată suspendarea condiționată a executării pedepsei este necesar să fie reevaluata față de limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de

Legea nr. 140/1996 , Curtea constata ca, deși reală, aceasta nu este totuși o problemă de control de constituționalitate a legii, ci este o problemă ce aparține domeniului politicii penale, care intră în competența exclusiva a legiuitorului, singurul îndreptățit sa modifice și sa completeze dispozițiile legale în vigoare, în temeiul art. 58 alin. (1) din Constituție. În sensul celor arătate este și Decizia Curții Constituționale nr. 119 din 23 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 12 noiembrie 1999.

De asemenea, referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 95 din 17 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999, subliniind ca Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii care adopta reglementări, inclusiv pentru instituirea mijloacelor de individualizare a pedepselor, asa cum sunt suspendarea executării pedepsei, în cele doua forme ale sale, și executarea pedepsei la locul de muncă, precum și în vederea stabilirii condițiilor și a sferei de incidența ale acestor mijloace de individualizare a executării pedepselor.

Soluțiile adoptate de Curtea Constituțională în aceste decizii, precum și considerentele pe care s-au întemeiat își păstrează valabilitatea și în cauza de fața.

Pe de altă parte, referitor la critica potrivit căreia dispozițiile art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și art. 86^7 alin. 3 din Codul penal încalcă prevederile art. 123 alin. (2) din Constituție privitoare la independenta judecătorilor, Curtea constata ca aceasta este, de asemenea, neîntemeiată, deoarece judecătorii nu pot fi independenți față de lege. Individualizarea judiciară a pedepsei, pe care judecătorii sunt chemați sa o infaptuiasca, poate avea loc numai în cadrul individualizarii legale, care este opera legiuitorului. Or, tocmai în cadrul individualizarii legale au fost instituite mijloacele de individualizare, care sunt suspendarea executării pedepsei, în cele doua forme ale acesteia, și executarea pedepsei la locul de muncă, și pe care judecătorii sunt obligați să le aplice în stricta conformitate cu legea.

În sfârșit, Curtea constata ca este neîntemeiată și referirea autorului excepției la art. 7 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, care consacra egalitatea în fața legii și dreptul la o egala protecție a legii, precum și referirea la dispozițiile corespunzătoare din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și la cele din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece, față de precizările anterioare privind dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, nu se poate susține ca textele de lege criticate încalcă aceste prevederi ale documentelor internaționale și, implicit, ale art. 20 alin. (2) din Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA,

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3, art. 86^1 alin. 3 și ale art. 86^7 alin. 3 din Codul penal, excepție ridicată de Gabriel Adrian Iancu în Dosarul nr. 1.025/1999 al Curții de Apel Galați - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 1999.